Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCET
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 577 pentru ÎNCET.
... Ca niște fluturi chinuiți, Ca niște fluturi rătăciți Din țările durerii. Ți-aduci aminte iar de seara Și-amurgu-acela violet, Când toamna și-acorda încet, Pe frunza galbenă, chitara? Pe lac, ce-n lună s-argintase, Încet o lebădă trecea, Și pata-i albă se pierdea În seara care se lăsase... Și-atunci, doar inimă și vise, Ne-am dus ca lebăda ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
... ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea ...
Dimitrie Anghel - Balul pomilor
... Dimitrie Anghel - Balul pomilor Balul pomilor de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 4 mai 1913 Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet, Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii, Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii, Stînd gata parcă să înceapă un pas ...
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului
... de lume, de moarte și uitare, Și cugetă la răul ce-l poate face-o floare. IV În liniștea odăii s-a stins încet-încet... Nu și-a fărmat viața petală cu petală, Ci a murit cu fața din ce în ce mai pală, Ca un ...
... înduioșase lîngă el, că un necunoscut venit de departe visase pe strălucitoarele lui pagini, că un poet infim plîngea poema unui Lucifer. Licoarea opalină sorbită încet, încet, îl făcea poate să mai creadă posibilă viața, să întrevadă o renaștere, căci nu e cu putință ca acel ce a fost stăpîn ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
... trăsura ; liniștitele case însă care-și aduceau aminte și aveau acuma aproape toate aceeași față priveau cu duioșie la pluralitatea aceasta ce începea și ea încet-încet să se identifice după atîta vreme. Grămadă curseseră anii, neagra estompă a morței îndoliase multe case, epidemii nenumărate dăruise moșteniri neașteptate, mii de ...
Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere ...
Emil Gârleanu - Gândăcelul Gândăcelul de Emil Gârleanu Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci ...
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte Pasăre de noapte de Emil Gârleanu O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenușă. Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască. Ici, colo, câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată. Până și buhna, cât era ea de greoaie, că nu-și întinsese niciodată încă aripile la zbor, cu penele ei înfoiate ca și cum i-ar sufla mereu un foi în coșul pieptului, cu capul ei buhos și nedormit, cu ochii nepotrivit de mari, ca de-mprumut, buhna, care pe vremea aceea era pasăre de zi, ca celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea o picătură de apă măcar. Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la ...
Emil Gârleanu - Trandafirul Trandafirul de Emil Gârleanu La o margine de drum înflori un trandafir. Și a fost o minune, căci floarea trandafirului era așa de gingașă, așa de albă, că parcă de la ea se inviorase dimineața ceea de primăvară. Ș-avea crengile lucii, rumene ca mărgeanul, frunzele verzi ca smaragdul. Iar mirosul florii se împrăștia îndată peste întreg cuprinsul câmpiei; fluturii cădeau adormiți, celelalte flori se plecară în fața adevăratei stăpâne, pe când păsările veneau din depărtări adânci, atrase de mireasma, vrăjită, să vadă și ele tulpina măiastră care își desfăcea frumusețea pentru întâia oară pe pământ. Și parcă și lui Dumnezeu îi părea acuma rău că pusese într-o floare așa de minunate însușiri, — daruri pe care nu le împărțise nici în rai. — Lucrul acesta îl șoptise o ciocârlie care, la răsăritul soarelui, ducea totdeauna lui Dumnezeu câte o sămânță din fiecare floare ce creștea pe pământ, să o păstreze, Preasfântul, pentru răsad. Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeții treceau și rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimțită până atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar dacă aveau câte ceva ...
Gelu Vlașin - Cuvântul înainte de turn
Gelu Vlaşin - Cuvântul înainte de turn Cuvântul înainte de turn de Gelu Vlașin Într-o zi mi-am construit un turn de cristal. Din vârful lui au început să-și ia zborul cuvintele... unul câte unul, încetul cu încetul, până când aerul a devenit o respirație întreagă, până când trecătorii grăbiți s-au oprit în fața turnului ca să admire ploaia cuvintelor. Apoi s-a născut un curcubeu cu aripile întinse peste oameni și turnuri. Culorile lui s-au transformat în fluturi și-au început să cânte. Era un concert de aripi și culori și cuvinte. Într-un târziu a venit moartea. Era așa cum mi-o imaginasem. Înaltă, frumoasă și rece. Avea o rochie de mireasă, albastră și în mâna stângă ținea un trandafir alb. S-a urcat în turnul meu de cristal, mi-a zâmbit într-un fel ciudat și neînțeles apoi și-a întins aripile și s-a înălțat la cer. Împreună cu ea și-au luat zborul câțiva prieteni dragi... Poate că moartea nu-i decât un zbor dintr-un turn de cristal în care s-au născut