Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȘTIM

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 1963 pentru ȘTIM.

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... ncurci! — Mulțumesc d-voastră, zise Ivan, tresărind. Dar de unde știi așa de bine că mă cheamă Ivan? — D-apoi, dacă n-oi ști eu, cine altul are să știe? răspunse Dumnezeu. — Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi că știi toate? — Eu ...

 

Ion Luca Caragiale - Așa să mor!

Ion Luca Caragiale - Aşa să mor! Așa să mor! de Ion Luca Caragiale Am avut să fac multe alergaturi săptămânile trecute: peste cinci mii de kilometri în drum-de-fier. Am ostenit destul; dar nu-mi pare rău... cu prilejul acesta am făcut o foarte plăcută cunoștință un drum rar O zi întreagă, până la Budapesta, l-am admirat numai de la distanță; neștiind bine decât limba noastră, n-am avut îndrăzneala, cât mi-era de simpatic, să m-apropii de el și să intru în vorbă. L-am văzut în vagonul-restaurant, înconjurat de alți călători, conversând cu ei în mai multe limbi străine nemțește, ungurește, italienește, franțuzește un poliglot în toată puterea cuvântului. Om tânăr, cam de treizeci de ani foarte elegant; deschis la privire și la vorbă; vesel, deștept, vioi; plin de glume și, mai presus de toate, om umblat. Ceasuri întregi am tras cu urechea la conversația lui cu ceilalți călători, și, din câte am putut înțelege, am rămas cu convingerea care, mai târziu, trebuia să mi se confirme cu prisos că mă aflu în fața unui om extraordinar. Acest tânăr, nu numai că știa atâtea limbi, dar cunoștea de aproape și țările lor: vorbea ...

 

Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă

Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă Baioneta inteligentă de Ion Luca Caragiale (Garda civică) Apărut în 1899 De câte ori auz zgomote de război, îmi amintesc cu pietate și cu mândrie de acum atâția ani trecuți, când eram unul dintre aprigii apărători ai Independenții. Pe vremea ultimei conflagrațiuni orientale, am servit în garda civică — „baioneta inteligentă" — în compania din mahalaua armenească. Timpuri eroice! am de la voi frumoase amintiri! Căpitanul meu, d. Guță Cotoi, odinioară sergent în pompieri, era un tip de haidamac, care fusese apoi, pe rând, birjar, cârciumar, binagiu, samsar de slugi, spion de poliție, bătăuș, ș-acum, în sfârșit, urmând unei vocațiuni irezistibile pentru viața politică, se declarase pe față pentru guvern. Era un agent propagandist rabiat — groaza cârciumarilor și altor case publice, spaima birjarilor, lăutarilor, flașnetarilor, alunarilor, salipgiilor și a tuturor câți îi picau înainte în momentele-i de arțag contra ciocoilor. Dar, aminteri, om plăcut, deștept și vesel. Când a venit pentru prima oară să mă cheme-n serviciu, era tămâiat. Îl cunoșteam de mult — cine nu-l cunoștea în mahala pe d. Cotoi? — zic: — Frate Guță, te rog, pe mine să mă scutești; ...

 

Ion Luca Caragiale - C.F.R.

Ion Luca Caragiale - C.F.R. C.F.R. de Ion Luca Caragiale 1899 Doi amici, Niță și Ghiță, șed la o masă în berărie și vorbesc încet despre cine știe ce. Ușa stabilimentului se deschide cu zgomot, și intră foarte vesel un mușteriu nou, un om mai mult tânăr ca bătrân. După toate aparențele, sosește dintr-un alt stabiliment similar, unde trebuie să fi stăruit mult. Noul-sosit se uită la mesele ocupate, pare c-ar căuta o cunoștință, și-și oprește în sfârșit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărât decât sigur, vine drept la masa lor. Mușteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot. Mușteriul: Salutare, neică. Niță și Ghiță: Salutare. M.: Îmi dați voie? N.: ...Poftim. M.: Nu vă deranjez, ca'va s'zică. G.: ...Nu. M.: Vorbeați ceva secret? G.: ...Aș! (Tăcere.) M.: Frate... o fi târziu?... că pe-al meu l-am dat să-l dreagă... N.: Unu fără un sfert. M.: Umbli regulat? N.: După gară. M.: ...Mița acu trebuie să fie... Cât ai zis că e? G.: Unu fără un sfert. M.: ...între Ghergani și Conțești... Am lăsat-o să plece cu șeful... (Bate tare-n ...

 

Ion Luca Caragiale - Cometa Falb

Ion Luca Caragiale - Cometa Falb Cometa Falb de Ion Luca Caragiale [COMETA FALB] Ziua de 1 noemvrie a trecut, din norocire, ca toate zilele. Sinistra proorocire astronomică a renumitului geolog austriac nu s-a izbîndit : Falb propune și Dumnezeu dispune. Atît mai bine ! Acu, că ni-i spiritul mai limpede și inima mai liniștită, aș putea face o prinsoare : Dintre cîți știau de spusa lui Falb, de la cel mai din urmă poltron pînă la cel mai hotărît disprețuitor al morții, nici un om în toate mințile n-a fost, la apropierea ceasului, cu desăvîrșire lipsit de grije ; dacă nu de grije, măcar de un neastîmpăr neplăcut ; dacă nici de asta, măcar de o netălmăcită și furnicătoare nerăbdare. * Cam cu vreo săptămînă înainte de ziua fatală, am citit cu sfințenie toate gazetele, urmărind numai și numai știrile despre sfîrșitul lumii. Notițele, reportajurile și interviewurile ziarelor în privința tristului sfîrșit al planetei nu mi-erau însă de ajuns. Îmi trebuia ceva mai pe larg. Să spun însă în treacăt ce lucru ciudat se petrecea în spiritul meu : pe de o parte căutam cu dinadinsul să găsesc păreri savante cari să tăgăduiască posibilitatea ...

 

Ion Luca Caragiale - Tot Mitică

Ion Luca Caragiale - Tot Mitică Tot Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1901 - De ce trage clopotele, Mitică? - De frânghie, monșer. * Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă. Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a jucătorului forte, Mitică cu glas tare: - 25 cu nimic-sprezece! * - Ai fost la Cotroceni, Mitică? - Nu, monșer, am scăpat tramcarul! * - Mitică, prea te izmenești! - Din contra, monșer, că nu port vara! * Întâlnesc azi-dimineață pe amicul Mitică foarte abătut. - Ce-ai pățit, iubitule? - Închipuiește-ți, dragă, am tras pe dracul de coadă două luni, și acum mi-a intentat proces cerându-mi daune-interese!!... * - Ce ai, monșer, de calci așa? întreabă Mitică pe un amic. - Mă supară o gheată teribil. - Du-te Kibrik, să ți-o scoată. (Kibrik - Renumit dentist bucureștean.) * Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greșală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată: - Pardon! se grăbește a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă... * În tren. Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa a doua să vorbească ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultima oră

Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție... Un amic, reporter de ziar. A venit să asiste la plecarea suveranilor, spre a face cuvenita dare de seamă în ziarul său, un ziar foarte belicos. - Ai aflat? - Ce? zic eu. - Care va să zică, nu știi nimic? - ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa Păcătoasa de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Norodul fierbe... Glasuri, tunet, Cântări și din chimvaluri sunet, Verdeață primprejur și flori, Iar printre stâlpi, pe la ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie... Mărturisire ...

 

Alexei Mateevici - Păcătoasa

Alexei Mateevici - Păcătoasa Păcătoasa de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Norodul fierbe... Glasuri, tunet, Cântări și din chimvaluri sunet, Verdeață primprejur și flori, Iar printre stâlpi, pe la ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie... Mărturisire El ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Marele duce Marele duce de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcțiunea, iar nu artistul. Eram în toiul discuțiii când auzirăm un strigăt desperat: „Turki! turki!â€� Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ținea pe cal; și gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri și striga: „Turki! turki!â€� Îl cunoșteam. Învățase românește. Altă dată îi dasem ceva de băut și ne povestise mult din război. Cum ne văzu, își opri calul. Se munci cât se munci, și băgă sabia în teacă. Dăscălecă. Dăte drumul calului și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>