Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru - (CA) DE MARMURA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 129 pentru - (CA) DE MARMURA.
... Heinrich Heine - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume ... sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și nu știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să-mi spui, Minune de ...
... goală jertfești a lor vieți, Că-n tine nici îți pasă măcar de-ale lor păsuri, Că cu a lor micime de suflet tu îi măsuri, Că lauda, cu care i-ncarci e o ocară, Că tot ce e ca dânșii e vrednic ca să piară." Deodată iar ascultă... se îmflă a lui nări, Aude glasuri multe și pași urcând pe scări, Iar ușa de la mijloc dă aripele-n laturi, De intră voievozii de țări și de olaturi, În fruntea lor c-un preot bătrân... Iară moșneagul, Cu laurul vecinic verde în păru-i alb, toiagul De aur și-l ridică: ,,Brigbelu, iată ora Că-n numele mulțimii și-n fața tuturora, Venii să chem de trei ori pe rege-n gura mare Și dacă nici acuma din umbră-i nu răsare, Să-ți oferim coroana, căci legea ne prescrie Ca ... și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod de faun Își târâie piciorul ținându-se de scaun. Se clatin visătorii copaci ...
... Ioan I. Ciorănescu - Simplu Simplu de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Când chipul tău în fața mea apare, Pot să-ți îndur mânia cât de grea, Fiindcă bucuria cea mai mare E bucuria că te pot vedea. De-aș ști că-n frământarea ce-l doboară Înfrântul suflet merge spre prăpăd, Cât timp nădejdea lui n-are să moară Rămân cu bucuria că ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul când se pișcă! Noi n-avem vro nevoie de-a lui Euclid știință, Ca să-mpărțim pământul în firte și bucăți, Și știm făr-de algebră câți bani sunt într-un leu. Silvan iubește numai știința aceea care Venitul înmulțește și scade cheltuiala; De nu se-ngroașă punga nu vede vrun folos, Ci numai nebunie pentru societăți. La față roșul Luca, ce hojma râgâiește, Ne spune că știința prietenia ... un funt de pudră bun, Virgil un ban nu face mai mult decât Egor [2] , Și Reks [3] e mai de treabă decât Ciceron foarte. De-acest fel de cuvinte urechile-mi sunt pline. Ascultă deci, o, minte, cum eu te sfătuiesc: Fii mută ca un pește, și nu mai tot vui. Un scriitor se-ndeamnă prin laudă a scrie, Iar fără ea tânjește, când alt folos nu ... când tot hulă drept laudă să răbd? Să sufăr ca bețivul ce n-are vin de-ajuns, Ca popa ce nu poate în praznice petrece, Ca târgovețul cărui lipsește buna bere? Eu știu că tu poți, minte, a-mi arăta curat, C-un desfrânat nu poate virtutea a
Mihai Eminescu - Venere și Madonă
... și dulce veste Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd. Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată, Sufletu-mbătat de raze și d-eterne primăveri, Te-a văzut și-a visat raiul cu grădini îmbălsămate, Te-a văzut plutind ... Și-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin, Fața pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie, Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin. Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieți de poezie, Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc, Și-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie, Când în viața pustiită râde-o rază de noroc. Am văzut fața ta pală de o bolnavă beție, Buza ta învinețită de-al corupției mușcat, Ș-am zvârlit asupră-ți, crudo, vălul alb
... Îmbătat de-un cântec vecinic, îndrăgit de-o sfântă rază, Eu să văd numai dulceață unde alții văd necaz, Căci ș-așa ar fi degeaba ca să văd cu ochiul bine; De văd răul sau de nu-l văd, el pe lume tot rămâne Și nimic nu-mi folosește de-oi cerca să rămân treaz. N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase? Cine-a vrut s-asculte vorba? Cine-aude? Cui îi pasă? Toate au trecut pe ... giganți  Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantazia unui Scald. Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își ... glasu-i dulce și încet. Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă, Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... Îmbătat de-un cântec vecinic, îndrăgit de-o sfântă rază, Eu să văd numai dulceață unde alții văd necaz, Căci ș-așa ar fi degeaba ca să văd cu ochiul bine; De văd răul sau de nu-l văd, el pe lume tot rămâne Și nimic nu-mi folosește de-oi cerca să rămân treaz. N-au mai spus și alții lumii de-a ei rele să se lase? Cine-a vrut s-asculte vorba? Cine-aude? Cui îi pasă? Toate au trecut pe ... giganți  Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele fantazia unui Scald. Se-nserează. Nilul doarme și ies stelele din strungă, Luna-n mare își ... glasu-i dulce și încet. Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă, Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri
... să-nțeleagă zimbirile-i amare. Dup-o perdea s-ascunde în versuri adâncit. Unde petrece-n gându-i?... În valea lui natală În codrii plini de umbră, pin râpe ce s-afund Unde izvoarele-albe murmure dulci esală Și scapăr argintoase lovindu-se de prund. Ar vrea ca să revadă colibele de paie Dormind cuiburi de vultur pe stânci, ce se prăval Când luna pintre nouri, regina cea bălaie, Se ridica pin codrii din fruntea unui deal  Să aib-ar ... acest pământ. S-a stins. De-aceea însă el ar vrea înc-odată Să vadă lunca verde, valea pierdută-n flori Unde ades de brațu-i în noaptea înstelată Ședea pe stânca stearpă spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori... enigme. Ah! ce știa pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted din mijlocu-unei lunce El vedea zine albe cu părul de-aur roș. Și trestia cea naltă de vuia-n vânt mai tare El asculta la glasu-i ca niște basme dulci Când rațele sălbatice încrețeau apa clară Scăldându-se pin papuri cu ciucalăi de fulgi. ......................................................... Trecură ani. E noapte. În camera bogată Pe-un pat alb ...
Mihai Eminescu - O arfă pe-un mormânt
... Mihai Eminescu - O arfă pe-un mormânt O arfă pe-un mormânt de Mihai Eminescu Prin gândurile-mi triste și negre treci frumoasă, Ca marmura de albă, în haine de argint, Cu ochii mari albaștri în bolți întunecoase Și desfăcut ți-e părul în valuri de-aur moale... Deasupra frunței tale e-un mândru cerc de stele  Astfel treci tu, copilă, făptura minții mele, Minune-a Creațiunei, ș-o singură gândire Te face ca să tremuri: o arfă pe-un mormânt. Da, da! În viața-mi tristă tu treci cu-a tale stele Albastre și în zboru ... mele Ce-ocupă a ta minte de murmurezi visând? Surâzi!... Nu plânge numai la finele poemei C-o arfă pe-un mormânt. Ah! de-aș muri... tu, înger, fără să știi vodată Că te-a iubit acela, ce zace în pământ, C-un rai întreg de visuri, cerimea înstelată De cugetări înalte cu dânsu-i îngropată, Că acea lume-ntreagă ție-a fost închinată  Tu inocentă, albă, ai trece surâzând... Doar luna ...
Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe
... Un ungurean intră cu zgomot: - Câte parale icrele moi? Dar negustorul, strângându-și sprâncenile, ca și cum ar fi voit să facă o asociație forțată de idei depărtate, răspunde prin o altă întrebare: - Câte-ți trebuie, drăguță? - ...Vreo două-trei chile. - Așa?... Da de unde ești d-ta? - De unde sunt, de unde nu sunt, câte parale? - Daca nu spui de unde ești, nu-ți dau: icrele sunt arvonite de boieri. Ungureanul stă un moment la gânduri și pleacă. Peste vreun sfert de ceas, în timp ce icrele se vindeau pe capete, intră o jupâneasă, o băbuță bătrână, care, uitându-se în toate părțile, zice: - Sărut mâna, măiculiță ... marmură. Aci se oprește să dea un târcol cu ochii la marfă. În momentul acesta, negustorul scoate capacul de la putinica a doua de icre. - Ei, bravo! zice tânărul; ți-a venit icre proaspete?... Cum dai kilo? - Da de ce întrebi? - Vreau să cumpăr. Atunci băcanul, gustând cu vârful cuțitului o probă din putinică și măsurând cu ochii de sus până jos pe mușteriu: - Nu face pentru d-ta, zice... astea nu sunt de
Alexandru Vlahuță - Nu-i de-ajuns
... Alexandru Vlahuţă - Nu-i de-ajuns Nu-i de-ajuns de Alexandru Vlahuță Publicată în Revista literară , an VI, nr. 17, 9 iunie 1885 Negreșit, ești prea frumoasă. Ce ochi mari !... Ce gură mică !... Cine n ... ar putea să-ți zică: Venere din valuri scoasă !... Dar ieșind — sub val viața Ți-ai lăsat-o să se-nece; Căci ca marmura de rece Ți de albă-ți este fața. Și de-aceea nu te mire Că-n serate și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire... Cine firea să-și aprindă ... și ție; Însă n-ei ști niciodată Dragostea adevărată Ș-a ei dulce nebunie ! Căci n-ai zîmbet, nici privire Dulce, galeșă, fierbinte, Ca să scoți pe om din minte Și să tulburi vreo simțire. Căci atît de nemișcatu-i Chipul tău, și-n ochiu-ți mare Zace-atîta nepăsare, Parcă-i ochiul unei statui ! Orice dor e scris să moară, Inima cînd ... l omoară. Ș-orice suflet, cînd te știe, Zice, trist, de-a ta ființă: E-o frumoasă locuință, Ce păcat că e pustie ! De ...