Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ACOPERI CU UN VĂL

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 67 pentru ACOPERI CU UN VĂL.

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... rămăsesem încremenit, cu ochii holbați, cu gura cascată, căci nu înțelegeam nimic, eu care mă țineam că știu ceva! Dascalul acesta luă în ochii mei un chip măreț, academic, piramidal, neînțeles ca și sinonimele sale; mi se părea că văd un Platon, un Aristotel... Cât mă umilise de tare! cum îmi căzuse trufia! cât mă simțeam de mic în asemănare cu băiatul acel ce scria sară și vie în trei osebite feluri! Ne-am întors acasă. Tatăl meu, văzându-mă gânditor, mă întrebă ce am. â ... în puține zile o vei învăța. "O! am gândit, acesta e negreșit vrun extract lesnicios a sistemului său de învățătură." Am luat-o cu toată onoarea cuvenită operii unui literat și, deschizând-o, am văzut că era un abecedar cu slove d-un palmac de mari! Am rămas mut de oțerire și de rușine. Ce batjocură! să mă puie pe mine, care nu mai eram un copil, aveam treisprezece ani, să învăț a b c  ! pre mine, care înțelegeam pre Erodian din scoarță în scoarță! Era un ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... copilașii veseli, cu pieptul dezgolit, Alerg sărind în cale-i și-i zic: bine-ai sosit! În aer ciocârlia, pe case rândunele, Pe crengile pădurei un roi de păsărele Cu lungă ciripire la soare se-ncălzesc, Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cântări! Pastelurile sunt ... Am citat două din ele, le-am putea cita pe toate; nicăieri declamații politice, simțiri meșteșugite, extazieri și desperări de ocazie, pretutindeni concepția naturală și un aer răcoritor de putere și sănătate sufletească. Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pănă acum ... ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste, Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseței de femeie, A ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... îi par ca niște umbre nehotărâte în conturul lor. Cosmin închise ochii săi obosiți și, în întunericul de o clipă, îi licări tremurând, ca într-un vis, o grădiniță cu liliac, o scară răsucită ca un melc colosal, un pat murdar în care zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și o femeie frumoasă, tânără încă, voind să-l mângâie pe el, care se înfiorase de aspectul bătrânului. Tresări, parc ... pricep, răspunse Cosmin, plecând ochii în jos, ca și cum s-ar fi rușinat de ceea ce nu pricepuse. Candian îl lovi, repede și scurt, cu dosul palmei peste piept și începu să râdă. — Nu pricepi? Eu cred că de un an de zile ai priceput. Cosmin tresări și zise răstit unui chelner: — Băiete, castraveți acri! Cu ce să mănânc fleica? — La moment... să viie! Chitaristul cânta o romanță de Cavadia . Roșu, cu capul pe spate, pișca, patetic și cadențat, coardele chitarei. Banda îl acompania, ușor și prelung. Dinicu, cu naiul la gură, sufla binișorbinișor în țevile groase și înalte. — O cafea turcească... cu rom!... strigă Candian. — Un tai-fas ... să viiiie! La mo-ment... potrivită...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... învoii să pască slobodă patlagina, troscotul și chirul colbăit de pe marginea drumului; iar eu desfăcui și întinsei pe iarbă, mai deoparte, mantaua mea imensă, cu care aș fi putut acoperi întregul nostru emisfer; aprinsei o țigară și mă lungii pe spate, ca un alt Prometeu, la umbra stufoasă a plopului... Atât numai că pe Prometeu îl ciupeau de pântece și de nas vulturii cu pliscuri de fier ai lui Zefs, în timp ce pe mine mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a ... de vară, cârnii la dreapta și intrai, de-a dreptul și triumfal, prin porțile larg deschise, în ograda caselor de țară, unde locuia un vechi prieten al meu. Stăpâna de casă, în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de departe pe cineva intrând călare, făcu ... cu ochii stinși, cu obrazul îngropat, cu musteața bătrână înainte de vreme, cu pantalonii scurți până la glezne, de se vedea guma sărăcăcioasei mele încălțăminte,

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... a doua oară ea-i reproșa că depășise măsura dincoace, se dovedise acum prea îndrăzneț și exuberant, oricât vrusese să acopere buna lui dispoziție cu zarva cu care izbutise să întețească între fetele de față, ce-i făceau curte asiduă. A propos de fete, donna Alba îl îndemna cu un straniu persiflaj să-și aleagă una din ele, era curioasă să-i afle gustul, altfel i-ar fi indicat-o chiar dânsa. Dar găsea necesar ... rândurile ei de-acum înoată de fericire și-n beția izbânzii dobândite prin propria-i înfrângere. Ea se arată acum patetică și caldă, îl dorește cu toată ardoarea, i se constituie prizonieră și roabă, e îngrijată de fiecare pas al lui. Paginile lungi, îmbogățite înadins cu flori de spirit și poate și cu atitudini sufletești voite, gândite, cântărite din timp și aruncate apoi cu dezinvoltură, tactic, spre a le marca spontaneitatea, devin acum din ce în ce mai strânse, scurte șuierături de pasiune, răvașe de un rând, adevărate șoapte sugrumate, care cheamă nerăbdător sau cer o oră de patimă, de nebunie. Prin cutia fermecată a prințului Preda, de tutun ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... întrețin, spunân-du-vă câteva cuvinte de­spre spiritul ce se cuvine să - i însuflețească pe medici, când se află în fața bolna - vilor, într - un spital ca acesta în care ne aflăm. Dar, ce este un medic? Ce este un bolnav? Ce este un spital? I. Ce este un medic? Un medic este un om care exercită medicina. Dar ce este medicina? Medicina este o știință și, în același timp, o profe­sie. 1 - Ca știință, medicina studiază omul ... și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice Biblia,...â€� căci ai trebuință de elâ€�. II Dar, ce este un bolnav? Un bolnav este un individ în al cărui organism s-au produs, - sub influ­ența unei cauze patogene, - tulburări ale funcțiilor vitale de nutriție sau de rela­ție, tulburări ... nece­sare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca ... și la Galați și la Constanța îmi plăcea să mă amestec printre marinari străini, uneori le plăteam și chefurile, ba chiar mă alegeam și eu cu oasele rupte, oricât eram de voinic (pentru că ei și la beție știau unde trebuie aruncat un pumn și unde trebuie prigonit cu altul), numai ca să le prind grai și obiceiuri. Și astfel o rupeam nițel englezește și nemțește; dar ambiția mea era să învăț întâi și ... vase franceze nu prea veneau prin părțile noastre, învățam astfel de la turci, de la greci și de la alți străini care știau, și mai

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte dacă n-ar fi fost tovarășul nedespărțit al lui Pașadia, de care aveam o evlavie nemărginită. Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârșite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ... trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un glas tărăgănat și surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din ... ciudate a fost întrucâtva și teama de sine însuși, fiindcă, sub învelișul de gheață din afară, Pașadia ascundea o fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă care, cu toată stăpânirea, se trăda adesea în scăpărări de cinism. Cu veninul ce se îngrămădise în inima sa împietrită, puterea l-ar fi făcut lesne primejdios. Și nici o încredere la el în virtute, în cinste ... găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și de reculegere, în care nimic nu pătrundea din lumea din afară. În acea încăpere, căptușită ...

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire ... o știe? cine nu a avut optsprezece ani, cine nu s-a uitat la lună și nu a vorbit cu stelele?... A doua aducere-aminte ce iarăși, ca toate aducerile-aminte, dulce lucește între flori și raze aurite, este un sat frumos, rășchirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bâcului, cu un păr mare în mijloc. De sunt mulți ce nu știu poate de codrii Bâcului (căci de lungă vreme nu se mai vorbește în Moldova de ... depărtare, ca soarele ce se vede prin o ceață subțire. Dar serile satului meu, când luna se ridica asupra părului, și cumpăna fântânii se părea un cocostârc

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... Alexandru Cuza în aceste două provincii etc., acte care erau să fie discutate în viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic și să mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă ... datorăm în parte și Excelenței Voastre, care ați apărat cu atâta căldură drepturile Principatelor la Congresul din Paris.“ — Am făcut, apărându-le, un act potrivit cu convingerea mea și conform intereselor familiei latine, și voi continua aceeași politică din toate puterile mele. Unirea Principatelor și consultarea votului poporului este începutul unei ... nu se poate împotrivi ca faptul minunat ce s-a realizat la poalele Carpaților să se realizeze și la poalele Alpilor. „Cu un rege valoros ca Victor Emanoil și cu un ministru energic ca contele de Cavour, observai, ce nu poate îndeplini o nație inteligentă ca nația italiană!“ Contele zâmbi și-mi adresă o ... care răspunsei cu ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

... mediu proveniră tîrgoveții primelor orașe; din acești tîrgoveți se dezvoltară primele elemente ale burgheziei. Descoperirea Americii, ocolirea Africii pe mare au deschis burgheziei în ascensiune un nou cîmp de acțiune. Piața Indiilor orientale și cea chineză, colonizarea Americii, schimbul cu coloniile, înmulțirea mijloacelor de schimb și a mărfurilor în genere au dat negoțului, navigației, industriei un avînt necunoscut pînă atunci, făcînd prin aceasta ca elementul revoluționar din societatea feudală în descompunere să se dezvolte cu rapiditate. Modul de organizare feudal, sau corporativ, de pînă atunci al industriei nu mai putea satisface cererea de produse, care creștea o dată cu crearea de noi piețe. Manufactura i-a luat locul. Meșterii breslași au fost înlăturați de către starea de mijloc industrială; diviziunea muncii dintre ... de producție, prin comunicațiile infinit înlesnite, antrenează în civilizație toate națiunile, pînă și pe cele mai barbare. Prețurile ieftine ale mărfurilor ei sînt artileria grea, cu care doboară toate zidurile chinezești, cu care silește să capituleze chiar cea mai îndîrjită ură a barbarilor față de străini. Ea silește toate națiunile să-și însușească modul de ... schimbări a fost centralizarea politică. Provincii independente, aproape numai confederate, avînd interese, legi, guverne și vămi diferite, au fost înglobate într-o singură națiune,

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>