Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADMIRA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 158 pentru ADMIRA.
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade) Portretul de Ion Heliade Rădulescu Era poet în suflet, era artistul june, Și creator penelu-i; în contemplarea sa Trăsurile-ți divine, în marea-i pasiune Voind să le imite, un angel copia. Și a făcut un angel în toată-a lui candoare, O vergine cerească femeia-serafim, Și-a pus umana artă și zelul și ardoare Să reproducă fapta Artistului sublim. Ci unde e scânteia din blânda-ți căutare? Și unde e seninul din ochii-ți cerulii, Și sufletul acela din oricare mișcare, Și fruntea-ți elocventă, ș-acele culori vii? Ci unde-e copilina vorbire inspirată, Acele fierbinți unde ce-nsuflă al tău sân, Exoticu-alabastru, rujoarea colorată De rumenul serafic pictorului străin? Cel ochi îl vezi că tace; al tău vorbește, luce: În el eu văz și suflet, și cuget, ș-al tău dor, E magică oglindă din care restrăluce Acel de inimi fulger, acel divin amor. Acele buze rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc, Al lor diafan rumen acolo nu străbate, Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc. Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, ...
Ion Luca Caragiale - O admirabilă lucrare literară
... să arunce răspunderea traducerii sale asupra nimănui. Și asta este nobil, este mare, este frumos din partea d-sale! Eu niciodată n-o să pot admira îndeajuns pe un admirabil traducător care știe și declară că un autor și un șef de atelier nu sunt răspunzători de loc de admirabila sa ...
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet şi o dramă care trebuie să se scarpine-n cap Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap de Ion Luca Caragiale Se știe că-n genere frizerii sunt, ca toți artiștii, foarte pasionați și foarte credincioși amanți ai fiicelor Melpomenei... În momentele sale pierdute, între curățitul pieptenilor și ascuțitul bricelor, orice frizer ortodox care se respectă trebuie să se dedea cultului măcar a unei muze profane... Unii cântă cu flautul ori cu ghitara; alții zugrăvesc sau compun tablouri, în fel de fel de nuanțe, cu firele de păr măturate din prăvălie; alții sculptează în miez de pâne ori în săpun-rachiu; alții fac versuri care de care mai nepieptenate, și alții scriu poeme în proză, care de care mai despletite. Unul dintre aceștia din urmă, d. C. A. Ionescu, un lirico-decadento-simbolisto-mistico-capilare-secesionist, turbat de impresia stupeficantă ce i-a produs-o capelura d-auro-blondo-irizo-bronzată a aceleia care etc., ne trimite, cu rugămintea de a o publica, următoarea capodoperă în genul ei, pe care o dedică părului aceleia care etc. Să ...
Ion Luca Caragiale - Un mare sculptor român
Ion Luca Caragiale - Un mare sculptor român Un mare sculptor român de Ion Luca Caragiale Care român, din clasele culte cel puțin, n-a cunoscut figura simpatică și-n adevăr remarcabilă a lui Dumitru Brătianu? Totdeauna foarte corect, foarte inimos, deși cam exagerat, cam prea vizionar și afectând atât în scris, cât și-n vorbă un stil cam prea apocaliptic, ca să nu zicem bombast, Dumitru Brătianu a fost un patriot mare, un revoluționar îndrăzneț și convins, un bărbat de stat dibaci, un orator și un publicist entuziast: e, în sfârșit, o figură cu care se poate făli o generație întreagă. Iată ce știam cu toții până astăzi despre Dumitru Brătianu. Dar oamenii mari au în genere niște deprinderi ciudate. Ei, în afară de ocupațiunile lor, de sfera lor de activitate publică, se ocupă, în momentelelor pierdute, cu câte o lucrare de predilecție; în genere, artele sunt, acelea cari fac pe oamenii mari să-și uite de preocupările ce le dă misiunea lor publică. Frederic cel Mare cânta cu flautul și făcea versuri; Carol Quintu făcea ceasornice; Goethe — pictură, Dumitru Brătianu făcea sculptură. Există în capitala vechei republici de Prahova, în cetatea ...
Iulia Hasdeu - Nu-ndrăznesc Nu-ndrăznesc de Iulia Hasdeu , traducere de Traian Demetrescu De m-ai asculta vreodată Aș voi ca să-ți vorbesc Tu m-asculți... cu toate-acestea N-am putere să-ndrăznesc Ești prea bună, ești prea dulce Însă fără voia mea Ca și-o pasăre pe cracă Tremur înaintea ta. Am a-ți spune multe lucruri Nu pot însă... mă-nfior Căci pe buze-ți văd un zîmbet Rece, batjocoritor Gura ta e ca o roză... Tu în rîs mă vei lua... Nu-ndrăznesc să ridic ochii Nu-ndrăznesc-naintea ta. Mersul tău e de regină Chiu-ți e impunător Pentru ce te-admir într-una Înțelegi tu prea ușor. De mi-ai fi tu suverană Și eu rege de ți-aș fi Pentru tine aș muri. Poate-s prost! e cu putință Însă știu că te iubesc Inima-mi e simțitoare Însă nu pot să vorbesc O! amoru-mi pentru tine Să ți-l spun de-aș îndrăzni N-ai mai rîde ... și pe-un altul Niciodată n-ai
Mihai Eminescu - Întunericul și poetul
Mihai Eminescu - Întunericul şi poetul Întunericul și poetul de Mihai Eminescu ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt Ce cânți ca o stafie ieșită din mormânt, Sfarmă-n stânca rece a ta nebună liră, Căci lumea este piatră și ea nu te admiră, Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrână se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă ? Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele, Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele ? Voi să ridic palatul la două dulci sorori, La Muzică și Dramă... în dalbe sărbători Voi să le-ngân viața și-n cupa lor aurie Să torn zi și-ntuneric, dureri și bucurie, Să văd trecutu-n viață, să văd româna dramă, Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă, Și muzica română chemând din munții-n nouri, Din stelele căzânde, din văile-n ecouri, ...
Mihai Eminescu - Dormi! Dormi! de Mihai Eminescu De ce te temi? au nu ești tu cu mine? Las- ploaia doar să bată în ferești  Las- vântul trist prin arbori să suspine, Fii liniștită tu! Cu mine ești. Ce te-ai sculat și te uiți în podele? Uimită pari și pari a aștepta. Nu poți vedea cu ochii printre ele  Vrei să-ți aduci aminte de ceva? Lasă-te-n perini  eu îți voi da pace. Dormi tu  și lasă să rămân deștept. Pe când citesc, întotdeuna-mi place, Din când în când să cat la tine drept, Să văd cum dormi... să te admir cu drag... Cu gura-abia deschisă-ncet respiri, De pe condei eu mân-atunci retrag. Pătrunde pacea tristele-mi gândiri. Frumoasă ești... o prea frumoasă fată. Ca marmura de albă-i a ta față. Îmi vine să alerg la tine-ndată Ș-astfel cum dormi să te cuprind în brață. Dar te-ai trezit... păcat! și nu mă-ndur. Dormi liniștit c-un braț pe după cap. Din când în când cu ochiul eu te fur, Din când în când din mână cartea scap. Și-s fericit... ...
Mihai Eminescu - Junii corupți
Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși ...
Mihai Eminescu - Menire Menire de Mihai Eminescu De-mi vorbiți mă fac că n-aud, Nu zic ba și nu mă laud, Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici v-aplaud Dară nime nu m-a face Ca să joc dup-a lui flaut Căci menirea vieții mele E pe mine să mă caut. Bismarqueuri de falsă marcă, Mie-mi pare cum că, parcă De iubirea nemțărimei Nici un rău nu vă înțarcă. În zădar Alsasul, Posen, Cu-a lor stare vă încarcă Ochii voștri, să pricepeți Unde duce-a țării barcă Și ce rău ne prorocește A cobirei neagră țarcă. Voi ne duceți spre pieire, Bismarqueuri de falsă marcă. Escelența, bezedeaua Cu mândrie poartă steaua Ce cu stimă i-a fost dată C-a putut a fi licheaua Ce la rus ș-aplecat capul Și la turc a-aprins luleaua Ci în loc de ștreangul care Se cădea, i-au dat cordeaua Căci nevasta-i pentru-o târlă De cătane fu cățeaua; În zădar cu-a lor mândrie Tu îngreuni canapeaua, Crezi că lumea te admiră Când ...
Mihai Eminescu - O, adevăr sublime...
Mihai Eminescu - O, adevăr sublime... O, adevăr sublime... de Mihai Eminescu O, adevăr sublime  o, tinichea și paie! O, poezie mândră  o, buiguit nerod! Istorie spirată  minciună și bătaie, Amor ceresc și dulce  a můcoșilor plod. O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec, Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec, Stăpân pe-a ta gândire  cum ești p-instinct stăpân  Se vede când femeia golește al ei sân. Când poala și-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne, Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar, Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne, Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har. Nu ești gelos  ferit-a... cucoșii doar și vierii Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel. Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă defel. Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale. Tu îi iubești atâta încât îi strângi de gât... Și-i faci s-admire geniul  sunarea unei oale  Și limba ta de flacări ...