Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMESTECA (ÎN, CU)
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 199 pentru AMESTECA (ÎN, CU).
... o săptămână chiar, dacă ar fi fost nevoie. Deodată însă își aminti că mai are o întrunire. Trebuia să sfârșească. Post-scriptumul i se înșiră în minte... Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. Ăsta era și sfârșitul; avea să încheie în chip măreț. Conul Tase se umplu bine în haină: — Astfel, iubiții noștri prieteni, voi încheia arătându-vă că semnul buletinelor noastre de vot, semnul cu care pornim la luptă, e Crucea; cu ea vom merge la izbândă. Căci, domnilor, crucea e semnul credinței noastre strămoșești; crucea e cel dintâi semn pe care mama noastră ne-a ... țări!... Făcânduvă dar cruce și lepădându-vă de cei care zboară printre stele, ca duhurile rele, mergeți cu noi, înainte, iubiți și stimați alegători... Suflând, cu șurloaie de sudoare pe frunte, ca și când ar fi ieșit dintr-o baie cu aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ce, de partea ceealaltă, sala duruia de tropote, ca și când năvălise în ea o herghelie speriată. În sfârșit,
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
... spre repaos capu-și rezemase Chiar pe lemnărie, și somnu-l furase. "Ce soartă te-așteaptă, sărmane cărbune! Curând te vei stinge și, negru tăciune În zece minute, bun n-a să mai fii Decât pe perete să scrie cu tine Și să rânjărească care cum îi vine, Să facă la pozne dracii de copii. Dar ce mai renume când m-ai asculta! Eu să ... sară sub iutea suflare, Ce în șuierare Drept între surcele flacăra-l mâna. S-aprinser-acestea, ș-apoi lemnăria Luă foc întreagă, vâlvoarea se-ncinde, În aer se nalță, volvură se-ntinde, Satul e-n pericol, și megieșia Toată se deșteaptă, Soarta-ntreag-a Troiei în spaimă așteaptă. Hei! acum veți zice Că-al nostru cărbune a cătat să fie Foarte mulțumit? Săracul pârlice! Plesnit în scânteie l-acea grozăvie, De tot împărțit, Cine-l mai cunoaște în focul cel mare, Care și mai tare Îl făcu cenușă în vreo-nghesuire? Pieri fără nume, fără pomenire!... Și foile iară, cuprinse de foc, Lăsate în loc D-al lor jupân meșter, care, spăimântat, A fost și tulit-o din somn deșteptat, Arseră și ele Cu ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... târgul. Dintre biserici, vrednică de luare-aminte e Trei Ierarhi, prin îndrăzneața-i structură gotică, și prin sculpturile bizare care-i împodobesc zidurile dinafară — cu atât mai mult, cu cât asemenea monumente sunt rare la noi. Cu privire la biserica aceasta, se povestește de un fapt destul de curios: Evlavia domnilor și boierilor împodobise Trei Ierarhii mai cu osebire între toate celelalte biserici. Zidurile pe dinlăuntru erau bogat zugrăvite și aurite. Pe vremea Eteriei grecești, turcii, pătrunzând cu puterea înlăuntru, îi dădură foc, socotind în neștiutoarea lor lăcomie că zidurile erau de aur masiv; dar văzând că aurul nu curge, stinseră ei singuri focul. Iată acum pe ce se întemeiază ... ca și costumele, și un observator de moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și în Orient. Ici deosebești pe ovrei cu anteriul negru dintr-o stofă, căruia poporul îi zice pielea dracului , lipit de trup, cu cușma blănită de osebite forme, cu ...
... a înserării, deodată o umbră de om ieșit ca din pămînt, ca o arătare, a început să plîngă un cîntec trist de vioară. Cu hainele vechi în bătaia vîntului, zgribulit, cu o bărbie violetă înțepenită de coșul uscat al vioarei, cu pletele în neorînduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat decît celălalt, își tremură arcușul, în timp ce un glas venit ca de pe o altă lume prinde să cînte un cîntec vechi, o romanță duioasă auzită în copilărie. Cîntă fantoma, și deodată, de pe poarta de la intrarea tăpșanului, un șir nesfîrșit de echipajuri cu cai frumoși în clinchet de alămuri, cu roțile strălucitoare, cu vizitiii în livrele bogate, se ivește și umple parcă platoul. Roată lîngă roată apoi se învecinează și rîsete clare încep să sune. Plecate peste marginea trăsurilor deschise ... ocolind, se țin șir una după alta, merg domol îndrumate spre poartă și dispar una după alta sub umbrarele aleelor de tei ce împrejmuiesc drumul în defileu pînă de vale. Dar cîntecul a tăcut și amintirea aceasta adusă de cîntec a dispărut cu el. Pe tăpșanul pustiu se face întuneric și devale lașul și-aprinde luminile sfioase tremurînd în ceața albăstrie. Arunc un ban fantomei de lăutar și cobor la vale, cătînd să-mi întregesc amintirile. Da, viziunea aceasta era adevărată ...
Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale
... adesea premii la expozițiile ținutului, în Cisnădia; iar în privința fabricațiunii brânzei a fost totdeauna invidiat de toți concurenții. Se pare însă că în politică procedeurile după care poate cineva face vreo brânză sunt altele decât în agronomie și în economia ruralului. Trăit în așa condițiuni, într'un stat ca Austria, unde se trece foarte cu greu dintr'o sferă socială în alta, într'o societate în care, de regulă, nu se recrutează diplomații și oamenii politici dintre agronomii micuți, ori cât de faine le-ar fi brânzeturile; deprins și disciplinat austriecește ... o lume în care un conducător de fermă-model nu ciocnește paharul cu diplomați, miniștri și ilustrațiuni politice decât la zece ani odată, din joi în Paști, cu ocazia vreunei împărțiri de premii la expoziții provinciale - d. Brote tam nisam se trezește, sărind Carpații, în cele mai înalte sfere politice; stă în toate serile cu un șef de partid, apoi șef de guvern, la masă, între soția unui academic și soția unui ministru plenipotențiar și față în față cu respectivii. Și musiu Brote
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată
... Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată Pomada fermecată de Ion Luca Caragiale Multe pomezi pentru creșterea părului pierdut s-au încercat în deosebite veacuri, totdeuna cu sinceritate și niciodată cu succes, amăgind astfel necontenit iluziile bietei noastre omeniri. Dar geniul cutezător al omului nu a desperat. Cu nestrămutată încredere într-un “viitor mai mare, mai bun, mai frumosâ€�, el a urmat fără preget să caute ce-i trebuia â ... intelectuale pe cari nu le-ai avut niciodată. Ca toate marile invențiuni, și aceasta este neînchipuit de simplă. E o rețetă care se poate face cu prea puțina cheltuială în orice familie. Iei: dureri și chinuri sociale, năzuințe, avânturi și idealuri sociale; le pisezi tare la un loc, le amesteci bine în mediul social, torni peste ele câteva linguri de cerneală de tipar — și pomada e gata. E foarte simplu, nu-i așa? Astfel, ajungi ce ... vremea lor nu se pomenea de invenția aceasta recentă. — Așa? strig eu, fără să-mi pierz cumpătul. Ia stăi, să vezi! Și pun mâna în borcanul meu cu
Ion Luca Caragiale - Două note
... souper fin [1] â€� - ceea ce l-a făcut să fie a doua zi foarte fără chef, cu atît mai mult cu cît era uÈ™urat de greutatea banilor prinÈ™i cu destulă alergătură în ajun: ca toÈ›i oamenii de felul lui, îi azvîrlise seara, ca să-i dorească dimineaÈ›a. * Versurile citate la pagina 19 [2 ... sub ce influenÈ›ă — nu ne pasă... Mai tîrziu, însă, s-a petrecut ceva mai rău... mai tărziu, pe cînd artistul era cu mintea bolnavă, s-a făcut în opera lui publicată în volum îndreptări, purgări È™i omisiuni cu desăvîrÈ™ire arbitrare. Eu crez că asta trebuie relevat. Editorii sunt liberi să tragă cîte exemplare vor, să le vînză cum È™i cît le ... numele asiriane, pe care transcriitorii ebraici din primele secole ale erei noastre le-au deformat după sensul actual al lor prin introducerea punctelor vocalice subtscrise în vechile cărÈ›i biblice; iar din miturile străvechi asiatice, încărcate, în migraÈ›ia lor pe atîtea È™-atîtea drumuri, de elemente eterogene È™i întunecătoare, distilîndu-le
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta 'mpăratul... — boierii lui de sfat — Pe tronu-i de - aur roșu sta mut ... de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra de lume, de-asupra de nori, Stă magul; privește furtuna pornită: De-asupra lui soare cu raza iubită, Desupt iarnă, ploae, zăpadă, fiori. El cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers. E-o carte ce nimeni în veci n'o citește Cu semnele strâmbe întoarse - arabește : Sunt legile 'n semne din ăst univers. ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... acum, rînd pe rînd, însetate și lacome guri roze s-au întins spre sînul ei, rînd pe rînd, oglinzile au arătat-o tot alta : cînd cu lacrimi în ochi, cînd cu zîmbetul pe buze, cînd cu lumină pe frunte, cînd cu întunerec în suflet. Și alba rochie de spumă a urmat să doarmă în sicriul ei, pentru moarte păstrată, pentru ultima găteală care avea să meargă albă în întunerec, pentru ultimul somn care avea să resfire aur pe beteală subt negrul portal la pragul căruia străjuiește un înger cu torța întoarsă spre pămînt. Ca o rochie de păpușă părea acum pentru trupul ei, ca un vestmînt ce fusese al alteia, ca o podoabă ce ... știind că nu mai are la ce să-i slujească, așa îngustă și mică cum era pentru trupul ei pe care anii mulți îl dăruise cu rotunjimi ce nu le cunoscuse oglinda în vremea cînd pășise pragul bisericii. Cu legămînt însă lăsase ea să fie îngropată cu rochia aceasta, albă ca un torent spumegat, să-i prindă nepoatele în creștet vălul de promoroacă deasupra căruia trebuia să șerpuiască strălucitorul șivoi de beteală. ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n ... de lesnicioase și îndată dete poruncă să se înșire oastea cătră cetate. În cetățuie se afla optsprezece plăieși, trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieș, a cărui cal asudat păștea înșelat troscotul ce creștea pe lângă ziduri. — Mai ... și-ar căuta de drum și ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimică. Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una, cu ...
... dar palid și fără raze pentru dânsul. Parcă vezi în icoanele ce te înconjoară stingerea tinereții, melancolia unei luciri slabe pe un lac liniștit. Stăruiește în natura aceasta singuratică o simțire adâncă de descurajare, o veșnică vorbire cu sine însăși a unei păreri de rău, a unei dureri, apoi o privire sfioasă, în ceața zării, către viitor! Simțești parcă în bocetul înăbușit și fără contenire zvâcniri de nădejde, prăpăstii de îndoială, melodioase cânturi de slavă, o poezie fără nume, care te pătrunde, pe care o ... acestea într-o frază lungă și sforăitoare: "Într-un ținut neștiut al Europei, ori necunoscut bine, am găsit un popor bun și naiv încă, poetic în tradițiile lui de obârșie, poetic chiar în sălbatica neștiință, un popor cu bun-simț, din care ai putea să faci tot ce vrei, impresionabil, locuind o țară pe care destinul a înfrumusețat-o și a ... măreață de tablouri nouă acest popor, această țară în care oamenii sunt azi ca și-n ziua în care natura a sfărmat tiparul în care i-a creat, această țară cu împestrițarea raselor ei deosebite,