Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMINTIRE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 264 pentru AMINTIRE.
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
Ion Luca Caragiale - În Nirvana În Nirvana de Ion Luca Caragiale În Constituționalul din 20 iunie 1889, ca editorial, semnat C. În Note și schițe , 1892, p. 7. Reprodus în Momente, schițe, amintiri , 1908. Sînt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfîrșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzîndu-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mîndrie: — Îți place să te ocupi cu literatura... Am și eu un băiat în trupă care citește mult; este foarte învățat, știe nemțește și are mare talent: face poezii; ne-a făcut cîteva cuplete minunate. Eu crez că ți-ar face plăcere să-l cunoști. Și-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat — care slujea în curte și la grajd — culcat în fîn și citind în gura mare pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan — biblioteca băiatului — plin cu cărți nemțești. Băiatul era foarte blînd, de treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin de departe, ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...
Ștefan Octavian Iosif - Bunica (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Bunica (Iosif) Bunica de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aieve parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori și pînă-n seară ; Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la țară... Căta la noi așa de blînd, Senină și tăcută ; Doar suspina din cînd în cînd La amintirea vreunui gînd Din viața ei trecută. De cîte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea Asemuind-o-n mintea mea Duminecii
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 1)
Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 1) Elegie de Ștefan Octavian Iosif De ce așa de trist rămâi Și trist înăbuși un suspin, Când rândunici în țară vin Din țări cu rodii și lămâi Și vezi cocorii cei dintâi Rotindu-se sub cer senin? De ce așa de trist revii Și trist rămâi, suspini stingher, Când negurile iernii pier Și roua scânteie-n câmpii Și mii de ciocârlii zglobii S-avântă ciripind la cer? De ce așa de trist suspini Și trist rămâi și-atuncea când Vezi florile-nflorind pe rând (Și chiar măceșii plini de spini) Și vezi pe-alee, prin grădini, Perechi de-ndrăgostiți trecând? — Cum n-ai fi trist, cum n-ai ofta Când numai dragoste respiri În tot cuprinsul mândrei firi, Când toate râd în preajma ta Și plânge-n tine inima Însângerată de-
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2) Elegie de Ștefan Octavian Iosif În amintirea poetului I. Păun-Pincio O, scump prieten, mă gândesc la tine Și-s ani de când ai fost uitării dat; Nu știu de ce mereu în minte-mi vine Surâsu-ți bun și-atâta de ciudat. Și răsfoind azi răvășita-ți carte, Mă năpădesc, făcându-mă să plâng, Miresme dulci de flori și frunze moarte, Parc-aș străbate într-un veșted crâng. Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie Pe lunca fermecatului Siret, Și-aud cea de pe urmă poezie Ce mi-o spuneai așa duios și-ncet. Prieten mort, ți-aduci aminte oare De zilele seninei primăveri, Când îndrăgeam un fluture, o floare, Ca doi șăgalnici și naivi truveri? Ori, rătăcind pe lună prin alee, Visam la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte zile Când dibuiam întâiul ritm din vers?... Tu te-ai oprit la colțul unei file... Dar eu de-atunci, vai, câtă cale-am mers! Ci de trăiai și tu, era mai bine? Nu ești mai fericit acolo, mort? N-ai fi urcat Calvarul ca și mine, Purtând pe ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...
Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete
... Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, Purtarea mea cea rea posomorât-a Inima care m-a iubit atâta? III Ca un nebun te-am părăsit ...
Ștefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri)
Ştefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri) Apune soarele pe dealuri de Ștefan Petică Apune soarele pe dealuri În slava purpurei de sânge Și răsunând adânc din valuri Doinește-un glas și parc-ar plânge; De simți o caldă adiere Trecând pe fruntea ta curată Ca și o șoaptă care piere Sub bolta serei înstelată, Să știi că-i ruga mea senină, Ca visul nopților de vară, Ce se înalță-n umbra lină În ceasul jertfelor de seară. De vezi plutind pe blonda rază O umbră albă visătoare Și crezi că-i îngerul de pază Cu aripi lungi ocrotitoare, Să nu te-nșeli, căci visu-mi trece În zborul său primăvăratec, Și-i tot așa de alb și rece, Când se înalță singuratec. Spre marea boltă luminoasă. Făcând durerea mai amară Și amintirea mai duioasă În ceasul jertfelor de seară. Și dacă roua clară cade Frumoșii ochi adânci de-i scaldă. Când treci sub vechile arcade În parfumata noapte caldă, Nu-i roua rozelor în floare Căzută-n nopțile cu lună, Nici plânsul dulce de izvoare, Ci e iubirea mea nebună, Căci lacrimi mari și tăinuite Ca roua limpede și rară Coboară-ncet și liniștite În ceasul jertfelor de
... Precum vioara tace când coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde, Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu ...
Alexandru Macedonski - Vioristul
Alexandru Macedonski - Vioristul Vioristul de Alexandru Macedonski Nu l-ați cunoscut! Prin lume a trecut ca o nălucă, Înclinat pe-a sa vioară cu un dor nespus de ducă!... Într-o noapte viforoasă sub fereastră-i m-am oprit, De-armonii cerești răpit, Și zărindu-i chipul palid la lumina unei lampe, Chipul îmi aduse-aminte serafimi din biblici stampe, Ș-ascultai zburând prin vifor cântecu-i expirător, Ca un freamăt lung de aripi dintr-al îngerilor zbor; M-atrăgea o simpatie tainică spre a-l cunoaște, Și păstrându-i amintirea printre alte scumpe moaște, Întâmplarea vru odată să cunosc pe viorist, Să-i strâng mâna de artist! Se plângea adeseaoare c-a născut strein pe lume Fruntea sa nu se-nclinase pe-albul sân al unei mume! Muma sa era vioara și amanta sa, tot ea, Pe-amândouă prin arcușu-i le plângea și se plângea! Dorul ca să aibi o mumă trebuie să fie mare Dacă locul să i-l ție însăși arta nu e-n stare. Într-o zi pe-a sa vioară îl găsiră mort; mereu Cât l-am plâns știu numai eu, Și pe ...
Alexandru Vlahuță - Ieri, azi, mâine
Alexandru Vlahuţă - Ieri, azi, mâine Ieri, azi, mâine de Alexandru Vlahuță Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată, Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată, Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt; Ieri... poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt. Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit, Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit, Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește Țărmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește. Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate; Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate, Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi. Mâine... mâine, cine știe câți din noi vom mai