Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APOI
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 1359 pentru APOI.
... Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeț, necunoscut, îi ajunge din urmă și se oprește lângă dânșii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie și lui ceva de mâncare, căci e tare flămând și n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra ... din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin și-a luat ziua bună de la cei doi și apoi și-a căutat de drum. Ceilalți mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Și, din vorbă în vorbă, cel ce ... avut de gând să luăm plată de la drumețul străin pentru mâncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întâmplarea de-așa, apoi trebuie să împărțim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru. Așa cred eu că ar fi cu cale, când e ... și văd că dumneata, care știi legile, mai rău mă acufunzi. De-a fi să fie tot așa și judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume! — Așa ți se pare dumitale, zise judecătorul liniștit, dar ia să vezi că nu-i așa. Ai avut dumneata două pâni ...
Ion Creangă - Prostia omenească
... ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilașul meu, copilașul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli ... scoate carul. Noroc însă că drumețul l-a învățat să-l desfacă în toate părțile lui, să le scoată pe rând afară ș-apoi iarăși să-l înjghebe la loc. — Foarte mulțămesc, om bun, zise gazda; bine m-ai învățat! Ia uită-te dumneta! Era să dărâm bunătate ... fân, iar nu pentru nuci. Omul ascultă, și treaba se făcu îndată. Drumețul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând și alt neghiob. Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea și altă năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât ... cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu țăpoiul și să tragi vaca pe șură, la fân, n-am mai gândit!" ...
Ion Creangă - Punguța cu doi bani
... focul de tot, și se răcorește cuptoriul; ba încă face ș-o apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr și de-acolo, fuga la fereastra boierului și începe a trânti cu ciocul ... la vaci și la viței; păn-a înghițit el toată cireada, ș-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, și iarăși începe! Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi ... căci boieriul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai știa numărul. Atunci cucoșul înghite cu lăcomie toți banii și lasă toate lăzile pustii. Apoi iesă și de-acolo, el știe cum și pe unde, se duce la fereastra boierului și iar începe: Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi ... când își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cucoșul său era ceva de spăriet! elefantul ți se părea purice pe lângă acest cucoș; ș-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete și mai boghete. Moșneagul, văzând pe cucoșul său așa de ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi
... Ion Luca Caragiale - Varietăţi literare. Canard-răţoi Varietăți literare. Canard-rățoi de Ion Luca Caragiale Canard în franțuzește este numele speței rață ; aplicat apoi la gen, înseamnă rățoi . Pe lângă aceste înțelesuri proprii, cuvântul canard mai are și un al treilea, figurat, când atunci înseamnă: o știre de senzație ... legată și într-o cutie așa de strâmtă, încât cu picioarele, cu aripele, cu trupul să nu poată face absolut nici o mișcare. Îi dai apoi o hrană anumită. Pe de o parte țintuirea pe loc, pe de altă parte hrana specială vițiază așade mult digestia, activând nemăsurat funcțiunea ficatului, încât ... cum apucă, înghițiră bucățelele cu o poftă nespusă. A doua rață avu aceeași soartă: cele 28 rămase în țarc o înghițiră în bucățele; apoi alta fu victima celor 27; apoi încă una înghițită de celelalte 26; și așa, câte una tăiată și aruncată celorlalte, numărul scăzu mereu; rămaseră 6, apoi 5, 4, 3, în fine numai o pereche: o rață și un rățoi. Rața tăiată o mâncă rățoiul. Experiența făcută dovedea încă o dată că ... e foarte gustoasă — ceea ce ar fi, daca nu o scuză, cel puțin o lămurire a gustului monstruos al canibalilor; ea dovedea ...
Ion Luca Caragiale - Vizită...
... odaie de alături o voce răgușită de femeie bătrână: — Uite, coniță, Ionel nu s-astâmpără! — Ionel! strigă madam Popescu; Ionel! vin' la mama! Apoi, cătră mine încet: — Nu știi ce ștrengar se face... și deștept... Dar vocea de dincolo adaogă: — Coniță ! uite Ionel! vrea să-mi răstoarne ... fruntea soldaților cu sabia scoasă. Explicația mea prinde bine. Maiorul descalică, scoate de după gît toba, pe care o trântește cât colo; asemenea și trâmbița. Apoi începe să comande: — Înainte! marș! Și cu sabia scoasă, începe să atace strașnic tot ce-ntâlnește-n cale. În momentul acesta, jupâneasa cea răgușită ... în cheseaua de dulceață... — Ajunge, Ionel! destulă dulceață, mamă! iar te-apucă stomacul... Maiorul ascultă, după ce mai ia încă vreo trei-patru lingurițe; apoi iese cu cheseaua în vestibul. — Unde te duci? întreabă mama. — Viu acu! răspunde Ionel. După un moment, se-ntoarce cu cheseaua goală; o ... să nu-l deoache, și îmi zice: — Scuipă-l, să nu mi-l deochi! Maiorul și-a fumat țigareta până la carton. Apoi se repede la mingea pe care i-am adus-o eu și-ncepe s-o trântească. Mingea sare până la policandrul din tavanul salonului, unde ...
Nicolae Gane - Astronomul și doftorul
... mămăligă mai mare decât pălăria astronomului, încunjurată de trei strachini: una cu slănină, alta cu varză și a treia cu ardei. Femeia așeză apoi pe masă oala de la foc, în care pregătise un minunat borș cu fasole amestecat cu ceapă, a cărui aburi îmbătau mirosul nerăbdătorilor ... a îndreptat. Altă dată m-a durut o măsea pe care mi-a scos-o fierarul din sat cu cleștele. Apoi mai am câteodată vătămătură, știi care o are tot omul, dar aceea nu-i boală la noi. — Doftorii de la spițărie n-ai luat ... e cuptorul. Când m-apucă vătămătura, beau un pahar de rachiu și mă culc pe cuptor, și, după ce mă încălzesc bine pe o parte, apoi mă întorc de mă încălzesc pe cealaltă parte, și a doua zi dimineață mă scol teafăr ca dintăi. — Ciudat! zise doftorul cu ... o să se strice vremea astă-noapte? — Iaca vorbă!... Orișicine hrănește un porc în poiată, trebuie s-o știe aceasta. — Ce fel? — Apoi da!... La noi e cunoscut că mascurul când vine de la câmp cu un pai în gură, vremea o să se schimbe în furtună. Aceasta ...
... mine și ca dumneata? Ce-i câine, să-i dau drumul pe apă? Moșneagului îi sticleau ochii și prinse să fluiere a pagubă, apoi zise: — Păi dacă aș fi prins pe toți umflații care au trecut pe ici, vă mai măcinam eu făină? Mai stătu puțin pe gânduri ... o parte, vorbind încet. Călărașul, văzând că n-o poate scoate la capăt cu moșneagul tehui, rupse o creangă de mesteacăn, acoperi cu dânsul mortul, apoi plecă după primar... Vestea se răspândise repede. Oamenii din sat începuseră să se adune. Veniseră bărbați, flăcăi; câteva femei stăteau departe, cu mâna la gură ... îl știe! Dar cum venise primarul, se desfăcu din mulțime un băietan, dădu la o parte frunzele ce acopereau fața mortului, se uită de aproape, apoi zise: — Ista-i din Săbăoani. Îi Pintilie Iepure din Săbăoani. L-am văzut și zilele trecute în târg, își cumpăra un surduc. Îi Pintilie ... meu? Primarul îi ieși înainte: — Înecatul ți-e frate? Ești din Săbăoani? — Mi-i frate, îngână venitul, căutând cu ochii spre mal. — Apoi să-i facem hârtiile în regulă, o să vie și domnul procuror, adăugă primarul. Țăranul vorbi ca într-aiurea: — Păi, o să vie nevastă ...
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
... No, merem mai gheparke... fără collocvium! Să vedem numa care este posibilitatea de o întâlnire a globului terestru cu cometa lui Biela.... (Hotărât:) Apoi, asta nu-i slobod, asta nu se poate, deoarece toți erughiții au proboluit negativa! (Cu siguranță:) Natura non fațit zaltus, mă prostovanilor! Ea au pus ... Copiii aplaudă și râd.) Profesorul: Nu larmă, vitelor, cari n-aveți respect ghe istoria neamului!... Merem acu mai departe, să vorbim de tempratura comeatii și apoi de conzistenția ei, pentru ca mai apoi, la urmă, s-ajungem, mă rog, la concluziunea aceea, cum că nicicând n-avem să ne temem de sfârșitul lumii, carele nu se poate. No ... mutachis mutanghis, mai faină decât o beșică de săpun, mă rog! Materia în jenăre e doar ceva, mă rog, carele nu esistă, ci e mai apoi numa o însușire a lucrului în sine carele iaste o enerjie, carea nu se știe și pe carea semper ignorabimus ! ... Aceea apoi nu-i ghe nasul vost', niște mucoși! că e prea înalt; aceea o veți ștudui când veți îmbla la Univerzitache, cum am îmblat si eu ... ...
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță
... i mergeau petecele. Câteodată Buchilat greșea la glasuri. ― Buchilat! striga popa din altar. ― Aud, părinte. ― Prochimen glas al șaptelea, [...] ― Eei! părinte! Apoi bine, se cade să mi te spurci în obrazul meu! Apoi zău nu se cade! ― Taci, că te rup, zicea părintele cu o apostolicească liniște. Iară postul onorific de palamar îl ocupa onorabilul domn Nicodim ... pe dracul să fugă... ― Vezi, mă! Trăsni-l-ar crucea lui Dumnezeu, Necurat, cum mi-o fript mâneca, zice cu spaimă Buchilat. ― D-apoi cum puțea în biserică, zice Nicodim, gândeai c-o dat cineva foc [la] biserică. ― Necuratul! Putoarea iadului! ― Chiu! popa-n biserică. ― Țineți ... minte de devreme că Domnul ar prefera să-și caute de treabă decât să-l asculte pe părintele. Despre neeficacitatea duioșiilor sale religioase era convins. Apoi chiar să se fi pus părintele Ermolachie pe aceea ca să citească blestemele sf. Vasile, oare-ar fi putută?î. El nu știa s-o ... tu de-a noastre nasuri. Ci de nasuri boierești, Parpagai, te potrivești. Căci la preoțească casă Nici tu popă, nici tu masă, Ș-apoi ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... boieri d-voastră, minunat lucru-i vaporul!... Sa vezi și să nu crezi... Auzi d-ta? Merge focu pe apă ca în vremea halimalei. D-apoi salonuri, d-apoi zaifeturi, d-apoi căpitanul!... bată-l norocu, că mare nostimior mai era, pușchiu! (În taină.) Să vă spun una? Soțul meu nu-i pe aice? Mi-a ... le-au plăcut și mi-am cătat de drum. De-acolo am urmat Prin țara cea nemțească Și-n Peșta am mâncat, Mâncat paprică ungurească. Apoi în drum de fer Suindu-mă în grabă, Am voiageat c-un cavaler, Un baron prea de treabă... Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am ... i așa? În Viena m-am primblat La Hițing și pe Grabe C-un tânăr delicat Ce-i zic Herr Graf von Kleine-Schwabe. Ș-apoi înspre Paris Am plecat cu grăbire. Căci Parisu-i un paradis Plin de ademenire. Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi ... la, la etc. Chirițoaia-i din natură Gingașă peste măsură, Sură, sură, sura, sura, sură, sură, sură. Ea cu ochiul te atrage Și pe șfară-apoi ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de ... meu. Atunci feciorul craiului își ia cele trebuitoare, sărută mâna tătâne-său, primind carte de la dânsul către împăratul, zice rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie spre împărăție. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum și, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele ... Mai știi păcatul, poate să-ți iasă înainte vreun iepure, ceva... și popâc! m-oi trezi cu tine acasă, ca și cu frate-tău, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi proastă. Dar dă, cearcă și tu, să vezi cum ți-a sluji norocul. Vorba ceea ... zise craiul posomorât, dar ia spuneți-mi: rușinea unde o puneți? Din trei feciori câți are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?! Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei... Să umblați numai așa, frunza frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați ...