Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ASCUȚIT

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 173 pentru ASCUȚIT.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI Acela este numai ferice în viață, Ce știe a petrece în liniște și pace, Și cu puțin ce are se află mulțumit. De cugete deșerte ce tulbură pre mulți Ferit în toată vremea, pășește cu pas sigur Pe calea faptei bune pân-la sfârșitul vieții. Să șed într-o căsuță la moșioara mea, Din care să-mi pot scoate tot ce îmi trebuiește, Să aib-o masă bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de-un om ce asudând Se cațără pe-un munte stâncos, înalt și aprig A cărui culme este atât de ascuțită, Încât ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

Cezar Bolliac - O dimineaţă pe Caraiman O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac Și iacă-mă pe vârfuri ararea străbătute, Și unde achilonii locașul lor își pun. Dar nici o vegetare! A iernelor trecute Ninsorile, prin râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși, se-ntrec și plană, - vr'un hoit și-au însemnat, Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri, Sau fiare ce-alte fiare mai tari au sfâșiat. Pe a căruntă stâncă ș-adesea porfirie, Se sparg, se primblă norii, troienii mișcători, Și raza dimineței, d-un soare ce-a să vie, Aduce salutarea la vârfuri peste nori. Departe, pe o creastă de culme lung întinsă, Se-nșiră, fără număr, molifți ieșiți din nor, Și-n pompă militară, c-o frunte neînvinsă, Îmi trec pe dinainte cu uniforma lor. În văile afunde, a nopții locuință, Coboară-n șiruri brazii spre râul zgomotos Ce spumegă, se luptă, în ...

 

Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți

Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...

 

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor Paradisul suspinelor [1] de Paul Zarifopol Mi-ar părea nepotrivit a vorbi cititorului curios de frumusețe literară despre poetul Vinea, fără a-l preveni că arta acestuia e dintre acele care impune modificări în metoda obișnuită a cititului. Povestesc doar pentru mine, de bună seamă, dar și pentru un cititor ideal, care ar găsi că sunt un interesant caz de umanitate. Cuvintele eroului (paginile Paradisului suspinelor) sunt când memorii ale eroului, când istorisire despre erou. Să nu se grăbească cititorul a-și fixa apetitul pe dezvelirea unui caz interesant de umanitate. Substanța fermecătoare e în altă parte. Adnotatorul memoriilor lui Darie înseamnă: Sensibilitatea dureroasă a eroului s-a lăsat desigur condusă, în povestire, mai mult de acuitatea impresiilor conținute, decât de ordinea cronologică și de logica expunerii. Deci, ziceam drept: nu la cazul interesant de umanitate, ci la expunere să luăm seama. Întâmplările somnului nu sunt fără însemnătate. Adevărul lor nu e mai puțin veridic decât al orelor de veghe... Imagini, senzații, emoții, somnul oferă de toate, asemenea vieții pe care ne-am deprins a o considera ca propriu-zisă. Realitatea ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

Calistrat Hogaş - În Munţii Neamţului În Munții Neamțului de Calistrat Hogaș 1912 A doua parte din volumul "Pe drumuri de munte" Cuprins 1 FLORICICA 2 SPRE NICHIT 3 PĂRINTELE GHERMĂNUȚĂ 4 SINGUR 5 LA TAZLĂU FLORICICA De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal. — Bine, măi Tasache, zisei eu ieșindu-i înainte și de-abia stăpânindu-mi râsul, da de unde dracu ai prins tu dihania asta și mi-o vâri în ogradă cu atâta ifos? — De unde? Ia, din iarmaroc, după ce am dat 50 de lei unui român de la munte. — Puteai să te duci dracului cu românul și cu muntele tău cu tot; da ce vrei să fac eu cu mâța ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

Nicolae Gane - Domniţa Ruxandra Domnița Ruxandra de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea înspre Curtea domnească, și iată că pe porțile cele mari ale curții, deschise în două laturi, se vede înaintând în sunetul trâmbițelor și a tobelor o ceată de călăreți în fruntea căreia mergea la pas pe un cal alb asturcan domnul Vasile Lupul. El purta gugiumană pe cap, pe umere o manta albă cu guler de samur, în picioare ciubote lungi și la brâu o sabie bătută în pietre scumpe. Fruntea sa era împresurată de gânduri, aureolă obicinuită a domnilor buni, căci Vasile Lupul era dintre acei domni rari care urau birurile, iubeau dreptatea, și erau totdeauna încinși de grija țării, așa zic cronicarii bătrâni. După dânsul veneau călări în haine strălucitoare vistiernicul Buhuș, Savin hatmanul, ...

 

Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg

Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg O victimă a lui Gutenberg de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , IV, 1176, 28 martie 1912, p. 1 ...Am fost liber altă dată și stăpîn pe viața mea. Am umblat încotro m-au împins capricioșii pași ai fantaziei și cum am trecut multe praguri am trecut și pe acelea ale multor muzee din străine țări. M-am oprit îndelung în fața ramelor aurite, în care rîdeau ancestrale nuduri rămase totuși tinere prin puterea artei ; pietre informe prefăcute în giuvaere am văzut, precum și stîngace cuțite de silex ce pretindeau a fi cea mai perfecționată armă pentru omor în alte vremuri. Cu o răbdare ciudată m-am plecat peste tot ce a știut să facă omul, cu o bolnavă bucurie m-am oprit față de tot pasul pe care energia acumulată a veacurilor a putut să-l facă spre frumos și n-am putut trece cu toate acestea fără să nu-mi opresc pașii deopotrivă și în fața vitrinelor unde stăteau rînduite, ca o pildă barbară, tot ce-a putut inventa inteligența unui ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

Emil Gârleanu - Demisia Demisia de Emil Gârleanu Ba cu gluma, ba cu un pahar de vin, nici nu știi când fuge vremea: odată te trezești că se luminează de ziuă! Ion Șerbescu se plecă, dădu perdeaua la o parte, apoi spuse tovarășului său, Gheorghe Mincu: — Mă, se face ziuă. Mincu se-ndoi, făcu ochii mici, să pătrundă întunericul sur de afară, apoi bătu cu inelul în marmura mesei: — Încă un rând! Dintr-un colț se înălță o umbră, merse, clătinându-se, până la butoiul de lângă tejghea, dădu drumul canelei și se îndreptă apoi spre masă, cu două halbe cu bere. Pe urmă, fără nici un cuvânt, se duse și se topi iarăși în colțul de unde răsărise adineoare. Mincu dădu din cap: — Numai chelner să nu fii! Șerbescu răspunse cu îngâmfarea lui de glas, veșnic batjocoritoare: — Chelner... și cântăreț de operetă. — Prea ne terfelești și tu breasla. — Ba nu. De câte ori, ca și ăsta, pentru un cuplet nerod, care a plăcut publicului, nu ți-ai deschis gâtlejul de cinci-șase ori pe rând? — Nu-i totuna. — Haide... Prosit! — Prosit! Șerbescu își aprinse o țigară. Prietenii tac ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>