Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEA NEVOIE DE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 320 pentru AVEA NEVOIE DE.
Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea
... Constantin Stamati - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia ... și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, și moartea, ce niciodată De lângă om nu lipsește, stă dinainte-i îndată Cu strălucita sa coasă Și zice: „Tu m-ai chemat, apoi, iată, am venit.â€� Bătrânul ...
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
... Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia ... și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, și moartea, ce niciodată De lângă om nu lipsește, stă dinainte-i îndată Cu strălucita sa coasă Și zice: „Tu m-ai chemat, apoi, iată, am venit.â€� Bătrânul ...
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
... Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.â ... ...
Vasile Alecsandri - Fratele (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Fratele (Alecsandri) Vai de mine, amar de mine! Fugit-am, mândro, de tine De trei luni și de trei zile Să găsesc pace și mile, Că tu rău m-ai fermecat Cu trei paie de la pat, Cu o schiță din portiță Și cu fire din cosiță. [1] Mă dusei la mănăstire, Pusei mâna pe psaltire Și citii câteva zile ... scap În nevoie să nu-ncap? Că drumul ce-am apucat Mă duce drept la păcat. Drăguliță, eu văd bine Că nu am să scap de tine. Fă-te-ncalte-o mănăstire, Și-mi dă gura de citire, Și mă lasă să mă-nchin La icoanele-ți din sân. ↑ Românul zice ca nu e mai tare legătură decât acea făcută cu ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... se mișcă ne-ncetat, Sau luminosul soare? Când noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul când se pișcă! Noi n-avem vro nevoie de-a lui Euclid știință, Ca să-mpărțim pământul în firte și bucăți, Și știm făr-de algebră câți bani sunt într-un leu. Silvan iubește numai știința aceea care Venitul înmulțește și scade cheltuiala; De nu se-ngroașă punga nu vede vrun folos, Ci numai nebunie pentru societăți. La față roșul Luca, ce hojma râgâiește, Ne spune că știința prietenia ... un funt de pudră bun, Virgil un ban nu face mai mult decât Egor [2] , Și Reks [3] e mai de treabă decât Ciceron foarte. De-acest fel de cuvinte urechile-mi sunt pline. Ascultă deci, o, minte, cum eu te sfătuiesc: Fii mută ca un pește, și nu mai tot vui. Un scriitor ... se feresc; Ca cei care pre mare au suferit furtună Și nu vor să mai intre în slujbă marinară Toți strigă: rod nu mai iese de la adânci științi; Deși-i de duh plin capul acelor învățați, Dar punga li-i deșartă și mâinile lor goale. Acela care știe a fluiera în flaut Trei, patru
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a spus de atâtea ori că e un fenomen literar straniu, o apariție unică în literatura modernă. Putea oare acest poet să aibă imitatori de talent?... Ca să fie viabilă, poezia coșbuciană de după Coșbuc trebuia să purceadă măcar în parte din complexul acelorași condițiuni multiple și excepționale, cu neputință de regăsit de două ori în același veac. Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze până la nebuloza primitivă, ca să ne dăm seama pentru ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să ... e privit, sub un unghi de eclipsă, ca un satelit în orbita luminoasă a maestrului. Iosif n-a fost un poet de talia celor mari, dar a fost din aceeași familie. Între el și oricare dintre liricii de elită nu a fost deosebire ca între opaiț și lună, ci între stea și lună: o scânteie, dar o scânteie de foc ceresc. Poezia pentru el a fost o mângâiere, versul — o necesitate. De ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... pe pietre până și urma sclavă Celor ce le urmează pân' la al lumii fund! Sfărmați tot ce arată mândrie și avere, O! dezbrăcați viața de haina-i de granit, De purpură, de aur, de lacrimi, de urât - Să fie un vis numai, să fie o părere, Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit. Zidiți din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan; Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide ... ce-n lume este menit să crească, Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească, Căci va muri când nu va avea la ce trăi. ............................................ Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală ... flacări, ce-n valuri se frământ, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de ...
... l-a cules, și l-a așezat, și l-a bătăturit! O să i-l trimit chiar azi. Strânsura asta de hârtii e cea dintâi gospodărie a ei, gospodărie care o să pregătească pe cea de mâine, cea temeinică, la casa ei de femeie harnică și cinstită... Dacă ar da Dumnezeu să o văd așa!... Dar sunt bolnav... Cam slăbit. La gândul unei așa de mari fericiri, neliniștea de acum se schimbase pentru dânsul într-o boală grozavă, de care n-ar fi putut scăpa. Am căutat să-l liniștesc. Deodată își aminti ceva. — Hai, îmi zise, să-ți arăt un lucru. În ... îmi puse mâna pe umăr și mă opri: — Ce rău îmi pare că tu, cu sufletul tău duios, n-ai putut încă simți iubirea de părinte. În legătură cu asta, urmă el, o să-ți povestesc ceva. Sunt de atunci vreo șapte ani. Puiu avea trei ani. Să stăm. Ne așezarăm iarăși pe scaune, la locurile ce le avuseserăm înainte; prietenul meu își sprijini câteva clipe fruntea în palmă, apoi ... că nu o înțeleg, cu un glas cald ce tremura, începu a număra, lăsând mâna, odată cu fiecare număr,
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... era numai Unu, în trei nedesfăcut pe doi să genereze și astfel Infinitul, când primul act al lumii era neînceput – Pământul să-l creeze, de Ceruri despărțitul, Când nu se conturase voința de-a cunoaște în neclintita fire, cea neimaginată, acolo unde nimeni n-avea de ce se naște, râvnita fericire părând realizată... IV Cu toate că Destinul, ce pentru fiecare urma să hotărască momentul-amăgire, Dorinței să-i cedeze și ... vieții mărturie, sortit stăpân să fie peste adânci genuni și dându-le lumină s-aducă armonie, Să-nvețe să cunoască, prin viața lui amară, atras de suferințe – urmând să le trăiască, sperând fără să știe că trista sa povară, de griji și umilințe, avea să îi trezească Treptat o licărire din Viața lui uitată, în minte o-ntrebare din ce în ce mai clară și care să pătrundă ființa ... neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până-n clipa-n care știu că datoria constând în a discerne, atât de
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. În Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toată mâna: și mai mari, și mai mici; și mai bătrâni, și mai tineri; și mai învățați, și mai neînvățați, cum îi apucase timpul. Între ... poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujbă bisericească de la început până la sfârșit, cântând și citind la strană de-a valma cu dascălii și preoții bisericii; iar la zile mari, ca să le ticnească veselia, împărțeau bucățica de pâine cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoiași, cum apucară din părinți. Atâta-i ajungea capul, atâta făceau și ei pe vremea lor, Dumnezeu ... oi întoarce acasă, unde mă așteaptă nevoile. Dar să nu vă fie cu supărare, ia, palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de pălămidă și pline de bătături, cum le vedeți, vă țin pe d-neavoastră deatâta amar de vreme și vă fac să huzuriți de ...
... vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o damă venerabilă... (altele) vedeți! vedeți! DIRECTORUL Fie!... ia să vedem ce dorește d-nu senator... (deschide plicul.) Să angajăm pe o tânără debutantă ... PROFESORUL (o privește cu desconsiderare o clipă, apoi urmează) Doamnelor și domnilor, se înșeală cine crede că Estetica este un cuvânt pe care l-am avea moștenire de la filozofia antică. Nu! el este de dată relativ foarte recentă; e un cuvânt forgĂ©, un cuvânt creat de