Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BINE SCRIS
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 562 pentru BINE SCRIS.
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... Dar: Ce e mai frumos, e spanacul și pe urmă luna asta ce e? Răspunde știința literaturii: aceasta e intervenție ironică, farsă, atitudine antilirică. Vezi bine. Totuși, e permis a bănui că intenția ironică, atitudinea antilirică, farsa nu sunt, prin voia lui Dumnezeu, cusururi absolute și veșnice; nici măcar ... descriu literații primăvara. Opalul. Lapte stricat. trebuie să dispui de aptitudini ce, la un loc, se numesc, convenabil, spirit. Poetul însă ar fi vrut să scrie cu miresme de culori. Dar culori și miruri se prefăceau în cuvinte negre, la fel cu toate civintele. Și întreba pe Cel-ce-toate-le ... spirituală a unui poem care s-ar putea să fie extrem de geistreich, și de loc să nu supere pe nici un om de bine. Se mai poate bănui și așa: că acea iritare, căreia mai ales trebuie să-i fie simțitor un om ce vede atât de mult și ... de la întunecat și violent până la enormitate comic poetică și la poznaș, o conștiință rafinată de valorile acustice ale graiului românesc le găsește cititorul bine deprins în orice duzină de pagini scrise de Maniu; însă mai sigur, cred, în afară de unele tablouri din Jupânul care făcea aur și din ...
Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant
... slăviți. Șapte luni în casa lor șăzut-au tot slăviți. Mihnia, dar, dacă au aflat de a lor pribegie, Numaidecât, cu multe daruri, scrie la Înpărăție, Multe pungi făgăduiaște, ca doară i-ar face moarte! Scrie că e obrezuit, și alte câte poate, Și cum că, câte ficlenii s-au întâmplat domniei, Toate de el că s-au făcut, dă știre ... n-au luat, dăn câți era cu dânsul, Fără cât pre nepotu-său luatu-l-au cu dânsul, Pre Dumitrașco adecă, căci îl avea mai bine, Nedespărțit de fiii lui, așa îl avea mai bine, Și de cele ce-i să întâmpla, spre el avea credință, Numai cu el să sfătuia, făr'dă nici o ferință, Neavând nădejde dăspre el ... dă lângă mare. Și rămâind el acolo sărac, făr'dă părinte, Nepedepsit și neînvățat, era și fără minte, Sărac, lipsit, nenorocit, fără dă nici un bine, El era și desfrânat și fără dă rușine. Iar niamul lui nu l-au lăsat a fi într-acea rușine, Ci l-au ... ușurat țara de datorie. Că sfiatnic bun lui îi era, și bun învățătoriu, Cât îl făcuse de-i zicea "drept judecătoriu". Și după ce domniia ...
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... și de valuri din toate părțile, s-a împrotivit furtunilor și a izbutit a-și păstra moșia sau mai bine zicând o parte din moșie. Înconjurat de mari puteri, cuprins pretutindene de neamuri străine, slavi, germani, unguri și turci, cu care el nu are nici ... pământul Imperiului Rusesc, sau ca o provincie de raiale turcești, precum Bulgaria etc., și puțini din publiciștii străini pricepuseră importanț a unei Românii bine organizate în cumpăna chestiei Orientului. Națiile apusene de viță latină au trăit un lung șir de veacuri fără măcar a visa că aveau ... Paris sub titlul de Revue d’Orient. Dl Ubicini s-a aflat în București în vremea revoluției de la 1848 și, cunoscând prea bine țările noastre, a scris multe articole prin gazete în favorul drepturilor românilor. Am început această enumerație prin dl Girardin și vom sfârși-o ...
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru
... asta? Sunt versuri franÈ›uzeÈ™ti, un sonet al d-lui Fr.DamĂ©, tipărite, credem, cu cheltuiala autorului-poet. N-ar fi fost, oare, mai bine ca, în loc de a fi scris acest stih, d.Fr.DamĂ© să fi făcut scamă pentru răniÈ›i? iar în loc de ... din ambiție, ori din dragoste, ori din “sfânta foameâ€� a banilor, ori din cine știe ce altă netrebnică pornire, sau, și mai bine, din toate deodată, ca să fie melodramă și mai grozavă. Ba încă, mulți intriganți de melodramă, daca i-ai întreba la o adică, nici ei ... au stat la locul lor și atunci când aproape nimeni nu mai venea să-i asculte; nu vom micșora meritul acelora care, lipsiți de povață bine-voitoare și de sprijinul publicului, s-au jertfit pe sine din iubire pentru arta dramatică; nu vom uita, în sfârșit, nici pe aceia care au ... un actor român făcut oarecum anume pentru rolul lui Don Guritano, atît de binecunoscutul Chicicovici, Hagiescu [12] . Nu voim să zicem că Plagiescu juca mai bine ori mai rău decât Iulian; constatăm numai cu viuă părere de rău că el lipseșie din pleiada tinerilor actori ai capitalei. Pentru ce lipsește nu
... ne-ntâlnim, vino direct la noi; dar vino negreșit; se supără Acrivița. Stasache â€� Acrivița este soția lui nenea Stasache. La oamenii aceștia se petrece bine; mă duc să-ntâlnesc pe amicul meu la locul arătat. Sunt șapte fără un sfert, și omul meu lipsește; dar n-aștept mult, și iată ... masă!... Iau brațul doamnei și ne-ndreptăm spre sofragerie. Îndărătul nostru vin alți musafiri, și-n urmă Mișu cu nenea Stasache, pe care-l aud bine
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... loc vacant potrivit: 300 lei pe an, casă, masă și două perechi de îmbrăcăminte de sus până jos. Mi-a părut destul de bine, și cu multă bucurie a doua zi m-am dus la întâlnire să comunic tânărului buna veste. Era foarte palid de astă dată ... A căzut mai mult decât s-a așezat, foarte obosit, pe un scaun. Acum îl aveam în față și-l puteam observa mai bine. Nimica distins în figura lui:o frunte foarte îngustă, ochii foarte puțin expresivi, tăietura buzelor și structura nasului fără nici un caracter marcant, părul aspru ... și la fizic un om nu prea deosebit: pare că, pierzându-și paliditatea, pierduse singura lui virtute de a mă interesa; acum vedeam bine că tânărul meu este foarte ignorant, că nu știe să scrie și să citească destul de bine, că nu știe nici cât un școlar mediocru de clasele inferioare și, în afară de asta, nu are nici o gândire deosebită, cu atât mai ... adus urmarea la cronică? — Da, răspunse d. Nicu. Scoase niște file din buzunar, mă lăsă un moment singur și trecu în biurou. Am auzit ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... cum s-au purtat și de obiceiurile lor și de legile ei, și de altele multe ce într-însa să vor fi aflat, carele să scrie pe amăruntul toate și cu deadinsul, precum de alte țări fac și scriu pe larg toate. Ci dar eu încă până astăzi, nici acel scriitoriu ... când s-au osebit). A dooa, că puțini au fost pământenii aceștii țări, cum să vede, ca aceia, ca să șază ei să scrie ale patriei lor și să istorească întâmplările moșiei lor, precum fac alții de ale lor, și de nu mulți și multe, însă tot fac, iar ... lui, ce face, zice: că frumos lucru iaste den greșalele altora să tocmim viața noastră și nu ce alții au făcut să cercăm, ci ce bine făcut va fi, noi a urma să ne punem înainte. Și trebuie să știm ca pre cei buni și vrednici, carii vor fi ... și în lume, cât au trăit, ca să-i rămâie. AcĂ©stea dară și ca acĂ©stea lăsându-le, că cine a le scrie n-au fost, nici alții au purtat grijă, de n-au știut ei, sau n-au putut, ca să fie pus pe cei ce ar ...
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... pentru mine porunci, la cari mă supun cu atât mai bucuros cu cît văd că prietena mea nu abuzează niciodată de influența nemărginită ce știe bine că exercită asupră-mi... De astă dată, ce mare lucru-mi cere? "Stimate amice, Știu ce prieten ești cu profesorul Costică Ionescu și cât nu ... cele mai afectuoase salutări, a dumitale bună prietenă, Mari Popescu." A! irezistibilă grație, cum știi de frumos să poruncești! Și ce bine s-a nemerit! Ionescu are și el o slăbiciune, și el e om! ține la mine și nu e în stare să mă ... nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - și pentru mine o mare mâhnire... - A! irezistibilă milogeală prietenească! zice Costică; ce bine știi tu să poruncești! Aide! să-ți fac hatârul și de data asta... să-i dau nepricopsitului 7. - Merci , dragă Costică, mare pomană-ți faci ... Și ies ca din pușcă, sar în birjă și alerg acasă... Acasă, scrisorica nicăieri... Fuga la d-ra Popescu. - Prea-grațioasa mea prietenă, lucrul merge bine; am obținut de la profesor nota dorită; decât, acuma am nevoie să știu numele protejatului matale... Cum îl cheamă pe tânărul? - Ți-am scris numele ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... vale iarăși un ospel pe al căruia frontispiciu stă scris cu litere capitale, sculptate în aur: La divul Traian, învingătorul Dacilor; dar cînd cineva observă bine acele prăvălii patriotice, vede cu destulă întristare că ele sunt niște curse întinse apozitamente ca să prinză într-însele pe oamenii cei fără esperiență. Amorul ... părțile cu grădini și vile de o frumusețe încîntătoare. Clădirile orașului Bergamo sunt mai toate de stil roman degenerat în cel italian modern. Stradele sunt bine construite și se țin în mare curățenie. Are o academie de științe, o bibliotecă publică, în care se găsesc mai multe manuscrise interesante, și o ... în Bergamo o școală de muzică prin stăruirea și după proiectul renumitului maestru Simon Mayr. Junele Donizetti intră în acea școală și profită atît de bine de lecțiunile ce priimi, că în anul 1809, la un esamen ținut la finitul anului școlar, susținu cu cea mai posibilă bravură partea de contralto ...
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și ... nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei. Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuiești, tu rămâi cum ai fost și scrie-mi. Tendința mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduințele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată. Sunt atât de trist și e atât de deșartă viața mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură ... mine, după ce astfel, zdrobit de această convingere care mi se impune prin deosebirea caracterelor noastre, m-am mulțumit cu visul unei fericiri trecute, știind bine că alta viitoare nu mai e cu putință, DVoastră pare că găsiți o deosebită plăcere de-a mă tortura cu destăinuirea unor hotărâri ... dus tu, la un concert. Pablo de Sarasate, violonistul spaniol, e aci și cântă admirabil, așa precum n-am mai auzit violonist și tu știi ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... — Crăciunul cade luni; trebuie să apărem cel mai târziu joi la 21 de dimineață... Un numar de lux, îngrijit, nu rasolit ca numerele cotidiane; bine aranjat, tipărit frumos și nu ciuruit de greșeli... — Binențeles; ...dar... — Dar ce?... — ...Ia priviți afară, ce vreme! În adevăr, e un vifor ... un an și o lună, întocmai; dar, în loc de Decebal, Aurelian. La anul în cap, asemenea; însă, în loc de Aurelian, Mircea. Nu trec bine unsprezece luni, și iar „aflăm"; numai, în loc de Mircea, Dan. Pe toți, de la Traian până la Dan inclusiv, eu i-am botezat ... așa se sfârșește frumoasa povestire la fila o sută — prea degrabă!... păcat! Desigur nu sunt un om mulțumit de sine însuși... înțeleg destul de bine cu cât de nesuficiente mijloace m-au înzestrat zânele ursindu-mă carierii pline de-nalte răspunderi, nobilei misiuni de publicist român. Cu toate astea, niciodată ... ziua — degeaba. Îi trimit vorbă acasă peste drum — îmi dă răspuns să n-am grije. Deschid fereastra; îl strig — nimic. Se-nserează bine... Un gând neplăcut îmi flutură prin cap la amintirea proastei glume ce i-am făcut-o; să știi că am rămas fără cronică de Crăciun ...