Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂȘTIGAT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 248 pentru CÂȘTIGAT.
Gheorghe Asachi - Junele și bătrânul
Gheorghe Asachi - Junele şi bătrânul Junele și bătrânul de Gheorghe Asachi Fabulă De la shoală, de la carte, Dezertând un june, cere Și pretinde s-aibă parte Și de titluri și de-avere, Ce rar să câștigă-n lume Prin știință și bun nume. La bătrân, ce-l vede-n drum, Zisu-i-au: O, tu, în care Strălucește minte mare, Mă învață oare cum Aș pute să capăt bani, Moșii, titluri și țigani? Dar bătrânul atunci zice: Fătul meu, spre-a fi ferice, Să nu pierzi nici o minută, Lucră, patria agiută Și pre cel neputincios, C-asta-i lauda și folos! Așa viață nu îmi place! Să-nveți intrigi de a face! Supărare ș-asta cere! Îmi va fi mai de plăcere Ca să capăt bun venit Fără să fi ostenit! Dar bătrânul, c-un suspin, Zice: Văzui fără carte Fanfaron, ce nu-i străin, Că-n scurt timp au mers
Gheorghe Asachi - Peștile și păscariul
Gheorghe Asachi - Peştile şi păscariul Peștile și păscariul de Gheorghe Asachi Un mic pește, Mare-a crește, Dacă zile va avea; Dar prinzându-l tu abia, Să-i dai drumul, iar să-ți vie, Ar fi mare nebunie! Un crap încă foarte mic, Fiind încă chiar pitic, Păscuitu-s-au odată În o apă turburată. Când păscariul l-au văzut Au zis: Bunu-mi început, Unul mulți va să-mi câștige, Și cu ii pe tine-oi frige; Deci în sac așteaptă-un pic! Crapu-i zice-n a lui limbă: Ce-i să faci c-un pește mic? Cu un mare, rog, mă schimbă, Că în zamă sau friptură Nice-s de-o îmbucătură; Lasă-mă să mă fac crap, Că de undiță nu scap. Ș-apoi preț va da becierul Să mă ducă la boierul, Când acuma pănă-n sară Osteni-vei tu aici Ca să scoți din apă-afară Mizerabilii pitici! Dar păscariul flămânzit, Care zama-n gând o soarbe, Nu se-nșală d-aste vorbe Și-n acest chip i-au vorbit: Ce ghibace ritorie Dizvălești acuma mie, Să te duci l-a mea odaie, Acolo în o tigaie ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul
Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul Iancul Jiianul Baladă populară culeasă de Gheorghe Dem Theodorescu . Lacul Sărat - Brăila Foicică trei gutui, Trei gutui, trei alămâi, Iancule, de unde vii? — Ia, d-aci, de peste Jii! — Iancule, ce-ai târguit? — Dat-am aur și argint Pe vro cinci oca de plumb, Să duc la băieți în crâng; Că băieții, făr-de minte, Risipesc la gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte Și nu știu trage la ținte: Că băieții, cam zglobii, Trag la naiba, prin pustii, Nu ca mine, -n cărnuri vii! Până vorba nu-mi sfârșea, Iacătă-mi și potera, Bat-o Maica Precista! Iar ceaușul poterii, Slujitorul domniei, De-l vedea, Îi tot zicea: — Iancule, Jiianule, Ado-ncoace povara, C-o să-ți vie greu cu ea Și dă-te de voia ta, Să ne scapi de vro belea! — Ba de voie nu m-oi da, Nici povara nu mi-ți lua, Că mi-am dat bănuți pe ea! — Iancule, român turcit, Ce te porți așa gătit, Numa-n aur și argint Din creștet până-n pământ? — De mă port așa gătit, Dumnezeu m-a dăruit! — Iancule, român turcit, ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi  nu, era seară  Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...
Ioan Slavici - Jidanii militanți
Ioan Slavici - Jidanii militanţi Jidanii Militanți de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Jidanii militanți,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 105 (3 Noiembrie), p. 1. CeÄ mai răÄ dușmanÄ aÄ Evreilor sunt JidaniÄ îndârjițÄ, care aleargă neastâmpÄ•rațÄ de icÄ până colo, ca să asmute, umplu gazete, broșurÄ orÄ volume costisitĂ³re de calomiÄ formulate în pripa împulsiuniÄ veninĂ³se și amăgesc pe ceÄ lipsițÄ de pricepere, ademenesc pe ceÄ slabi de înger orÄ siluesc pe ceÄ ajunșÄ în strâmtorare, ca să-șÄ câștige ast-fel ajutătorÄ și printre ceÄ ce’n fundul inimiÄ lor numaÄ cu viuă repulsiune se aproprie de dânșiÄ. CeÄ maÄ mulțÄ dintre aceștÄ luptătorÄ aÄ luÄ Iuda aÅ cu tĂ³te aceste multă știință de carte și sunt destul de deștepțÄ, ca să-șÄ pĂ³tă da sĂ©mă, că relele ce se nasc din reaua lor faptuire se rÄ•varsă în cele din urmă numaÄ asupra acelora, pe care pretind a-Ä apăra. Nu e între dânșiÄ nicÄ unul, care nu e în stare să înțeleagă, că cu cât maÄ nerușinate sunt calomiile publicate de dânsul la adresa Românilor, cu atât maÄ grea are să fie posițiunea Evreilor din ...
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea
Ion Heliade Rădulescu - Corbul şi vulpea Jupân corbul câștigase Din negoțul ce-apucase Un bun chilipir de caș, Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac, unde se puse Ca un om l-al său sălaș. Vulpea, ca o jupâneasă, O cam șterge de p-acasă, Și ieșise la primblare; Iar bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupâne corb, plecăciune! O, Doamne, ce frumusețe! Ce pasăre, ce minune, Ce drag de pene mărețe!... Dar n-are glas; ce păcat!" Corbul, îngâmfat în sine, Nicidecum nu-i veni bine Ca vulpea să-l socotească De mut sau să mi-l vorbească Că e prost l-al său cântat. Lungi gâtul, căscă ciocul Și-ncepu a croncăi. Cașul căzând, vulpea-aci, Cântărețul păți jocul. "Jupân corb, precum se vede, Minte numai îți lipsește; Și fă bine de mă crede Și-nvață, te folosește: Că de mult, foarte de mult, Din punga celor ce-ascult Lingușitorii trăiesc."
Ion Luca Caragiale - Apelul la unire
... a 42, ocupându-și jețul, a chemat iarăși pe toate partidele la înfrățire și la unire, pentru scopul lăudabil de a câștiga admirația Europei. Lăsând d'o parte a mai întreba ce a făcut guvernul și partidul roșu pentru a înlesni ...
Ion Luca Caragiale - Deslușire
Ion Luca Caragiale - Desluşire Deslușire de Ion Luca Caragiale Iacă în sfârșit și numărul 4 al Claponului, pe care publicul îl așteaptă de atâta vreme, - și pentrucă vine așa de târziu dupe numărul trecut, ne simțim datori a desluși aceasta cititorilor. Acest organ de publicitate, prin profesia sa de credință, arătase dela început, că va ieși la lumină meteoric, adică în restâmpuri neregulate; apoi, dupe cum se vedea, chiar pe scoarță-i se îndatorise către cititori să apară când va ieși de sub tipar. Cu toate astea, își făcuse obiceiul să nu lase a trece o săptămână fără să supuie pe cetitorii săi la birul de un ban de zece. Din cauză însă, că redactorii noștrii au mers întru întâmpinarea M. Sale Țarul tutulor Rusiilor, săptămâna trecută foița aceasta n'a apărut, fiindcă n'a ieșit de sub tipar, - și aceea ce au suferit cititorii de lipsa ei, numai dânșii pot spune. În adevăr, în o țară ca a noastră, intrată de curând în sistema constituțională, gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul este deci brutarul inteliginților. Această nobilă misiune el nu și-a ...
Ion Luca Caragiale - Despre Macedonski
Ion Luca Caragiale - Despre Macedonski Despre Macedonski de Ion Luca Caragiale Primim la redacție un volum de versuri cu un titlu, deși savant și exotic, dar îndestul de popular. E vorba de “Excelsior, poesii de d-nul Alexandru Macedonskiâ€�. Excelsior… Iată un comparativ care a iritat de multe ori în mod superlativ pozitiva mea persoană. Am avut săpunul Excelsior; savantul meu amic, tânărul profesor de istorie la Facultatea de litere, d. Neculai Iorga, un alt Pic de la Mirandole, între quibusdam aliis, mi-a dat și o dulce versiune a odei răposatului Tennyson, dulcele (cu atât mai dulce că a fost cel din urmă) poet oficial al curții britanice; am văzut căzând balonul Excelsior și reușin baletul Excelsior. E ciudat: mai adesea reușește o direcțiune să aibă un balet bun decât un balon să aibă o bună direcțiune. Iată un balet în adevăr mirific! o idee mare vulgarizată prin cadriluri! o gândire virilă simplă, exprimată printr-un complex de pulpe de sex contrariu! E simplă, în adevăr, această nobilă concepție – simplicitatea este un atribut al nobleții! Spiritul Luminii în lupta-i seculară cu Duhul Întunericului, Luceafăr sclipitor contra Tenebrelor ...
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
Ion Luca Caragiale - Ouăle roşii Ouăle roșii de Ion Luca Caragiale Cronică veche (Până către sfârșitul veacului al 14-lea când a ars mănăstirea Sf. Pafnutie, se găsea acolo, într-un dulap, la păstrare — scrisă, probabil, de vreun călugăr cârpocitor de slove, cum erau mulți pe vremurile acelea — o cronică în care se povestea fioroasa-ntâmplare petrecută, în castelul contelui FĂ©kete LĂ¡ioș, cu prilejul Paștelui din anul de la facerea lumii 6659, iar de la mântuire 1151. Conținutul acelei cronice arse s-a păstrat însă prin tradiție, din generație în generație, de către călugări, și mai târziu a fost, după o viață-ntreagă de cercetări adânci, reconstituită de către savantul Laurentius Ferax (vulgo, Lorenz Reichlich). După versiunea acestuia, foarte rară, o dăm și noi aci.) În seara de vinerea patimilor, au mers bătrânul conte FĂ©kete LĂ¡ioș, care-mplinise în duminica floriilor șaptezeci și cinci de ani, la capela castelului, împreună cu soția sa VirĂ¡g, care, zicea ea, trebuia să-mplinească, în sâmbăta rusaliilor următoare, patruzeci. După dânșii veneau nobilii curteni și copiii de casă, care țineau, unii coiful contelui, iar alții coada rochiei contesei. Și după ...
Ion Luca Caragiale - Paradoxal
Ion Luca Caragiale - Paradoxal Paradoxal de Ion Luca Caragiale N-am înțeles niciodată paradoxele prietinului meu, domnul Teofil. D-sa judecă toate d-andoasele; pentru fiecare împrejurare, la care suntem obicinuiți să dăm o explicare găsită gata, fără să ne mai batem capul a umbla după invențiuni originale, Teofil găsește o explicare cu totul deosebită. În toate este extravagant — dar unde e chiar absurd, e în morală. Această știință așa de pozitivă a suferit de la d. Teofil o completă răsturnare. Ce e bine la toată lumea la d. Teofil e rău, și viceversa. De exemplu, alaltăseară l-am văzut făcând ceva, care m-a pus în mare mirare. Exprimându-mi acest sentiment al meu, d. Teofil s-a apucat să-mi facă o teorie ridiculă asupra datoriei ce are societatea față cu virtuțile și vițiile individului. Să vedeți modul lui paradoxal. El susține că virtuțile sunt pavezele și armele individului în lupta sa cu societatea, iar vițiurile îi sunt părțile descoperite și vulnerabile. De aci amicul meu conchide, cu spiritul lui sucit, că societatea n-are nici o nevoie să combată vițiurile indivizilor și să le încurajeze virtuțile — ...