Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT UN MUNTE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 310 pentru CÂT UN MUNTE.
... credeți că, dacă la noi pică, la Bistrița plouă." Nemulțumiți de această rațiune, eram să răspundem prin mai multe moralități, când ne aruncarăm ochii la un aruncător de apă plin de cei mai frumoși păstrăvi, care jucând și sărind se părea că protestau în contra imprudentelor noastre cuvinte. Această vedere ne ... nostru cu starea lucrurilor de acum. După un prânz de acelea ce nu se șterg ușor din memorie, ne aruncăm într-o luntre, însoțiți de un june călugăr, și trecurăm pe malul din dreapta, ca să vizităm un metoh al Cozii, numit Ovedenia, ce se află pe coasta muntelui în desimea pădurii. După ce mergi câtva pe marginea râului, te sui pe un ... care negreșit face parte din drumul romanilor; apoi o scară cu câteva trepte, iarăși de piatră, facilitează suirea pe o măreață terață, spânzurată ca printr-un farmec deasupra abisului. Aci sunt stâncile ce privite din foișorul mănăstirii se par a se împreuna ca să oprească Oltul. La spatele terasei ... ei considerau scobitura în piatră ca cea mai completă probă de cuvioșie și cel mai mare serviciu ce poate cineva să facă lui Dumnezeu. Cu un cuvânt,
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș
... vrea a fi mare, Căci domnia-i dulce pom Care farmecă pe om!â€� „Fie bine, fie rău, Da-ne-ar sfântul Dumnezeu Un alt Ștefan la domnie, Să ieșim la vitejie!â€� Astfel toți raspund cu dor, Și adorm în somn ușor. II Focul tabării s-a ... ivit Și prin lume-a răspândit Ceata visurilor dalbe, Visuri negre, visuri albe Ce îngână [6] până-n ziori Pe sărmanii muritori. Iar un vis prevestitor, Abătându-se din zbor, Se oprește lângă Majă De-l încântă cu-a lui vrajă, Arătându-i viu prin somn Străluciri ... și-i zice: „O! de sânul meu ferice, C-a purtat și a născut Domn viteaz și priceput!â€� Când un vultur aurit Sus, pe cerul înnegrit, Lucind falnic ca un soare, Zicea:„Petre, frățioare, Cât de nalt e zborul meu, Mult mai nalt va fi al tău!â€� Când un lanț întins de munți Cu-ai lui codri deși, cărunți, Se-nchinau voios în cale; Și din munte și din vale Zvon de glasuri cuvânta: „Să trăiești, măria ta!â€� Petre Majă, - adimenit, [7] Din somn dulce s-a trezit ...
Ion Luca Caragiale - Cam târziu...
... brațe, și-l sărută care mai de care cu mai multă căldură. Dar Costică se-ntoarce cătră birjar: — Și ce poftești acuma? — Încă un franc. — Ce! ești copil!? Și zicând aceasta, dă un franc birjarului, și se-ntoarce cătră prieteni, cari iar îl sărută. Se așază toți la masă în culmea veseliei. — Mă, Costică!... știi tu la ... s-a hotărât a îmbrățișa cariera de cultivator de pământ, și s-a dus să exploateze o moșie de munte în tovărășie cu un unchi al lui; în tot timpul de opt ani, n-a mai venit la București decât de două-trei ori, când, deși a ... urât? — Ei! aș!... — N-aș putea iarna să stau nici o săptămână... — Parol? — În sălbătecia aia... — C-eșt' copil!? Încă un rând de halbe... — Ei, aș! — Ale din urmă. — Parol? — Și pe urmă, un șvarț! — C-eșt' copil!? Până să se golească cele din urmă halbe, un supliment de anchetă nu strică. Cât ...
... mai mică Și mai sălbățică Plânge colo-n stâncă La umbră adâncă". Ercul Erculean, Căpitan râmlean, Își repede calul De răsună malul, Ș-ajunge-ntr-un zbor La stânca cu dor. ,,Ieși, fată, din piatră Să te văd odată!" ,,Cum să ies din piatră, Că sunt goală toată Și mă tem ... Și iată că-ndată Lumii se arată O dalbă de fată Albă, goală toată, Vie și frumoasă, Dulce, răcoroasă Cu păr aurit, Pe umeri leit. Cât o și zărește Soarele s-oprește, Și fața-i s-aprinde Și raza-i se-ntinde, Ca un sărutat Lung și înfocat. Iar cel Erculean, Căpitan râmlean, Mi-o apucă-n brață De prinde la viață, Mi-o strânge la piept Ș-o ... întăritoare. Sora cea mai mică și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și plânge în umbră adâncă reprezintă negreșit, sub o formă alegorică, un izvor limpede și dătător de viață. Temerea ei de a fi sorbită de razele soarelui, și cuibul său de floricele așezat la răcoare ... pădurilor. [2] Cerna este numele pârâului de munte ...
... cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă  o cetate de giganți  Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un vis al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce ... antică sus în frunte-i turnul maur. Magul priivea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite  A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. Și se poate ca spre răul ... s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge  nici un arc nu se mai ține, Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri . Cedri cad din vârf de ...
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

Constantin Stamati - Mincinosul
... sau să ari nici trebuință nu ai, Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat și coapte, Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete Într-o grădină sub un perete, Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munteâ€�... „Apoi curios îți pare, atunci celălalt i-au zis, Când pământul este plin de aceste minuni multe; Precum și eu înadins Îți voi ... este?â€� „Oamenii zic că fund n-are. Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe, Ca aceste, Măcar că tu ai văzut castravete cât un munteâ€�... „Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare.â€� „Și cât casa nu se poate, Însă orișicum să fie, Dar tot, mi se pare mie, Podul mai curios este decât minunile toate, Căci el nu poate ... dar, zău, tu nu știi ce zici, Căci tu nu știi că la Roma casele sunt așa mici, Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?â€� „Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec, Căci pentru un ...
Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul

... neispititele tinerețe ale Elenei fără neadormita ei priveghere? Vrând-nevrând, ea trebui să încalece ca toți ceilalți, și când se văzu cucuiată pe șea, aruncă un țipăt de spaimă, crezându-se pe un vârf de casă; din loc însă nu voi să plece pănă nu se îmbărbătă puțin văzând pe Elena cum își biciuia calul și alerga vitejește ... Balașa, care, deși mergea la pas, se ținea însă cu amândouă mânile de coama calului. Iar Elena nici voia să știe. Noroc că Ducipalul ei, un cal blajin de munte, nedeprins cu alergările, se opri de la sine, și nu mai voi să iasă din pasul său obișnuit, cu toate loviturile de călcăie ce-i ... călăuzul învârtindu-și bățul împrejur. Buna vermea la ciobani, am sosit cu musafiri la stână. — Bine ați venit cu sănătate, răspunse baciul Toader Fuior, un om cu cămeșa neagră și unsă, de strălucea ca o mușama în lumina asfințitului. Ia pregătiți, băieți un caș pentru boieri. Mica ceată de călăreți descălecă, iar duduca Balașa, când voi să se dea jos de pe cal, se cumpăni astfel, că dacă ... ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
... dragă, cântecul, Că mi-e drag ca sufletul!" Copilița se închină Ca o floare de grădină Și-i întinde-o cupă plină, Apoi zice încetișor Un viers dulce, plin de dor: ,,Frunză verde stejărel, Am un frate voinicel Și mă tem amar de el! Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul ... mine?" ,,Ba, te-oi duce eu pe tine De-i lăsa tu oștile Să-mi păzească oile, Că de-oi pierde-o mielușea Oi slugi un an pe ea, Și de-oi pierde un mielușel Oi slugi doi ani pe el". Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua, Singur, singur, singurel Pe o zare de muncel. Iar ciobanul se ... zicea O frunză de fag smucea Si-ntre buze o punea Și suna hoțiș din ea. Frunza-n patru că plesnea, Codrul negru clocotea, De-un lung chiot chiotea, De-un greu tropot tropotea, Ș-imprejuru-le deodată Se ivea o mândră ceată, O ceată de voinicei, Lotri, puișori de zmei, Cu căciule stogoșate, Cu chebe ... ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... de români: pământ bogat, spirit deștept, inimă curată, minte dreaptă și o răbdare destoinică de a-i face să izbutească la oricare țel, cât de greu. Spune-le că un popor care, supus fiind veacuri întregi la tot soiul de întâmplări crude, știe să-și apere naționalitatea ca românul, păstrându-și, ca dânsul, năravurile, portul ... și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate pe dracul din pământ. De o femeie frumoasă? E ruptă din soare. De un întrebuințat mic? Om cu trei parale în pungă și cu piept de o mie de lei. De un lăudăros? Intră în doi ca în doisprezece, și nu-l scot nici douăzeci și patru. De ...