Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂMAȘĂ DE NOAPTE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 103 pentru CĂMAȘĂ DE NOAPTE.
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... pentru o dughiană - un han unde toată noaptea cântă fetele la CafĂ© Chantan. Ce viață zgomotoasă și veselă! Acolo găsești la orice ceas, zi și noapte, pe domnul comisar cu fetele și cu alți poreți [3] . Ce mai trebuie multă bătaie de cap aici, unde, mai ales de când cu drumul-de-fier, care ocolește foarte pe departe mlaștinele, gheșeftul scade mereu?... "Leibă, strigă Sura din-năuntru, sosește dilijența, s-aud zurgălăii." Valea Podenilor este o văgăună ... partea despre miazăzi mai cufundat, se adună, din șipotele ce izvorăsc de sub dealuri, niște băltaie adânci, deasupra cărora se ridică ca niște perii stufișuri de rogoz. Între partea băltoasă și partea mai ridicată despre miază-noapte, în mijlocul văii, stă hanul lui Leiba: e o clădire veche de piatră, sănătoasă ca o mică cetățuie; deși terenul e mlăștinos, hanul are zidurile și beciurile bine uscate. La glasul Surei, Leiba se ridică greoi de ... smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, care se așează împreună cu conductorul, poftit de ei, la aceeași masă. Din convorbirea călătorilor se lămurea bine împrejurarea. La tactul
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ... pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casă... Douăzeci și trei de ani am petrecut printre străini, mai mult închis ca slobod... De câte ori n-am tras zăvorul ista, de câte ori n-am pus mâna pe toarta asta și de ...
... vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creațiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivități, iar nu lucruri reale. Viața-i vis. Era o noapte tristă. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate ale Bucureștilor, ce se trăgeau strâmte și noroioase prin noianul de case mici și rău zidite din care constă partea cea mai mare a așanumitei capitale a României. Tropăiai prin bălțile de ... sticlă aprindea un chibrit spre a-și arăta fața sa unsă din gros și sânul său veșted și gol — poate ultimul mijloc de-a sufoca dorinți murdare în piepturi stârpite și pustiite de corupțiune și beție. Bețivul intra, semiîntunericul devenea întuneric și amurgul gândirilor se prefăcea într-o miază-noapte de plumb când gândeam că și acela se numește om, și aceea femeie. Trebuie să scuzi, trei sferturi ale lumii e așa, și dintr-al patrulea ... fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul... De te împinge păcatul să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie și-ți suflă cuvântul din vârful limbii: - Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot... Am văzut și noi... am prea văzut cum o dau în păgânește și-ți toarnă la sfinți cu ochi de om, cu mâni și picioare ca și ale noastre... Da' de, vezi d-ta, sfinții ăștia, așa cum i-am apucat noi, de când am deschis ochii, sunt adevărat sfinți. Voi, tinerii de astăzi, la legi umblați cu șoalda, la scris ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o ... îi zisei eu, cum cheamă pe boierul găzduit de d-ta? — Că zău, să mă crezi, domnișorule, nici eu nu știu. Unde te-apropii de dânsul... toată ziua tace; noaptea doar ce-l mai auzi bolborosind, singur în odaie, cu perdelele lăsate și cu ușa încuiată. Da', de, n-am ce zice, e om bun și plătește bine. Ce nu mă împacă sunt niște cărți ale lui cu capete ...
... — Las' pe mine, mamă, răspunse zmeul, că-i vin eu de hac. Nu degeaba m-ai făcut zmeu! Iară el? Ce nu face omul de dragul copiilor săi?! Ziua întâi zmeoaica l-a trimis să aducă apă într-un burduf de bi- vol, dar bivol, colea, cum sunt cei din lumea zmeilor. El, biet, abia putea să ducă burduful gol în spinare: de unde ar fi fost în stare să-l aducă plin?! "De! își zise. Văd eu că nici în lumea asta nu poți s-o duci cu adevărul. Ia s-o mai pornim și spre minciună." Sosit ... în când. — Acum, grăi cel mai țanțoș dintre zmei, să ne măsurăm puterile în buzdugane. — Să le măsurăm, răspunse omul cu o îndrăzneală de-ai fi crezut că viața lui toată și-a petrecut-o aruncând buzdugane. Erau afară pe prispă douăsprezece buzdugane, care de care mai mare și mai greu. El le luă pe rând, de la cel mai mic, pe care numai gâfâind putea să-l ridice, până la cel mai mare. — Jucărele de copii, zise el. Mai mare n-aveți? — Nu! răspunse zmeul pus rău
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... haine de păstor, cămeșă de borangic, țesută în lacrimile mamei sale, mândră pălărie cu flori, cu cordele și cu mărgele rupte de la gâturile fetelor de-mpărați, își puse-n brâul verde un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. Văile și munții se uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca ... butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de ...
... și subțirică, Ana era sprintenă și mlădioasă, iară el însuși, înalt și spătos, o purta ca pe o pană subțirică. Numai câteodată, când în timp de noapte vântul zgâlțâia moara părăsită, locul îi părea lui Ghiță străin și pustiicios, și atunci el pipăia prin întuneric, ca să vadă dacă Ana, care dormea ... copil îmbăiat lângă dânsul, nu cumva s-a descoperit prin somn, și s-o acopere iar. III Cât țin luncile, ele sunt pline de turme de porci, iară unde sunt multe turme, trebuie să fie și mulți păstori. Dar și porcarii sunt oameni, ba, între mulți, sunt oameni de tot felul, și de rând, și de mâna a doua, ba chiar și oameni de frunte. O turmă nu poate să fie prea mare, și așa, unde sunt mii și mii de porci, trebuie să fie sute de turme, și fiecare turmă are câte un păstor, și fiecare păstor e ajutat de către doi-trei băieți, boitarii, adeseori și mai mulți, dacă turma e mare. E dar pe lunci un întreg neam de porcari, oameni care s-au trezit în pădure la turma ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... crede; iar când la măsurătoarea muncii, lucrul meu scade, și făina din copaie scade, și foamea copiilor crește". Se duse la arendaș. — Nu e de lucru, omule. Bătu la ușa popii. — Nu e de lucru, omule. Dete pe la un chiabur. — Am destui argați, omule. Se opri la cârciumar. — Pe rachiu, ar fi ceva de săpat. — Să fie pe mălai. — Pe mălai nu e. Și omul, întorcându-se acasă, auzi de departe: — Mamă, eu nu m-am săturat ! — Nici eu! — Nici eu! Și nici Plăvița, care mugea, colindând bătătura uscată, fără firicel de ... rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și ... uită în ea. Ce să vadă? În loc de dimon, bănuți de aur, ce luminau ca jăraticul. Omul, și speriat, și necăjit, aruncă un pumn de
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de soare și cât de bine îmi prinde răcoarea asta după un marș obositor de o zi întreagă! Dinspre grajd, vine o fată tânără cu o doniță de lapte; fața-i îmbrobodită cu o basma albă până aproape de urechi. Un vânător ardelean o oprește și o întreabă nu știu ce. Ea stă locului și-i răspunde ceva în limba ei, de care ceilalți vânători râd. Cine să fie fata asta zveltă? Uite cum dispare în gang! Dinspre iazul morii vin ofițerii, vorbind veseli între ei și ... el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare, despre albastra și nemărginita mare de la Anzio! Și câte flamuri, câte petreceri și cântări nu se află la Anzio, un adevărat cuib de rai! Eram răpit de povestirea și ...