Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA FLACARA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 150 pentru CA FLACARA.
... cuvânt al lui. Altminteri, și la trup, la față, conul Nicu era leit tatăl. Scurt, lat în spate, sângeros peste măsură, obrazul plin și înflăcărat ca para focului, ochii mici, rotunzi și galbeni, ca doi bănuți noi. Când îl zăreau, țăranii socoteau că au pe bătrân dinaintea lor: Conul Iordache în picioare, să nu fie de-o măsură, își ... de cealaltă parte a târgului. Curtea rămăsese pustie. În ograda nepietruită, brusturii crescuseră în voie, întinzându-și frunzele lor, cele late și verzi, ca un acoperământ deasupra pământului umed; iar lângă cerdac, loboda se înălțase ca o pădurice din care mai nu s-ar fi zărit omul. Veni și toamna cu ploile ei reci și repezi, care băteau, prin geamurile sparte ... Într-o noapte, prin august, o noapte frumoasă, caldă și presărată cu stele, o scânteie îndrăzni să facă ceea ce înfricoșase pe atâția oameni: aprigă ca un fluturaș, scânteia a avut milă de căsuța conului Iordache și-a conului Nicu; s-a ridicat ușoară, din ... luminat al odăii în care se sfârșiseră de zile cei doi stăpâni, apăru, o clipă, portretul conului Iordache. Apoi flăcările îl încinseră în vălul lor, ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... încărcat de mirodenii, Urmărind, prin întuneric, voluptoasele vedenii Care rând pe rând dispar? În tăcerea din odaie, ale gândurilor șoapte Îți răsună-ncet în suflet, ca un cântec adormit, Din trecutul tău crâmpeie de icoane și de fapte Ca prin vis le desfășoară a uitării neagră noapte, Parcă altul le-a trăit... A ascuns în tine Domnul un ... maică, ia psaltirea Și fă-ți cruce de păcat! .................... Arde candela pe masă, cu o palidă lumină, Și bolnavele ei raze întunericu-l pătrund. Neclintită ca de piatră, EpifĂ nia se-nchină La icoanele-nnegrite, care stau în umbra fină, Pe peretele din fund... — Vezi-mi inima-ntristată, Maică preacurată ... stăpână... — Maică, cine bate-n geam? ...................... IV Prin trupul ei străbate un lung fior de gheață: E el — și-ar vrea să creadă, ca alte dăți, că nu e... Un val aprins de sânge îi năvălește-n față Întunecându-i mintea. Ea sare și-i descuie. Iar el s ... Tunetul deasupra tună Tot mai tare: o ghiulea Care zguduie natura, Aruncată-n cer de-a dura Peste-a norilor podea. ...
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
... zdrobesc; Intră prin familii, pe copii turcesc; Mume și fecioare rușinos insultă; De nici o putere barbarii n-ascultă. Suflete-njosite ce-n lume trăiesc Ca să rușineze neamul omenesc, În această țară calea lor arată Și de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău ... suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!" Astfel zice domnul. Un boier răspunde — ,,Dorul țării noastre sufletu-mi pătrunde. Vorbele-ți sunt mândre, dulce mă răpesc Din amare gânduri ...
Dimitrie Anghel - Agora modernă
... veneratului templu. Ca înlăuntrul unui bazar minunat, fiecare își desface scumpeturile : unul aduce flori minunate culese prin cine știe ce tărîmuri, le flutură în aer ca să le puie în valoare culorile, le agită ca să le trezească mirosurile, le strînge cu dragoste la piept ca să arate mai bine cît preț pune pe ele ; altul, scuturîndu-și bogatele plete, suflă în trîmbiță de aramă trezind ecouri, ori așază simpatic etajere ... a acestor șerpuitoare rîulețe care nu mai pot reflecta cerul din multa murdărie ce-o tîrăsc în ele, ce nu mai pot face valuri ca să poată aduna lumină pe crestele lor, ce nu mai pot scoate glasuri cristaline din cauza verminei ce le amuțește ca o veșnică surdină, ei se adună și se strîng cerc ca o baltă imundă în jurul mesei celui ce-a intrat, și fiecare pe rînd, precum toți locatarii unei mahalale, se mișcă ducîndu-și ... de schwarz, grele lanțuri de aur pe burți, fantastice inele pe degete, grele tabachere să ni le trecem cu prietenie unul altuia, bumbac în urechi ca să nu mai auzim clevetirile și nepăsarea ce-o dau anii mulți,
Dimitrie Bolintineanu - Mărirea lui Mihai
... La prea mândre mese căpitanii-nchin Pentru sănătatea regelui creștin. Dulcile speranțe ce pe toți conjoară Împletesc cu roze timpul care zboară. Mâna verginală, fragedă ca crin, Atrăgea din harpe sunetul divin, Iar accentul vocii cei armonioase Se-ntuna cu-aceste vorbe grațioase: ,,Tu, reunire splendidă, De minte, de tărie, D ... spre durere, Până somnul dulce cu-aripa-i d-eben Vine de-i îmbată sufletul său demn. Printre vise vede o fantasmă dulce. Fața-i ca lumina florilor străluce, Ca torent sub soare râură-ai săi peri; Ochii-i plini de lacrimi seamăn rupți din ceri. Vălu-i alb ca crinul grațios se-ndoaie, Brâu-i strălucește c-arcul cel de ploaie. Ea vorbește... — ,,Cerul binevoitor Preursește țării splendid viitor; Însă tu pieri-vei ...
... prăbușite. Dar ceața serii-neacă troianele de jar. Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar, Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul, Ca
George Coșbuc - Regina ostrogoților
... podoabă. În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat, Ea se-ntoarce tristă, blândă: —"Tu-mi ești rege și bărbat. M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale, Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale? M-ai închis aici în lanțuri; am răbdat ... i rău. Mi-ai luat apoi copilul să-l ucizi! și-am zis: e bine! Tu-i ești tată și ai dreptul peste fiul meu ca mine. Dar el nu era al nostru, el era al țării-ntregi, N-ai ucis în el un rege, ai ucis un șir de regi ... pe colțuroasa stâncă Hohotind a-mpins cadavrul în prăpastia adâncă. Surd vuia prin codri vântul, brazii se-ndoiau de vânt, Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt. Parcă negrele blesteme și le-amestecau haotic Mii de glasuri, țara toată, tot poporul ostrogotic. Teodat, tu râzi! Dar moarta cea ...
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune
... de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu ... tot poporul acela de cruci și troițe ce-și întind deznădăjduit brațele la toate marginile drumurilor de țară, toate urmele de obuze care au rămas ca niște peceți neșterse unde au ajuns, toate tiparele mînilor pline de sînge lăsate pe varul caselor, ca o amintire neștearsă, m-au umplut de fiori și de groază... Și am răsfoit "Viața românească" înainte, m-am plecat pe paginile pline de doctrine ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... o fi scris să vieâ€�. Și când îi trecu prin minte cum vine Argeșul și-și rostogolește valurile cât dealurile de mari, că uneori e ca zidul, drept și înalt, urlând ca o fiară, mâncându-și malurile cu copaci înfipți acolo de veacuri, și când se gândi câte suflete a răpus, câte hârci și câte ... copilul la sân, care, neștiutor de grijile și durerile mumii, ațipise, ostenit de drum și de căldură. Când intrară pe ștreajă, soarele apusese; luceafărul clipea ca un ochi de diamant, singur și viu în toată nemărginirea seninului albastru. Apropiindu-se de casă, Maria Sandului nu-și mai putu prididi plânsul; lăcrămile ... sus păhărelul candelii. Candela se mișcă, căci ținta în care e bătută s-a slăbit. Maria se dă jos, se dezbracă, închină copilul ca să-l adăpostească cu sfânta cruce, îl sărută pe frunte și se vâră binișor lângă dânsul. De trudă și de griji, puterile i s-au ... Sandului. Geamurile săriră în bucăți și cercevelele trosniră și căzură la pământ. Un fum galben bufni pe fereastră și câteva scântei se duseră în sus ca ...
... Tainice și triste însă, spre suferința șubredei închisori în care au fost închise, energiile acestea dorm coperite cum doarme cărbunele abia licăritor în cenușă, fără ca nimeni să bănuiască în el un incendiu. O întîmplare îl poate stinge, un pas greoi poate trece peste el ca să-l facă una cu pămîntul, dar vînturile patimilor rătăcesc și ele, aleargă de ici-colo, pătrund slobod pretutindeni și mica scînteie hrănită de ele ... minut de fericită inspirație, că poți să alergi liber, să bați văzduhul căutîndu-ți drumul fără nevoia unei busole, să razi pămîntul, aprizînd o scînteie ca fulgerătoarea rîndunică în zborul ei nebun într-o oglindă de apă, să crești în volbură spre cer, despletindu-ți din creștet, ca o mireasă, fulgerătoarea cascadă de beteală, să alergi de-a lungul cerului întunecat, aprinzînd pretutindeni constelații orbitoare, să recazi subt formă de trăsnet ... a celor ce vor putea prinde o scînteie, un match neobosit al celor ce vor putea afla unde se va putea aciuia fluturul de foc ca să se poată odihni o clipă, al tuturor nevolnicilor, care îl vor putea surprinde într-un moment de deznădejde și de îndoială. Capricios, fantastic, nebun ...
... verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe ... fluieratului cromatic, Își măsurară-n ritmu-mi straniu, încet alunecare lor. Veniți, o, șerpi târând prin ierburi, pe mlădiosul vostru pântec, Prin ierburi lungi � ca lănci � prin pietre, al vostru chip de vis! Veniți, voi, ce vă-ncovoiați, ca lanțuri, de-acum sunteți înlănțuiți De necurmatele cadențe nemaicântatu-mi cântec. Veniți misterioși și falnici, voi, fermecați de-un glas străin! De-acuma zvârcolirea voastră ...