Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CE SE ÎNTÂMPLĂ?

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 351 pentru CE SE ÎNTÂMPLĂ?.

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deșteptă. Se pomeni cu chimirașul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, și îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap și se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază și se feri d-a spune fraților ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu frații lui la bordeiul lor, și aduseră mulțime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la pășune, frații cei mari ziseră ... și plecă înaintea zmeului celui mijlociu. Asemenea îi făcu și lui. Apoi plecă înaintea zmeului celui mic. După ce se întâlni cu zmeul cel mic, se luă la luptă și cu dânsul. Se bătură întâi în buzdugane, buzduganele se sfărâmară; se luptară cu sulițele, acestea se rupseră; se apucară apoi în săbii, a zmeului se ...

 

Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari

... trece p-aci, eu i-aș sătura curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș face doi feți­logofeți cu totul și cu totul de aur, zisese fata cea mică. După ce îi spuseseră fetele ce ziseseră, el stătu de se socoti gândindu-se: mă, ca ce să fie asta? Apoi după ce se mai răzgândi, zise fetei celei mici: - Fetico, mie îmi plăcu vorbele tale mai mult decât ale surorilor tale. Dacă vrei să mergi cu mine, eu ... crâmpei din ele. Credincioasa bahniței, spălându-le la pârâu, nu știu cum făcu și rupse un căpătâi. De frică, îl dete pe gârlă. După aceea se întoarse acasă, aduse toate mațele și le dete iarăși la număr. A doua zi ducându-se fosta soție a boierului la pârâu cu cofa să aducă apă, se uită la vale pe râu și văzu acolo pe un dâmb doi copilași, jucându-se cu două mere de aur, de lucea pământul, și rămase acolo până seara uitându-se cu jind la dânșii, căci ei îi da în gând că poate să fie copiii dânsei. Întorcându-se acasă, o luă spurcata de cioroaică la bătăi. Dară ea zise: - Nu mă mai bate, stăpână, că ...

 

Ion Luca Caragiale - Tot Mitică

... la băi... în Europa." * În trenul de plăcere. Lume multă. Căldură sahariană. Mitică și Costică merg spre Sinaia. Mitică (făcându-și vânt cu Moftul român, se oprește deodată ca și cum și-a adus aminte de ceva): Tii ! Ce-am uitatără ! Costică: Ce? Mitică: Șubele. * Un necunoscut, semuind pe Mitică cu altcineva, îl salută: - Salutare, musiu Costică. - Pardon, din contra, că mă cheamă Mitică. * La birt. Chelnerul: Avem ... H 2 O. - ?!... - Cum? nici măcar apă n-aveți? zbiară Mitică. * Mitică șovinist: - Și când voi fi mort, monșer, nu doresc pentru ca să mi se cânte altceva decât: Deșteaptă-te, române! * Costică se plânge lui Mitică la birt că sufere de insomnie și nu știe ce doftorie să mai ia ca să poată dormi. Mitică îi recomandă: - Ia o plachie de somn! * La cafenea: - Nu iei nimic, Mitică? * - Ba da. Băiete ... vie și calamitate . * Mitică, pedalând alături cu amicul său Costică, zărește, venind în față-le cu mare viteză, un automobil: - Ține bine, Costică, să nu se sperie bicicleta. * - Monșer, știi că Tocilescu mai organizează o excursie? - Serios ? unde ? - La Bucureștii-Noi. * La birt. Costică (dulce): Ce mai faci, Mitică? Mitică (mâncând cu lăcomie): Mă apăr de moarte, monșer! * - Câți ani aveți? întreabă o domnișoară pe amicul nostru. - Doisp' ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... cum bandele arnăuților luaseră cu pradă orașul, năvălind noaptea prin casele oamenilor sub pretext de a căuta revoltanți, și furând arme, argintării, tot ce le cădea în mână; cum lumea se înspăimântase, crezându-se în timpul ienicerilor și cum, în fine, adevărații patrioți erau desemnați a fi victimele răzbunării domnești. Vali se înălțase la culmea elocvenței și spera a produce o impresie... însă un om cărunt îl întrerupse, întrebându-l: -- Pentru ce s-au răsculat boierii? -- Pentru ca să scape țara de o domnie tirană și degradată... -- Hum! Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! replică bătrânul, clătinând din cap ... munților și a nopții, răpit de aripile nălucirii afară din domeniul realității, el crezu un moment că-și vede visul cu ochii. I se păru că există cu patru secole în urmă, că se găsea în ajunul bătăliei de la Valea-Albă și asculta, uimit, șoaptele de pe-mprejurul focurilor. Iată ce auzi: -- Măi flăc[...]nțeles-ați voi ce ne-a spus boierul cel fugit de la Iași? -- Ba cât hâciu; el grăia păsărește. -- Cică să ne ducem ca să alungăm pe ... mi-e drag, mult mi-e drag Frățiorul de ciomag, În dușmani cu el mă bag Și le trag, și le trag... etc., etc. Vali ...

 

Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe

... Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe toate la fel. Și ce și-a zis: „Bine, dacă la trup îs deosebite, de ce n-ar fi și la pene?â€� Atunci s-a uitat în sus, în jos, și-a hotărât îndată unui păun ... cum se și făcu, iar pentru că prin ciocănitoare se întâmplase aceasta, Atotputernicul spuse îngerului să-și șteargă degetul de capul ei, să rămâie însemnată. Ce să vezi însă? Așa le-a luat ochii celorlalte păsări roșul ciocănitorii, că toate au năvălit la ea, să se atingă de dânsa, să capete și ele măcar cât de puțin din fața sângelui. Cel dintâi sticletele. Dar dintr-o picătură ce s-alegi? Pe urmă și-au amestecat penele care cum le-au tăiat capul. Vrabia, fiindcă era cald, s-a scăldat îndată în ... și o lăsă așa, ba o și pedepsi să nu mai doarmă nici nopțile de acum înainte. Dar fiindcă privighetoarea zbură pe umărul Atotfăcătorului, și se rugă frumos de iertare, și fiindcă îndurarea lui Dumnezeu nu cunoaște margini, i ...

 

Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)

... mă însor și vă rog să-mi dați pe Ileana, că fără Ileana eu mor. - Fătul meu, zice împăratul supărat, asta nu se poate. - De ce, măria-ta? - De ce, de ce... Uite pentru că nu vreau eu! zise împăratul restit. Ieși afară! ieși, că se întâmplă nu știu ce! - Ai văzut, măria-ta? zise împărăteasa, după ce a plecat flăcăul mâhnit. - Am văzut, răspunse împăratul încruntat. - E un lucru mare, măria-ta, zice împărăteasa, și încă mie mi-e frică ... umblat, așa hoinari, multă vreme pân lumea largă de colo până colo, și ce să vezi? Când mai erau vreo trei luni până să li se împlinească termenul, ajung ei, fără să se caute, într-un târg mare, unde se ținea iarmaroc vestit odată la zece ani. Și ținea iarmarocul ăsta o sută de zile în cap. Se strângeau acolo la vreme toate bogățiile de mărfuri din patru părți ale lumii, bunătățile și leacurile pământului, și minunile iscodeniilor toate, și comedii și solomonii ... dă un țipăt: - O, frații mei iubiți, ia uitați-vă în oglinda asta, gândiți-vă la părinții noștri acasă și să vedeți grozăvie! Doamne! Doamne! ce să facem? Și cum se

 

Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei

... l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea. — Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. — Sire, e prea june... — E de vrâsta mea, îl curmă Carol posomorându-se; și bietul cardinal ieși, se duse acasă și, nu după mult, muri de necaz și de rușine că zisese o dobitocie. La 4 octomvrie 1705, Stanislav Leșcinski și soția sa ... rege și regină Poloniei. Carol însă biruindu-se, căzu puterea ce sprijinea pre Stanislav. Mai multe partide se ridicară și August reintrând în Polonia, leșii se uniră cu el, iar Stanislav se trase în Pomerania cu o mică gvardie ce avea. De acolo sub numele unui francez maior în oastea svedă ce-l chema Haran, întovărășit de baronul Sparre — care a fost mai apoi ambasador în Englitera și în Franța — și de un ... Ștefan la monastire, veni cu cel al treile la curte. Mavrocordat îl primi, deși era aproape de miezul nopții. Vorba între ei urma latinește. Ofițerul se ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când ... de fulgere, ele se desfac pe unele locuri în adâncimi întunecoase, în sânul cărora s-aude din când în când strecurându-se picăturile de apă ce izvorăsc din umezeala nourilor. Costin privea cu sfială la stâncile ce-l apăsau prin măreția lor și iată că i se opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor și mergea adânc în pământ. — Ce este aceasta? întrebă Costin pe călăuz. — Astă groapă n-are fund; se zice că merge până la măruntaiele pământului. Ea nu de mult s-a ivit, și într-însa locuiește stafia muntelui. Dar pentru Dumnezeu ... când, deodată, o detunătură înfricoșată ...

 

Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)

... de-aur aripa ei cea rece Cu-aghiazima cea dulce a lumii frunte-atinge, Păcatele-i i-adoarme, invidia i-o stinge ­ Ce ochi veghează umed? Ce suflet se frământă, Ce suflet țipă-n doliu, ce liră jalnic cântă?... Sunt eu!... Privesc trecutul, și-icoana lui barbară E zugrăvită aspru d-ursita-ne amară. Și gândul meu nu poate să rup ... necunoscută. Vai! cele întâmplate istoria le spune Și cele viitoare și-aruncă umbra lor În atmosfera groasă a zilei cei de azi. De ce se-ntâmplă toate așa cum se întâmplă, Cine mi-a spune-o oare? E plan, precugetare, În șirul orb al vremei și-a lucrurilor lumei? Sau oarba ... pieire? Omoară fericirea unui popor întreg, Liniștea unui secol și ești numit erou. Beată de bucurie mulțimea te primește, Cu lauri te-ncunună... O gintă ce se-nalță Pe spatele altora e mare ­ și cu cât Mai mult se ține-n locu-i prin rău și prin asprime, Cu-atâta e mai mare. Dreptate-universală E-aceea ce ...

 

Ion Creangă - Punguța cu doi bani

... și-l dă în fântâna ceea. Vezeteul se dă iarăși jos din capră, prinde cucoșul și-l azvârle în fântână! Cucoșul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiți la apă; și-nghite, și-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară și iarăși se ia în urma trăsurei, zicând: Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani ! Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit și a ... duce la fereastra boierului și iar începe: Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani ! Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguța. Cucoșul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui și lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoșului, s-au luat după dânsul, de ... babă și se pune pe cuibariu; și, după vrun ceas de ședere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!... Și, când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... contradans?... Primesc cu mare mulțumire. (Făcând loc pe canapea.) Pune-te lângă mine, că am să-ți vorbesc multe. AGHIOTANTUL (în parte) : Am pățit-o. (Se pune pe canapea, fără voie, și în vreme ce Rochia de catifea îi înșiră o mulțime de vorbe măgulitoare, el se posomorăște cu atât mai mult că zărește mai departe pe verișoara lui, care, ochindu-l cu coada ochiului, se face că ascultă cu multă plăcere complimentele ce-i adresează D. Lângă ușa salonului, bărbatul își mănâncă o mustață și aruncă asupra lui D. fulgerătoare căutături.) SCENA II N. B. Această scenă se ... ca o porumbiță delicată, într-un jilț elastic; a treia stă pe picioare lângă un clavir mic de Erhard, și degetele sale fragede se primblă pe tușele instrumentului, scoțând note armonioase și cercând melodia unei romanțe noi. Fiecare dintr-aceste trei grații este înconju­rată detineri eleganți ce flutură cu uimire împrejurul lor. DAMA DE PE CANAPEA: Frumoasă melodie!... Ce arie-i asta? UN CAVALER SPÂN: Un solo din Trovatore . DAMA DE LA CLAVIR: Te înșeli, domnul meu, că-i o romanță nouă ce

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>