Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL DINTÂI
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 296 pentru CEL DINTÂI.
... tăpșanul de din dosul casei, la scurmat. Era o zi frumoasă de primăvară, pământul era jilav, plin de mustul din care se și hrănea cea dintâi urzeală a lăvicerului ierbii. Cum scurma așa cocoșul, își auzi tovarășele șoptind. Ridică semeț capul și, drept înainte, de partea cealaltă, vrăjmașul negru ... O scăpărare, și s-au repezit. S-au oprit față-n față, cu gâturile întinse, cu penele gulerelor zburlite, cu aripile puțin desfăcute și datenapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni, și se loviră piept în piept; apoi se dezlipiră repede și, cu capetele pe spate, se avântară din nou ... pe urmă în lături, săriră unul deasupra celuilalt, ca și cum ar fi vrut să se răpească-n văzduh; și-n sfârșit se țintuiră locului. Cel negru prinse creasta dușmanului în ascuțișul pliscului; cel alb îi înfipse gheara-n gât. Plini amândoi de sânge, tremurând, stătură așa până când durerea îi învinse; atunci se smunciră-napoi, pândind clipa când ...
George Coșbuc - Nunta Zamfirei
... dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles, Dar dintr-al prinților șirag, Câți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. El, cel mai drag! El a venit Dintr-un afund de Răsărit, Un prinț frumos și tinerel, Și fata s-a-ndrăgit de ... au roiuri de-mpărați Cu stemă-n frunte și-mbrăcați Cum astăzi nu-s. Sosit era bătrânul Grui Cu Sanda și Rusanda lui, Și Ținteș, cel cu trainic rost, Cu Lia lui sosit a fost, Și Bardeș cel cu adăpost Prin munți sâlhui. Și alții, Doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! Ce fete dragi! Dar ce comori Pe rochii lungi țesute ... oprit! Și s-au pornit bărboșii regi Cu sfetnicii-nvechiți în legi Și patruzeci de zile-ntregi Au tot nuntit. Și vesel Mugur-împărat Ca cel dintâi s-a ridicat Și, cu păharul plin în mâini, Precum e felul din bătrâni La orice chef între români, El a-nchinat ...
Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza
... bancher sau un om de afaceri din Bruxelles se află aici tiptil și stă închis într'un hotel din Capitală, crezură tocmai contrariu de cei dintâi, și cu toții propuseră un amendament pentru înlocuirea articolului în chestiune. Amendamentul s'a votat, și se spune cum că, imediat după votarea ... se d. Dim. Sturdza la minister, se prezentă ocazie și chip de a se găsi și pentru acele mărfuri părăsite un bun mușteriu, cel mai bun, adică Statul. - Da, însă articolul din proiect prescria, ca să se ia lemne dela particulari numai în cazul când nu s'ar găsi ... ntrec Dar până în sfârșit cu oase se înnec. Atâta numai, că proiectul monopolului a fost respins, articolul despre baterea monedei amendat, iar cel despre pădurea de la Adjud n'a avut o soartă mai bună. D. Sturdza a scăpat de trei ori ocazia de ... unul din numerele trecute am arătat cum d. Sturdza, după ce și-a fost întemeiat o reputație aproape universală în țara noastră de cel mai corect om de finanțe, și-a dat arama pe față la a treia intrare a d-sale în ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
... dragostei voastre și să vă fac un ospăț sufletesc, după putință, puind în loc de bucate, cu multe fĂ©liuri de bunătăți drĂ©se, cuvântul cel de bună vestire și, în loc de băutură veselitoare, să dreg în păharul preaînțelĂ©ptelor capetelor voastre cuvântul cel de mare bucurie, pentru care lucru cĂ©rem putĂ©re de la Hristos, carele înțelepțește pre cei neînvățați, ca să ne luminĂ©ze mintea și ... vorbelor inimile și auzurile celor ce vor ospăta suflĂ©tește. Decât cĂ©lialalte nume, cu carele zice Isaia să se numească mântuitoriul, decât toate iaste, cel dintâi, minunat; și cu cuviință i să cuvine acest nume, că nu numa într-un lucru, ci în toate faptele sale minunat au fost: minunată zemislirea ... Dumnezeu, celui din nălțime. Și nașterea aceasta n-au fost numai mântuitoare, ce și minunată. Că despre o parte trebue să ne minunăm de sfatul cel minunat al înțelepției lui Dumnezeu, iar de altă parte trebuiește să mărim lucrul cel mare al bunătății lui. Că am câștigat astăzi pre judecătoriul ceriului și al pământului, carele, surpând zapistul răutăților noastre, s-au milostivit de au rupt ... ...
Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj
... șefii națiilor se vor gândi serios la fericirea popoarelor și vor înțelege că mărimea lor adevărată consistă în binele comun, atunci ei vor fi cei dintâi care vor proclama libertatea, căci prin libertate mijloacele fiecăruia se întind, puterile-i se înzecesc, dorințele nobile își iau zbor și inimile se unesc într ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
... d-această mântuire, D-al cerului imperiu, d-a dreptului viață. Atunci vechea robie, a lui Satan putere, Silnica tiranie, iadul cel pământesc, În spaimă, temătoare, șovăia rușinată Să geamă sub ruina-i, mugind să se strivească; Dar beat în deznădejde, moleșit în turbare, Iadul își zămislește ... încât a făcut o mare isprava în inimile tuturor. [2] Cu acest prilej, poetul, lăsând al său sujet, se urcă în anii cei dintâi ai creștinătății, pe când credința lui Hristos, încă curată de tot felul de superstiții și neajunsă încă organ al vicleniei, ieșise însuși din mâinile apostolilor ...
... din urmă, se depărtă cât putu mai repede, ieși din curte și o luă pe drum, înspre pădure. Când ajunse în marginea ei, intră în cel dintâi stufiș, și acolo, între crengile care îi ascundeau vederea, își făcu culcușul. Și așteptă. Spre seară, un fior îi zvârcoli trupul, apoi altul. Și-ncă ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos
... Dumnezeu, adecă cea îngerească și cea omenească; căci că pre înger și pre om i-au făcut Dumnezeu după chipul său, precum zice la capul cel dintâi al Facerii: Să facem om după chipul nostru și după asămânare. Însă nu pentru trup, ci pentru suflet iaste făcut omul după chipul lui Dumnezeu ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
... a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi ... dumneavoastră pateticul romanț al acestei căsătorii, sau să vă descriu frumusețea miresei, eleganța taliei, colora părului, strălucirea ochilor și altele după obiceiul nuveliștilor. Dar pentru cel dintâi punct vă arăt cu mâhnire că nici o luptă de patimi, nici o scenă tragică nu a însemnat istoria acestei perechi: se zice ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
... să negăm realitatea, cum fac unii confrați bucureșteni. Cu voia ori fără voia noastră, acestui vântură-lume i-a fost dat să spargă cel dintâi zidul de indiferență care desparte lieratura română de spațiul larg al literaturii universale. Am avut totuși până acum cel puțin un poet și doi sau trei prozatori în stare să înfrunte comparația cu marii creatori traduși în toate limbile civilizate. Prin spărtura făcută de ...
... să-și ia seama la mers. Câmpul parcă îl mai învioră. Târgul rămăsese în urmă, la stânga: mergeau aiurea. Vedenia cu iesle se șterse, cele dintâi căsuțe acoperite cu stuh, ale satului, se împrăștiau printre îngrăditurile de nuiele. Câțiva purcei fugiră, guițând, din drum; un câine se luă după el, lătrând ...