Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COARDA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 144 pentru COARDA.
Ion Luca Caragiale - Meteahnă Meteahnă de Ion Luca Caragiale 1909 În general, o stațiune de aer curat este un loc mai mult sau mai puțin pitoresc, unde te plictisești, până la înecăciune, dacă nu știi danța, ca să poți respira seara praful din salonul de bal de la Kurhaus. Însă astă-vară, fiind osândit să respir o lună aer curat, chiar dacă nu știu danța, am avut norocul să petrec împreună cu un tip de om foarte ciudat, un fel de maniac, și aș fi nedrept dacă aș zice că am petrecut prost. E adevărat că până la urmă, cu câteva zile înainte de a ne despărți, începuse să mă cam obosească cu atâtea - cum să zic? - cu atâtea prostii; dar cele două-trei săptămâni de la-nceput, nici nu știui când trecură, atât mi se părea tipul de interesant. Mai întâi era un om foarte cumsecade - ungur. Pentru un român ordinar ca mine, adică nu un extraordinar român, se găsesc și printre unguri foarte cumsecade oameni; vreau adică să spun că un român cât de ordinar se deosibește în aceasta mult de ungurii imbecili - sunt mulți de aceștia și la unguri - care nu ar fi-n ...
Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)
... mare mai ales! Daca harpa este sufletul orchestrei, toba mare este inima, iar triangulul și capacele — spiritul. Ceea ce e harpa între instrumentele de coardă este toba mare între instrumentele suflătoare. Dacă cea dântâi este superioară prin arpegie, cea d-a doua o întrece în tril: or, zicem ...
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet şi o dramă care trebuie să se scarpine-n cap Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap de Ion Luca Caragiale Se știe că-n genere frizerii sunt, ca toți artiștii, foarte pasionați și foarte credincioși amanți ai fiicelor Melpomenei... În momentele sale pierdute, între curățitul pieptenilor și ascuțitul bricelor, orice frizer ortodox care se respectă trebuie să se dedea cultului măcar a unei muze profane... Unii cântă cu flautul ori cu ghitara; alții zugrăvesc sau compun tablouri, în fel de fel de nuanțe, cu firele de păr măturate din prăvălie; alții sculptează în miez de pâne ori în săpun-rachiu; alții fac versuri care de care mai nepieptenate, și alții scriu poeme în proză, care de care mai despletite. Unul dintre aceștia din urmă, d. C. A. Ionescu, un lirico-decadento-simbolisto-mistico-capilare-secesionist, turbat de impresia stupeficantă ce i-a produs-o capelura d-auro-blondo-irizo-bronzată a aceleia care etc., ne trimite, cu rugămintea de a o publica, următoarea capodoperă în genul ei, pe care o dedică părului aceleia care etc. Să ...
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine
... mărime  Vorbesc dureri, ce nu pot să suspine. Ah, ce-i cuvântul, ce-i coloare, sunet, Marmura ce-i, pentru ce noi simțim? O coardă-adâncă imiteze-un tunet, Un ah ! să spuie cum ne chinuim. Nu, nu... Și fie forma cât de nudă, N-ajunge-n veci durerea noastră ...
Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aș spune ei
Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aş spune ei Basmul ce i l-aș spune ei de Mihai Eminescu O, dă-mi arpa de aramă Și mi-o pune-n brațul stâng, Ochii tăi se plec cu teamă, Tu roșești  glasu-mi te cheamă, Coardele încet te plâng! Vino dar, palidă zână, Pune fața pe-al meu piept, Gâtul tău pe brațu-mi drept, Tu, a ochilor lumină, Mă iubești, tu? Spune drept! Mă iubești! Surâzi șireată Și îți pleci ochii în jos! O, lumină prea curată, De-ai cunoaște vreodată Sufletul meu dureros; De ai ști, palide înger, Cât de mult te iubesc eu, Câte nopți de-amor și rău Am vegheat zdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seama Ca să-ți spun câte-am visat, M-ai fixa fără de teamă, Ai da-ncet neagra maramă De pe păru-ți blond, curat; Netezind cu mâna-ți albă Tâmpla ta  tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zâmbi, Eu, jucându-mă cu salba De pe sânii-ți, aș vorbi. Și ți-aș spune, a mea iubită, Că de mult eu te-am cătat; În cărarea ...
Mihai Eminescu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică  Nu c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge  Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu ...
Mihai Eminescu - Către Mercur (Horațiu)
Mihai Eminescu - Către Mercur (Horaţiu) Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică  Nu c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge  Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor ...
Mihai Eminescu - De-aș muri ori de-ai muri
Mihai Eminescu - De-aş muri ori de-ai muri De-aș muri ori de-ai muri de Mihai Eminescu C-o bucurie tristă te țin acum în brațe. Privire în privire și sân la sân trăim, Și gura ta-mi surâde, și ochii tăi mă-nvață Când ținem fericirea pe sân cum s-o iubim. Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare, Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? Nu, nu, copilă scumpă!... De-i auzi în noapte, Când vei veghea în rugă la candela de-argint, De-i auzi cum tristă aripa unei șoapte Te-atinge aiurind, De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare, Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini, Să știi că prin a nopții de întuneric mare, La tine, înger, vin! Și să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântă Prin oalele uitate de veștejite flori, Să mângâi cu suflarea-mi a ta față pălindă, Ochii tăi gânditori. Dar de-i muri tu , înger de palidă lumină, O, ce m-aș face-atuncea, mărite Dumnezeu? O să te ...
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - La o artistă La o artistă de Mihai Eminescu Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Cînd se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cîntare întrupată De-al aplauzelor flor, Apărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde, Blînde, palide, încet, Zbor sub mîna-ți tremurîndă, Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmată Ce răsgeme-ngrozitor Cînd o mînă înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mîna-ți tremurîndă Bate-un cîntec mort și viu. Ca furtuna descrescîndă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cîntarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cîntă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gîndi un serafin, Cînd pe lira-i tînguioasă Mîna cîntecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin, încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cîntare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în
Mihai Eminescu - La o artistă (Ca a nopții poezie)
Mihai Eminescu - La o artistă (Ca a nopţii poezie) La o artistă de Mihai Eminescu Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor, Apărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor. Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Zbor sub mâna-ți tremurânde, Ca dulci gânduri de poet. Sau ca lira sfărâmată, Ce răsgeme-ngrozitor, Când o mână înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mâna-ți tremurândă Bate-un cântec mort și viu, Ca furtuna descrescândă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cântarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cântă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gândi un serafin, Când pe lira-i tânguioasă Mâna cântecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin. încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. ( Familia , IV, 29, 18/30 august