Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN AUZITE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 1086 pentru DIN AUZITE.
... vameșul, de-i ceri, Și doar el nu-i copil de ieri Să nu-nțeleagă ce vorbește! —„Venea ca un nebun spre rău. Din jos de pod! Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a ... de-a rândul! Și-acolo, într-al treilea sat Bătu-n ferestre la o casă — Ei, vezi, și să te miri ce spun: din om întreg te fac nebun, Și din voinic, neom te lasä. Ei spun așa ca s-a ținut Cu văduva din cas-aceea. Dar eu nici nu cunosc femeia — Și-a fost apoi, că nici n-am vrut Să știu de ea. Și ... știu pe care lume sânt, Așa mă podidise plânsul. A doua zi, pierit zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă. Nici sufletul, și-așa răpus Zăcea pe țol cu ... Căci nu putea să-și miște, bietul, Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt Și glasul, ca pe muți lăsându-l; Iar noi
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
... departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi ... ajungi. În fundul lacului, sub unde Palatul moartei se ascunde, Iar când e cerul fără stele, De vezi spre lac un zbor de iele Și-auzi, târziu, în miez de noapte Cum se înalță tainici șoapte, Și-auzi din apă cum te cheamă Cu glasuri blânde, ca de mamă, Tu fugi și n-asculta la ele: Sunt clopotele de aramă Ce sună-n lac ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... așa de departe de locuințe omenești. Răspunse „cucoana Anetaâ€�, una din cele două femei, care era mai în vârstă și se vedea că-i din România după vorba cea înțepată, dar, mai ales, după mâncărimea de limbă ce avea, că, uneori, vin și pe acolo oameni răi, dar că toți ... un câine ciobănesc mare și flocos, pe care-l dezlegam noaptea, nu-și afla loc, acum, așa lătra și se zbătea, sărind să rupă tâlharii din gang, pe care-i auzeam cum se apără suduind. Sluga, și așa surdă, dormea somnul drepților în grajdul vitelor, pe care îl încuiase cu grijire ... Nu se auzea nimic afară, decât doar schelălăitul câinelui, care se ascunsese undeva, după grajd. Tâlharii începură să vorbească iarăși și să suduie groaznic, lovind din nou cu muchia toporului în ușă. Erau, însă, cele din urmă izbiri, căci îndată se auziră bocăniturile ciubotelor și omătul trosnind pe gang. Se îndepărtară. De acolo, din pat, căutam să prind cu urechea trosnetul pașilor ca să știu în ce parte se îndreaptă, dar din pricina omătului celui gros, n-am putut. Cât voi fi stat așa, nu știu, dar, de la o vreme, nemaiauzind nimic, mă furișai încet pe
Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană
... rău îți face, Ori iarba nu-ți place, Ori nu-ți vine bine Să mai fii cu mine? Oița bârsană, Oaie năzdrăvană, Dacă-l auzea, Din gură-i zicea — Stăpâne, stăpâne, Stăpâne jupâne, Drag stăpân al meu, Dat de Dumnezeu, Iarba mie-mi place, Apa rău nu-mi face Și ... de soare Să mi te omoare Sub poale de munte, Prin crânguri tăcute, Oi când aromesc Și câini ostenesc. Cioban, d-auzea, Cu oaia vorbea, Din gură-i grăia — Oiță, oiță, Oiță plăviță, Oiță bălană, Cu lână bârsană, De ești năzdrăvană Și dac-ai văzut Semn că-ț’ s-a ... Mult zice duios; Căvălaș cu fire, Mult zice subțire; Vânt când o sufla, Fluier o cânta, Oile-or sălta Și s-or aduna, Câinii-or auzi, La mine-or veni, La mine s-or strânge, Pe mine m-or plânge Cu lacrămi de sânge. Și tu, oaia mea, Tu, dac-ăi ... așa, Vremea vremuia, Dar oaia bârsană, Oaia năzdrăvană, Ea se tot uita Și nu mai vedea Pe mândra fetiță, Cu neagră cosiță, Prin crânguri umblând, Din gură cântând, De el întrebând, Să-i spue că-i dus, Dus pe munte-n sus, Dincolo de munte, Prin vârfuri cărunte, Căvălaș să-și ...
Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană
... d-l Iulio Colombo (nu cel care a descoperit America) l-au parodiat și mai rău. Închipuiți-vă că acest artist avea una din cele mai frumoase voci baritonale din Italia și venirea lui în țara noastră nu au fost cauzată decît de marea dorință ce avea de a vedea șoselele și pavagiul ... de mendiant, care uneori provoacă rîsul, iar alteori compătimirea publicului. Aruncînd acum privirea și asupra orchestrei, vedem că această interesantă jumătate a totului din care se compune o operă în anul acesta este mult mai rău combinată decît în cei trecuți. Avem șase violine prime, dintre care numai vro ... nu ar fi de ajuns ca să producă cantitatea aceea de sunete cerută atît de mult de regulele compozițiunii, spre a se putea auzi terțele, cvintele și sextele scrise de compozitori. Avem două viole de tot slabe, doi violonceli asemenea și trei contrabași, dintre care numai unul se aude ... putem zice decît că această operațiune justifică pînă la evidență temerile noastre esprimate prin articolul inserat în nr. 59 al Naționalului . Iată tabloul companiei melodramatice din ...
George Topîrceanu - În jurul unui divorț
... mahalagioaică... Afectată... rea, — De se miră lumea: ce-a găsit la ea? Alții spun că totuși nu-i de vină el, Că din contra, Mișu e un soț model, Însă ea, Popeasca, este o ingrată. C-ar fi stat și-acuma tot nemăritată, Dacă din păcate nu s-ar fi găsit Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit... C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui Unde se ... nobil și distins băiet !..." Iar madam Stamate n-a ținut secret, Și-i destul să afle câteva persoane... Tot atunci, se vede, una din cocoane I-a făcut pesemne lui o anonimă Unde iscălise doar atât: ,,Cu stimă..." Și-i scria acolo — spun din auzite — Că ,,madam Popescu prea se compromite..." Dar el n-a citit-o, nefiind francată. Și-a trecut și asta ... văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă, A fugit... Iar soții se certară furcă. Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din "dragă", Socotind că astfel va putea s-o dreagă, Dar la urma urmei, ca să-l deie gata, A-nceput să facă, ea ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)
... Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2) Despre teatrul italian de Nicolae Filimon Prin articolul nostru din no. 74 al gazetei Naționalul arătarăm maltractarea ce suferi publicul în anul trecut din partea domnului contracciu al operei italiane; și fiindcă noi, mediocritățile literare, am contractat de mult timp urîtul obicei de a nu scri nimic ... demonstreze nouă și publicului cititor că cele înșirate în articolul nostru sînt calomnii și neadevăruri, în loc să ne arate cu dovezi autentice că compania din anul trecut a fost compusă din artiști buni, iar nu nulități muzicale, precum am arătat noi, în loc să se silească cel puțin a demonstra că n-au silit ... abonați a plăti banii abonamentului pe șase luni înainte etc., dumnealui, prin pană străină și fără nume, ne turnă un răspuns ce seamănă ieșit din fabrica celebrului Robert Macaire . Printr-acest pamflet, celebrul scriitor fără nume să silește a face din domnul contracciu o victimă, iar din mediocritatea noastră un călău; apoi, prin niște întorsături diplomatice, să încearcă a dovedi că și călăul și victima sînt roade ale nemăsuratei licențe ... ...
... a mea faptă adus Și în giugul nedreptății suspinînd de mine pus A sale ohtări și lacrămi, gemătul întristatoriu, Să-mi fie din nesimțire un organ veselitoriu. Tot să răstorn pentru mine, tot să sfarm și să zdrobesc. Tot focului mistuire și sîmcelii să jărfesc, Și prin așa ... zice, după vreme, un nepot, Dobitoc fără sîmțire, fără carne, fără bot : „Dovedesc prin documenturi că de-a dreptul mă pogor Tot din spiță bărbătească din Vasilie Pogorâ€� ; Cînd dezbrăcat de sîmțire și în stihii desfăcut Nu voi auzi din aer nici nu voi sîmți din lut, Cînd focul ce zădărește patimile sufletești Și apa care dă vlagă vînzoșiei cei trupești, Întoarse la a lor vecinic și îmbelșugat izvor ... i-am aflat ; Cînd pe a dreptului rudă nicăiuri n-am tîmpinat, Nici cerșitoare de pîine și nici lipsită de dar, Ca roa din cer pe dînsa să varsă milă și har.â€� Într-a lucrurilor fire dreptul are scutitoriu Și așăzămîntul vecinic îi iaste răsplătitoriu ; A ... poliit cu aur, acel lucit cu pocost Mîrșavilor tîrîtoare îl vezi pustiu adăpost. Sala înfrumusățată cu orhestră de cîntat Liliacului de noapte rămîne spre încuibat. ...
... companiei, cu doi ani de vechime. Îl întrebase: Vrei să vii la mine, băiete? Recrutul își apropie repede călcâiele, își scoase iute căciula și răspunse din toata inima: Vreau, cum nu, să trăiți, domnule sublocotenent... Ce voios era soldatul acesta. Numai să-l fi privit, în marșuri, mergând voinicește, totdeauna zâmbind ... o căldură grozavă, vorbea într-aiurea, iar doctorul, chemat, grabnic, spusese că-i tifos. De frică să nu se îmbolnăvească și alții, îl scoseseră repede din cazarmă. Îl văzuse la spital, pe patul de chinuri, cu buzele arse, cu fața suptă, cu ochii șterși ce nu mai puteau cunoaște. Ieri, la ... un alt cornist. Înțelegând că nu va putea adormi, chinuit de gânduri și amintiri, ofițerul se îmbrăcă și, cu toate că nu era nevoie, plecă din nou la cazarmă. A doua zi începuse să ningă. Plutonul de paradă venise și se înșirase în ograda spitalului, în fața odăii întunecoase ... două zile înainte, se dăduse ordinul de zi prin care Stan Petre era făcut fruntaș. Doi dintre camarazi îi cusură, pe mânecile tunicii, galonul împletit din mătasă: puseseră mână de la mână și-l cumpăraseră. Și deodată unul băgă de seamă că numai cravata îi lipsea fruntașului Stan Petre; cornistul își ...
... și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit ... se pradă cârlanii." Căpitan Caracatuci, Cetaș mare de haiduci, Se ducea, ducea, ducea, Nici capul nu-și întorcea. Șalga-i ici, Șalga-i colea, Capul din fugă-i tăia! Capu-n urmă rămânea, Trupu-nainte fugea, Sângele pârâu curgea, Drumul roș că se făcea! . . . . . . . . . . . . . . . . . Cică, mări, de pe-atunci, Când vin ... și-și face cuibul pe stânci înalte. Șoimul vânează păsări mari precum gâște sălbatice, cocoare, dropii etc., care trec în cârduri prin Moldova și pribegesc din țară la apropierea timpului de iarnă. Când el zărește un cârd de acele păsări călătoare, își ia zborul de se înalță mult deasupra lor, apoi ... deprinde la vânat precum se face și astăzi cu coroii, și se vede că meșteșugul lor era foarte vestit, de vreme ce șoimii făceau parte din ...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii...
... inferior se găsește foarte strâmtorat într-o atmosferă prea înaltă. Ce să caute un biet mojic de rând acolo unde se strâng persoane de elită?... Din pricina intelectualilor, sau din altă pricină, puțin importă, cafeneaua Brofft, mergând din ce în ce mai slab, a trebuit până la urmă să se desființeze. Dar intelectualii nu puteau rămânea pe drumuri; trebuiau deci să ... decât prin teoria evoluțiunii — aci s-a făcut o schimbare însemnată în moravurile intelectualilor. De unde, la Brofft, erau foarte exclusivi și din cale-afară discreți, discutând pe șoptite, așa ca să nu le poată profanii auzi înaltele înțelepciuni — la noul sediu, începură să primească alături cu ei, deocamdată la mese învecinate, apoi chiar la masa lor proprie, mușterii cari nu ... se numi intelectuali. Apoi, dezbaterile capuținiste începură să se facă în gura mare, așa că toată lumea profană de cafenea și cofetărie, ba, vara, chiar din Piața Teatrului, le putea auzi perfect. Dar dacă zic că lumea profană le putea auzi, asta nu însemnează că le și putea pricepe. Numai aleșii le-au putut pricepe, și asta a făcut un mare bine public: încet ... ...