Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUREROS

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 201 pentru DUREROS.

Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul

Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul Elegie I. Trecutul de Ion Heliade Rădulescu Aură scumpă ce pieptu-mi poartă, Nume prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m-arde, și-s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi trecem și noi; Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova

... adânc rădăcinat?! Vântul când se răscoală, el geme și suspină, Trosnește și răstoarnă orice l-a-nconjurat, Și tot ce mai rămâne privește dureros. Vai! iată a mea soartă, și cât de povăroasă! Iar tu ai fost ca floarea acea primăvăroasă Ce-o smulge,-o ia zefirul ...

 

Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii

... mă părăsește, Dar vai! eu ca și tine sânt slab, neputincios; Glasu-mi nu-mbărbătează, poate și el cobește, Sau plânge slava veche, și plânge dureros. Ss! Clopotul s-aude! E ceasul după urmă? Îngerul pocăinții cu ast d-aramă glas Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă. Natura se deșteaptă, visurile ...

 

Ion Luca Caragiale - Guvernul și modificarea art. 7

Ion Luca Caragiale - Guvernul şi modificarea art. 7 Guvernul și modificarea art. 7 de Ion Luca Caragiale În numărul său de ieri Românul cuprinde, în trei coloane foarte interesante, un fel de profesie de credință a partidului roșu, sau mai bine zis, o declarație amoroasă în toată regula adresată cu multă căldură sferelor înalte, ce au înscris și au făcut să se înscrie în tratatul dela Berlin art. 44. Cu o zi înainte, organul prezidentului Camerii arăta că guvernul roșu, nu dela majoritate ci dela minoritate va stărui să aibă o deslegare a cestiunii israelite; a doua zi însă schimbă foaia, și în dorința d'a nu se amăgi cumva autorii tratatului și inspiratorii art. 44 asupra vederilor partidului roșu, Românul așterne trei coloane de lămuriri în această privire. Lăsăm la o parte introducerea articolului, unde Românul se felicită că, grație guvernului roșu țara este acum sosită într'o stare politică, pe care nici cei mai geniali și mai îndrăzneți eroi ai trecutului n'ar fi cutezat s'o viseze; ceea ce este important să relevăm sunt părerile acelei foi în privința cestiunii art. 7 mai ales față cu partidul conservator. ...

 

Matilda Cugler-Poni - Răchita

... sfărâmată de timpul nemilos. Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână, Cu crengile-i plecate spre iazul adormit Și ca visând se mișcă, când dureros suspină, Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume; O mână mult iubită în dânsa l-a ...

 

Mihai Eminescu - Auz%C3%AC prin frunzi uscate

... Auzi sub bolți de piatră Un trist, un rece cânt, El duce viețile noastre În mormânt, în adâncul mormânt. În gură port un singur Și dureros cuvânt, Cu el pe buze m-or duce În mormânt, în adâncul mormânt. Deasupra-mi să șoptească Iubitu-ți nume sfânt, Când m-or lăsa ...

 

Mihai Eminescu - Auzi prin frunzi uscate

... Auzi sub bolți de piatră Un trist, un rece cânt, El duce viețile noastre În mormânt, în adâncul mormânt. În gură port un singur Și dureros cuvânt, Cu el pe buze m-or duce În mormânt, în adâncul mormânt. Deasupra-mi să șoptească Iubitu-ți nume sfânt, Când m-or lăsa ...

 

Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aș spune ei

... Mă iubești, tu? Spune drept! Mă iubești! Surâzi șireată Și îți pleci ochii în jos! O, lumină prea curată, De-ai cunoaște vreodată Sufletul meu dureros; De ai ști, palide înger, Cât de mult te iubesc eu, Câte nopți de-amor și rău Am vegheat zdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul ...

 

Mihai Eminescu - Ce s-alegea de noi, a mea nebună...

Mihai Eminescu - Ce s-alegea de noi, a mea nebună... Ce s-alegea de noi, a mea nebună... de Mihai Eminescu Ce s-alegea de noi, a mea nebună, De ne-ntâlneam demult cu-așa iubire? Sau nebuneam mai mult încă-mpreună, Sau eu muream de-atâta fericire. Viața mea cea strălucită De ochii tăi cei de copil Era cu zgomot și-nflorită Precum e luna lui april. Și-n astă înflorire zgomotoasă Noi ne-am fi fost atât ... atât de dragi... Cu toane multe, tu, ca o crăiasă, Iar eu ­ de tine lacom ­ ca un pagi. Acum ca-n toamna cea târzie Un istovit și trist izvor, Asupra-i frunzele pustie A noastre visuri cad și mor. Și de nimica astăzi nu-mi mai pasă, Nu cer nimic din lume, nici aștept. Mă mir de ce cu strângeri dureroase Sărmana inimă mai bate-n piept. În văduvire și eclipsă, Eu anii mei îi risipesc, Simțind în suflet pururi lipsă De chipul tău

 

Mihai Eminescu - Cu-amândouă mânile...

... bătăile Repezi, dulci și vii. Ochii-n trup se sperie Și revarsă foc. Ai visat vrodată tu Astfel de noroc? Un noroc asemenea Blând și dureros

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei

... de vis, duioși plutind, Flori de tei în păru-i negru Și la șold un corn de-argint. Și-ncepu încet să sune, Fermecat și dureros - Inima-i creștea de dorul Al străinului frumos. Părul lui i-atinge părul Și atunci c-obrazul roș Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>