Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ RUȘINE

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 280 pentru FĂRĂ RUȘINE.

Nicolae Gane - Ion Urdilă

... pizmătareț cum sunt obicinuit oamenii sluți. Din contra, era blajin, glumeț și cinstit, de puteai zidi o cetate pe cuvântul lui. Nimic nu făcea tata fără să se sfătuiască cu dânsul. — Ioane, oare să fie vreme de scos la plug? — Ioane, oare grâul nu-i de secere? — Ioane ... am trezit, am văzut pe Ion Urdilă în casa noastră, tot așa de bătrân, tot așa de slut, tot așa îmbrăcat, încât timpul curgea parcă fără să-l schimbe; și cât pentru mine, n-aș fi putut înțelege casa noastră fără dânsul, așa cum era, dar nici el nu s-ar fi putut înțelege pe sine însuși de altfel sau aiurea undeva decât la noi. Pe ... a mă împiedica să merg la moară; ba se temea să nu răcesc din cauza umezelei, ba, Doamne ferește, să nu mă-nec, tot vorbe fără temei, care-mi intrau pe-o ureche și-mi ieșeau pe cealaltă; iar eu, nebăgător de seamă cum eram, îmi puneam pălăria pe ceafă și ... în mintea mea. Într-o zi coborându-mă, după obicei, la iaz, văzui pe Ilinca cum sta într-o mică luntre legată de mal. Atunci, ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi

... ciocoiul, cu bube și cu pete, Întocmai ca-n vechime!... XVII Nu s-a schimbat nimica! Aceeași fudulie De nașteri venetice Din oameni fără nume, goniți de prin Grecie Și pripășiți aice. Aceeași goliciune la inimă, la minte, La cugete române; De jafuri lăcomie, dispreț de cele sfinte Și ...

 

Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul

... ața ca spre ursitul ei. Azi așa, mâine așa, până ce, într-o zi, îl chemă de vorbi cu el. Să se prăpădească băiatul de rușine când văzu că pe dânsul îl cheamă! Se făcu roșu ca sfecla, se zăpăci până într-atâta de nu știu deocamdată să zică nici două ... tâcâia de sta să-i iasă afară din piept. Și dintr-acel minut, nu știu ce făcea el, nu știu ce dregea, că se pomenea, fără voia lui, trecând pe la curtea împărătească, ia așa, numai ca să treacă. El își uitase de pește. Acum își aduse aminte de dânsul, și ... găsit logodnicul. Nu știu daca ție îți place ori ba, dară mie îmi sfârâie inima după dânsul. - Cum se poate să-mi faci tu astă rușine, fata mea? Unde ai mai auzit tu ca o fată de împărat să ia de bărbat pe un fluieră-vânt, golan și fără nici un căpătâi? - Tată, poate să fie sărac, poate să fie golan, cum zici d-ta, dară este om de omenie, deștept și apoi mie ... De, mă neghiobilor, da ce, aici legați voi caii? locul cailor este la grajd. Împăratul rămase stâlpit de mirare. Și apoi îi veni și cu ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Șerbănești

... Când vedea-vom încă un erou român!.. Secolii se scură... fiarele rămân... Nici o zi n-aduce a țării mărire; Viața noastră trece fără strălucire. La gândiri de fală, sufletul, căzut, Tremură ca sclavul ce s-a abătut. Jugul pentru dânsul s-a făcut un ...

 

Ion Luca Caragiale - Reacțiunea

... scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii contra Românismului. Uneori, ea își înfigea adânc ghiarele în costele Națiunii și, odată călare pe ... împrejuru-ți, și revino la sensul realității. Mai ți-este permis ție, om cu oarecare cultură, să crezi în existența ființelor fabuloase? Nu ți-e rușine ție, om matur, să aibi frică când te culci, ca un copil pe care bunica îl stăpânește speriindu-l cu Muma-Pădurii? Dar Reacțiunea e ... așa de chinuitoare, că n'am putut respinge povețele spiritului de examen. Le-am urmat - și m'am tămăduit. De multă vreme dorm acuma liniștit fără visuri rele, fără teamă de primejdie pentru Națiune, Constituțiune și alte instituțiuni. Sunt sănătos, da; dar câte odată îmi pare rău: am ascultat spiritul de examen - am ucis ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... ori desuflețează oamenii; în urmare trebuie să aibă și grai. Sprijinit de această frumoasă descoperire, m-am simțit îndată cuprins de o femeiască curiozitate și, fără dar a pierde vreme, m-am lungit într-un jilț elastic, am așezat cutioara lângă mine pe masă și, cu țigareta aprinsă, m ... poziție teatrală, ca doi dușmani viteji care se măsoară cu ochii pân-a nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atât eram de curios a vedea un duel bănesc; dar așteptarea mea fu și acum înșelată, precum ... că de la dânsul ai câștigat simțirile dobitocești sub care îți ascunzi lipsa curajului. Tu, olandez, tu să rostești cuvinte de familie și de noblețe! Rușine, rușine să-ți fie! Am cunoscut mulți compatrioți de-ai tăi în deosebite rânduri și în deosebite pungi, și mărturisesc că i-am aflat curați de ... câtă mârșăvie plină de dezgust este ascunsă înlăuntrul unor bipede care se zic creștini cu frica lui Dumnezeu. Ascultă dar, și nu te supăra dacă fără ...

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... pașnică, încât nici nu visează că ar putea fi tulburată. Un surâs brusc pe o figură de om ce părea a privi lumea fără gânduri... Iar peste vremuri, istoricii literaturii vor consemna, cu interes respectuos, o faptă românească din lupta care s-a dus, între mijlocul veacului ... mărgean, o hârcă de mort pe o pernă de catifea aurie, luna e un solz de pește, luna e pe smaraldul cerului ca un arc fără săgeată, de culoarea cuprului odată argintat..., luna nouă: braț de liră sfărâmată, un parantez deschis în infinit. Lipsa lunii: prin vrană se uită cineva. Atitudinile ... păzește toate intrările... Uite jos, codri îndesați și întrecuți peste munți. Uite doruri blestemate, păreri de rău, nenoroc, zădărnicii și semne de moarte. Răspântia rătăcirilor fără scăpare... și singurătăți ce tot nu aduc liniște până la urmă. Un stol mic de corbi poate că se mai răsucește deasupra unei spânzurători așa ... de același gând. Și vibrarea lor solfegiază în noapte. Fiecare deget soarbe sprijinul în zid și suie urmat de nenumărate. A pierit luna, fără să lase vreun semn gândului. Acum nu se mai simte decât stăpânirea șuieratului întunecat, iar sus în tărie o stea tremură atât de chinuită, parcă ...

 

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD

... așezăminte economice, financiare și industriale, neguțătorÄ­ și particularÄ­, platim în fie-care an dobânzÄ­, care se urcă la multe miliĂ³ne, și nu ni e rușine să mărturisim, că ceÄ­ ce primesc aceste dobânzÄ­ trăiesc în țărÄ­ maÄ­ sărace de cât a nĂ³stră, nicÄ­ să stăruim ca nouÄ ... nevoie de EvreÄ­. CeÄ­ l’alțÄ­, fiind maÄ­ ca noÄ­, aveaÅ­ nevoe de EvreÄ­ și li-aÅ­ deschis drum largih mișlocul nostru. Satana are viață fără de sfârșit și e pretutindenÄ­ și în tĂ³tă clipa de față. N’a fost între pÄ•rințiÄ­ noștÄ­ și nu e între ... și merg înainte pe drumul croit de bÄ•trânÄ­; și aÅ­ fost și atuncÄ­ oamenÄ­, care se încântaÅ­, și aceștia nu maÄ­ puteaÅ­ să trăiasc fără de EvreÄ­ cum nu putem nicÄ­ noÄ­ să trăin fără de legiunile de ispititorÄ­ ci de mijlocitorÄ­, care toțÄ­ sunt uneltele SataneÄ­. Nu e în lumea acĂ©sta nimanÄ­, rÄ•Å­ orÄ­ bun însu-șÄ ... vor simțÄ­ EvreÄ­ și ceÄ­ de o seamă cu dânșiÄ­, că sunt de prisos în mijlocul nostru și se vor duce, încetul cu încetul, și fără ...

 

Gheorghe Asachi - Oile

... oi turme cu ai lor berbeci și miei Alegeau acele câmpuri unde ierbele-s mai bune, Rumigau trifoi și cimbru pe podișuri și prin văi, Fără a fi privighete de păstori pe la pășune, Nici de zer și d-a lor lapte n-au fost vasăle umplute ... sisteme pe la oameni aplicate, Între ii ar stârpi o parte pe celaltă giumătate. Așa deci, precum cerusă interesul general A lua-se fără preget o energică măsură Contra răului lățire, ce la toți ar fi fatal, Dizvălindu-se o cvestie de asemenea natură, Au voit să se consulte ... acum Alt proiect, pre care-l rumăg nu în gât ce-n capul meu, Cum că el să se adopte nu mă îndoiesc nicicum. Parlamentul fără crieri ni conduce foarte rău, Că de nu să adopta-s-a un sistem mult mai politic Am putea ca să agiungem la ... întrece a noastră gintă în putere și-n moral Și de el să-ntitulează împărat celor urzite, Încât nu ni-a fi rușine la atâtea virtuți bune Pentru a noastră mântuire chiar cerbicea a-i supune. Animal-acel e omul, ori pe unde ochii ...

 

Alecu Donici - Turma și câinele

... De ce dar ne conduceți ș-adese ne purtați? Prin curături, ogoare, voi faceți stricăciune, Voi despoiați copacii, pe garduri vă-agățați, Iar noi pățim rușine; Și oare nu-i mai bine Să aveți voi turma voastră și singure să fiți? — Nu — zise lor dulăul — voi, oilor, nu ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

... un drit sec, moștenit de la părinți. Dar să-l ascultăm mai bine pe dânsul vorbind prin organul lui Filaret. „EUGENIE Dar simt câtă rușine, cât de cumplit afront E pentru noi, boierii, când văd un prost țăran Ce poartă semnul muncii pe mâinile-i asprite... ș.c.l. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cum au ajuns ... culori mai vii și mai fioroase. Iată un tablou al norodului prost în vreme de sărbătoare: „Unii amețiți numai se-mpiedecă-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>