Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE SEMN

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 447 pentru FACE SEMN.

Gheorghe Asachi - Soția de modă

... Cotnar, A șampaniei rebele dopurile-n aer sar; Iar soția mea pe tronu-i și contesele streine, Văzându-mă cum mă zbucium, își fac semn și râd de mine. Sara dau foc de-artifiție, oaspeții s-au îndesit La ferești și la balcoane, o rachetă a sărit Și ...

 

Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului

... nici grîul cînd e în copt nu poate sta la bună voia și întîmplarea vînturilor. Cu un gest imperios, îndărătnicul și conservatorul slujbaș făcea oamenilor semn să intre în lan, așa cum apucase dumnealui din vremuri ; și apoi, poruncind să ducă mașinile la curte că nu sunt bune de nici o ...

 

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

... și el cu dânsa. Pe fiul cel mai mic, însă, nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el. Luă și dânsul niște haine, numai să nu zică ... cu dânsa. Ajungând pe marginea eleșteului, se așeză și el acolo jos, și, privind cu nedomirire, ia așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, și făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea ... văzu, tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. Se gândi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasă, își zise el, să vedem că cine râde mai la urmă, râde mai cu folos". A doua zi fiecare flăcău zbură la ... îmbăiem. - Ne vom îmbăia la palaturile tatălui meu, răspunse el. - De ce să mai facem p-acolo tevatură? Să ne îmbăiem aci. Și făcând un semn cu mâna, apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la ...

 

Ion Creangă - Dănilă Prepeleac

... odată de frate-său. Ea zicea adeseori: — Frate, frate, dar pita-i cu bani, bărbate. — Apoi, dă, măi nevastă, sângele apă nu se face. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? Nevasta, nemaiavând încotro, tăcea și înghițea noduri. Toate ca toate, dar carul său era de ... folos? Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză, nu-i bărbânță. Iaca îți dau dumitale punga asta, că eu n-am ce face cu dânsa. Și te mai rog de toți dumnezeii să-mi împrumuți macar o dată carul cu boii, s-aduc niște lemne din pădure la ... ucide! "Na! că făcui pacostea și fraține-meu! Ei, ei, acum ce-i de făcut?... Eu cred că ce-i bine, nu-i rău: Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă. Mă duc să văd, n-oi putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute și iapa, să fug apoi cu ea ...

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

... pârăul care curge pintre flori în vale jos, Îl turbură, îl mărește, îl îmflă cu al său val, Și nu-l lasă păn' nu-l face de se varsă piste mal; Câmpiile se îneacă, iar păstorii spăimântați S-aciuiază cu-a lor turme în munții învecinați; Acest fel sumeții ... credincioasă turma sa, Ce-și va înturna urgia preste spurcat capul tău, Ș-îl va detuna zdrobindu-l cu-nfocat trăsnitul tău!“ Zicând, face semnul crucei și din greu a suspinat— Cine-n minutul acela să-l vază s-ar fi-ntâmplat L-ar fi socotit că ... oborând, Aduc neorânduială într-a dușmanilor rând; În zădar stau ungurenii și vitejește se bat, Românul nu-i bagă seamă, și țăranul încruntat Face jertvă răzbunării și pre prins și pre rănit. Îa zădar și ofițerii, și Hroiot oștean vestit, Ca să-i mai îmbărbăteze, d-a valma ...

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... lângă drum zărește Pe baba cea urâtă, pe care mi-o-ntâlnir Și frații săi. O vede voinicul Trandafir, Ci nu-și întoarce fața, nu face semn cu mâna Să-i piară din vedere. Atunci a zis bătrâna: O, scumpe Trandafire! de vrei să biruiești, Întoarnă-acasă iară la curți ...

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

... eu n-am fost în viața mea mândru, să țiu atâta la respectul prietenelor... Dar, în sfârșit! așa e lumea noastră, n-ai ce-i face! dacă nu se poate altceva decât respect, trebuie să ne mulțumim și cu atâta — cu respect! Tot e bine; încai nu mai căpătăm palme ... și, dacă madam Parigoridi nu s-ar ocupa de toate, „s-ar duce dracului S.P. ..." Și dacă s-ar duce S.P., ce s-ar face M.D.R.? Două săptămâni, de când afișe, gazete, scrisori, persoane, anunță mereu că eu am să țin la S.P.M.D.R. o conferență: Ce este arta?, iar eu ... prăvălia meșterului meu, d. Florian, care mi-a promis că astăzi, negreșit, îmi dă gata ghetele de lac, pentru conferență. Aerul dimineții îmi face bine... Iar un afiș! Ce este arta? Intru repede la d. Florian, care a deschis prăvălia înainte ca Aurora cu degetele ei de ... unul de os ce zice frumos și altul de fag ce zice cu drag — Apollo național. Madam Parigoridi, din rândul întâi de jețuri, îmi face un semn ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... bunica maichii. IRINA (către Țugulea): Și tu? Ce stai ca un țap logodit?... Ești mândru... Ai sabie... Și ce-ai să faci cu ea? ȚUGULEA (face cu mâna ca și cum ar tăia): Să... IRINA: Măăăă... ȚUGULEA: Hî-hî... IRINA: Când?... ȚUGULEA: Iacă ș-acuma... IRINA: O! bătu-te-ar potca ... Aide... vino încoace... bătrâna mea prietenă. Pe creștetul tău să cadă sărutatul voievodului ca ploaia peste holdele verzi. (O sărută în creștet.) Destul ați lucrat. (Face semn să se ducă. Fetele se duc binișor și în ordine.) Apune soarele pe după trâmbele fumurii. Să lucrăm și noi. (Se uită lung după ele ...

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... religioase în fundul unei mănăstiri. O! guvern părinte! el nu are alt vis decât fericirea noastră, nu are alt țel decât a ne face demni de împărăția cerului. Iată pentru ce el ne înfundă așa de des în sânul sihăstriilor. Peste un ceas plec cu nepusă masă , cum zic ... patriei și sub tavanul apartamentului tău, vei simți un mare deșert în suflet, căci amicul tău Russo îți va lipsi. Ah! această idee m-ar face să vărs lacrimi amare, dacă nu mi-ar plăcea mai bine să râd în fața prigonirii ! Mângâie-te, frate, căci toți cei ce poartă numele ...

 

Ion Luca Caragiale - Art. 214

... tavan): E pentru... Cocoana (după ce și-a aprins o țigaretă): Las' să spui eu. (Către avocat:) Eu i-am spus: Lae, nu face pentru tine; dar el, amurezat... n-ai ce-i face! nu și nu! că se omoară, dacă nu-l las. (Către Lae:) Ai văzut acu, mangafache! (Cătră avocat, cu blândă filozofie:) Furia tinereții... n-ai ... lui popa Petcu! (Râde cu multă poftă; s-apleacă s-apuce de gât pe avocat și să-l tragă cu urechea la gura ei. Avocatul face la vreme o mișcare inteligentă și scapă. Ea face mișcarea ei grațioasă cu cele trei dește, întâi pe buze, apoi la stomac.) Ei! Da, uitasem!... Anghelica!... Da' (închide ochiul stâng și cu un zâmbet ... o parte. Mișcarea grațioasă a cocoanii.) Tânărul: Dumneei, domnule avocat, am martori, umblă toată ziulica pe la tanti ale dumneei; știu eu ce face dumneei pe la tanti ale dumneei? că dumneei are vreo patru tanti. Cocoana: Olio! ce spui, țațo? nu zici cinci ?... ba încă șase! (volubil) pe ... fi-s-ar fi stârpit sămânța de liberali! auzi liberali! să nenorocească o lume de se hrănea... Avocatul (plictisit): Țț!... Ce-are a ...

 

Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg

... unui mare cotidian. Împrejurul meu acum, în odăi deosebite, la mese mari, prototipul meu înmulțit, cu capul lăsat pe umărul drept, cu un braț ce face un gest de multe ori ce seamănă cu o îmbrățișare, cu un negru lichid dinainte, ce are însăși culoarea infernului, cu un instrument ce se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>