Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI ÎNFOCAT

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 131 pentru FI ÎNFOCAT.

Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi)

Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi) Poetul de Gheorghe Asachi Dedicat d-sale d. Vasili Alecsandri Viersul care-ntâia oară a sunat în Românie Pe-alăuta ce de secoli fără coarde-a fost rămas, Spre-aminti a patrii fapte prin a doinei armonie, Dupre metrul care muza l-a dictat de pe Parnas, Va trăi atâtea timpuri cât Pionul, petros munte, Între nouri inal a-va maiestoasă a lui frunte. Deși cântul a lui Omer poartă cea întâi cunună, El nu-ntunică pe Pindar, nici a lui Alceos ton, Înfocatele suspinuri și cuvintele-ncă sună A Safei înamorate și a lui Anacreon Nice între a Greciei zâne a brilat numai Elena, Pe eroi și pe filozofi n-a produs numai Atena. Înainte de Ahiles și de falange spartane, Vie uit-au și al ei eroi, care-umpleau în timpul lor, Prin virtute 'nțelepciune și prin fapte miliane, Lumea toată de esemple, de mirare și lucor; Însa geniile acele, demne chiar de nemurire, Zac uitate, c'un poet n-a lasat de ...

 

Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)

... Și cornițe subțirele Și copite sprintenele. Căprioara cum îl simte Lasă locurile strimte, Fuge, saltă, zboară, pere, Ca un vis, ca o părere; Iară Dragoș înfocat O gonește nencetat. Zi de vară cât de lungă, Vânătorul o alungă, Ș-amândoi se perd de vii În codri merei pustii! II Iată, mări ...

 

Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte

... stea în frunte Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici 1872 A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, și în lumea asta era un ... să meargă cu prietenii și cu curtenii săi la vânat. Tot voinici frumoși, crescuți în șeile cailor, dar cel mai frumos și pe cel mai înfocat armăsar era... cine altul putea să fie?... Făt-Voinic, feciorul de împărat. Focul cailor se stâmpără în zărirea celor trei surori și călăreții deteră în ... soră, grăi Ana către sora mijlocie, dacă m-ar lua pe mine, i-aș frământa o pâine din care mâncând s-ar simți ș-ar fi tot june și voinic, mai voinic decât toți voinicii din lume. — Eu, zise Stana, dacă pe mine m-ar lua, i-aș toarce, țese ... fără ca să se ude, trecând prin foc fără ca să se ardă. — Iară eu, grăi Lăptița, cea mai tânără soră, dacă i-aș fi soție, i-aș face doi feți-frumoși, gemeni cu părul de aur și cu stea în frunte, stea ca luceafărul din zori. Când trec pe ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... comoară care nu întârzia a se răspândi în generația cea jună de prin orașe. Demnitatea personală, onorul de familie, onestitatea în funcții, patriotismul înfocat, independența de caracter în fata guvernului, năvăliră deodată cu o pornire învingătoare asupra cetei numeroase de vechi eresuri și de obiceiuri vicioase clocite sub caftanul ... greutăți, vreo foaie periodică, erau expuși a privi în curând suspendarea ei pentru cel mai ușor motiv [4] și uneori a fi chiar ei înșiși ridicați de poliție din sânul familiei și trimiși în exil la mănăstiri, fără nici o formă de proces, dar numai după placul ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... aces­ta cu diplomă, fu trimis ca misionar în Abisinia. Admirabila sa elocință teologică cuceri toate inimile, captivând chiar și pe Negușul Menelik. El ar fi putut face carieră strălucită, dacă nu s-ar fi lăsat condus de inspirația sa pentru niște idei ciudate, la o dispută ce sta în contra dogmelor vechilor apostoli. El își alcătui o filozofie exclusivă ... greșit, căci, nestând mai mult sub nici o controlă, a terminat prin a-și curma firul vieții. — Fie cum va fi, formalitățile anchetei trebuie să meargă drumul lor, răspunse comisarul poliției. Și el începu a căuta pe masa de scris, pe care găsi o ... un pachet legat cruciș cu o ațișoară. Pe epistolă era scris: „ Domnului prim megieș al odăii, ce o ocup eu, oricine el va fi. Iară dacă din întâmplare ambele odăi ar fi deșerte, atunci acelui ce după moartea mea va intra întâi în una din ele. “ Comisarul poliției, luând epistola, mi-a înmânat ... vigoarea înverzirii și lepădân­du-mă în seama unei cauze fortunate. Ce putui apoi face, când știut este că ținta ideală și problemele vieții pot ...

 

Gheorghe Asachi - În ocazia zborului aerostatic a madamei Blanchard

Gheorghe Asachi - În ocazia zborului aerostatic a madamei Blanchard În ocazia zborului aerostatic a madamei Blanchard de Gheorghe Asachi întreprins la Roma, la 1811, când în ceri se vedea cometa cea mare Nu țintiți de-acuma ochii cătră steaua înfocată, Ce întinde preste ceruri coama sa de ră menire. E deprinsă de mult Roma cu asemenea privire, Azi minune mult mai mare o femeie ni arată. Spre-a supune voiei sale calea vânturilor dată, Nestatorinic ușor aer îl închide-n văl subțire, Preste nouri zboară luntrea prin asemene urzire, Cu odorul cel mai dulce a naturei încarcată. Înmândrit-atunci natura d-o ființă-așa dorită, I deschide-a ei secrete, ce-i a lumei armonie, Și cu ea domnia-mparte preste sfera cea stelită. La pământ, de unde zboară, de-amu nu mai vra să vie, Că puternicul ei cuget mai înalt o tot învită, Și în ceri de nu ajunge, este deamnă ca să

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

... numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exis­tă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și ...

 

Vasile Alecsandri - Briar

Vasile Alecsandri - Briar Ghioaga lui Briar de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I În mijlocul câmpiei întinsă ce se pierde Sub zarea albăstrie cu-a ei comoară verde, Culcat pe spate șede voinicul bivolar Briar, ce n-are-n lume decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ghioagă cu falii oțelite. Alesu-l-au el singur în codrul îndesat, Jupitu-l-au de coajă, prin foc el l-au uscat, Apoi, ieșind în vale cu ghioaga subsoară, Acum se simte vesel că are-o sorioară. Știu bivolii de dânsa și-n laturi se feresc, Și, cât stau la pășune, cu ochiul o pândesc, Căci dacă-n depărtare se răzlețesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă. Și bivolii sălbatici, nebuni de groaza ei, Revin la cârd în fugă, supuși ca niște miei. Știu lupii, hoți de noapte ce ies la vânătoare Când cerul se ascunde în neagra-nvelitoare, Și-n poalele pădurii, sub crânguri tupilați, Privesc duios la bivoli ce-n iarbă stau culcați, Dar nu-ndrăznesc să iasă din umbră mai devale, ...

 

Alexei Mateevici - Noaptea nașterii

... Și o stea-n răsărit s-a aprins minunat, Ceru-ntreg bucurând și pământul, Și pornind, a lucit ca un ochi înfocat Drumul drept spre Hristos arătându-l. În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt Pân' la vârsta de cer hotărâtă, Dar iubirea de oameni în sufletul ...

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât cânturi de dor, ar fi vărsat în lungi valuri nobilele însuflări inimii iubitoare de patrie! Dar, vai, sărmană patrie! Fala ta a trecut; curagiul acel ce nu trebuia ... tresărea acum sub arzătoarele sărutări a falnicului meu rival! Era o vreme, o, cea mai mincinoasă din femei! când paloșul lui Brefni ar fi căutat pintre un milion de vrăjmași pe omul care ar fi cutezat măcar în gând a se îndoi de tine! iar acum. .. O, fiică degenerată a Erinului, în cât de mult s ... întinde la picioarele tale. Tot aceea ce închipuirea ne arăta mai strălucitor, tot aceea ce dulcele acoarde a nădejdei făgăduiesc mai hrâpitor, vor fi ale noastre, de vei vrea a fi ...

 

Thomas Moore - Melodii irlandeze

... nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât cânturi de dor, ar fi vărsat în lungi valuri nobilele însuflări inimii iubitoare de patrie! Dar, vai, sărmană patrie! Fala ta a trecut; curagiul acel ce nu trebuia ... tresărea acum sub arzătoarele sărutări a falnicului meu rival! Era o vreme, o, cea mai mincinoasă din femei! când paloșul lui Brefni ar fi căutat pintre un milion de vrăjmași pe omul care ar fi cutezat măcar în gând a se îndoi de tine! iar acum. .. O, fiică degenerată a Erinului, în cât de mult s ... întinde la picioarele tale. Tot aceea ce închipuirea ne arăta mai strălucitor, tot aceea ce dulcele acoarde a nădejdei făgăduiesc mai hrâpitor, vor fi ale noastre, de vei vrea a fi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>