Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ASCUȚIT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 163 pentru FI ASCUȚIT.
Nicolae Nicoleanu - Astăzi Astăzi de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute. Dar la lumina zilei, pe căile bătute Păcatul își preumblă supt forme d'aurite Triumful și ființa din prăzi înavuțite. Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește Pe sînul resignării cumplit se chinuește, Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică, Pe chipul inocenții sfiala se ridică, Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere, Un nume de speranță, d'amor și de durere, Pe când corupțiunea pășește 'ncununată, Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată. Dar nu chemați mănia pe capul vinovat. Nici biciul răzbunării cu flacări împletit A 'ncinge pretutindeni p'un suflet rătăcit; Căci deseori păcatul supt forme d'aurite S' arată și surprinde vederile răpite Ș'orbit omul se lasă pe brațele peirii, Crezând că strânge sînul dorit al fericirii. Căci verme fără sațiu și foc neadormit, Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit, Teribil ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge C'o tainică putere, ...
Vasile Alecsandri - Melodiile românești
... acele neprețuite odoare face o faptă bună și nobilă, o faptă ce merită recunoștința patriei. Albumul dlui Miculi are îndoitul merit de a fi întocmit cu gust și știință, și mai cu seamă de a se ivi la vreme priincioasă. Astăzi, când Europa întreagă se ocupă de ...
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
... • • • • • • • • • Vai, o, Țară Românească Vezi cin' să te stăpînească ? Un Dumitru Turnavitu Care n-ai mai fi gînditu ! Păi, să te fi dat de-o parte, Că facea prin București Tot tarturi mavroghenești ; Apoi avea o mîndrie Lipită de mojicie Și-atîta o semeție, De nimeni nu ... spinare De nu făcea cinci parale, De aba roșie ruptă Cu ață albă cusută, Cu poturi, cu iminei, Se desprinsese cu ei. Iar să-l fi văzut călare Chiar vătaf de haimanale. C-o grămadă de voinici Tot arnăuți, șocarici, Avîndu-i pe lîngă dînsul De nu puteai să-ți ții ... l vază lumea toată La ce treaptă a ajuns Și cît s-a-nălțat de sus. Aferim Dumitrăchiță, De-ar mai fi vro răzmeriță Și un Mavrogheni domn Știu că tu te-ai face om ! Acum ia-ți nădejdea, frate, Că aia nu se mai poate. Ce ...
Vasile Alecsandri - Andrii-Popa
Vasile Alecsandri - Andrii-Popa Andrii-Popa [1] de Vasile Alecsandri Cine trece-n Valea-Seacă Cu hamgerul fără teacă Și cu peptul dezvălit? Andrii-Popa cel vestit! Șepte ani cu voinicie Și-au bătut joc de domnie Și tot pradă nencetat, Andrii-Popa, hoț barbat! Zi și noapte, de călare, Trage bir din drumul mare, Și din țară peste tot! Fug neferii cât ce pot, Căci el are-o pușcă plină Cu trei glonți la rădăcină, Ș-are-un murg de patru ani, Care mușcă din dușmani, Ș-are frați de cruce șapte, Care-au supt sânge cu lapte. Și nu-i pasă de nimic, Andrii-Popa cel voinic! Căpitane, frățioare, Ce se vede despre soare? Să zăresc vro patru cai!... N-auziși tu de-un Mihai? Căpitane, te gătește, Mihai mândrul te gonește. Iată-l, vine ca un zmeu! Fă trei cruci la Dumnezeu. Cum îi vede-n depărtare, Popa strigă-n gura mare: „Hai la goană de neferi! Hai la horă de muieri!â€� [2] Au zis! țipă, se aruncă, Trece șes, pâraie, luncă Cu fugarul sprintinel Și cu hoții după el. Mihai mândrul vine iară, Falnic ca un stâlp de pară, Pe-un cal alb ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei moarte... E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor, O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă, E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ani mulți, Dantela care-o vezi pe apă Este lințoliul ce-mi scapă, Iar sub a apelor oglindă Vezi părul meu de alge ...
... i! Numai din când în când prinde, cu ochișorul, roșul slovei mari din susul foii, un S frumos, încondeiat cu măiestrie, ca și cum ar fi fost țesut la începutul rândului: „Slavă țieâ€� . Atunci își aduse aminte cum necăjise mai zilele trecute, la o liturghie, pe-un dascăl, căruia îi ... n mijlocul slovei roșii, care o atrage. Își scutură aripioarele, își întinde piciorușele de dinapoi și le freacă unul de altul, ca și cum ar ascuți două cuțite; apoi, leneșă, ațipește. În clipa aceasta ușa se deschide dintr-o dată. Sfinția-sa, Popa Gheorghe, intră supărat, aprins la față, răsuflând din ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... combinări ale inteligențelor omenești s-a putut și se poate întâmpla ca un poet bun să fie și critic bun, aceasta însă va fi totdeauna o excepție rară, care va trebui foarte tare legitimată înainte de a fi primită în contra acelei regule generale. Cine a cetit o dată critica lui Voltaire în contra dramelor "barbare" ale lui Shakespeare va sta ... exista un adevărat poet. Din multe părți ale lumii primește poetul razele de lumină, dar prin mintea lui ele nu trec pentru a fi stinse sau pentru a ieși cum au intrat, ci se răsfrâng în prisma cu care l-a înzestrat natura și ies ... dar consumată în înțelegerea și simțirea altor individualiști. Criticul este din fire transparent; artistul este din fire refractar. Esența criticului este de a fi flexibil la impresiile poeților; esența poetului este de a fi inflexibil în propria sa impresie. De aceea criticul trebuie să fie mai ales nepărtinitor; artistul nu poate fi decât părtinitor. Nu este dar chemat d. Barbu Șt. Delavrancea, nu este chemat d. Vlahuță, a cărui prismă este poate înrudită cu a ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
... Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan Roman Năzdrăvan de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci și nouă oca de fier, și tot da cu spatele de cer ... mîncăm cum om putea și să bem ce-om putea. Dă-ne pîinea aia de colo, strachina cu apă, lingura și plosca și ne va fi de ajuns. Zmeul pricepu viclenia lui Roman Năzdrăvan și tăcu; dar după ce se ridică masa, chemă pe vătaful de curte și-i porunci să ...
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
... din încăperea strâmtă și întunecoasă a ochilor tăi de motan somnoros fantasmagoriile molaticului Morfeu și spune-mi în câte miliarde de ani ai fi în stare să numeri strălucitoarele alaiuri de stele cu care luna a găsit de cuviință să-și împodobească obișnuitul ei drum aerian în ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... cel trezit, Și cât de mult își pierde obiectul de dorință Când omul ce-l adoară d-aproape l-a privit! D-aș fi putut a spune întreaga mea simțire, D-aș arăta vederii orice aș contâmpla, Când mă cobor în sine-mi, în ore de mâhnire ...