Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FORMA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 218 pentru FORMA.
Dimitrie Bolintineanu - Codrul Cosminului
Dimitrie Bolintineanu - Codrul Cosminului Codrul Cosminului de Dimitrie Bolintineanu I Vânturile negre, într-a lor turbare, Nu bat fața mării fără încetare; Iar tu, dragă țară, pace nu mai ai! Nu se șterse bine sângele pe plai Și alt râu de sânge mâine o să-l ude! Mâine, alte lupte! Alte doruri crude! Fiii tăi trec viața sub armele lor; Pruncii lor îi uită, părăsiți în dor! Iată, vântul luptei geme cu turbare! Un minut, o, țară, câtă dezmierdare! Crude au sa fie luptele ce vin! Dar nepieritoare fi-vor cel puțin; Ale tale lupte, splendide, sublime, Te-or scăpa de moarte pe viitorime! II — ,,Nu a geme numai și-a vărsa suspine E lăsat la inimi nobile, sublime! Plângerea purcede din suflet robit Unei vieți trândave ce l-a umilit! Cel brav nu s-abate când cel rău îl frânge, Ci cu arma-n mână se îmbată-n sânge." Astfel strigă Ștefan și cu bravii săi Pleacă cu urgie la Cosmin în văi. Au intrat polonii pe văi la Cosmin; Între două măguri ei coboară lin. Soarele răsare; focul splendid luce, P-armele lor mândre cade și străluce. Liberă ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... un om singur, unic s-au concentrat. Și jugul lumii veche măreț a sfărâmat. El este, Bonaparte, sau flacăra divină De care Creatorul formă a lui țărână Așa cum form-un fulger și-un vânt vijelios Și îi aruncă-n aer și urlă furios, Și când se ...
Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei
... ca în domeniul economic, unde tot ei își apropie pieirea prin concentrarea bogățiilor și perfecționarea mașinismului. Alt exemplu: un artist socialist, un proletar, dând o formă sugestivă simțirilor și dorințelor proletare, va îmbărbăta pe tovarășii săi și va contribui la apropierea țelului. Prin urmare, arta e o armă de clasă și ...
George Coșbuc - Crăiasa zânelor
George Coşbuc - Crăiasa zânelor Crăiasa zânelor de George Coșbuc Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutați încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul: Acolo ele-n veci nu mor Și vara-n veci nu moare, Iar ele-și au crăiasa lor Și toate sunt fecioare. La țara lor nici zmei n-ajung! Dar într-o zi, la poartă, Bătu, de drumul greu și lung, Slăbită și mai moartă, O fată de-mpărat, cerând Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blând, Și cum te cheamă? Ana. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiasei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. P-un nor de aur lunecând A zânelor crăiasă Venea cu părul râurând, Râu galben de mătasă. Crăiasa-n purpur și-n smarald S-ascunde, nu s-ascunde, Străbați cu ochii viul cald Al formelor rotunde. Ard flacări ochii ei crăiești Cum stă la ...
George Coșbuc - Podul lui Traian
George Coşbuc - Podul lui Traian Podul lui Traian de George Coșbuc Colo surele ruine Către Dunăre privesc Cum tot vine apa, vine Martori vremilor trecute, Cât sunt astăzi de tăcute, Numai inimii-i vorbesc. Eu mă uit pe apa sură Încrețit-abia de vânt; Apa lângă mal murmură. Trec și vremile-nainte, Trec și-aducerile-aminte Cum trec toate pe pământ. Au pierit acele glorii, Și-alte-asemeni nu se nasc Ah, dar iată luptătorii Scutul lor cum îl aruncă, Sapă, cum le-a dat poruncă Meșterul de la Damasc. Grinzile de grinzi se leagă Peste munții de granit, Lespezi peste bârne-ncheagă Viaduct pe bolți enorme Și-uriașele lui forme Parc-ajung până-n zenit. Și din câte-avea ținuturi Roma-n stăpânirea sa, Iuți oșteni ascunși sub scuturi Vin ca apa revărsată, Cum potopul tău odată, Iahve, peste lumi vărsa. Podul își îndoaie fierul Sub atâți legionari, Tubele-nspăimântă cerul! Istre,-acum te bați în spume! Mulți văzuși tu tari în lume, Însă nu pe cei mai tari! Cine va mai sta-mpotriva Leului roman de-acum? Care fulger stăvili-va Goana răzbunării sale? Ai voinici tu, Decebale, Să oprești furtuna-n drum? Ori ai ...
George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii
George Topîrceanu - George Coşbuc: Ţiganii George Coșbuc: Țiganii de George Topîrceanu Dorm câmpiile-n lumină. Peste pacea lor senină Cade soarele-n apus. Un convoi s-arată-n zare... Crește-ncet pe drumul mare Și cum vine tot mai tare Pulberea se-nalță-n sus. Vin țiganii!... Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum — Când prin văl de praf subțire Începură să se-nșire Cară mici cu coviltire Scârțâind încet pe drum. Trec flăcăi cu urși în lanțuri. Câinii, deșteptați din șanțuri, Latră fără să-i asmuți Și orbiș s-aruncă-n cete, — Dar flăcăii largi în spete, Cu ochi mari, cu negre plete, Calcă mândri și tăcuți... Vine-apoi pestrița gloată Cu gospodăria toată. Caii slobozi, fără frâu, Duc merindele-n spinare Și se țin pe lângă care, Iar vătavul stă călare Cu harapnicul la brâu. Sar copiii goi și strigă, Cer la poartă mămăligă, Babe frânte din mijloc, Iar țigăncile cu gura Întețesc harababura Când îți umplu bătătura Să-ți ghicească din ghioc. Vin mișcând din șold alene Cu privirile viclene Și cu sânii arși de vânt, De la sudul tainic, unde Soarele-ndelung pătrunde Bronzul formelor rotunde Stingherite de veșmânt... ...
George Topîrceanu - Nebunul Nebunul de George Topîrceanu Am îndrăgit, fără nădejde, Pe zâna moartă — Fericirea. Să nu vă bateți joc de mine, Sunt om — ca voi — în toată firea... Și-o văd, în fiecare noapte, Mireasa tânără cum vine; Ca o vedenie ușoară Încet s-apropie de mine. Din creștet, vălul alb, subțire De-a pururi fața i-o ascunde. Prin străvezimea lui, se vede Zăpada formelor rotunde. În părul lung și negru poartă Uscate flori de lămâiță... — Ființă-aievea ori părere, Eu te iubesc de mult, zeiță! Dar ochii tăi, ascunși vederii Nu vor, cu dulcea lor otravă, Să-mi vindece durerea-nfiptă Adânc, în inima bolnavă. O, vino, vino mai aproape, Aruncă vălul de pe față! Să simt fiorul sărutării, Să te cuprind odată-n brațe!... — De la-nceput ți-am fost ursită, Dar o putere ne desparte Și ne-a menit să fim, iubite, În veci aproape și departe. Pierdut ești pentru totdeauna, De-mi ceri să-ți dau o sărutare, Că, dacă mă cuprinzi în brațe, Ca fumul, trupul meu dispare. E vai de cel ce-n viața asta, În suflet, taina mea o poartă. Când ...
George Topîrceanu - Portret (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Portret (Topîrceanu) Portret de George Topîrceanu Ea are ochii mari, Ea are gura mică, Un corp cu forme tari Și grații de pisică. Dorințe, pururi noi — Scântei ascunse-n vatră — Și două brațe moi, Și-o inimă de
George Topîrceanu - Pruncul Pruncul de George Topîrceanu Un văl de ceață albă și subțire, Ca un lințoliu străveziu de mort, Înconjura biserica bătrână. Și-n dimineața zilei de aprile Simțeai plutind în aer, pretundindeni, Fiori, adânci fiori de fericire, — Prinosul larg al firii, când pământul În mii de forme dăruie luminii Belșugul lui puternic de viață... Pluteau spre cer miresme-ngemănate Căci liliacul tânăr înflorise Și crengi plecate ascundeau în umbră Mănunchiuri de sfioase viorele. Și-n dimineața zilei de aprile Vedeai cum stă încremenită gloată De muncitori și de femei tăcute Pe treptele amvonului pustiu. Iar colo, jos, pe-o lespede de piatră, În fața lor sta pruncul părăsit. Un pumn de țărnă, o scânteie ruptă Din flacăra eternă a vieții... Și trupul cald topise bruma nopții Ce se-nchega în picături curate Ca niște lacrimi reci de muceniță Sclipind pe fața lespezilor aspre. Părea că piatra neclintită plânge!... Cum se strângea, înfiorat de frig, Plăpândul trup ursit de-acum durerii, Și fața-i mică s-o cuprinzi în palmă, Cum întindea gurița după hrană, Cu buzele-i atât de diafane Ca două foi subțiri de trandafir! Cum, printre voi, nu-i nimeni, — nici ...
Gheorghe Asachi - Credinţa Credința de Gheorghe Asachi La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte, Dar surprins fără de preget viglele l-a ferecat Și la rege domnitorul l-a condus mai înainte. Cu urgie ista-ntreabă: Zi-m, pumnarul pentru cine? De tirani să scape patria, menit era pentru tine! Dacă așa, sumețe giune, tu pe cruce vei pieri! Nu cer ca să-mi ierți viața; din doi unu-avea să moară; Ce, de vrei a mele patimi mai mult încă-a prelungi, Lasă-mă, te rog, trei zile, să mărit p-orfana soră! Spre credință dau p-amicul, pănă-atuncea pre el închide; La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide! Atunci regele-n vendetă, surâzând, cu aer lin, După scurtă meditare au răspuns: Ei bine, fie, Cele care-mi cei trei zile libere îți las deplin, Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma să se știe Că-n cea zi, fără cruțare, cu amicul d-închisoare Împărți-s-a a voastră soartă, tu-i fi liber, iar el moare! La amicul ...
Gheorghe Asachi - Omul literat
... împătimire tot ce este frumos și adevărat, el lasă capitilor celor mărginite osteneala cea în zădar de a supune la această măsură și formă toate talentele și toate haractirile, când el culege din deosăbirea cea îmbelșugată feliurite mijloace a naturei pentru de a încânta (a ...