Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GREU DE CAP
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 503 pentru GREU DE CAP.
... a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții ... tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător,
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... o-mbia, Pân-ce Ileana Din gură-i grăia Eu că te-oi lua, Cum zici dumneata, Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui De mi-ei isprăvi Pod pe Marea Neagră, De fier Și oțel, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstire, Chip de pomenire, Chip de cununie, Să-mi placă și mie, C-o scară de fer Pân’ la naltul cer! Puternicul Soare, Ca puternic mare, Unde-o auzea, Bine că-i părea. În palme-mi bătea Și pod se făcea ... Greu s-or pedepsi!“ De tot ce vedea Mult rău că-i părea, Nu se mulțămea. Foaie, foicea, Soar’le ce-mi făcea? De câte vedea Nu se-ndupleca, Ci, măre,-mi pleca, Ci, măre,-mi zbura L-a gură d-argea, Tot la soră-sa Și ... Să ia sor’ pe frate Și frate pe sor’? Dar eu te-oi lua Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui Până-n zori de zi Mie să-mi croiești Și să-mi isprăvești Peste Marea Neagră Un pod de aramă, Să nu-l bagi în seamă, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstire, Chip ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari ... Vreau, dar mi-e frică. — De ce ți-e frică? — Să nu fie oameni... — A, nu! răspunse bătrâna dând din cap. Oamenii au pierit ca fumul, au rămas numai tacâmurile... — Tacâmurile? — Da. Tot este gata. Când s-or umplea locurile goale, cuțitele au să ... Și n-au mâncat tot? — Așa cred oamenii, c-or mânca tot... Și, neînțelegând nimic, ajunserăm la niște uși poleite. Deasupra lor, o scorpie de aur, cu aripile gata să izbească. Cum intrarăm pe ușă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui. O mulțime de furculițe cu bucăți de carne și de pahare cu vin stăteau aplecate în aer, ca și cum cineva le-ar fi adus la gură. De la un pahar în jos, un șir
Costache Negri - Cîntic haiducesc
... vine. Căci faină nu mai ai, Nici galbeni poți să mai dai La cel bir din ist pămînt... Trăsni-i-ar Dumnezeu sfînt Sub țărîna de mormînt ! Eu prin grosuri tot șezui Și-a plăti bir nu putui... Bată-i crucea ! cum nu-i doar Să ne bată, să ... spată Și prn zemnic și pe-afară, Apoi vindea pînză-n țară Și purta la gît odoară. Iar românul cu opt boi Și cu șaptezeci de oi Tot mulgea, mereu mulgea, Habar de nimic n-avea Și birul ușor plătea. Dar acum, măi băiețele, Fără fir de mustețele, Mîncași nevoile grele... Dare-ar dracii printre ele, Să scăpăm de măgurele ! Căci găsim prin codrii verzi Potici, cărări de te perzi... Vie-apoi să ne gonească ! Iar Dumnezeu să-i ferească De urgia haiducească ! Cât a fost dorul în mine De-a trăi cu toții bine, Am lucrat la cel ogor Ca tot omul muncitor, Să fiu maicei de-ajutor. Dar m-am răzbătut de tot Și-a suferi nu mai pot Ocări, fiere și bătăi, Urgisind bieții flăcăi Și făcîndu-i din buni răi ! Săriți cu toți
... o mână [5] De sânge spălându-le, De pietre bătându-le; Iar sub salcIe-un căpitan, Șoimul ager de Vulcan, Stând la umbră și dormind De-a lui viață ne-ngrijind, Că de pază mi-l păzește Și la capu-i străjuiește Pandelaș, un grec voinic Cu pistoale sub ilic, Slugă veche și iubită De stăpânu-i dăruită. Soliman s-apropia Și din gură-așa grăia: ,,Bre Pandele! de vrei bani Să nu-i poți mânca doi ani, Dă-ne pe Vulcan legat, Că-i peșcheș de împărat." Grecul lacom răspundea: ,,Dați-mi banii ș-om vedea." Soliman se bucura, Bani-n poală-i număra, Zece pungi de irmilici, Opt de rubiele mici [6] Și vro trei de venetici. Iar Pandele ce făcea? La stăpânu-i se ducea Și cu brâu-i de mătasă, Brâu cu țesătura deasă Îi lega brațele-n cruci Și-l dăruia rob la turci. II Lângă malul ridicat Sta Vulcanul răsturnat Ca stejarul ... Căci un ajutor nu-mi vine Să mă scoată de la greu ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
... să trec fără de zvon, Că de noapte îmi e teamă; Toate umbrele mă cheamă, Tricolici mă prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De ușor, Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân- la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi, Și când voi spuneți povești, Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mâna-mi torturile-ncurcă. O, deschide-mi un canat, Ca printr-însul să străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm ... suflu-așa
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea

Mihai Eminescu - La moartea lui Neamțu
... Mihai Eminescu - La moartea lui Neamţu La moartea lui Neamțu de Mihai Eminescu Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simți durerea și urmezi cu ... rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine! Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat! Inima? Câtă simțire frământat-a ea în sine? Sufletul? Câte speranțe, câte visuri a ... frate, că pământu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut tu cum că moartea e un caos de lumină, Că la finea veciniciei te-aștept stelele cerești? De-a vieții grea enigmă ție-acuma nu-ți mai pasă, Căci problema ei cea mare la nimic o ai redus. Pe când nouă ...
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... din rochiță. III Cântă cucul, se rotește; Neica se călătorește. Foaie verde sălcioară, Călator ești, frațioare, Nu mă pune la uitare, Nici la plâns amar de jale, Cât îi fi și-i== fi pe cale. Foaie verde usturoi! A plecat neica de joi... Parcă mi-e de-un an, de doi. IV De nu ț-ar fi leleo, dor, N-ai veni după obor, Tremurând cu capul gol. De nu ț-ar fi, leleo, milă, N-ai veni după gradină, Tremurând, cu furca-n mână. De-aș muri de dor, de drag, Târg cu fete nu mai fac, C-am facut eu târg cu tine Ș-am pierdut firea din mine. V Foaie verde arțăraș, Te ... scris, Să mă mai mângâi de plâns. De când te-ai dus, băiețele, N-am mai pus la gât mărgele, Nici la coadă panglicele, Vai de păcatele mele! Toată ziua cânt și plâng Și tot neica mi-este-n gând. XXXIII De n-ar fi ochi și sprâncene, N-ar mai fi păcate grele. Ochii și sprâncenele Fac toate pricinele; Pentru ochi negri din cap Trecui Jiul fără vad, Pentru sprâncene din frunte Trecui Jiul fără punte, Ș-ajunsei la puica mea, ...
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... la sânul meu... Cum geme-afară vântul! — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de-acum? Afară-i noapte rece. Ascultă!... clopotul din turn Vestește unsprezece! — E luna sus... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ... hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei, Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor, Pe drumul nins de lună, Cum zboară dealuri, văi, câmpii! Greu podurile sună! — Urra!... E luna sus... Urra! Ce repede merg morții! Te temi, iubita mea, de morți? — Ah, nu... dar lasă morții! Hei, unde merge-acel norod Și corbii, ce s-adună? Ce-nseamnă ciocli, popi, prohod Și clopotul ce ... poartă coasă... Tresare roibul viforos, Nechează cu putere, Pe nări și gură varsă foc, Și sforăie, și... piere! Pământ și ceruri gem amar În ceas de grea mânie... Lenora se frământă greu, Cuprinsă ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)