Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru I(CEEA) CE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 1462 pentru I(CEEA) CE.
Ion Luca Caragiale - Emulațiune
... d. M. Ch. Rostogan intră vineri, 12 mai, dimineața, în clasă foarte posomorât. Se vede bine, după fizionomia și după mișcările eminentului profesor, că sufletul i-e încărcat. De ce, oare? Vom vedea îndată ce-l vom asculta. Cititorul știe, fără să mai alterăm modul normal de a scrie româneasca, micile particularități de pronunțare ale eroului nostru național ... la gazetă, că zice că e acolo la Severin un profesor mare, l-a decorat regele, că zice că el... Profesorul (cu humor) : Ce e tată-tău? Ionescu: E de aici, domnule! Profesorul: Nu te-ntreb de unde-i, prostule! te-ntreb, ce-i? Ionescu : Ce să fie, domnule! Profesorul : Ce meșterșug are, boule? Ce-i? popă? negustor? hengher? Ionescu : Nu, domnule... pantofar, zice că-l cheamă d. Costescu. Profesoral: Pe cine-l cheamă d. Costescu? pe tată-tău? Ionescu: Nu ... prostovan! Școlarul Georgescu: Domnule, pe mine a zis tata ca mă trimete la Severin în gimnaziu... la d. Costescu. Profesorul: Da tată-tău ce-i ? Georgescu: Avocat și deputat... Profesorul: Te poate trimite și la Kecikemet! tot dejaba! daca n-ai aplicățiune, n-are ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut să fie cu bun-simț Orice ... mai vârtos iau sama să nu jignesc pre nime Cu vrun cuvânt obraznic ieșit din a mea pană, Ca nu defăimând aspru năravul acel rău, Să dezvelesc că însumi sunt rău și pătimaș. Văzut-ați vreodată un chirurg când sânge Sloboade unui bolnav? Cu ce luare-aminte La mâna cea legată tot pipăie cercând Să afle unde-i vâna; apoi lovește-ncet Păzind cu scumpătate ca rana să nu fie Mai mare decât trebui? Această îngrijire Și eu când scriu la versuri întocmai ... cu strâmbul s-adune aur mult? E leneș acel care se poate mărgini; E neplăcut acela ce-și cumpănește vorba, Și este mic de suflet
... pălită, Una din acele ființe, cu adânc dispreț privită Din pierzarea ei ș-aruncă ochiul bolnav, negru, mare. Fără de nici o speranță curge viața-i otrăvită De eternă remușcare, de dispreț, de sărăcie, Nici o rază de iubire în viața ei pustie Pur ce e, nu se atinge de-a ei frunte umilită. Pata ei i-nchide pragul milei și a îndurărei Chiar compătimirea goală, ce nimica nu pretinde, Se întoarce de la dânsa  de la cea care se vinde, Înainte-i și-ndărătu-i mute-s ușile sperării. Tu? Unde te-apropii, codrul se preface în grădină, Întristarea -n bucurie, bucuria-n fericire, Secolii coroanei tale cu regala strălucire ... cu toat-a ei cădere Fără de măsură-n lume... și cu toată desperarea Fără de măsură-n suflet... ea e bună... ochiu-i are Pentru orice neferice lacrimi, milă și durere. Ea de toți disprețuită, e în stare să se-nchine La vederea-unei copile, ce-n biserică se duce Ar ruga ca să n-o uite-n închinarea ei cea dulce Și ar vrea ca să-i sărute pentru-o vorbă-ale ei mâne. Cu o față aspră, rece, mulțumita ea respinge A sărmanului ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... privind, fără să vadă, în tot ce-l înconjoară acel etern în toate, ce îl conține-atomul, a viului dovadă și singura comoară Ce-l însoțise tainic și îi păstrase viața, doar ea neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până ... ce-i rău și ce e bine în aparenta fire, și care îl atrase acolo să trăiască Experiența vieții, – o, cât de necesară – ce, pentru-a fi trăită, căzuse-n efemer când, amăgit de vraja plecării în afară sau ducerii-n ispită, s-a prăbușit ... multele ei fețe, cum poate să transforme imagini separate, Să vadă Unitatea când știe să privească, în ele să coboare, cu toată umilința, spre ceea ce le face de-a pururi să trăiască, să urce la izvoare, să capete credința Cea fără de hotare – ce-i va permite, poate, cândva să regăsească ce ...
Vasile Alecsandri - O noapte la țară
... Vasile Alecsandri - O noapte la ţară O noapte la țară de Vasile Alecsandri Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniștire Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire, Pentru acel ce caută în rai neînsemnat! Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat, Și dulce este viața ce curge lin, departe De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deșarte! Când inima hrănește o tainică dorință, Când omul simte-n sănu ... hotar; Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar Și mintea-i se deșteaptă din vis de fericire, Perzând orice credință, oricare nălucire, Ferice de acela ce-n tulburare-i poate Pe-un cal să se arunce și prin văzduh să-noate, Pășind peste-orizonuri, zburând peste câmpii. Ferice care poate, departe de cei vii ... uite-a sa ființă, să peardă-orice simțire, Să nu mai facă parte din trista omenire! * Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte, Ce răvărsa în lume armonioase șoapte Și multe glasuri blânde în inimi deștepta; O noapte de acele ce nu le poți uita, Care aprind în suflet scânteie de iubire Și pun pe frunte raze de îndumnezeire. Eram ... parcă sunt încă! ... la oarele acele ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire: Să-ntorn zestrea cu dobândă, la un caz de despărțire. Încât prin cea legătură, ce-mi minea un paradis, În cest timp de libertate între sclavi mă văd înscris. Vine ziua să purcedem, doamna mea-i de rea umoare; Mă întreabă: Cu ce mergem? C-o caretă, pe resoare. Pe resoare! Nu pe arcuri ce acum s-a fabricat? Noroc că așa trăsură în cărți unul a jucat; Cumpărat-o-am și iacă, să purcedem; dumisale ... Iacă-n urmă, cătră sară, la moșie am agiuns. Casnicii ne-ntâmpinară cu timpani și alăute. Pe vătavul ea respins-au, când vru mâna să-i sărute. Stăm la scară; doamna iesă cu gaița și cu cățel, Recomând p-al nostru paroh, nici nu caută la el. Unde-i sala? Ce camară! Nu-i de prânz, nici nu-i de cină, Nu încap aicea oaspeți de părechi nici o duzină; Iar salonul de conțerte și acel de convorbit? En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit? Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră, Bibliotica mea unde- ...
... sine însuși. Moș Iosif avea un defect foarte mare. Cu o măiestrie rară el știa să se înșele pe sine însuși. Toate dezlegările pe care i le-nsufla mintea lui sănătoasă și ageră el gândea că provin numai din combinările astrologice, în care el încifra ceea ce nu era în ele. Unde mintea lui proprie nu-i da o dezlegare, acolo nici astrologia cea grecească n-o putea face nemijlocit. Ea aproba numai aposteriori ceea ce el pusese în calculele sale apriori. Adesea-i venea greu de viață, nu pentru că trăise prea mult, ci pentru că ajunsese cu capătul pân' într-o vreme a cărei înțelegere ... nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul ăsăuî se cristalizează împrejurul unui ... El nu găsea nici o contrazicere în Biblie , unde toată lumea se zice a fi creată pentru bunul plac al oamenilor. Dacă lumea-i nemărginită, fiecare punct îi tot așa de bine centrul ei ca și cele
Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie
... ai venit la doftor, să nu te duci netămăduit. Și așa să-l întrĂ©be pre acela foarte cu dinadinsul, una după alta și să-i îngăduiască până ce-i va răspunde. Deci iar să grăiască duhovnicul cătră dânsul: spune-mi, fiiule, au doară țe-ai stricat curățiia ta cu malachiia? Și iar îmi spune ... me să nu să priceștuiască și apoi iar să va tâmpla de va cădea în păcat, iar să pue începătură canonul dentru-întâi. Iar după ce să va părăsi el de păcat și să va fi oprit den voia lui și de priceștenie, sau de porunca altui duhovnic, atuncea i să socotesc lui și acei ani în canon. Iar de să va afla vreun om cucerit și de să va nevoi el să facă câtăva ... cu ce i să va porunci, precum s-au zis mai sus. Iar miercurea și vinerea să cuvine tuturor creștinilor să postească, ca și cei ce au canoane și cei ce n-au, pentru că aceasta iaste obicinuită creștinilor. Iar după cădĂ©re în păcat, de va vrea acela să se călugărească, doao părți să ție ... să meargă la obște jâtie, lasă-i ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... mare. O ! cîtă bucurie și cît lucram de tare Ca să produc ceva ! Gîndeam adesea-n sine-mi : «Eu sunt voinic acuma Și, o, ce fericire ! oi să-mi hrănesc eu muma !... Ea nu va mai lucra !» Dar viața-i se scursese în vreme prea puțină... Acel care privește din cer p-ăl de suspină Chemă pe a mea maică. Zîmbind, p-a mele brațe s-opri a ... ce dulcețuri să-i dau eu demîncare, Ce poate să poftească. Dar ea, mai înțeleaptă, venea pe lîngă mine Și îmi zicea să strîngem pentru acel ce vine — Spunea cum a să-l crească. Era aproape ora ce-atîta așteptam, Cînd o schimbare-n țară, ce noi nu o visasem, Începe-a se vesti : S-adaogă iobaciul ! s-adaogă la clacă, S-adaogă cît Omul nu poate să mai ... — Este un vis d-acilea pe care nu-l țiu minte ; Știu că m-au dus la ocnă și nu mi-au dat cuvinte... Ce crudă răudate. Și ce înverșunare ! — Peste puține zile Zări draga-mi soție ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... de mătasă, bolnavul rege TlĂ ; în jurul naltei sale frunÈ›i — o cunună de flori de mac... de flori a uitării È™i a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte È™i dintr-alta a Nilului se ridică grădinile pendente... Două pe maluri, deasupra lor, ca pe umeri de munte, iarăÈ™i două, È™i-n nălÈ›imile cerului iarăÈ™i două... Erau scări urieÈ™eÈ™ti ridicate la soare, È™i fiecare treaptă era o grădină lungă, întinsă È™i toată lumea lor repezită pas cu pas la cer s-adâncea ca-ntr-o oglindă pas cu pas în infinitul Nilului... Grădinile pendente întoarse străluceau ... duceau rădăcinile... animalele îÈ™i duceau rădăcinile în plante, omul în animale; minerale în om, plante în minerale, animale în plante, omul în animale, È™i pin toate aceste forme tremura cercul roÈ™u È™i făcea să joace formele negre pe firul ei roÈ™u... — Am înÈ›eles... Oglinda se auri... È™i cerul se adânci în infinitul ei... Regele se văzu iar... o clipă suspendată... — O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope ?... o umbră. Regele ieÈ™i ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... răni puțin în aripă, care, așa rănită, se duse de nu o mai văzu. Cum se duse turturica, simți, nu știu cum, nu știu de ce, că îi tâcâia inima. După ce se întoarse acasă, era tot cm galeș. Împăratul văzând că tânjește fiu-său cu sănătatea, îl întrebă ce are, iară el răspunse că n-are nimic. Turturica aceea era Zâna Munților care se îndrăgostise de frumusețea lui. Ei nuÂi venea la socoteală să se arate lui aievea, ca să-i dea pricină, și d-aia se făcuse turturică și îi tot sărea în cale. Nu știa însă cum să facă, cum să dreagă, ca să ... rece îl trecu, și inima începu să-i tâcâiască, de părea că o să-i spargă pieptul. El însuși nuÂși putea da seama ca ce poate să fie istoria asta. Plecă ochii în jos, nu zise nici cârc, și se întoarse acasă. Toată curtea împărătească lua în nume de bine ... urmă, pieri ca o măiastră de lângă dânsul. Nu se poate spune cât de mult se mâhni el; căzu la pat și zăcea, fără să-i poată ajuta cineva. Tată-său ar fi dat nu știu cât aceluia ce ...