Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN TIMP CE

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 792 pentru IN TIMP CE.

Elena Liliana Popescu - Imn Existenței

... după divine norme și legi de neatins, în lumea pregătită ca Viața să primească, sub mii și mii de forme, pe-ntregul ei cuprins, Un timp și-un loc fixate și nicidecum să poată schimba măcar o filă, din cartea Vieții scrisă anume pentru-acela ce-o va citi pe toată, Făptura-om, umilă, dar altfel neînvinsă, Ce-avea s-adeverească minunea-ntre minuni, Creației cunună și vieții mărturie, sortit stăpân să fie peste adânci genuni și dându-le lumină s-aducă armonie ... privind, fără să vadă, în tot ce-l înconjoară acel etern în toate, ce îl conține-atomul, a viului dovadă și singura comoară Ce-l însoțise tainic și îi păstrase viața, doar ea neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până ... multele ei fețe, cum poate să transforme imagini separate, Să vadă Unitatea când știe să privească, în ele să coboare, cu toată umilința, spre ceea ce le face de-a pururi să trăiască, să urce la izvoare, să capete credința Cea fără de hotare – ...

 

Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi

... Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna ... capul Kalogria, pe o coastă,-ntre lagune, Doarme dusă Missolonghi la al mării glas ușor, Iar legenda ei măreață veacul veacului o spune, Unda, vântului ce trece, seara, orelor ce zbor. Stai, luntraș! Nu vezi cum superi prin a viselor lovire Majestuoasa ei odihnă, visul ei de fericire... Nu vezi fruntea ei cernită ... ce sărută în uimire Mâna ei, alba ei mână, căreia nebuni se-ntrec Zantioții toți să-nchine neschimbata lor iubire, Luntrea, armele și capul, tot ce ... tremurând mâna-și întinde: — Vin, îi zice cu privirea, Kalavryta e a ta. Vino, vis trimis de noapte și de buza-mi ce ...

 

Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță

... La masă prefer mai mult pe conmeseni decît bucatele și vinul. Privirea unei fețe umane e mult mai interesantă pentru mine, decît grămezile de pietre ce le numim orașe sau cetăți, decît acele înălțimi de pămînt sau de calcariu ce le numim munți, sau acele desimi de copaci ce le numim foreste. Îmi va zice cineva că, cu astfel de bizare dispozițiuni, călătoria nu plătește un ban și că, fără să părăsesc capitala unei ... dăruiam? Vă mărturisesc că oferta mea, care în primele zile era neînsemnătoare, creștea în proporțiune cu amorul meu: o iubeam. Dar fiindcă călătorii nu au timp de pierdut, începui a adresa Iuliii ochiade amoroase și vorbe dulci, iar ea se făcea că nu mă înțelege. Mergînd din ce în ce mai departe în pasiunea mea, îi declarai, nu însă fără oarecare sfială, că o iubesc; de astă dată ea îmi zise că mă înțelege foarte ... mele de amor, dar toate fură în darn. Astfel mă văzui silit să alerg la un ajutor, de care am fugit totdauna, adică la acele ce să zice în mai multe feluri, dar pe care noi îl vom numi ambasadă amoroasă. Prin acest mijloc aflai că Venerea ...

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... căutau să găsească în brazdele feței mele urmele crimei, și în această mulțime adunată ca la sărbătoare, recunoscui mulți bărbați, multe domnișoare care cu câtva timp mai înainte mi-ar fi întins cu bucurie o mână prietenească. Ce era schimbat în mine?... Nimic; numai sticla prin care mă privea lumea era schimbată... era sticla cea mincinoasă a năpăstii! — Zece ani ... semn de ziua bună, plecară mulțămite că au petrecut câteva oare cu interes; iar eu cu inimă împietrită mă întorsei pe zece ani la locuința ce-mi pregătise dreptatea omenească. Cât timp oi fi stat acolo între păreții osândei nu știu, căci nu m-am ostenit să măsur timpul; dar știu că într-o zi spre amurg ... tuns și ras cum eram și îmbrăcat în haine de rând. — Se vede că-ți merge bine, îi zisei eu prefăcându-mi glasul. — Ce fel?... — Ai dat peste stăpân bun. — Ba n-am defel. — Da ce s-a făcut stăpânul tău? Ion se scărpină în cap, tuși, oftă după obiceiul lui când avea ceva vajnic de spus, apoi apropiindu ...

 

Dimitrie Anghel - În furtună

... umbr-un înger și povestește o baladă. Pe-astfel de seri, fără de voie, pe mînă fruntea-mi las să cadă, Și nu știu pentru ce atuncea aș vrea să-ngîn o rugăciune. Aș vrea, dar nu mai sunt în stare s-adun pioasele cuvinte, Și-atunci visez învins de jale ...

 

Dimitrie Bolintineanu - La Danubiu

... La Danubiu La Danubiu de Dimitrie Bolintineanu I O, râu de timpuri mândre, Danubiu maiestos! Tu ne rechemi cu fală trecutul glorios Cum un bătrân ce timpul îl uită să răpească Recheamă celor tineri mărirea strămoșească! Dar rechemând virtutea străbunilor eroi, În timpuri de cădere, cât dor deștepți în noi! II ... străine tună când și când, Tu tresări pe patu-ți, volvori spumegând, Sânge și cadaveri râuri printre valuri. Dar prin toate-aceste feluri de popoare Ce

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... a naturii extravagante). Poate că mă enervează mai mult faptul neputinței logicii mele decât motivul însuși al întârzierii scrisorii. Cum? Să nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine ... și la sărutul rece de la urmă... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau, chiar cu înțelesuri inverse, se suprapun. Ca să fiu sincer, nu pot afirma nimic. Cu cât mă gândesc mai mult cu atât se multiplică ... armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare atunci, după un așa de puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ar fi fost bine primită. O exclamare acolo, în noapte ... atingeam mâinile. De pe banca din față, profesorul S. deschidea vag pleoapele lăsate greoi, și ne zâmbea amuzat de vreun vis scurt sau de aventura ...

 

Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu

... întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără de prihană si atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine știe ce nelegiuire am făptuit și noi. Ți-as scrie mai multișor, însă a venit Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie. Cu ... Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că și cu dânsa faci ca și cu mine. De ce? Ce rău ți-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales „sarmalele“, care ... cari acum vă fuduliți prin căpitală, alături cu ciocoii, mânca-i-ar cânii, că sunt fiii lui Scaraoțchi, și pe voi norocul și binele. De ce lași pe Veronica să se zbuciume? Te-am așteptat de Crăciun să vii, dar… beșteleu, feșteleu, că nu pot striga văleu, și cuvântul s-a ... pe la vatra lui. Acum stau lângă horn cu pisicele mele si mai pun rânduială în cele însemnări. Tu, te cerți cu politicienii prin Timpul; ce

 

Dimitrie Anghel - Fluturul morții

... înalță și ea, bilete albe zboară schimbîndu-și locul ca niște gînduri de dragoste, și iată o frîntură de steag, iată și o fundă roză ce și-a luat zborul de pe cine știe ce umăr de femeie. Goana după nectar începe și din 'naltul ramurilor, din umbra scorburilor, din împărăția florilor, din pădurea măruntă și deasă a ierburilor ... veneau straniile flăcări, galbene și purpurii, negre și albe jucau, de la răsărit spre apus, chemate parcă de o tainică putere, gonite de cine știe ce mîini nevăzute. Fără să se oprească pe un ram, fără a se coborî pe o floare, ca zorit de cineva din urmă, trecea ... copiii și le arătă migrațiunea aceasta ciudată de flăcări, norodul acesta de văpăi ce pornia în surgun aiurea din țara lui, împins de cine știe ce forță oarbă, căci hrană pentru el e pretutindeni și culcușurile, gata așternute de Dumnezeu. Uimiți priviră copiii, și glugile verzi se ridicară să abată șivoiul ... ca o încetare subită a sevei, o cădere pripită în somn, o întrerupere letargică a puterilor. Și în mîhnirea aceasta întunecată ce ...

 

Gheorghe Asachi - La patrie

... patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea ... trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei ... ginte. Tu, Moldavio mănoasă, ce pre mine ai născut, Adăpost dă giunei muze care ist vers a țesut; Pe-nverzit și tânăr laur, ce ...

 

Iacob Negruzzi - La pârâu (Negruzzi)

... Iacob Negruzzi - La pârâu (Negruzzi) La pârâu de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Ce copilă dulce, cufunzi cu a ta privire În limpedele unde a cestui lin pârâu Și uiți făr’ încetare, pierdută în gândire ... te-amăgește Dintr-însa chipu-ți dulce în grabă s-a pierdut, Dar sufletu-mi statornic etern nu va mai ști Imaginea frumoasă ce-ntr-însul s-a oprit Și anii ce se schimbă și timpul ce

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>