Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ISPITA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 130 pentru ISPITA.
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt Caragiale, pe scurt de Paul Zarifopol Douăzeci de ani de la moartea lui. Nu toți oamenii sunt egal de vii. Niciodată nu am simțit atât de tare acest fapt, cum l-am simțit la moartea lui Caragiale. Nevoit să petrec în locuința lui a doua noapte după acea în care murise, am vegheat decuseară până la ziuă fără să-mi pot lua ochii de la draperia care ascundea o jumătate a camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide decât pereții sau ușile; se pot mișca ușor. Nu am nici cea mai mică vocație pentru înregistrarea supranaturalului; însă anularea unei ființe cu vitalitate excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei experiențe prea bogate, ale cărei elemente poartă accente puternice de sentiment, anume acordate și sistematizate. E un învăț greu. Nu se putea să nu aștept, noaptea întreagă, să iasă Caragiale de după covorul care-mi atârna în față și să vorbească. Îndeosebi, cu tăcerea definitivă a lui Caragiale nu vroiau să mi se deprindă așteptările urechii și așteptările spiritului. Câți îl cunoșteam de aproape, știam bine că omul nu ...
... trăia, Frați de cruce se prindea [2] Și-mpreună voinicea Pe balauri de stârpea! [1] Românii au multe crezări în privirea șerpilor, unele întemeiate pe ispită, altele născute din închipuire. Așa găsim în poveștile și în baladele lor niște ființe fantastice sub nume de balauri care au trup de șarpe și ...
Alecu Russo - Cântarea României
Alecu Russo - Cântarea României Cântarea României de Alecu Russo Dacă dușmanul vostru va cere legăminte rușinoase de la voi, atuncea mai bine muriți prin sabia lui, decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării voastre. Domnul părinților voștri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale și va ridica dintre voi pe cineva, care va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii tale; pământul se mișcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare? 3 Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate? 4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; ...
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... mă ispitea, Spion faptelor mele ardea de răzbunare Și-n tribunalul lumii pârâș mă osândea! O sfântă hotărâre m-armă întru putere Să rabd astă ispită. Dar, Doamne! ce văzui? Ast duh de răzvrătire era însuși muiere, Și nici o deosebire de drac nu cunoscui! Sa aibi în veci de față ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... o, cât de necesară – ce, pentru-a fi trăită, căzuse-n efemer când, amăgit de vraja plecării în afară sau ducerii-n ispită, s-a prăbușit din Cer Pentru-a-se naște-n lume, la rândul ei creată să îl adăpostească exact în clipa ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... ce împânzesc tot universul cu-nșelătoarele himere... VI Dar oare lumea pregătită era, pe-atunci, să se trezească făr' a fi dusă în ispită de slaba-i fire pământească? Un vis frumos trăiește veșnic chiar de o clipă scânteiază, precum o lumânare-n sfeșnic în jur lumină radiază. Iar ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului şi a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir de Antim Ivireanul Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri. Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot într-o potrivă și a-i cinsti tot întocma și a le împărți avĂ©ria și bunătățile lui, tot într-un chip, nedând unuia mai mult și altuia mai puțin, sau să iubească pre cel dintâi mai vârtos decât pre cel de pre urmă, fără numai când însuș feciorul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătâne-său; și așa cu acest mijloc, poate fi el pricina a înmulți dragostea tătâne-său asupra lui, sau a o împuțina, precum pentru ascultarea aceasta și neascultarea ni-o însemnează în pildă Mathei evanghelistul, zicând, cum că un om avea doi feciori și ...
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
Alecu Russo - Contra latinizanţilor ardeleni Contra latinizanților ardeleni de Alecu Russo Steaua Dunării , în nr. 33, anul trecut, a reprodus din Gazeta de Transilvania apologia ardelenilor emeriți, ce luminează Principatele cu flacăra limbii manualului de filozofie, de care România literară a vorbit în nr. 10, și citează totodată opiniunea corespondentului Gazetei din Zărnești despre națiunile lumii alergând toate după uniune , iar numai națiunea română, și ce parte din națiunea română?... un milionaș de moldoveni, prin România literară , prin Steaua Dunării și prin Zimbrul , se împotrivesc misiunii ce destinul a împărțit românilor. România literară , pentru odihna pedanților, a încetat, dar principurile literare și limbistice, dar colaboratorii ei tot trăiesc, și astăzi ei revendică partea lor în hula Gazetei și se mândresc de truda ce și-au dat în cercetarea titlurilor ardelenilor noi a regenta înțelepciunea noastră cu pensumuri latinești. România literară a zis: Petru Maior, Klein, Șincai, Maiorescu, Costineștii, Ureche, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare sunt români, dl Uițirab a fost român... iar gramerianii de astăzi sunt numai munteni, moldoveni, blăjeni, brașoveni și ardeleni, da nu români... România literară a zis: păsăreasca ...
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului
... o trăsură, ci văz că s-au făcut sară. Ah ! și văz c-am făcut iarăși o mai frumoasă ispravă C-am căzut dintr-o ispită decît cea-ntîi mai grozavă! Căci trăsura-mi era dusă, cum se vede înainte. Iată-mă și-n altă cursă, o, Dumnezăule sfinte ! Înapoi apuc ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VIII Țiganii merg și neștiind unde Să scape de-o nevoie, dau pe-alta; Sătana-într-o mănăstire s-ascunde, Vrând să bage pe frați întru balta Necurăției; iar' Hamza-arată Sultanului turcimea-înțăpată. În zădar omenirea să plânge Cumcă-a toate mari și mici greșele Dracul poartă vina, care-împinge Pe om la strâmbătate și rele, Că cercând lucru-în amărunt bine, Întia pricină din om vine. Dacă n-ar dare-omul ascultare La întia-îndemnătură drăcească, Iadul, cu toată ceata sa mare, N-ar nimeri ca să-l biruiască, Dară noi lucrăm din voie-adinsă Și totuș zicem: dracu mă-împinsă. [1] Vede lacomul scula străină Și-îndată-o râvnește; dracu-învită Apoi, și nu-i dă loc de hodină, Iară el din ce-în ce să-întărâtă, Pănă ce-în urmă pofta l-învinge, Pănă de lucru străin s-atinge. Deci pentru că râvni el îndată Când văzu, nu este dracu de vină, Ci voia lui spre rău adâncată!... Pentru ce-omenirea nu-ș' alină Întia porneală, ci-ș' arată Plecătura-inimii vederată? Copila ce vede-întii pe-un june Frumos care drag inimii cade Rușește- ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... lacăt Și chipu-ți nu poate pătrunde-n visare-mi. Cu ochii albaștri amoru-mi nu-l sfaremi. Păstrează, crăiaso, viclenele sfaturi. În laturi, frumoasă ispită, în laturi!" Ea piere... cu dânsa castele, dumbravă... Și marea-nghețată vuiește grozavă. Mișcate de mare-n strigare măreață A Nordului vin caravane ...