Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LACOMĂ
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 133 pentru LACOMĂ.
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
Mihai Eminescu - Scrisoarea III Scrisoarea III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mîndra fermecare sun-o muzica de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte… Ea, șezînd cu el alături, mîna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viață de a ta… În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieții mele. ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și ... a lungul spatelui?... Înțelesei că fericirea și libertatea mea periseră și, închizând ochii ca să adorm, simții pleoapele umflate de lacrâmi. Acei cari schimbaseră lacom codrul pe pâne și bucățica de brânză pe o cafea și pe trei feluri de bucate, dezbrăcându-se voios de zdrențele lor ca să se ...
... mai miroase părul, Miroase toată ca o floare. Mă uit la ea atâta farmec Îmi arde inima, mă doare... Ș-am sărutat-o mult și lacom, Am sărutat-o, scos din minți, Pe ochii reci, pe gât, pe gură, Cu mii de sărutări fierbinți. Târziu ne-am despărțit... cu-ntoarceri, Cu ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
... aștepți tu oare?* Dar cine gândește la aceste toate? Scumpul grămădește avuție multă, Ca când în eternuri are să trăiască; Cu marea se luptă speculantul lacom, Aducând covoare de la Tir și Indii, Pentru desfătarea avuților trufași, Când milionarul moare ca săracul... Pe mișel, cel tare cumplit împilează, Căci în mâini ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...
... bucată de vreme. Dar purici mulți nu făcea el într-un loc, Doamne ferește, căci era duh neastâmpărat și neîmpăcat chiar cu sine însuși. Nici lacom de avere, nici de cinuri; mulțămit cu cât avea, cu cât n-avea, când te mieri ce nu-i venea la socoteală, ie-ți, popo ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... și trist; comunicativ și ursuz; blînd și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutîndu-i; nepăsător ca un bătrîn stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! — fericită pentru ...
Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni...
Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni... Făcătoare de minuni... de Ion Luca Caragiale Am cumpărat de la un anticar cu toptanul, pe câțiva gologani, un vraf de cărți vechi, toate desperecheate și hărtănite. Bănuiam că între atâtea mardale de tipar, avariate de câte și mai câte împrejurări, tot se găsește poate ceva interesant; asemenea, într-o ladă de gunoaie se-ntâmplă să găsim un crâmpei de sârmă, un nasture sau măcar cine știe ce lucru de nimic, care să mai poată fi-ntrebuințat la ocazie cu folos... Omule, nu desprețui lucrurile fie cât de nensemnate! Valoarea lor se măsoară cu nevoia ce ai de ele la un moment anume, și, uneori, nevoia rară de o clipă acordă un preț exorbitant la un lucru nesocotit cu desăvârșire în împrejurările comune ale vieții... Un ac cu gămălie... Ce valoare poate avea un biet ac cu gămălie?... Și totuși un ac cu gămălie poate salva onoarea tânărului gentleman care, în mijlocul unui bal high-life, se pomenește trădat de un nasture prea slab cusut tocmai acolo unde trebuia cusut mai trainic... Dar să lăsăm altora, mai preparați pentru aceasta, sarcina de a filosofa despre valoarea lucrurilor și nevoile oamenilor, și ...
Paul Zarifopol - Creație și analiză
... o rară inteligență. De altfel, el mărturisește categoric că nu era vizual. Despre Gilberta spune că-i uita figura fiindcă toată atenția lui era fixată lacom asupra vorbelor fetei. Și aici Proust se încumetă să scrie on în loc de je: on attend la parole qui accordera ou refusera un rendez ...
... așa grăia: ,,Bre Pandele! de vrei bani Să nu-i poți mânca doi ani, Dă-ne pe Vulcan legat, Că-i peșcheș de împărat." Grecul lacom răspundea: ,,Dați-mi banii ș-om vedea." Soliman se bucura, Bani-n poală-i număra, Zece pungi de irmilici, Opt de rubiele mici [6] Și ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II Satira II de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Filaret — Eugenie FILARET: Prietenul meu, spune-mi de ce ești întristat? Te văd la față galben, iar ochii îți sunt roși, Pare că noaptea-ntreagă nu ai dormit? Pe gânduri Stai tocmai ca acela, ce vrând a fi episcop Își dărui zadarnic a sale herghelii. [1] Tu poți ca să te primbli cu patru cai în șir, Să porți bogate haine, și slugile să-ți fie Înfășurate-n aur. Au doar vinațe scumpe, Sau cărți pe la dughene n-au mai rămas de joc? Rudeniile, maica-ți se află sănătoși, Norocul te adapă din cornu-mbelșugării, Nimic nu te oprește de-a viețui-n odihnă. De ce dar taci ca muții și nu zici un cuvânt? Nu știi cât prețuiește un sfat prietenesc, Și câtă mângâiere ne-aduce-n mâhniciune Când neopriți de patimi păzim a lui urmare? A! înțeleg pricina de ce ești supărat. Damon în aste zile se-naintă în rang, Trifon primi cordonul, și Tulie o moșie; Iar falnicul tău nume și slava strămoșească Râvnirea-ți acea multă spre binele ...