Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LEGA ÎMPREUNĂ
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 261 pentru LEGA ÎMPREUNĂ.
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... l dezlĂ©ge de păcate, cu putĂ©ria lor nu pot nici unul din sfinți. Și pricina iaste pentru căci putĂ©ria a lega și a dezlega nu o au fericiții, în ceriu, ci o au preoții, oamenii, pre pământ. Acuma (dară) acĂ©ia ce în ceriu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la naşterea domnului nostru Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru de Antim Ivireanul Drept acĂ©ia am a zice înaintea dragostei voastre, în vorba ce voiu să fac astăz (patru) pricinile pentru ce au luat Dumnezeu firea omenească și n-au luat cea îngerească; așijderea și pentru ce au luat spre sine Fiiul lui Dumnezeu firea omenească și n-au luat altă față a dumnezeirei, adecă Tatăl, sau Duhul Sfânt, care pricini le vom spune foarte pre scurt, pentru ca să nu vă dăm supărare. Ci mă rog lui Dumnezeu să-mi dea ajutoriu și pre dumneavoastră vă pohtesc să ascultaț cu dragoste. Pricina cea dintâi, pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste că îngerii n-au perit toț, ci au rămas din ei mulți, iar oamenii era căzuț toț, pentru păcatul născutului celui dintâi. Și ne putem încredința de aceasta din pilda ce zice Domnul Hristos la Luca, în 15 capete, zicând: Care om dintru voi, având 100 de oi și, pierzând una dintr-însele, au nu va lăsa cĂ©le 99 în pustie și va mĂ©rge după cea pierdută, ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
Petre Ispirescu - Fata de împărat şi fiul văduvei Fata de împărat și fiul văduvei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat foarte bogat și puternic. Acest împărat avea un fecior și o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste și alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge și dânsa săÂl petreacă. Așa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nuÂi văzuse fețișoara, nici vântul nu-i bătuse părișorul. Ea se îmbrăcă în negru și-și lăsă părul despletit (pe) spate, și așa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Și așa gătită îi ședea și mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii și viorelele rămăseseră pe jos și nici la degetul cel mic al ei nu le punea. Când o văzu așa de gingașă și de plăpândă, rămase cu ochii zgâiți la dânsa. Și așa de puțintică și drăgălașe mai era, încât s-o sorbi într-un pahar cu apă. Lumea uitase și mort ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
Vasile Alecsandri - Un salon din Iaşi Un salon din Iași de Vasile Alecsandri Fragment Scenele următoare se petrec într-un salon elegant, mare, împodobit cu tot luxul parizian. Lumina aurită a policandrelor de bronz se revarsă pe deosebite grupe de dame și cavaleri în toalete de bal; un orhestru armonios se pregătește a suna contradansul cel nou compus pe ariile din opera Trovatore. Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV SCENA I Două dame pe o canapea, în fundul salonului; una din ele, vădană ce a fost odinioară frumoasă; cealaltă tânără, nurlie și destul de nevinovată încă. Cea dintâi poartă o rochie de catifea vișinie; cea a doua -- rochie de crep trandafiriu cu bucheturi albe. ROCHIA DE CATIFEA: Cum ai petrecut alaltăseară la adunarea doamnei A.? ROCHIA DE CREP: Cât se poate de bine; am jucat până la trei ceasuri. ROCHIA DE CATIFEA: Eu n-am găsit adunarea plăcută... Era prea multă amestecătură... Numai jupâneasa mea din casă lipsea. ROCHIA DE CREP: Se poate; însă eu, doamna mea, nu caut într-un bal decât petrecere și nu cer alta decât să am cavaleri ...
Ioan Slavici - Cine pleacă%3F Cine pleacă? de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Cine pleacă?,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 85 (18 Aprilie), p. 1. Călare pe armăsar sirep, cu capul ridicat și cu buzduganul în mână, gata în fie-care clipă să se încaere în luptă, și să-șÄ pună viața în joc, - așa ni-l închipuim, căcÄ așa-l scim pe barbarul medieval – e omul stăpânit de un singur gând: că el este el însuși, singur în felul lui, maÄ presus de toțÄ și de tĂ³te, și că i se cuvine să-Ä țină în supunere pe toțÄ și tĂ³te să le stăpânĂ©scă. Intrupare a egoismului nelimitat, el e rîvnitor, nesățios în poftele luÄ și desfrînat în satisfacerea trebuințelor sale. Aspru și nemilos, el calcă în piciĂ³re orÄ în copitele calului sĂ©Å holdele semÄ•nate de alțiÄ, rumpe, frînge, dărâmă orÄ dă pradă foculuÄ bogățiile, pe care nu le pĂ³te lua cu sine, schingiuesce și omĂ³ră pe ceÄ ce nu vor să i se dea robÄ, îșÄ consideră soția ca sclavă, e gata să intre în luptă și cu frațiÄ, și cu fiiÄ, și cu ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... atunci prin... căsătorie. 6. O căsătorie durează pe sentimente mult mai puțin ,,romantice"', mai ,,burgheze", dar poate mai puternice: simpatia și recunoștința ce izvorăsc din împreuna-viețuire, din comunitatea de interese, de scopuri ale vieții... Dacă mai fiecare a iubit în tinerețea lui, sunt rari, dacă sunt, aceia care ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea Boierul Iorgu Buhtea de Emil Gârleanu Boierul Iorgu Buhtea și Toader Buhtea, nepotul lui, înfățișau cea mai aleasă spiță a boierimii moldovenești. Neamul Buhteștilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani. Pe un molitvenic, rămas din moși strămoși în neamul Buhteștilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un băiat și o fată, Ruxanda, cel mai vechi ...
Dimitrie Anghel - Ex voto Ex voto de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 7. iul. 1910. p. 49—57. Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă... Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vînt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde. Poate mireasma asta ce stăpînea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită. Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvîrlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea care s-a lăsat mai mare parcă, te văd și mai lămurit. Să n-aibă oare sufletele pace nici după moarte ? • Oricum, în țintirimul îndepărtat de țară, în care te-au îngropat ai tăi, somnul tău trebuie să fie tulburat de puterea amintirilor mele, care au ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
Nicolae Gane - Fluierul lui Ştefan Fluierul lui Ștefan de Nicolae Gane Junele Victor, abia ieșit din școli, cu capul plin de visuri și inima plină de dor, se afla într-o frumoasă zi din mai într-un loc ce se numește Brădățelul. Brădățelul este o grădină ieșită din sânul naturei în care nimic n-a lucrat mâna omenească, este un colțișor uitat, necunoscut în țara noastră, pe care călătorul nu-l vizitează, pe care poeții nu l-au cântat încă, dar care nu încetează a fi mai puțin desfătător decât toate acele locuri ce au inspirat pănă acuma lira barzilor noștri naționali. Brădățelul are acea însușire rară, că ori de câte ori îl vei vizita, întipăririle ce-ți lasă sunt tot atât de vii, ca și cum l-ai vizita pentru întăia oară. El vorbește nu numai ochilor, ci și sufletului. Închipuiți-vă în mijlocul unei păduri întinse un lac limpede în care se văd jucându-se păstrăvii; apoi cascade și izvoare la fiecare pas, un mușchi răcoros care se întinde ca un covor verde pe pământ: piscuri cu figuri capricioase; într-un cuvânt, tot ce poate natura produce mai frumos, mai drăgălaș adunat într- ...
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
Petre Ispirescu - Poveste ţărănească Poveste țărănească de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morții, își chemă feciorii și le zise: - Feții mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeți; un lucru numai vă cei: în cele trei nopți după înmormântarea mea, să-mi păziți mormântul, câte unul din voi. Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura și-și dete sufletul. Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii știau ce glăsuie tatăl lor când îi ieși sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, și în puterea nopții, pe când și apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine și vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă așa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Și lupte-se, și lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoșii, ...