Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LIMBĂ DE PĂMÂNT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 319 pentru LIMBĂ DE PĂMÂNT.
... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase isvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... a mele scrieri!" O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fășie, Vre o umbră ...
... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... a mele scrieri!" O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fășie, Vre o umbră ...
Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...
... tăria de-a fi nici rău, nici bun, Căci n-am avut metalul demonilor în vine, Nici pacinica răbdare a omului de bine, Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind... Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut e, pe ... moartea noastră noi le ținem în mâni, Pe ele deopotrivă noi ne simțim stăpâni. O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar Ne scapă deopotrivă de-o lume de amar. De ce țin toți la dânsa, oricât de neagră fie? Ea împlinește oare în lume vo solie? E scop în viața noastră Â vun scop al mântuirii? Nu junghiem ființa pe-altarul omenirii ... omului s-a zis: Că-i visul unei umbre și umbra unui vis. O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele, De ce mi-ai dat știința nimicniciei mele? De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stol Mă fac să simt în minte și-n inimă un gol? De ...
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 2)
... vezi bine, E bogată, căci în ea Multe inimi sunt, străine, Și-i frumoasă, că-i a mea. Dacă-i mică, nu-i de-ocară, Căci viteji în ea mai sânt, Și-apoi și la noi în țară Crește fierul din pământ: Când voim, îl știm culege, Știm cum să izbim cu el Când dușmani lipsiți de lege Vin spre noi cu gând mișel. Steag avem și noi, străine, Și-l iubim cu jurământ. Ziua răului când vine, Ce frumos se zbate ... E frumos și steagul vostru, Dar pe-al nostru de-l privesc Tot mai mândru este-al nostru, Și mai sfânt, că-i românesc. Rupt de-asprimile furtunii Răscolite de dușmani L-au purtat cinstit străbunii Prin atât amar de ani. De ne cheamă azi la moarte, Veseli mergem la război: Să dea Domnul să ni-l poarte Și nepoții tot ca noi! Știm și noi o ... acum Stăm cu ochii tot spre țintă, Mergem tot pe-același drum. Pentru sfânta lege-a crucii, Pentru limba ce-o vorbim: Ce de-oțel pe săbii lucii Pus-am noi de când trăim! Știe Dumnezeu de
Alecu Russo - Cântarea României
... va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii ... să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare? 3 Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate? 4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; munții se înalță trufași în văzduh; râurile, ca brâie pestrițe, ocolesc câmpurile; nopțile tale încântă auzul, ziua farmecă ... umbra puterii și aducerea-aminte a vitejiei tale?.. 12 Cum a slăbit pieptul tău de oțel?.. mâna ta cea tare cade de
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
... fost întru păstrare În sânul acel tainic vecilor făr'apus, Ca să răsari odată cinste la omenire Și a creștinătății prescrisa împlinire, Drepturi de ani pierdute noroadelor a da. A ta ivire fuse la cer îndestulare Și pe pământ îl puse în vecinică mirare. Trecuși, dar niciodată noi nu te vom uita. III Trufașa-ți auroră, eu fruntea-ncoronată, În mână cu măslinul, în ... rumen pământului vestea. Nainte de ivire-ți, ca zâmbetul nădejdii, În inime viteze ce-au înfruntat primejdii, Tu ca un foc în ele luceai dumnezeit. De mii de ori răsară soarele și sfințească, Căci dulcea ta lumină în veci o să lucească În sânul omenirii ce tu ai slobozit. IV Iadul jurat osândei ... vază, Sau te-a grăbit acela creștinul împărat? VII Românul ajunsese a moliciunii pradă, Brațurile ce veacuri au apărat ast loc De tot afemeiase acea vrăjmașă sfadă, Și armele pierdură mântuitorul foc. Stinse de strălucire, cuprinse de rugină, Unealtă vicleniei, arma mână străină, Și pământeanu-ajunse străin și călător. A! să lăsăm uitării pe cei ce se-ntrecură Să uneltească ... ș-a fost în mâna ta D-oricare răutate veninul a seca, Ca amuțind să tacă vicleana limba sa. 1836 Note Ziua
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... rudă; Cezar și Alexandru și toți bărbații mari Că-ți sunt strămoși socoate-i de-ți plac și de-i voiești. Dar nu te folosește de-ai fi chiar fiu de rigă Când n-ai întru năravuri d-un câine osebire!“ Iată sentimente cu adevărat nobile; iată idei drepte și de care trebuie să se pătrundă tot acela ce vrea să fie cunoscut de nobil. Dea Domnul ca aceste maxime sfinte să se tipărească în mințile românilor și ca boierii noștri să le învețe copiilor lor, odată cu Crezul ... pe vrană năbușește, Asemene Meandru nu poate mistui Nimic de câte știe. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Minciuna lui o crede adese însuși el . . . . . . . . . . . . . . . .și crede-n gândul său Că limbă n-ai în gură, ești totul o ureche.“ Pre lingușitorul înjosit, care „Pân’ și ce pute zice că are miros bun.â ... Ea este foarte bine nimerită în toate privirile; stilul e limpede, bogat și înțeles; versurile sunt bine întocmite, armonioase și vădesc că au fost lucrate de doi poeți; cadența lor e pretutindene plăcută. Mulțumim deci domnilor traducători care au întreprins un lucru atât de greu și l-au desăvârșit atât de bine; dlor prin aceasta au dovedit că versurile albe sunt foarte plăcute la citire când sunt bine lucrate (acest soi
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... îmbrăcat cu blândĂ©țe și cu smerenie, ca nu doară viind cu altă slavă oarĂ©carea mai mare, să se spară oamenii și să fugă de dânsul, precum odinioară jidovii în muntele Sinaii, spăriindu-se, au fugit, neputând răbda groaza și mărirea lui. Că de ar avea cineva ochi ca aceia cu carii ca într-o oglindă, măcar cât de puțintel să poată vedea acea făr de săvârșit și nespusă mare adâncime a facerilor de bine a lui Dumnezeu, acela adevărat n-ar putea să se oprească ca să nu să aprinză de dragoste și de bucurie și ca să nu vestească de pururea laudele dumnezeiești și ca să nu să răpească în minte de minunea unor faceri de bine, ca acĂ©stia. Și carii socotesc, drept acĂ©ia, acĂ©ste faceri de bine zioa și noaptea oare de ce bucurie vor fi cuprinși? Și cu ce veselie să vor răsfăța și ce sărbători vor prăznui? Ce Psalmi și ce cântări vor cânta? Că ... când păsările vor cunoaște vrĂ©mea lor și după vrĂ©mea acĂ©ia îș vor ști schimba lăcașurile sale. Iar noi, vremile cĂ©le rânduite de sfânta besĂ©rică, spre spăseniia sufletelor noastre nu le vom cunoaște; că precum trupurile celor vii așa și sufletelor le iaste ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... ca poezie lăutărească. În adevăr pentru noi acea literatură a căzut în bună parte la nivel suburban. În ea noi nu aflăm parfum de arhaism, ci aer de semicultură. Însă, desigur, au rămas din acea epocă versuri în care se învederează o poezie nouă, o poezie în continuitate vie cu poezia de astăzi. În asemenea margini putem recunoaște în acea literatură începuturile poeziei noastre moderne. E greu, ori e de-a dreptul imposibil, a justifica în întregime, pentru vreunul din poeții de pe atunci, calificativul de primul poet român modern; însă versuri se găsesc, desigur, la acei scriitori, versuri pe care le putem numi întâile versuri românești moderne. Dacă ar fi ... Popa a lui Alecsandri: Cine trece-n Valea-Seacă Cu hangerul fără teacă Și cu pieptul dezvelit? Andrei-Popa cel vestit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare, Și din țară peste tot Fug neferii cât ce pot... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Andrei fuge făr de-o mână, Prinde murgul la fântână, Dă pieptiș, sare pe șa Și din gură zice așa: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 19 strofe, datate din 1843, de la Ocna, tonul și ritmul popular ni se arată pentru întâia oară asimilate de un poet artist, cu un gust deplin sigur
... Mihai Eminescu - Satira III Satira III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s ... Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este; Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!" Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu câmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbatici bat cu scările
... mult. 17. ... o carte recitită, niciodată nu e aceeași. O operă literară e ceea ce vedem sau, mai bine, ceea ce punem noi în ea. De aceea, pentru fiecare din noi aceleași pagini conțin altăceva. 18. Un tânăr care se înscrie, el de la sine, într-o ,,școală", se hotărăște singur să renunțe la ceea ce formează esența poeziei și ambiția poetului: originalitatea de fond și de formă... Și tot atât de adevărat mai este că imitarea îl face ridicol și pe scriitorul imitat. 19. ...când o poezie impresionează sute de ani în șir, înseamnă că are aprobarea unui număr nesfârșit de oameni înșirați de-a lungul vremii. Și mai înseamnă că o poezie astfel selectată are în chip eminent acea calitate care se numește caracter general omenesc ... de cuvinte" e frazeologia pretențioasă și dezordonată, e o invenție verbală pricinuită de asociații incoherente de cuvinte, e fraza care merge fără nici un substrat de gândire, într-un fel de amețeală care ucide orice putere de inhibiție. Această stare se produce mai ales atunci când un temperament intelectual-fals vine în atingere cu idei în probleme mai presus ...