Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MERGE PE (UN DRUM ETC.)

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 127 pentru MERGE PE (UN DRUM ETC.).

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

... cel mic al împăratului trăsni de trei ori cu biciul în fața fiecărui drac, și îi împietri acolo locului. Apoi o luă și el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece pași și văzu pe sus un stol de șapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci și dânsul își ... care se ostenise atâta mare de vreme. Trecu mări, pâraie și ape mari ca pe uscat, mai cutreieră țări și pustiuri, până ce ajunse la un munte mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe dânsul, și, din văgăună în văgăună, din stei de piatră în colți, din râpă în râpă, cățărându-se când pe muchi, când pe coame de munți, ajunse la o peșteră. Intrând acolo, rămase ca lovit de trăsnet când văzu niște palaturi ca de domn și așa de măiestrit ... se văd pe pământul nostru. Acolo locuia logodnica lui, zâna zânelor. Cum o văzu primblându-se prin grădină cu roabele după dânsa, o și cunoscu. Un copilaș de drăguleț se ținea după zână, alerga, se zbenguia printre flori, și tot striga

 

Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

... i facă voia, căci limbuția nevestei îl scoase afară din țâțâni. Se sculă, deci, de dimineață, își luă copiii și plecară împreună cu vorba că merge la lemne. Fata, ca una ce era și mai mare decât băiatul, luă în șorț vro doi pumni de mălai și presără pe drum, până în pădure, Aci daca ajunseră, tatăl lor le făcu focul, apoi le zise: - Iată, copii, v-am făcut focul; stați aici și vă încălziți ... Ei se făcuseră mari și li se urâse a mai mâna prin scorburi și prin hățișuri. Ar fi voit să aibă și ei un locșor să puie capul pe căpătâi. Umblând băiatul în vânat, într-una din zile întâlni un iepure. El întinse arcul să­l săgeteze. Dară iepurele îi zise: - Nu mă săgeta, voinicule, că ți-oi da un pui de al meu carele îți va fi de mare folos. Băiatul ascultă pe iepure și îi luă puiul. Merse mai înainte și se întâlni cu vulpea. Ea îi zise ca și iepurele, și îi luă un pui. Mai merse ce merse, și întâlnindu-se cu lupul, îi luă și lui ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut

... Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut Voinicul cel cu cartea în mână născut de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o babă și un unchiaș. Ei până la vreme de bătrânețe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Și ca să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meșteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele și ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea. Ajunși la vreme de bătrânețe, începură a se îngrijura ... duseră, și iară se duseră. Întrebară și pe bun și pe rău, pe mare și pe mic ce ar face ei ca să poată avea un copil. Ceea ce le spuseră să facă ei răspunseră că au tot făcut, dară în deșert. Ei căutau să le spuie cineva altceva, ce nu ... ascuțit prin inimă. El, vezi, nu se împăca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare îl coprinse și, de pe acum chiar, începu a plănui cum să facă să-și scape copilașul de un ...

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... explicare teoretică cu exemple, vom cita din cartea dlui Alecsandri câteva poezii luate după prima răsfoire, care toată poartă acel semn de adâncă inspirare adevărată: Drum la deal și drum la vale Îmi fac veacul tot pe cale, N-am în lume sărbătoare, Nici n-am partea mea la soare. Ostenit mereu de ducă, Noaptea-n codri mă apucă, Copacilor sunt nălucă ... acele aberațiuni intelectuale care strică inspirarea multor poeți, chiar a celor cu talent. Politica, declamările în contra absolutismului, reflecțiile manierate asupra divinității, imortalității etc., etc. nu ating cuprinsul lor sentimental și nu silesc pe cititor a recădea din înălțimea impresiei poetice în mijlocul preocupărilor de toate zilele. Nu că doară poporul ar fi nesimțitor la asemenea lucruri ... las de lângă mine Și s-o apăr de oricine. Sau când spune în Doncilă (pag. 113): Rămâi, soro, sănătoasă, Ca o viorea frumoasă Într-un păhărel pe masă. Sau când compară cu vioiciune plastică (p. 290): Voinicelul nearmat E ca știuca pe uscat, Voinicelul fără cal E ca peștele pe mal Și ca mărul lângă drum ...

 

Ion Luca Caragiale - Țal!...

... l comunic, având mai ales în vedere împrejurările interesante în care mi l-a spus. Alaltăieri, întâlnindu-mă, zice: — Nene Iancule, tocmai pe d-ta te căutam; deseară mănânci la noi — să nu zici nu! Avem un prânz!... și pe urmă, o surpriză... mare!... În sfârșit, imposibil să refuzi! Graziella ține foarte mult... Pe consoarta amicului meu o cheamă din botez Nastasia, dar, de mult, toată lumea i zicem Graziella... Este pseudonimul ei " o intelectuală... Multă activitate... A ... cu dare de mână. Nici cuvânt, prin urmare, să refuz invitațiunea prietenului meu. Ne-am întâlnit seara la Mercur — a se lua un aperitiv imperativ! — și apoi ne-am suit în sanie. Mitică, foarte vesel pe drum, mi-a debitat acest frumos aforism: — Nene Iancule, toate mulțumirile în lumea asta trebuiesc plătite. Daca le plătești cu anticipație, ți se ... la masă, pe la zece fără un sfert, am trecut în salon, unde ne așteptau țigări, țigarete, cafele, des bonbons et des liqueurs — adică pe românește bomboane și lichioruri... îmi beau cafeaua și zic amfitrionului meu încet: — Dragă Mitică, am consumat frumos, n-am ce zice; îți mulțumesc... Eu

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... negre, care le fac încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că un spaniol și-ar vinde mantaua și un străin ciubotele mai bine de a lipsi la ora primblării. La Copoul nostru însă nu găsești nimic de aceste; a sa ... între toate primblările, de la Câmpiile Elisee ale Parisului pân' la grădina Kisseleff din București. Poetul care a cântat: Frunză verde de bostan, Pe dealul Copoului Rău mă dor călcâile! a înțeles foarte bine frumusețea primblării Iașilor. În adevăr, închipuiește-ți spinarea lată ca un șes al unui deal gol, această spinare păscută de bivolii boierilor, vacile jidovilor, caii slujitorilor agiei și măgarii băieșilor, mărginită de o parte cu valea ... se caută cu nu mai puțină râvnă decât posturile statului; lungi șiruri de trăsuri stau dinainte; și nu este rar de a vedea un ministru sau o damă de sferă înaltă ocupând locul unde cu câteva minute mai înainte șezuse un simplu șef de masă, ...

 

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

... ar fi ajuns neispititele tinerețe ale Elenei fără neadormita ei priveghere? Vrând-nevrând, ea trebui să încalece ca toți ceilalți, și când se văzu cucuiată pe șea, aruncă un țipăt de spaimă, crezându-se pe un vârf de casă; din loc însă nu voi să plece pănă nu se îmbărbătă puțin văzând pe Elena cum își biciuia calul și alerga vitejește în fruntea călătorilor. — Încet! încet! O să-ți rupi gâtul, strigă desperată duduca Balașa, care, deși ... raiul munților, voind parcă să uite de lumea cealaltă. Iar duduca Balașa din toate aceste nu vedea decât cioatele și bolovanii de care se încurca pe drum, nu simțea decât zdruncinul calului, ce o sălta cu necontenire pe șea, și în cuget curat ar fi dat toți munții și toate frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi, și duduca Balașa, ostenită de drum, întrebă cu îngrijire unde o să petreacă noaptea, căci salteaua de mușchi și acoperământul de verdeață ce-i făgăduise Alexandru nu-i prea veneau la ... oaie el avea câte o glumă sau câte o mustrare, după cum și ea stătea la muls. Apoi din cea din urmă doniță baciul cinsti ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul ... la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la ... dealuri, pe ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... a spus că-i din partea mea? — Nu. — Acel buchet l-am compus eu însămi pentru d-voastră, adăugă ea, roșindu-se pe obraji. — Și eu mă jur să-l pastrez toată viața mea ca un suvenir neprețuit!... răspunse Alexis, tremurând de uimire. Câteva persoane se apropiară de Margărita; iar Alexis se retrase încet, strângând la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele și de rezeda. Din cea mai adâncă desperare, el trecuse pe loc în cea mai vie bucurie. — Mă iubește! gândi el, mă iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de ... naiv, pe care toți înamorații îl repetează de când există amorul, domnul M. îl observa de departe și zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ca un om ce nu ar avea conștiință de sine. El veni în fața lui, îl atinse cu mâna pe umăr și îi zise glumind: — Trezește-te, poetule, și te coboară pe pământ din regiunile lumii ideale, căci balul o să înceapă în curând. Alexis tresări la glasul ce-l apostrofa astfel și rămase puțin tulburat; însă ... ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... cu extracte de aceeași valoare. În partea I a tom. IV, unde ajung citatele literare pănă în secolul nostru, întâlnim la pagina 104 pe literatul român Ioan Pralea 1 . O notiță biografică ne spune că acest Pralea a fost "cu un spiret plin de artele frumoase: poet, muzic, arhitect, croitor, ciobotar și aflător de lucruri nouă. Spiretul lui țintea la universalitate" și cu un cuvânt, că era "un bărbat genial și ciudat în felul său". Despre cel dintâi din aceste adjective nu vedem probe în citările ce urmează, dar cel de al doilea ... întâi un psalm, care începe așa: [2] Într-o seară a "Junimii" la Iași ne povestea Alecsandri despre Pralea. Pralea locuia în Iași pe șesul Bahluiului lângă mănăstirea Frumoasa. În odaia lui își alcătuise un pat mișcător, scânduri atârnate la părete, ce le tot schimba după direcția soarelui și pentru care își bătuse câțiva pari în zid după punctele geografice ... este o figură tipică pentru mai toți. Mai toți suntem spirite universale, ca Pralea, și, ca dânsul, bărbați geniali, însă cam ciudați în felul nostru. Pe lângă acest faimos literat aflăm pe ...

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

... legumă, le puseră la traistă și plecară. Aide-aide, mergând povesteau și râdeau și cu ochii în toate părțile căutau. Când, iată că dete peste un pisoi, jigărit și urduros; îl luară și îl aduseră acasă. Îl îngrijiră și îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoșman numai de drag să privești la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau și ei și pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineața. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoșmanul era un pisic cuminte. Șoareci nu se mai stăveau prin casa aceea. Când ședeau casnicii la lucru, iarna, în nopți d-alea lungile și spuneau la snoave ... despre oala cu smântână, nici pomeneală nu era să-l fi prins vrodată la ea, ori să dea cu praștia prin bucățelele de friptură de pe grătar. Era un mâțoi cum nu este altul în ziua de azi. Nu mult după aceasta, femeia se simți îngreunată. Atunci să fi văzut bucurie pe casnici, încât nu-i ținea pământul. Iară când fu la facere, născu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>