Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIREASMA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 95 pentru MIREASMA.
Iulia Hasdeu - Primăvara și toamna
Iulia Hasdeu - Primăvara şi toamna Primăvara și toamna de Iulia Hasdeu 3 octombrie 1887 Același farmec verde Și ochiul nostru viu O primăvară verde Și-o toamnă-n arămiu. Că dacă primăvara, cu voci de păsărele Ne-nveselește-n cântec de paseri neînvinse, Și toamna calmă, tristă, cu vânturile grele, Ne liniștește-n taină cu umbrele ei stinse. O veselie albă Ce nu cunoaște haos; Pe când toamna în salba Îmbie la repaus. Inspiră fiecare o altă nostalgie Și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși: Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie; De cele ale toamnei suntem mereu pătrunși. Dorința de ieșire Adâncul cercetându-l; Dar toamna, c-o privire, Ne reculege gândul. În fiecare lucru un farmec poate fi! Aflându-l, omul știe să fie mulțumit: În primăvară simte nevoia de-a iubi, Pe când în umbra toamnei se vrea a fi
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Și miezul nopții negre era de caraulă, Și dealurile sure în zare fumegau, Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă, Da umbrelor viață și umbrele mișcau, Iar dealurile sure în zare fumegau. Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare; Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise, Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare, Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise, Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise. Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura; Strângând la sân comoara de scumpă fericire, Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă fura Un vis frumos. În zare zburam la nemurire, Strângând la sân comoara de scumpă fericire! Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător! Din raze, din lumină, din viață fericită, Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor, Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită, Din raze, din lumină, din viață fericită! La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea, Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată, Sub mutele icoane plângând îngenunchia, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea. Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre, Cu fețele ascunse sub măști ...
Mateiu Caragiale - Întoarcerea învinsului
... înfrânt și istovit, Spre casa părăsită în văile uitării, Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării Și-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit, La-ndemnul Amintirii ce-n prag ți-a răsărit, Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioșării Zadarnice ...
Mateiu Caragiale - Mărturisire
Mateiu Caragiale - Mărturisire Mărturisire de Mateiu Caragiale Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale, Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți, Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale, Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăți. Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină, Iedera și mușchiul verde zidurile-i năpădesc, Strajă a singurătății trist veghează pe colină, Și în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc. Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge, Spulberată-i fu mireasma de-al restriștii aprig vânt, E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge, E o candelă uitată ce se stinge pe-un
Mihai Eminescu - Învierea Trecut-a sâmbăta-n mâhnire, Și noua zi în cer lucește; Pe Domnul său cu tânguire L-așteaptă turma și scârbește. ,,Ca scăpărarea de lumină Eu voi veni la judecată!" A zis El, și acuma iată I-i mut mormântul în grădină! Dar sufletul Mariei crede Și dragostea îi este mare; Ea adevărul îl prevede, Luptând cu-ntâia necrezare. Miresme strânge și aduce Ea la mormânt: într-însul — nime... S-aude: ,,Cel murit pe cruce A fost furat de jidovime!" Atunci, amarul ca să-i stingă, I se arată Iisus; Dar nu-L cunoaște și cu tângă L-a întrebat: ,,Nu tu L-ai dus?" Și-ndată El durerea-i stinge Cu vorbele, de taină pline: ,,Sunt Eu, Marie, nu mai plânge Și nu te-atinge-acum de Mine!" Aprilie
Panait Cerna - Floare și genune
Panait Cerna - Floare şi genune Floare și genune de Panait Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești. Asupra ta, prin neguri și furtună Al morții duh adese a trecut Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el să te răpună? Ca un răspuns al lumii pământesti La zâmbetul de stele al tăriei, Tu te ridici din lumea vijeliei, Privești văzduhul, cerul – și-nflorești... O, floarea mea! Cu tremur și uimire Salut avântul tău spre fericire. De unde l-ai desprins, din ce lumină, Surâsul dulce, plutitor în vânt? Cum ai putut rămâne tu senină, Nesocotind prăpastia vecină, Ce pentru muritori ar fi mormânt? Noi, de la rob la purtătorul stemei, Trăim mânați în veci de dor aprins; Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei Ne zbate facla vieții pân’la stins... ...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă, Pe care-am vrea s-o ...
Panait Cerna - Părâul și floarea
Panait Cerna - Părâul şi floarea Părâul și floarea de Panait Cerna Părâului se tânguiește-o floare: "Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine, Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape. Vorbind mereu de cer, de paradisuri, Îmi strecurai în suflet foc și visuri Și mă lăsai cu umede pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării, Mireasma mea o dăruiam suflării, Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine. Căci steaua mea trăia numai prin tine Și tu-mi trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de iubire Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă… ...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire, Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe; Azi cerul meu numai arar se-arată, De mult ce plângi și te frămânți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată; Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea Îmi fură vorbele și le sugrumă Și astfel tu ne turburi sărbătoarea... Tot plângi, și chemi, și blestemi: Vino! Vină! Și tot ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici ...
... Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe ...
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...