Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MOARĂ
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 1073 pentru MOARĂ.
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu) Moartea de Dimitrie Bolintineanu Știu unde am a merge, știu ce m-așteaptă încă, Că viața e făclie expusă-n aspru vânt Pe care o să treacă curând o noapte-adâncă... Dar ce e bună viața în față c-un mormânt? În darn al nostru suflet vom îmbăta în viață, Cu razele puterii în darn ne-am coperi, În darn dorim a soarbe a gloriei dulceață Când tot ne strigă nouă: ,,Tot este pentru-o zi!" Acel ce trece viața de lacrimi învelită Va zice celui mare: ,,Ești tu mai fericit? Ce? Moartea doar nu varsă și-n cupa-ți aurită Veninul în plăcerea ce ție a zâmbit?" Cel tare îi răspunde cu recea sa zâmbire ,,E adevăr că moartea ne seceră pe toți. Eu mor culcat pe aur și pietre de profire, Tu mori pe lutul rece: tu nici să mori nu poți!" Ferice cel ce spune când cată să coboare În negrele morminte, l-ai săi buni cunoscuți, Aceste vorbe sfinte: ,,Ferice cel ce moare Cu fruntea cununată de stimă și
George Coşbuc - Carol IX Carol IX de George Coșbuc La Saint-Germain de mult s-a dat Signal, că s-a deschis de-acum mormântul. În sânge Noaptea și-a scăldat vestmântul, Să-l pue giulgiu pe morți. Și spintecat De plumbi, gemea Parisul, cum în sânge Un laș rănit să-ntinde și să strânge Cu răgnet svârcolind mișelu-i trup, Când dinții lui cei plini de spumă rup Din putreda lui rană. Și-n vreme ce Parisul, plin De fum, murea, nepregătit să moară, Carol în Toullerii cânța-n vioară Încet și plângător, un cald suspin Ca ruga unei mame la mormântul Copiilor. Simfonic sună cântul; Iar ochii lui zîmbesc de-un cald fior, Dar tot mai mult își pierd seninul lor Strîngând în ei furtuna. Sarcastic coardele vibrând Sub mâna cea cu joc îndemânatic Gemeau acum scârbos, urlau sălbatic, Și-artistul lor urla și ci, rîzând — „S-aduci pe Enric!â€� strigă el și lasă Vioara lângă el pe-un colț de masă, „Pe Enric, mai curând! Nu pot cânta!â€� Plimbându-se grăbit, el aștepta. Și-n urmă vine Enric. „Ce-i asta, Sir? Aud de- ...
George Coşbuc - Duşmancele Dușmancele de George Coșbuc Las ochii, mamă, las să plângă! Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug de-aceea sânt Nătângă! Dar n-am pus doară jurământ, Să merg neplânsă în mormânt! Nu plâng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plâng eu numai, mamă. Cuvintele ei nu le ieu În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. Ea duce sfat din casă-n casă Că n-am broboade de mătasă, N-am șorț cu flori și dacă n-am Ce-i pasă? N-am mers să-i cer, aveam-n-aveam; Și n-o să-mi meargă neam de neam. Stă-n drum de vorbă cu vecine Și bate-n pumni: Să mor îmi vine, Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! Știi, ieri, la moară, ce spunea? Că-s proastă foc și gură rea! Și-auzi! îi umblă-n cap, tu, soră, S-ajungă ea Lucsandrei noră! O, meargă-i numele! N-o vezi La horă? Ce șorț! Nu-ți vine nici să crezi; Fă cruce, fa, să nu-l visezi. Nu l-aș purta nici de poruncă! Ce ...
George Coşbuc - Ideal Ideal de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Venise fata de-mpărat Cu alte fete pe-nserat S-aducă apă din izvor Din zări un tânăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. Iar fata de-mpărat i-a dus Cofița ei; și când i-a spus Flăcăul cel dintâi cuvânt, Ea să uită speriată-n vânt, Și ca certat-apoi și-a pus Privirile-n pământ. Aș vrea, ca și la-ntorsul meu, Să fii aici să-mi dai să beu Iar ea, tot nemișcată stând Cu ochii-n jos, și tremurând De lupta ei, târziu și greu Rosti sfioasă: Când? Și mâine poate... Mai târziu... Ori peste-un an! Nici eu nu știu. Sunt fiu de crai. Cărarea mea Pe-aici va fi... Ne vom vedea: De-acum iubitul tău să fiu, Iar tu iubita mea. Apoi plecă în grabnic pas... Avea atâta dor în glas! Era voinic și tinerel, Înalt și tras ca prin inel: De-atunci și ochii i-au rămas Și inima la el. II Și fata de-mpărat veni Și- ...
George Coşbuc - Lupta vieţii Lupta vieții de George Coșbuc Gazel Copiii nu-nțeleg ce vor: A plânge-i cuminția lor. Dar lucrul cel mai laș în lume E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător. O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui? Ești un nemernic Când n-ai un țel hotărâtor. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupți pe seama tuturor. E tragedie nălțătoare Când, biruiți, oștenii mor, Dar sunt eroi de epopee Când brațul li-e biruitor. Comediant e cel ce plânge, Și-i un neom, că-i dezertor. Oricare-ar fi sfârșitul luptei, Să stai luptând, căci ești dator. Trăiesc acei ce vreau să lupte; Iar cei fricoși se plâng și mor. De-i vezi murind, să-i lași să moară, Căci moartea e menirea
... Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Și te iubesc, și te sărut, te-ador, Amorul meu, nespusul meu amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci  Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri ... eu n-am văzut n-al tău  Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu. Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă, În somnul morții m-or neliniști, Pătrunde-vor cu raza lor focoasă Chiar în sicriul unde voi dormi. Ei au pătruns prin ... Ce viața mi-a urzit până aci  De-ați putut sparge negurile-acele, Veți lumina în veci, iubite stele! Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume Eu am iubit murit-au prea curând  Orice amor ce n-a luat drept glume ... un cuvânt Tu mi-ai murit o dată.  Să nu-mi mori De-a doua oară, înger de amor. Căci de-ai muri ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda Pastramă trufanda de Ion Luca Caragiale În portul Kavalei, de pe coastele Archipelagului — până nu se pomenea de vase cu abur — într-o dimineață se pregătea o corabie mare, încărcată cu mărfuri și cu mulți călători, să pornească spre coastele de răsărit, la Iafa, în Asia Mică. Între călătorii aceia, se afla și unul Iusuf, un negustoraș, mergând la Ierusalim după daraveri. Omul se suise de cu vreme pe corabie, să-și găsească loc bun și se așezase jos turcește, pe chilimul lui, mai la o parte, ca să nu stea în drumul corăbierilor, cari umblau de colo până colo serta-ferta, strângând fringhiile și-ntinzând pânzele, ca pe orce vas când mai sunt câteva clipe până să pornească dezlegat în largul apelor. Iusuf sta liniștit și trăgea ciubuc, cu gândul pe de o parte la drumul lung ce-l avea de făcut, pe de alta la casa pe care și-o părăsea de nevoie... Când erau toate aproape gata, și căpitanul se suia la locul său, să dea semn de plecare, s-aude de pe mal, pân zgomotul și forfoteala mulțimii de lume — unii cu treabă, alții numai așa gură- ...
... porunca să-ți împlinească, Căci ce-mi pasă de-al meu nume, dacă mi-ar fi fost mai bine, Sub pereții casei tale pân’ voi muri să trăiesc, Sperând că atuncea poate când mă vei vedea murind Îți va fi milă de mine, vei crede cât te-am iubit. Nu mă ...
... porunca să-ți împlinească, Căci ce-mi pasă de-al meu nume, dacă mi-ar fi fost mai bine, Sub pereții casei tale pân’ voi muri să trăiesc, Sperând că atuncea poate când mă vei vedea murind Îți va fi milă de mine, vei crede cât te-am iubit. Nu mă ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să se coboare-ntr-o fântână. Se tânguise tuturor ...
Ion Luca Caragiale - Vizită...
Ion Luca Caragiale - Vizită... Vizită... de Ion Luca Caragiale M-am dus la sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria Popescu, o veche prietină, ca s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaș foarte drăguț de vreo opt anișori. N-am voit să merg cu mâna goală și i-am dus băiețelului o minge foarte mare de cauciuc și foarte elastică. Atențiunea mea a făcut mare plăcere amicei mele și mai ales copilului, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de roșiori în uniformă de mare ținută. După formalitățile de rigoare, am început să convorbim despre vreme, despre sorții agriculturii — d. Popescu tatăl este mare agricultor — despre criză ș.cl. Am observat doamnei Popescu că în anul acesta nu se prea vede la plimbare, la teatru, la petreceri... Doamna mi-a răspuns că de la o vreme i se urăște chiar unei femei cu petrecerile, mai ales când are copii. — Să-ți spun drept, cât era Ionel mititel, mai mergea; acu, de când s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup eu de el; trebuie să-i fac educația. Și nu știți dv. ...