Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MUNCA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 242 pentru MUNCA.
Antim Ivireanul - Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703
Antim Ivireanul - Dedicaţia din Noul Testament, tipărit la Bucureşti, în anul 1703 Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703 de Antim Ivireanul Prealuminatului, înălțatului și bunului credincios domn oblăduitoriu a toată Țara Rumânească, Io Constantin Basarabă voevod, plecate închinăciuni. Întoarce-se pururea magnitul cătră polus; zboară spre înălțime focul; pleacă-se în sânul pământului piatra; aleargă apele în brațele mării; și în scurte cuvinte toate lucrurile cătră chendrul lor să pleacă. Deci dară de iaste așa, nu iaste nicidecum minune, de vreme ce acestui dumnezeesc Testament toate ce sunt în sânul credinciosului, iubitoriului de Hristos și creștinescului tău suflet, ca la un chendru firesc aleargă. Pentru ce? Că precum cĂ©le sfinte să cuvin sfinților și cĂ©le sfințite sfințiților, așa și cĂ©le creștinești, creștinilor să cuvin. Multe adevărate creștinești și de Dumnezeu plăcute și de suflete folositoare cărți, dentru ale mării-tale cheltuiale, spre folosul cel de obște, s-au dat; iară de cât toate mai folositoare de suflete și mântuitoare iaste aciasta a Noului Testament. Pentru că, de vrĂ©me, după cum zice fericitul Pavel, alt nu iaste Evangheliia, fără numai putĂ©rea lui Dumnezeu spre mântuire la tot ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - O doină postumă
... să vie Să-mi stoarcă pământul! Alergam ca vită, mânat de poruncă... Mă desfăt acuma-n tihna boierească; Ar vrea și nu poate ciocoiul la muncă D-aci să m-urnească! Mă bătea boierul... acum nu mă bate Nici vântul, nici raza fierbintelui soare; Timpul n-a șters încă ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... Voi fi l-a ta plăcere.» Munceam eu cît și patru, și făr-a face gură : Și cînd veneam din muncă, găseam în bătătură Pe îngerașul meu ! Oh ! ce plăcere, Doamne! cînd într-o zi mi-arată Că am plecat pe drumul de a mă ...
Cincinat Pavelescu - Seară turbure
... Pavelescu Coboară seara peste câmpuri Cu ceața ei de toamnă. Mie Îmi clocotesc în minte gânduri De umbră și melancolie. Cu ochii umezi, de la muncă, Spre sat vin boii în cirezi. Ce searbădă și goală-i viața, Ce van e visu-n care crezi! Ce de mai zbuciume și ură ...
Cincinat Pavelescu - Unui mare calomniat
... Cincinat Pavelescu - Unui mare calomniat Unui mare calomniat de Cincinat Pavelescu Să nu te miri când bârfitori Izbesc în nobila ta muncă
Cincinat Pavelescu - Unui tânăr confrate
... tânăr confrate de Cincinat Pavelescu ce depășise marginile eleganței într-o polemică Rime-nnoroite, flori de bulevarde, Când mi-arunci în față, plâng naiva-ți muncă
Constantin Negruzzi - Dervișul
Constantin Negruzzi - Dervişul Dervișul de Constantin Negruzzi Robilor, depărtați-vă-n laturi! Ghiaurilor, tremurați! Cădeți la pământ cu toții și genuchile plecați! Căci iată trece Ali-Pașa. C-o cabaniță bogată, vizirul este mbrăcat Și d-arnăuți nalți ca munții împregiur încungiurat, Norodul strigă: mașala! Iat-un bătrân derviș gârbov prin norod își face loc, Merge la Ali d-a dreptul și-i ia calul de dârlog, Ș-apoi acest fel îi grăi: "O, tu, înalte vizire, lumina lui Mahomet! Tu ce ții topuz în mână și șezi întâi în devlet, Vestite Ali Tepeleni! Tu ce-ai nume așa mare, umbră a lui padeșah, Care stăpânește lumea și e umbra lui Alah, Lui Dumnezeu adevărat; Ca să-ți spui un lucru mare până aicea am venit, Pe care pân acum nimeni a ți-l zice n-a-ndrăznit: Ești un câine ș-un blestemat! Făclia-ngropării tale a-nceput a lumina, O moarte cumplit-amară plutește d-asupra ta, Ca un năluc înfricoșat. Tu ce te adăpi cu lacrămi și-n sânge te tăvălești. Care îți zidești seraie cu ciolane omenești, Ceasul ți s-a ...
Constantin Stamati - Bătrânețile
... când sufletul tânjește; El în zadar dorește, dorește totdeauna, Iar vârsta tinereții trece, se vestejește. De am iubit vremelnic... păcat de a mea muncă, Etern iar nu se poate, Și de privesc la sine-mi, ce-au fost, au fost nălucă, Necazuri, bucurie ca umbra trecu toate. Iar sentimente ...
Costache Negri - Doină (Negri)
... tale frunze uscate, Roșe, roșe zac pe jos. Așa vara vieței mele, Ca dalbele floricele, Fost-au să fie ca ele; Dar de chin și muncă mare Trupul meu hodină n-are Și mi-i traiul tot în jele... Vîntul fioros cînd bate Spulberă-n străinătate Frunzele veșted picate, Departe de ...
Costache Negri - Pentru Bălcescu
... A strămoșilor izbînde, te-ai muncit a da-n lumină Ș-a lor verde, bărbăție de fapte voinice plină. Astă muncă, astă rîvnă, au în sineși mulțămire, Căci tu ești întîi avutul ce culegi cu răsplătire În comori necunoscute, ce-au fost pradă de uitare, Din ...