Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU-MAI TĂCEA GURA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 255 pentru NU-MAI TĂCEA GURA.
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
... iatagane și paloș de Osman: Au n'au învins Corvinul p'acel cumplit dușman? Au n'au avut în parte amestec și Românii? Ah ! căci nu-mi pot răspunde străvechile morminte! Spunând, ce țin în sînuși: Român, au gen străin? Atunci s'ar frânge cearta, ce curge acum fierbinte, S'ar ... șterge atunci ca ceața și vechiul meu suspin! De tace omenimea, glas va da stânca'n munte, Și apele nu vuet prin ton nepomenit. Nu mai e timp s'apuie un gen, ce-a mers în frunte, La toată năvălirea, ce țara-a copleșit. Numai e timp ... faimos în lume, Nutrit prin o minune, din zei provenitor, A căruia mărire, virtute și renume Pusese sub picioare p'ai lumei domnitori. Nu mai e timp s'apuie o viță strălucită, Ce-a dat în zeci de secoli din sînul său eroi! De-a și ... soarta a fi nefericită: Răsare-i însă steaua și scapă din nevoi! E verde încă bradul și umed după fire; Dar' razele căldurei au nu-l vor sci usca? E nor încă pe ceriuri; dar norul e subțire, Si-un vînt de primăvară au ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... facă, fiind în luptă timpul de față cu cel trecut, pentru cea mai dreaptă cauză a neamului românesc: Unirea, sfânta Unire! Boierii cei mai tineri, crescuți de mici în străinătate, numai cu franțuzească și nemțească, erau cârtitori asupra trecutului și cei mai guralivi totodată. Vorba, portul și apucăturile bătrânești nu le mai veneau la socoteală. Și din această pricină, unii, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrâni: rugini învechite, ișlicari, strigoi și câte le mai venea în minte, după cum le era și creșterea; dă, învățați nu-s?... Nu-i vorbă că și nătângia unor bătrâni era mare. Uneori, când se mâniau, dădeau și ei tinerilor câte-un ibrișin pe la nas, numindu-i ... știu eu... Auzi obrăznicie! Tu... cu optzeci de mii de fălci de moșie, și el un ghiorlan c-un petic de pământ, și uite ce gură face alăturea cu mine!... Moș Ion Roată, simțindu-se lovit până în suflet, răspunde atunci cu glas plângător: — Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să picepem și noi câte ceva din cele ce spuneți dumneavoastră, de ce ne-ați mai ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale ... tremurător, Corp de tânără femeie, plin de grații, alb, ușor. Seara, de-ar trăi pe lume într-o gingașe făptură, N-ar avea un ochi mai lânged, o mai rumenită gură, N-ar avea mai negru părul, fruntea mai cugetătoare Zâmbetul mai mort pe buze, buza mai tăinuitoare... Tânjitoarea ei privire, printre umbre rătăcită, Pare-a urmări în zboru-i o vedenie iubită, Ce, pe căi nestrăbătute, dinainte-i vecinic ... ce trece, seara, orelor ce zbor. Stai, luntraș! Nu vezi cum superi prin a viselor lovire Majestuoasa ei odihnă, visul ei de fericire... Nu vezi fruntea ei cernită ce măreț i-o încunună Cu-ale sale raze albe vecinic călătoarea lună? Nu vezi tu cu ce sfială lunga-i haină i-o sărută Marea mută? Stai! Oprește-te!... Ascultă! — ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... domnule, ar trebui eu să mă supăr. Eu însă am un câine cam hârbar: de câteva ori mi-a murdărit ghetele și niciodată nu l-am bătut. Și oamenii, ca și dobitoacele, sunt mai adeseori murdari și proști, iar nu răi. Toată deosebirea e că oamenii, când sunt proști, murdari și răi, sunt mai proști, mai murdari și mai răi decât orice dobitoc. Căpitanul îl auzi și tăcu. Vroi să fumeze și-și băgă țigareta cu focul în gură. Eu vrusei să răspund necunoscutului, dar el băuse cel din urmă pahar de vin, își luase pălăria și bastonul și, într-o clipă, se făcu ... mă repezii după acel domn ciudat, fantastic, al cărui glas rece, desprețuitor și totuși blând și bun îmi ațâțase atâta curiozitate, că nimeni și nimic nu m-ar mai fi stăpânit locului. Răsturnai scaunul, mă izbii de o cucoană bătrână, care trânti în urma mea un "Hei! ce, ești chior, domnule?", și-o rupsei ... zgomot, făcându-mă să sar din plapumă. Desigur, trântise niște cărți. Mă lungii din nou în pat, cu ochii deschiși în întunericul odăii. Câtva timp nu mai
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame
... 8 IX - La un nou boierit I - La un egoist Critică și sfătuiește Cleandru pe-oricine vede, Unu-i leneș, altu-i grabnic, celălalt drept nu mai șede; Cesta reguli nu păzește, Cela nu se îngrijește De nimic; ș-a lui purtare a să-l ducă la pieire. Dar când ar vrea să se vadă ... să adune-anticități, Vrea să aibă și pre Lida printre alte rarități. V - La Erazdu Prietene Erazde, ești prea capricios, Privesc că nici o fată nu poate să-ți mai placă; Cu toate-ai fost în vorbă și fără vrun folos. Una nu e frumoasă, alta e prea săracă, Aceasta n-are zestre sau nu-i de măritat, Tot alegând nevastă, ai rămas ne-nsurat. VII - La cititorii satirelor N-am voit cu-a mele satiri eu pre ... La Leandru Cinci ceasornici de perete, și vro cincisprece de masă Și de buzunar Leandru are întru a sa casă; Toată ziua el nu face decât tot le regulează Înapoi sau înainte, le întoarce și le-așează. Din această osteneală ce folos poate să-i vie? Nici un om ... câte ceasuri sunt ...
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare
... Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ... ploaie cădeau necontenit și tot ce era alb purta acum o pată. Lunecînd pe pămîntul hlisos, rațele se clătinau disperate, cu penele ude ; cocoșul părea mai mărunt la trup și nu mai avea parcă trecere în ochii supuselor, lividă era gușa curcanilor ca și cum un început de cangrenă ar fi pus stăpînire pe dînsa, plouate în ... aceasta pe care apa o adusese la starea aceea de decepționism în care se găsea. Divinul alcool din el îi dădea toate visurile, soarele ce nu mai lucea pentru nimeni el îl avea lichefiat în sînul lui și deci eclipsă pentru dînsul nu
Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost
... am lăsat așa drăguț de fată să scape dintre noi! Așa trupușor mlădios, așa sîn azurliu, așa ochișori negri și scînteietori și așa sprîncene încordate, nu știu, zău, de ne-a mai de ochii a vede! Șiretul acela de Vasile a făcut ce-a făcut și ne-a șters ... tocmai a treia zi după Ispas. Ea are acum bucătăria ei și degeaba vorba. Ionică cel prost, cum sta deoparte și-i asculta, nu s-a mai putut stăpîni să tacă, ci s-a sculat iute de unde ședea, a lăsat și frică și tot la o parte ... ți dăm, măi Ionică, ca să faci ce-ai zis tu? — Ia una de noauă lei, zise el, ș-o vadră de vin vechi, nu vă cer mai mult. — Iaca una de noauă lei, zise un flăcău; vadra cu vin om be-o pe urmă; numai să vedem ș-aist păcat. â ... mier, ce dracu’ au ăștia cu mine, de mă urmăresc și mă prigonesc pînă la atîta; parcă le-am mîncat capul… — Lasă, măi Ionică, nu ...
... arc se pierde într-un haos neguros, Astfel se deschid sub munte ocnele înfricoșate, Cel de pentru vecinicie loc de muncă fioros! Aci fumurile lumii nu pot să se mai scoboare, Și nici vaiete, nici lacrimi nu pot să reurce-afar', Iar pe ceruri de-arde încă binefăcătorul soare, Pentru cei ce sunt năuntru strălucește în zadar! Scările în lungi spirale tremură ... de ani mulți în două frântă, Cu o mână tremurândă ridicând greul ciocan Cum își plimbă împrejuru-i ochii care te-nspăimântă. Ochi în care nu mai arde nici-un simțământ uman! Am văzut... și-n taină sfântă întrebatu-m-am atunce, Ce sunt oare-acele umbre și de ce sunt ele ... Ce?... N-omori și-i lași să moară, pe când pot să se răsfețe Într-a banului orgie bogătașii nătărăi? Dar ce drept mai mult ca ție le-a dat Dumnezeu sub soare? Pentru dânșii-a făcut numai ca pământul să dea rod? Îmi iei ... ceri să nu te-omoare? Ești bogat, dar din spinarea bietului popor nerod! Vai! Ce-am convenit cu toții a numi societate, Mult ...
... adăpost în clipe grele, Speranțele mângâietoare Și toate visurile mele... Ușoare zboară către tine, Cum zboară fluturii ușori Spre floarea tăinuită-n umbră, Spre cea mai dulce dintre flori... Tu, cea dintâi, mi-ai dat putere Să sfarm zăgazurile minții Când mi-ai sădit în piept ispita, Fiorul tainic al dorinței ... tremur necurmat le miști, Întunecând surâsul gurii Cu noaptea ochilor tăi triști. Zadarnic pizma altor inimi Ne-a despărțit atâta vreme, Că ochii nu mai vor să plângă Și gura uită să blesteme: Simt umbrele ce mă-nconjoară Că nu
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... Alb Povestea lui Harap-Alb (1877) de Ion Creangă Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într ... știi, poate să-ți ajute și ea ceva. — Mătușă, știi ce? Una-i una și două-s
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... repede: Uite-așa, măcar să crăpi, o să-ți zic p-a lu' Sotir: Nelăută, nespălată, bat-o Dumnezeu s-o bată, da nu doarme, sa îmbată, Și e groasă și umflată, bat-o Dumnezeu s-o bată; ziua zace, noaptea fată, mai bine rămânea fată, bat-o Dumnezeu s-o bată. Ochii lui Căliman se tulburară. Ca o pieliță gălbuie i se poșghi pe albul lor. Se ... să s-arunce în puț, strigând cit îl lua gura că i s-a "aprins burta". — Hai, măi Călimane, și te culcă, nu mai zobi pământul de pomană... îi zise Raluca cu sfială. — Să dorm, ai?! să dorm? răspunse el. Să te scoli, cățea, și s-aprinzi jarul ... păcat, Călimane, că e Sfânta duminică. Te trăsnește Ăl-de-sus, îngână Raluca, punând câteva boarfe peste copilul ei, care adormise cu un deșt în gură. — Nu e păcat! Și să te scoli, mamornițo, că te ia "iaca-cine", strigă Căliman, înhățând un baros, pe care abia-l ridică în sus. Nu ... mi s-a stins glasul. Am răbdat zgârcenia și vorbele până n-am mai