Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NUMAI SA NU
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 697 pentru NUMAI SA NU.
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi) Melancolie de Constantin Negruzzi Publicată în Almanah literar pe anul 1839 , București, 1839 O puternică plecare ce nu rabdă-mpotrivire Mă îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare ... conștiinței lui găsește; Aici suflete viteze, părăsind a lumii greu, Își petrec restul vieții lăudând pre Dumnezeu. Gândul lor fugind din lume este numai vecinicia, Când îi văd, un nou preț are în ochi-mi melancolia, Judecând că-n lumea asta ne e dat să suferim... Unde sunt? Unde ... Ce icoan-înavuțită! Câte gânduri mângăioase pentr-o inimă rănită! Îns-aice nu se vede nici un falnic mausoleu, Care să învecinicească pomenirea vrunui reu; Nu, nici marmură, nici aur, nici aramă se zărește, Pe-a saracilor morminte numai iarbă verde crește. Te salut, locaș cucernic sărmanului muncitor, Care-a fost toată viața statului folositor! Te salut! pentru că traiu-i pururea ... aice află o adâncă liniștire; Cu respect și duioșie mă închin astui mormânt... Patriot a fost acesta, de folos l-al său pământ. ...
... rară el știa să se înșele pe sine însuși. Toate dezlegările pe care i le-nsufla mintea lui sănătoasă și ageră el gândea că provin numai din combinările astrologice, în care el încifra ceea ce nu era în ele. Unde mintea lui proprie nu-i da o dezlegare, acolo nici astrologia cea grecească n-o putea face nemijlocit. Ea aproba numai aposteriori ceea ce el pusese în calculele sale apriori. Adesea-i venea greu de viață, nu pentru că trăise prea mult, ci pentru că ajunsese cu capătul pân' într-o vreme a cărei înțelegere-i lipsea. Nu că doar ar fi prețuit pe oamenii moderni, ori ar fi crezut în superioritatea lor spirituală. Cu drept cuvânt presupunea cum că ei nu au decât lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să ... suprafirii a unei stele iară ceilalți, născuți din lut și nefiind în legătură decât cu coaja pământului, sunt robi cu duhul și fericiți numai
... drege și culege, ca să aibă pentru sine și pentru alții. Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tinerețea lui. Școlile cele mari nu se fac numai iac-așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. Iară cu capul se lucrează mai greu decât cu sapa și cu ... Când una, când alta: odată da cu vorba-n săteni, altă dată-n protopop. Și este știut că, mai ales cu protopopul, preoții trebuie să nu facă multă vorbă. Decât vorbele, la protopopi, darurile au mai mult înțeles. Iar asta părintele Trandafir nu voia s-o priceapă. Nu-i vorbă! drept avea părintele Trandafir. Este numai că dreptul e treaba celor mai mari în putere. Cei mai slabi trebuie să și-l arate pe-ncetul. Furnica nu răstoarnă muntele, dar îl poate muta din loc: încet însă, încet, bucățică după bucățică. Poate că știa și părintele că este așa în lume; dar ... îmbuibă sălcișul. Este oare minune dacă în urma acestora sărăcenenii s-au făcut cu vremea cei mai leneși oameni!? Este nebun acela care seamănă unde nu poate secera ori unde nu știe dacă va putea ori ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... mă cheamă și mă întreabă: Ai citit pe TĂ©lĂ©mac? Da, în școală: Calypso ne pouvait se consoler du dĂ©part d Ulysse, dans sa douleur... . Mă, fraza asta o știe pe de rost orice găgăuță. Dar chiar dacă l-ai citit în liceu, nu l-ai înțeles. Să citești pe TĂ©lĂ©mac după ce vei împlini 40 de ani. Eu abia acum îl pricep. Mai am de citit ... astea ale lui TĂ©lĂ©mac! Dar e greu, mi-ar trebui o muncă titanică. Scrisul, mă băieți, e meseria cea mai grea din lume. Numai la noi se improvizează toți scriitori și miniștri. În orice frază trebuie să găsești numai cuvântul care trebuie. Și cuvântul acela e numai unul singur. Dacă nu l-ai găsit, ești un caraghios. Se sculase de pe bancă, își pusese cartea în buzunar și cu un gest obișnuit își îndesa pe ceafă ... cuvânt impropriu sau o întorsătură de frază neîngăduită. Când public cea mai mică nuvelă sau schiță ușoară, ironia posibilă a cititorilor de mâine nu mă lasă noaptea să dorm. Nu ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... judecăm din alt punct de vedere concepția asupra vieții și mijloacele artistice. * De o concepție largă și originală, de o concepție propriu-zisă asupra vieții nu poate fi vorba la această autoare. În toată opera sa, luată în ansamblul ei stufos, se afirmă mai lămurit și cu mai multă putere o singură tendință dominantă: sete intensă de viață și revoltă împotriva ... o protestare de fiecare clipă, zbuciumul tragic al ființei care se crede oprimată, răzvrătirea zadarnică împotriva fatalităților care încătușează viața unei femei. Dna Papadat-Bengescu nu e o feministă, în înțelesul curent al cuvântului. Ca oricare dintre eroinele sale, Bianca Porporata nu are nimic sufragetic în ea. Bianca nu vrea drepturi pentru femei. (Ea doar își zice „Sfinxâ€� pe copertă — iar un sfinx nu poate merge la vot...) Dar dreptul la viață al naturii individuale este imprescriptibil. Nefiind plăsmuită cu mintea, ci oarecum impusă de însuși complexul temperamental ca ... despre viață o concepție păgână. Când însă viața îți apare ca un rezervoriu imens de bucurii și plăceri, ca un prilej unic de desfătare, și nu ca o „vale a plângerilorâ€�, e greu să nu te crezi mustrat și nedreptățit atunci când ți se pare că
Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"
... lângă o bunătate naturală, avea acea aplecare la faceri de bine, care o dobândise în societatea prințeselor Brâncovence; pentru biserici mai ales, nici un sacrificiu nu i se părea mare, și toată părerea de rău îi era că nu poate să închine la mănăstiri atâtea moșii câte ar fi dorit. Locul de întâlnire a călugărițelor din toate părțile era casa sa, sigure fiind că vor găsi acolo ajutorul și înlesnirile de care ar avea trebuință. Două fete și un băiat compuneau această familie; fata cea mare ... dar frica îi opri pe buze taina ce era gata a-i scăpa: "Ei bine  îi zise tată-său  du-te numai să vezi cum e pe acolo, să petreci câtăva vreme, și de nu te vei putea obișnui, ne vom mai gândi". Nenorocita n-avu curajul a se împotrivi mai mult, și mumă-sa îi vesti că trebuie să se gătească, că a doua zi să plece împreună. Nici o altă idee de mântuire nu se înfățișa Elenei; numai supunerea putea să-i folosească; vorbele cele din urmă ale tată-său îi mai sprijinea oarecum nădejdea. Dar mai înainte de toate vru să vază ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de nu-i vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană ... rugase să-l mute de acolo, neputându-se împăca cu diaconul său. Vizitând Zaimul la 3 septembrie, părintele Tocan a găsit că Zaimul nu e mai bun decât Chiștelnița și i-a spus preasfințitului, că de-acu nu mai dorește să fie în Zaim. Și iarâși locul a ramas liber. Pe când se petreceau acestea la Chișinău, în Zaim se făceau ... și orfanilor de a rămânea în satul și-n casa ei, mutând la Zaim pe cumnatul ei. Venind la arhiereul, află că preasfinția sa zace bolnav și nu primește pe nimine, nici nu se ocupă cu de-ale slujbei. Atunci văduva, îndreptându-se către secretarul preasfințitului, îl roagă să-i aducă aminte stăpânului său despre rugămintea ei, când ... se porniseră niște zvonuri urâte, ce îndeobște își iau zborul în asemenea întâmplări, care, desigur, întotdeauna înrâuresc rău asupra stării morale a sătenilor. ...
Ion Luca Caragiale - Un dicționar român
... universal al limbii române de Lazăr Șaineanu — care pare a respira un aer mai simpatic și unde percurgerea unei pagini îți satisface nu numai curiozitatea, ci-ți insuflă dorința de a nu bate în retragere. Prin ce mijloc a reușit autorul să facă întrucâtva interesante niște materiale obicinuit atât de aride? Prin faptul, cred, că ... în stratele de jos ale populațiunii urbane și a deveni astfel o parte integrantă a vocabularului românesc. Mahalagiul cel mai înapoiat nu mai așteaptâ astăzi să primească în efecte, în natură, “stima și considerațiaâ€� ce o adăstase mai multe zile de la șeful său, subprefectul din ... culturei. Dar nici arhaismele nu sunt trecute cu vederea în opera d-lui Șăineanu. Cunoașterea acestor vechi termini de ordine culturală este indispensabilă celui ce nu voiește să se înstrăineze cu totul de trecutul istoriei noastre. Altmintrelea, se expune la pățania ziaristului despre care povestește Ioan Ghica într-una din epistolele ... s-au luat de la turci 400 care de zaherea, și criticul inteligent protesta că turcii nu puteau s-aibă nevoie de 400 care încărcate ...
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... spre a opri sau a îndemna publicul; dar areopagele au fost mute, și critica a tăcut până astăzi. Prin critică nu înțelegem numai aceea care bate fără cruțare frazeologia, sărăcia ideilor, pedanteria și obiceiurile literaturilor străine introduse cu patos în pământul român, dar critică sănătoasă, ce răspândește bunul ... floricică românească, ce se ivește lângă tufele de buruiene străine; dorim ca d-lui să rămâie poetul celor neștiitori de franțuzie, poetul răzeșilor, "piatra ce nu se duce cu apa", și dl Dăscălescu va fi nu numai un poet, dar va fi un poet român. Au dreptate Mijloacele . Românul a avut mulți oameni mari, dar în loc de a ... a-i cunoaște, se duce să vadă în depărtare chipul oamenilor mari; românul are viteji în istorie, are mucenici ai neamului său; dar de nu ar fi vântul să ne șoptească de ei, nu am ști că au fost, că pământul și inimile nu au ținut numele, nici chipurile lor; românul a avut scriitori mari -- dar sunt uitați; românul are și va avea poeți, iar românul nu ... numiri. Publiciștii emeriți, după talentul lor fiecare, și-au dat glasul laudei asupra marii aceste cugetări, ce-și are locul ei făcut lângă datinile frumoase ...
Constantin Negruzzi - Chelestina
... de cavalerii, fiind la vârsta de 20 de ani, nu bogat dar de bun neam, frumos, blând, cu duh și pre iubitori, el trage asupra sa ochii tuturor daniilor Grenadii, în vremi ci el nu să uita decât la Chelestina. Aceasta, cari pricepusă, începusă îarâș a căuta la don Pedro. Ei au pitrecut așa două luni fără să ... avut mari nevoi a scăpa din mâinile lor. Pedro căuta a să mântui de mulțămirile lor; dar Enric să giura că nu-l va lăsa toată noapte. Diznădăjduitul Pedro auzâsă acum bătând 11 ceasuri. Vai! El nu știe nenorocire ci i să întâmplasă! Unul din spadasinii ci fugisă trecusă cu nasul învălit în mantaua sa pe lângă zaluzie Chelestinii. Era o noapte tari întunecoasă: nenorocita amorezată, cari deșchisăsă fereastă și aștepta pe don Pedro, au socotit că esti el, văzând ... fără să zică nimic; și în vremi ce Chelestina să scoboră, fuge cu grăbiri. Giudecați de spaima Chelestinii când, singură în uliță, caută împregiur și nu vedi pe acela ce îl socotisă de don Pedro! Ea socotești întăi că s-au depărtat pentru ca să nu dei vreun prepus; ea merge, să grăbești, îl caută cu ochii, îl strigă încetișor: nu
Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei
... față cu străinătatea și nu mai poate da 'napoi; a stat prea mult la tocmeală cu diplomația apuseană și cu Alianța israelită, și nu mai poate astăzi să rupă târgul odată făcut asupra celor cinci sau opt categorii. Adevărul și dreptatea sunt menite a străbate la lumină ... am ajuns. În ajunul căderii d-sale, e nemerit să-l întrebăm dacă-și mai aduce aminte de câte îi spuneam noi odinioară, și daca nu era mai bine și pentru țară și pentru d-sa, să fi ascultat glasul care-i striga să nu ne ducă 'n răsboiu și în prăpăstioasele lui consecuențe. Strâns d'aproape de presiunea diplomației, pe lângă care s'a condus din capul ... cerințele din afară cu interesele și sentimentul țării, în cestiunea israelită. Mânținem părerea noastră, că toate greutățile unde a ajuns țara, le datorează numai capetelor stricate, radicalilor fără judecată, fără cumpăt, fără capacitate, farsorilor politici, cari, grație unor împrejurări internaționale, s'au cocoțat la cârma țării spre a ... unde ne aflăm azi. Cestiunea israelită ne stă pe spete și ne cere o grabnică și anume deslegare. Trebue numaidecât să ieșim d'aci, și