Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O ÎNȚELEGERE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 73 pentru O ÎNȚELEGERE.
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... câțiva bătrâni copaci frunzoși și sumbri, vrednici să slujească de izvod celor mai cu faimă meșteri ai zigrăvelii. Îi regăseam chiar, la Muzeul Frederic, într-o cadră de RuysdaĂ«l, aceiași copaci stufoși, adumbrind lângă o cădere de apă un castel în ruină. Odată nu puteam trece pe dinaintea ei fără a mă opri îndelung. Privind-o, gândul mi se pierdea fără sfârșit în fărâma-i de cer vânăt cu zare adâncă. E înnăscută în mine, drojdie de străvechi eres, o iubire păgână și cucernică pentru copacii bătrâni. Lor le datoresc inspirații mult nobile și grave, fiindcă nu cred să se afle pe lume viers omenesc ... asta că era unul din acei deșuchiați cu năravuri rătăcite al căror număr pare a fi sporit, în timpii din urmă, pretutindeni, într-o măsură întristătoare? Nu, nu-mi venea să o cred, căci dacă păpușii acesteia sulemenite îi flutura uneori pe buze un surâs neliniștitor, sub arcul sever al sprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau ... el lor. Deși englez până la măduvă, în vorbire se slujea obișnuit de franțuzească și așa cum rar mi-a fost dat să o ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... cu materialul nației, ne-au adus haosul păcătos al poeților, al învățaților, altehnologiștilor, al gramaticilor imperiului răsăritean, care alergauviața lor întreagă după un cuvânt nou, o regulă ingenioasă, o logogrifă; și ne-au prefăcut pe noi, românii ardeleni, moldoveni șibucureșteni, în Trisotinii și Vadiușii veacului al XIX-lea. Dumnezeu își va face milă cu ... ca să tălmăcească urmașilor noștri operele și limbile ce ne-au adus Drăgoșeștii și Rădeștii aceștia. Dacă este ca neamul român să aibă și el o limbă și o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la izvoruladevărat: la tradițiile și obiceiurile pământului, unde stau ascunseîncă și formele, și stilul ... fi poet, aș culege mitologia română,care-i frumoasă ca și aceea latină sau greacă; de aș fi istoric, așstrăbate prin toate bordeiele, să descopăr o amintire sau o ruginăde armă; de aș fi gramatic, aș călători pe toate malurile româneștiși aș culege limba. Am ajuns departe-departe și nu prea departe, cum zice ... aștept la vreo idee nouă, lămurită, izvorâtă din mintea română și scoasă la lumină în limba română, îmi aduc aminte că ideea aceea am citit-o în autori francezi sau nemți, cu deosebireaînsă că aceștia ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important ... leneșe și murdare și care-și blestemau soarta - cu scandal mare la fiecare clipă - și scuipau în ea; dacă ar fi putut, ar fi omorât-o, dar pentru că așa ceva nu era cu putință, se înjunghiau uneori între ele într-o hărmălaie de nesuferit. Când am încercat să le spun unora că tocmai o astfel de soartă e frumoasă, că e fără apărare și fără hotar, erau să mă înjunghie și pe mine. M-am întors atunci tot la ... să mint și să mă prefac: ba am întocmit și niște certificate potrivite de minune pentru tot ce mi se cerea. Mai ales iscălitura tatei o trăgeam cu ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... de a spânzura, două operații care au a face cu gâtul și care la un moment oarecare trebuie negreșit să procure pacientului o gâdilire destul de stranie. Substantiv: gâde — verb: a gâdili. Așa să fie?... Nu știm, dar să nu pierdem sperarea că vom vedea ... el și om și vită, și răcoarea și căldura, și umbra și soarele, și tot ce este bun pe pământ!“... etc. (Extras dintr-o carte veche). Crâncen blestem și de o sălbatică energie! Accentul neîmpăcat ce-l caracterizează explică luptele și cruzimile fanatismului religios. Dar ceea ce inspiră o mirare dureroasă este că toate acele formule de afurisenii și acte de cruzime au fost pretutindeni dictate și executate în numele lui Christos, care a ... Toată grija mi-am luat Și de lume am scăpat, Eu de dânsa, ea de mine Și... să ne fie de bine! V - Fragmente dintr-o poveste Când ascultă cineva cu luare-aminte modul cu care țăranii povestesc basmele răspândite în popor, el constată perioade întregi, rimate, și nu se refuză ... luminat, Și avea un cal frumos Cu păr negru și lucios. Când încăleca pe el, Se simțea mai tinerel, Când pe el încăleca Lumea-ntreag- ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... sintactice și etimologice ale limbilor ce cunoștea. Cetirea lui cea mai plăcută era — lucru ce ar putea părea straniu — dicționarele, din care avea o bogată bibliotecă. Tatăl meu mai avea și o voce foarte plăcută și cânta destul de bine. Amintirile cele mai îndepărtate ale copilăriei mele mi-l arată luându-mă pe genunchi și alintându-mă ... m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă. Tatăl meu era un om foarte harnic și de o exactitate neștirbită în îndeplinirea îndatoririlor lui și de o cinste fără pereche. Despre această cinste a lui face dovada împrejurarea că după ce a fost aproape 20 de ani director ... trebuia să îngrijească mult de ținerea casei, la cari îi stătea de ajutor mama mea și ea o femee econoamă, cu puțină cultură, însă cu o inteligență vie și pătrunzâtoare. Îmi amintesc cum tata, din când în când deschidea sipetul legat în fier, în care își strângea economiile lui, scotea besecteaua ... timp o
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri ... și a ceremoniilor din ziua Sf. Nicolae). El, în fine, stăvilea zborul gândirii după placul său, și ades înfunda chiar pe gânditori la o mănăstire, fără nici o formă de proces alta decât prin o simplă poruncă verbală dată agăi de oraș. La picioarele tronului se înșira treptat o boierime împărțită în diferite clase. Clasa I, poreclită grecește protipenda, fiindcă era compusă de cinci ranguri înalte: logofeți mari, vornici, hatmani, postelnici și agi, care ... cărui șefi, veniți de la Fanar și din bizuniile muntelui Athos, se desfătau într-o viață de lux trândavă și scandaloasă; iar jos, în pulbere, o gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile! sus, puterea egoistă, jos, șerbirea și mizeria fără protecție, și totul mișcându-se într- ...
Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1
... a fost primejdioasă si a avut de efect a hrăni din veniturile statului ceea ce s-ar putea numi pentru noi o trebuință de lux, și a lăsa la o parte ceea ce era neapărat necesar. Deși școalele reali sunt prevăzute prin legea instrucțiunii publice, nu vedem nici o sumă afectată pentru ele în acest budget; vedem însă, din contră, că ni se cer credite pentru a augmenta cifrele de salarii ale ... însă, a ministerelor vechi. Când s-ar fi mărginit aci, discuțiunea ar fi foarte simplificată; dar a mers mai departe într-o direcțiune preparată cu mult timp înainte. Budgetul prezent lasă că nu a îndreptat piramida, nu a pus-o pe baza ei, ci a lăsat-o pe vârf încât se clatină, dar a lovit în ea și a știrbit-o, și budgetul pentru 1873 vă cere, precum v-a cerut și cel rectificat pe 1872, suprimarea școalelor normale. Când se cheltuiește averea statului ... care căzuse ministrul desființând, după cum credea domnul Ionescu, și seminarele clericale. Degeaba îl întrerupea domnul ministru, rectificându-1 întru aceasta. D. Ionescu combătea mereu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... copacilor. Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie. Desfășurați pe cer, cu închipuirea, o coadă de păun, înfiptă cu rădăcina în pământ, și prelungiți-i penele cu lumini metalice până la înălțimea amiezii, și totuși n-o să simțiți acea frumusețe fără de pereche a unui răsărit de soare. Nu vă rămâne decât să vă scuturați trupul de trândăvia încropită ... poștiilor. Capitala mi-apare ca un tablou prost, pe care-l pot întoarce, după plac, cu fața la perete. Aici cerul e limpede, străveziu, cald: o jumătate de sferă, fără pic de nori, pe a cărei rază poți să-ți plimbi gândul o eternitate. Soarele, din creștetul cerului, își revarsă pulberea strălucitoare; inundă văzduhul cu o lumină care își rotește fâșiile în jurul unei tipsii de foc, și se albește, și se îmbunează când se împrăștie pe netezișul câmpiilor. Cât de ... la sânge, se robesc, și nelegiuirile și crimele se petrec fără frică de lege și de Dumnezeu. Un gușter face douăzeci de omoruri pe zi; o ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... revizuire serioasă a ideilor noastre cele mai confortabil fixate. Presupun, în sfârșit, că aceste viguroase fatalități interne ale omului au fost întărite de o împrejurare exterioară. Prin cariera sa elegantă și sigură de elită triumfătoare, Junimea își dezvoltase o încredere în sine foarte solid accentuată. Această încredere, cu deosebire pitoresc purtată de șeful politic al grupului, a avut incarnări diverse și, se ... concentrată a vieții de București și de provincie românească de până acum câteva zeci de ani în urmă. Dar amintirile sufleorului Caragiale au și o semnificație mai generală: în ele apar, monumental, veselia unei rase Caragialeștii au fost o dinastie de oameni cu geniul râsului. Unchii Caragiale, Iorgu și Costache, ca și nepotul lor Ion Luca, ca și copiii acestuia, au râsul în structura ... nou oaspete a venit, sătul de căldurile vieții, să coboare în răcorosul otel. Nu rabdă Caragiale să nu sublinieze clipa jalnic macabră cu o sclipire de viguros humor. Amintirile din teatre cad în pauza dintre cele două perechi de comedii, între Conul Leonida și Scrisoarea pierdută. Prin conținutul lor ... producției lui Caragiale. După D-ale carnavalului (1885), altă pauză: se pregătește acum explorarea tragicului. În același an al Convorbirilor (18891890) se tipăresc Năpasta și
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma dacă ai scoate o singură piatră, -- Iașii, încă o dată, până în 1830 nu era cunoscut lumii decât din buletinele armatelor imperiale rusești și, în cercurile literare, din câteva relații scurte și nu tocmai ... mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe ... bal mascat. Populația lui de 60.000 de suflete e tot așa de felurită ca și costumele, și un observator de moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și ... dracului , lipit de trup, cu cușma blănită de osebite forme, cu cei doi zulufi indispensabili coborând în lungul tâmplelor și încurcându-se de obicei într-
... a mai stat pe gânduri, apoi l-a întrebat: - Care va să zică rămâi plugar ca mine; de ce nu mi-ai spus-o tu asta mai nainte? - Pentru că-mi ziceam, a răspuns Iorgovan, dacă îl întreb, știu că n-are să voiască; dac-o fac, știu că are să-i pară rău odată, iar dacă aștept până ce s-o mai gândi și el, mă tem că o să-mi treacă pofta. „Așa-i! – gândise Busuioc în el – tot mai bine plugar de frunte decât boier de rândâ€�. Însă Busuioc ... s-a dus. Nu-i vorba, de câte ori se gândea la dânsa, el își făcea mustrări că n-a sărutat-o nici măcar o dată. Nu era băiat rușinos de felul lui, și chiar în cele dintâi zile a voit s-o facă. - Tu știi că eu te las de bunăvoie, îi zisese ea atunci; de vrei s-o faci cu de-a sila? De acolo înainte el nu mai voia să o ...