Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PĂSTRA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 362 pentru PĂSTRA.
Alexei Mateevici - Unora Unora de Alexei Mateevici Noi nu ne înțelegem: voi vreți a noastră limbă S-o înnoiți, surpându-i temeiurile vechi, Și noua latinie, măcar de-ar fi cam strâmbă, Vă pare totuși cântec, sunându-vă-n urechi. Veșmântul firii noastre din pânză strămoșească Cu tivituri de aur, de vechi argint și flori, Războaie-mpodobite de-o mână meșterească Vă par sărăcăcioase mantale de păstori. Noi nu ne înțelegem: acolo unde bate Izvorul veșniciei, frumoasei nemuriri, -- Vă pare că-i pustie, bordeie lepădate -- Și căutați s-aduceți de-ai voștri trandafiri. Dar trandafirii voștri făcuți-s din hârtie Și miroase a leacuri luate din dugheni, În limbă doftorească a voastră latinie Preface graiul slobod din codrii moldoveni. Noi nu ne înțelegem: din sine limba crește, Nevoie nu mai are de ajutor străin, Din sine-și prinde floare, din sine se-nnoiește, Când nu-i atingi temeiul puternic și bătrân. Destulă înflorire păstrat-a limba noastră Din sânul maicii sale cel vechi și sănătos, Și nu-i mai trebui leacuri și nici boia albastră Să zugrăvească cerul cel sfânt și luminos. Noi nu ne înțelegem: povestea nu-i de-aseară ...
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! ...
Andrei Mureșanu - Deșteaptă-te, române
Andrei Mureşanu - Deşteaptă-te, române â†� Imnuri naționale Deșteaptă-te, române! (Un răsunet) de Andrei Mureșanu Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani. Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian. Înalță-ți lata frunte și cată-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii; Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii. Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți, Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, Viață-n libertate ori moarte" strigă toți. Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Și oarba neunire la Milcov și Carpați Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați. O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-și azi mână ...
Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați
Andrei Mureşanu - Eremitul din Carpaţi Eremitul din Carpați de Andrei Mureșanu Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește, Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci, Pe unde om cu suflet atunci numai pășește Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci; Aci, săpată-n pietre, se află-a mea chilie, Sub fagi cărunți de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri. Nici cred că e deșeartă a omului silință Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit, - Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă, De ce nu chiar și omul cu naltul său spirit? O faptă glorioasă, păstrată-n istorie Din evii barbariei străvechi ce au trecut, ...
Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l
Antim Ivireanul - Dedicaţie la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 de Antim Ivireanul Preacuviosului, preastrălucitului, preaseninului și prin voia celui de sus devenitului stăpân și domn al întregii Ungrovlahii, domnului Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață bună, milă din partea lui Dumnezeu și fericire deplină. Nu-i vor lipsi, zice, lui Dumnezeu ostașii care i se cuvin (Epistola a V-a lui Synesius) în biserici; adică, nu au lipsit și nici nu vor lipsi vreodată în orice împrejurare ostașii Domnului din ceruri, neînfricații luptători ai sfintelor biserici ale lui Dumnezeu, și înflăcărații înțelegători ai adevărului, ca și biruitorii și purtătorii de trofee împotriva oricărei falange de eretici și în contra oricărei alte rătăciri grecești și ateiste, înarmați nu numai cu arme convingătoare și cu dovezi ale sfintei și divin inspitei Scripturi, ba chiar și cu raționamente logice și de neînvins, infailibile și de necombătut, folosindu-se în toate de adevărul însuși, fie ca refugiu, fie ca apărător. Adevărul [care] a orânduit să fie totdeauna alături de cei credincioși și ...
Antioh Cantemir - Focul și statuia de ceară
Antioh Cantemir - Focul şi statuia de ceară Un vărsător de ceară ca meșter iscusit A nimerit odată un chip desăvârșit. Delicatețea, părul și zâmbitoarea față Îi dă înfățoșărei un aer de viață, Dar din nenorocire el chipul a lăsat Pe lângă foc la care a fost și prelucrat. Nu este de mirare că statuia de ceară, S-a risipit îndată aproape stând de pară. De ai făcut un lucru și vrei ca să-l păstrezi Pentru viitorie, apoi să depărtezi Tot răul de-nainte-i și orice-mpiedicare, Căci altfel este numai zadarnică
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cranul lui Mihai cel Viteaz
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cranul lui Mihai cel Viteaz Cranul lui Mihai cel Viteaz de Bogdan Petriceicu Hasdeu Sus la Deal în monăstire Se păstrează O trunchiată suvenire, De trei secoli prefăcută Într-un negru putregai. Pleacă-ți capul, măi române, Și oftează, Căci din gloria trecută, Ce zâmbise o minută, Astăzi tot ce-ți mai rămâne Este ceafa lui Mihai! Ba ridică mândra frunte - Și nainte! Fă din gândul tău o punte, Ca să legi cu bărbăție Timpul vechi cu noul trai; Și privind aceste oase, Oase sfinte, Tu să crezi c-o să mai fie Pentru biata Românie Alte zile mai frumoase Ș-un al doilea Mihai! * Cându-i iarnă, când nu-i soare, Cându-i ceață, - Nemerind uscata floare, Omul stă și să gândește; D-aș ajunge pân'la mai! O s-ajungi și tu, române, Iar la viață! Iute, neaua se topește, Iaca, fulgerul trăsnește, Vai de liftele păgâne: Tună groaznicul
Cezar Bolliac - Clăcaşul Clăcașul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție I Oh ! legați pentru vecie De pămîntul uned stăm, Plătim vecinică chirie Și pe apa care bem. Nu avem nimic al nostru ; Tot în preajmă e străin ! Venim rupți din lucrul vostru Și dăm peste-al lipsei chin. Ca un dobitoc de muncă, Ca copaciul roditor, Ca rodirea dintr-o luncă Voi striviți pe muncitor. El și fiii, și soție, Boul, vaca și viței, Toți sunt zestre pe moșie : Robi ai muncii, robi ai ei. Sunteți veseli cînd ne vindeți În arendă la cochinți ! Camătă pe muncă prindeți Pruncilor de la părinți ! Bătrîn, văduvă, copilul Munca-le vă sunt datori ; Și sudoarea lor, suspinul V-aprind setea de comori. După ce, prin asuprire, Stoarceți, ca proprietari, Veniți iar, ca stăpînire, Născociți la biruri mari, Ș-apoi v-așezați pe jețe Jefuind ca dregători ! — Zgripțori cu-ntreite fețe, Jupuiți pe muncitori. II Noi le suntem toat-averea. Munca ne-o măsor cum vor ; Fiii noștri l-e puterea, Ș-aste mîini, comoara lor. Ei trăiesc în nelucrare ; Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare, P-un ospăț, cu șarlatani. L-a lor ...
Cincinat Pavelescu - Așteptatei
Cincinat Pavelescu - Aşteptatei Așteptatei de Cincinat Pavelescu Mi-e sete de-o iubire nouă! Visez curatele-i ispite, Cu setea florii ofilite Ce-așteaptă-nvietoarea rouă. M-a obosit minciuna oarbă A sărutării prefăcute... În van, femeile pierdute Voit-au inima să-mi soarbă! Căci simt cu asta mă mângâi, Adânc în suflet îngropate Comori de dragoste, curate Ca sărutările dintâi. Ți le păstrez pe toate ție, Doar tu fiorul să le știi, Tu, ce odată o să vii, Necunoscuta mea
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment) Amintiri literare de Cincinat Pavelescu [FRAGMENT] Părinții mei oameni de cultură n-au contrariat nicio- dată modesta mea vocație literară. Tatei, deși profesa ingin- eria și era un om de știință desăvârșit, având chiar reputația de a fi fost întâiul matematic al epocii sale, îi plăcea mult literatura, și biblioteca sa era plină de ediții frumos ilustrate ale clasicilor francezi, latini și italieni. El avea o fizionomie deschisă, ochii vii sub o frunte largă și un zâmbet binevoitor îi lumina veșnic buzele vesele. Mama, mică, talia în miniatură, avea un cap grec, expre- siv, cu un nas fin, drept și sculptat. Iar ochii, mari, negri și adânci erau mai totdeauna învăluiți într-o pânză de melan- colie dulce. Amândoi se ocupau mult de instrucția noastră. Mama învățase latinește și grecește ca să ne asculte seara lecțiile și venea la liceul Sf. Sava mai în fiecare săptămână să se intereseze de progresele noastre. Obiceiul de a răscoli prin cataloage notele mi-a pricinuit chiar o mare supărare în clasa V-a, dacă nu mă-nșel. Eram la toate materiile notat excelent, afară de muzică, pentru care nu ...
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 2)
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 2) Cântec de Cincinat Pavelescu Pentru Leon Ghika Nu, floarea ce-ți doarme pe sâni Ca albă aripă de fluturi, Fecioară cu ochii păgâni, În brațele-mi nu, să n-o scuturi. Nici voalul pe care l-ai pus Să nu te ghicească vecinii, Nu-l scoate! Cu frunțile-n sus, Ce albi și ce nobili sunt crinii! Tu știi că în lume e scris Iubirea să nu fie vis. Nebun poate sunt, însă eu Vreau vis să rămâie mereu! Păstrează-ți iluzia, mie Mi-e frică, fecioară iubită, Că n-o să te fac fericită Cu inima mea cea pustie. Am spus la o alta întâi Cuvinte, de patimă pline... Când știu c-am mințit-o pe ea La ce să te mint și pe