Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PARTE A UNEI BISERICI
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 218 pentru PARTE A UNEI BISERICI.
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
... aureola de slavă ce-i înconjură crește și se sporește mai mult, și tot ce este mare, frumos, eroic se atribuie geniului și brațului lor. Un asemene bărbat a avut și Moldavia; și acesta este Ștefan cel Mare. Nici un domn, înaintea sau în urma lui, n-a ajuns la vânta și celebritatea sa; nici unul nu și-a păstrat între ... reîntoarce prin industrie la vechea sa celebritate. De la întemeierea Principatelor Românești, Ungaria a făcut pretenții de suzeranitate asupra lor. Încă astăzi vedem un jurnal din Pesta, Ielenkor , puind sub rubrica Ungariei Moldavia și Valahia, ca și când ar face parte din acel stat. Această pretenție de supremație a maghiarilor asupra țărilor noastre se razimă mai ales pe temeiul că cei întâi domni români ... dânsul. Ungurii, socotindu-l ucis, și începuseră a suna de biruință, adunându-se pe lângă dânsul; dar vitejii săi aprozi [3], făcându-i un zid cu trupurile lor, îi dădură vreme ca să se ridice. Atunce un aprod, numit Purice, descălecând, dădu calul său domnului; Ștefan, fiind însă om mic și neputând a se arunca pe șa: "Doamne, îi zise ...
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... vorbit în nr. 10, și citează totodată opiniunea corespondentului Gazetei din Zărnești despre națiunile lumii alergând toate după uniune , iar numai națiunea română, și ce parte din națiunea română?... un milionaș de moldoveni, prin România literară , prin Steaua Dunării și prin Zimbrul , se împotrivesc misiunii ce destinul a împărțit românilor. România literară , pentru ... a zis: limba romană e de viță romană , iar nu latină , și este mai mult decât o greșeală a predica latinirea: este un anahronism; prelungit anahronismul este un pedantism ridicol, și predicătorii anahronismului se cheamă pedanți. România a zis: de când latinirea limbii, s-a lățit și despărțirea religioasă ... a noastre chestii de persoane, de a face din aceste persoane fenomene naționale, când persoanele ne sunt prietene sau sunt tot dintr-un sat cu noi, este o slăbăciune cunoscută a coteriilor politice, științifice și literare. Dar tocmai pentru că Termenul "ideologii" este folosit aici cu ... numai nenorocirea poziției fraților noștri i-a ferit până astăzi de fruntășie. Moldovenii și muntenii nu sunt mândri de fruntașii lor, că e un ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... vii, ca și cum l-ai vizita pentru întăia oară. El vorbește nu numai ochilor, ci și sufletului. Închipuiți-vă în mijlocul unei păduri întinse un lac limpede în care se văd jucându-se păstrăvii; apoi cascade și izvoare la fiecare pas, un mușchi răcoros care se întinde ca un covor verde pe pământ: piscuri cu figuri capricioase; într-un cuvânt, tot ce poate natura produce mai frumos, mai drăgălaș adunat într-un singur loc, ca și cum Dumnezeu ar fi voit să facă din Brădățel un mic paradis pământesc. Când vii acolo, o dulce simțire te cuprinde la vederea acestei naturi ce pare a fi îmbrăcată în hainele ei ... ieșeau din adâncul sufletului ei. În sfârșit, ea încetă de a cânta; își șterse ochii de lacrămi, se uită împrejur și, când zări un străin înaintea ei, aruncă un țipet. — Ce voiești, domnule? zise ea cu un glas speriat. — Nimică, răspunse Victor, doina ta m-a atras aice, am voit să știu cine cântă așa frumos. Nu-ți fie ... ți-aș da decât urgia și blăstămul meu! Groaza m-a apucat văzând mânia tatei; nu știam ce să fac! Pe de-o ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... ajungea când și când croncănitul prelung al ciorilor. Satul tot poartă o pecete de sărbătoare. Pe drumul cel mare și larg, ce duce drept la biserică, năvălesc într-acolo șiruri împodobite, împestrițate de oameni. Mai mult vezi gospodari, bărbați în stare, apoi bătrâni și fete. Gospodarii merg domol, așezat. Fetele, îmbrăcate ... rochii albastre, verzi, cu cordele frumoase, roșii și trandafirii, merg repede, vesele la amintirea celor ce le așteaptă mai încolo, când va ieși norodul din biserică și vor prinde a se încinge jocurile. Flăcăi mai nu se mai zăresc pe drumul ce duce la biserică. Ei se primblă pe ulițele satului, mai mult cuprinși de mijloc, glumesc și trag țăhărci. Așteaptă și ei să iasă mai degrabă popa din biserică ... asta băieții caută bănuții în colbul drumului, țipând și bătându-se de la ei. Oamenii cei mai așezați, mai cu dare de mână, de la biserică se împrăștie pe acasă. Mulți din ei se mai duc pe ospeți pe la rude și pe la prieteni să mai bea vreo câteva păhăruțe ... l crucea. Asta-i dat de la sfinți. Moșu Dumitru Putină îndeplinea cu sfințenie toate obiceiurile satului, păstrate de la strămoși. De aceea, drept din ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... Mihai Eminescu - Andrei Mureşanu (Tablou dramatic într-un act) Andrei Mureșanu de Mihai Eminescu (Tablou dramatic într-un act) Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci crăpate  unele țepene, altele răsturnate de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund ... fără-nțeles și țintă E călăuza vremei? Putut-a ca să fie Și altfel de cum este tot ceea ce esistă, Sau e un trebui rece și neînlăturat? Și dacă trebui toate să fie-așa cum sunt, Ce legi urmează vremea? Cu ce drept ea apasă O ginte ca ... egoist, Vrea toate pentru sine, nimica pentru alții; Dacă trăiește bine, dar fără ca să lase Ca și-alții să trăiască  e mare. Când un popol Începe a fi nobil și generos în cuget, Atunci a lui cădere și moarte sunt aproape, Căci numai răul are ... să judeci și știi că nefericea Ades scrintește șirul gândirii și o face Să meargă tocmai contra la calea ceea care Ar trebui s-urmeze. Un ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri pe câmpul înflorit al literaturii. Un geniu muzical are facilitatea de a produce efecte admirabile de armonie atunci când el posedă instrumente perfecționate; un cultivator harnic și priceput are posibilitate a produce mănoase recolte pe locuri deschise, ce au fost nu de mult acoperite cu păduri spinoase ... semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit luminat de razele soarelui occidental. II În capul guvernului un domn ieșit din monstruoasa împreunare a suzeranității turcești cu protectoratul rusesc, un soi de pașă purtând chiveră muscălească, puternic, despotic, dispunând de profunda supunere a locuitorilor țării, înconjurat de o temere respectuoasă, și însuși tremurând ... timpul, astfel era starea morală a societății. Inimi bune, fapte crude!... Și cum putea fi altfel, când pe străzile orașelor se petrecea adeseori un
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... și așa mai încolo. De multe ori, când mănâncă lapte, rumeneala de pe buze începe a-i da culoarea roșatică. Ioniță băiatul e un sufragiu dibaci: când schimbă talerele are un talâm minunat, aruncă tot după ușă, unde așteaptă pisica și cățelul, învârtește otrepul o dată pe taler, ți-l face de sticlește și pe urmă ... n-ar fi rău să mai adauge câte ceva cum își mână trebile când se gătește să meargă la nuntă, la bal sau și la biserică — pentru că dumneaei merge și la biserică, mai vârtos când are să arate lumii că nu cutează nici o marțafoaică să-i meargă înainte la mir. Odată s-a întâmplat ... pentru că căciula (de va fi avut căciulă) căzuse jos, izbindu-se cu capul de corlată, cu poturii fără copci pe picioarele goale și cu un fel de fotă dinainte. — Râtane, gata sunt bucatele? c-a venit coconul! — Piper și oțet nu e, coconiță, să fac perișoarele ... coconița, — și n-are de ce nu avea, căci e și creștină bună, după cum am zis, fiindcă vinerea nu lucrează, duminica merge la ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... de sărea cămășa de pe dânsa. Noi, când am văzut asta, am rămas înlemniți. Iar părintele, ba azi, ba mâine, aducând pitaci și colaci din biserică, a împărțit la fiecare, de ne-a îmblânzit, și treaba mergea strună; băieții schimbau tabla în toate zilele, și sâmbăta procitanie ... măi Nică? îmi zic eu în mine. Și mă uitam pe furiș la ușa mântuirii și tot scăpăram din picioare, așteptând cu neastâmpăr să vină un lainic de școlar de afară, căci era poruncă să nu ieșim câte doi deodată; și-mi crăpa măseaua-n gură când vedeam că nu mai ... popii, las muștele în pace și-mi iau alte gânduri, alte măsuri: încep a mă da la scris, și la făcut cadelnița în biserică, și la ținut isonul, de parcă eram băiat. Și părintele mă ia la dragoste, și Smărăndița începe din când în când a mă ... blestemau femeile din sat, cu lacrimi de foc, în toate părțile. Iar mama lui bădița Vasile își petrecea băiatul la Piatra, bocindu-l ca pe un mort! Las', mamă, că lumea asta nu-i numai cât se vede cu ochii, zicea bădița Vasile mângâind-o; și în oaste trăiește omul bine
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
... prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice ... ei, zice că îndeplinirea nevoilor trupești și sufletești ale țăranilor nu numai că este legitimă, dar trebuie să fie făcută numaidecât. Preotul, lăsând la o parte toate vorbele și părerile huligănești (care sunt destul de răspândite uneori chiar între cei mai buni dintre ei), să-și aducă aminte de spusele Sf ...
... cu un umăr mai ridicat decît celălalt, își tremură arcușul, în timp ce un glas venit ca de pe o altă lume prinde să cînte un cîntec vechi, o romanță duioasă auzită în copilărie. Cîntă fantoma, și deodată, de pe poarta de la intrarea tăpșanului, un șir nesfîrșit de echipajuri cu cai frumoși în clinchet de alămuri, cu roțile strălucitoare, cu vizitiii în livrele bogate, se ivește și umple parcă platoul ... frumoasele zilei își împărtășesc taine, își destăinuie amorurile, pun la cale zavistiile. Călăreții își joacă bidiviii, strecurîndu-se printre trăsuri, spun o vorbă ici, aruncă un zîmbet colo, fac frumos la cucoane. Un parfum dulce se răspîndește, și parcă toate aceste se petrec într-o lumină de lună, într-o atmosferă misterioasă... Fantoma de adineaori are un taraf acuma, o giubea nouă o îmbracă, ochii îi sclipesc și mîna nu-i mai tremură, tînguirea singuratecă se face orchestră, o ghitară parcă s ... lăutar și înviorate de aer curat, mănîncă cu poftă, ținînd cu mănușatele lor mîini grațioase farfurioarele cu bunătățuri. Cavalerii își servesc favoritele, iau farfurioarele, întind un
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... Povestirea a fost tipărită pentru prima oară în revista Convorbiri literare , la 1 august, 1880. Mircești, 1880 Amice, Am pierdut în zilele trecute un tovarăș de copilărie care purta un nume mai mult de șatră decât de salon, căci se numea Porojan! El a fost unul din robii noștri, țigan lingurar de soiul ... ciurecuri, colaci, cozonaci etc., și eu am fost trimis la pansionul dlui Victor CuĂ©nim ca să învăț tot ce se putea învăța pe atunci: un pic de franțuzească, un pic de nemțească, un pic de grecească și ceva istorie, și ceva geografie pe deasupra. Adio, nepăsare a copilăriei! adio, libertate! adio, fericire! Ce-o fi pățit ... ciocanul de lemn pe scândura spânzurată alături cu clopotele. Într-o zi avui satisfacerea de a-l lovi peste mână tocmai când obținea un admirabil efect de toacă. Auzirăm un răcnet în naltul cerului și pe urmă o grindină de amenințări care cădeau de sus pe capul nostru. Fiind însă că distanța ce ne despărțea ... Porojan găși modul de răzbunare!... Dascălul nostru avea obicei să doarmă după amiază și să horăiască de se răsuna ograda. El atunci se afla într- ...