Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PICIOR DE VERS

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 126 pentru PICIOR DE VERS.

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... prin o tiranie de mai mult de un veac și amestecând în aceeași ură pe prigonitorii lor și pe eteriști, nu vrură să se pătrundă de adevărul că planul lui Rigas, afară de slobozenia Greciei, cuprindea și dezrobirea tuturor popoarelor creștine din Turcia; ei, dar, fură surzi la chemarea de frăție ce li se făcu și se ținură departe de această revoluție, pe care nu o credeau că ar fi pentru naționalitatea lor. De nu către patrie, dar negreșit către Poartă, ei rămaseră credincioși; însă oștile turcești, intrând în principat, nu făcură deosebire între vinovați și nevinovați și bieții ... în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era cele de căpetenii izvoare de învățătură pe atunce. În acel pansion, tânărul nostru poet urmă metodul obicinuit, adică trei ani întregi învăță gramatica toÄ� Ppa EÎumou și tălmăci de rost din âEllhni în pl fabulele lui Esop, cuvântul Sfântului Vasile pentru post, Nepio dilogoi toÄ� LouianoÄ� cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur pentru închinăciune, âHrwdian©V, Epistolariul lui Sinesie și ceva din QouuddhV. Rămășița cursului de învățături era DhmosqnhV, SojĂ„lhV, EÎripdhV și "OmhroV ; ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... Și mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i așa? ROCHIA DE CREP (tulburându-se) : Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el? ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc) : Ascultă, draga mea, știi cât te iubesc, și cred că nu te-i supăra de cele ce ți-oi spune, pentru că ești o persoană de spirit, deși încă foarte tânără. Lumea începe a vorbi de d-ta, și aceasta mă mâhnește, cât nu-ți pot mărturisi... Vărul d-tale e ușor de minte, și nu-l socot să fie în stare de a simți vreodată câte are obicei a înșira din gură. Eu îl cunosc... ROCHIA DE CREP: Îl cunoști?... cum? ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit ... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... TURBAT 16 ÎNDOIT LAPSUS 17 CHESTIE PERSONALĂ 18 BONBON NENOROCIREA UNEI REGINE Seara când are să joace, își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă de ajutor la costumat — mai coase ici, mai prinde-mă dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o țigară șcl. Raluca Stavreasca luase de câteva zile o slujnicuță așa de nostimă încât ardeau în foc toți actorii, toți mașiniștii, lampiștii, dulgherii și pompierii; căci este pesemne și aici ca-n toate ale lumii un fel ... în scenă. Tremurând din toate fibrele, cu sufletul în prada unei senzații mortale, face la dreapta-mprejur ca să fugă... Când se întoarce să scape de privirile amețitoare a sutelor de chipuri strâmbe de râs, de cine dă cu ochii?... De madmazela... Madmazela era la spate, cu oglinjoara la subțioară, cu cutia cu pudră într-o mână și cu puful încărcat în alta, gata să i ... și astfel se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său și de tovarășul acestuia, Costache Mihaileanu. În teatru avea câmp deschis pentru instinctele sale

 

George Coșbuc - Fulger

... nu-l vedea, El fură și se-ntoarce; fugea fugaru-n fugă, Cât pare că din frâie vrea suflet să mai sugă, Și-n zori de zi s-oprește la Volbură-n palat. Și s-au mirat curtenii și lumea s-a mirat De Fulger, care-aduce pahar cu stropi de apă, Căci toți ziceau că dânsul nici mort măcar nu scapă De Negură, de domnul din țara lui Amurg. Iar Volbură surâde; din genele lui curg Doi picuri; el pe Fulger cu drag îl ia de mână Și-apoi l-a dus la Salba și-a zis: Nădejde-ngână Slăbita mea putere și-s plin de fericiri, Când Domnul logodește speranțele de miri! Și strânge-n braț pe Fulger, pe Salba-n braț o strânge, Pre când de bucurie duios copila plânge Și-aruncă ochi de dragoste la Fulger pe furiș. Au mers apoi în casă și toți au fost deschiși Și veseli, ca la nuntă; a fost o ... văd vrodată cal galben fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... îți răspunde. Tot astfel o bună epigramă are două părți. Una care ațâță curiozitatea, descriind, în culori vii, un subiect oarecare, alta, care, printr-un vers neașteptat, dă soluția acestui fel de problemă. Prima parte ține locul monumentului, a doua a inscripției. Această comparație dezvăluie tot mecanismul epigramei. Iată pentru ce, în epigramele ... nier, născut la 1764, la Constantinopol și mort la Paris după marea revoluție, Baour de Lormian, celebru prin polemici în distihuri avute cu colegul său de lirism și de academie, Lebrun. Epigrama franceză moare odată cu restaurația și e înlocuită de caricaturi și de legendele lor. Iar mai târziu de impetuozitatea presei cotidiane, care izbește în cei mai cu talent, fără menajamente și fără reticențe. Revoluția franceză cu Drepturile omului acordând libertate de a cugeta și de a scrie, fabula, apologul și epigrama s-au perimat cu desăvârșire, fiecare putând să-și spună părerile fără frică și fără înconjur. Jurnalismul ... nu numai în Franța, dar chiar la noi și pretutindeni, să înlocuiască, pe lângă satiră și epigramă, mai toate genurile literare. Aici vedem cum presa de partid, când e condusă de un fruntaș politic, combătând un regim advers, caută să i se substituie. Presa e azi și oda ...

 

Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora

... Bună ziua, bravul meu Ferdinant, îi zisei zîmbindu-i cu bunătate. — Foarte mulțumesc, domnul meu, răspunse vînătorul. — Cum te-ai purtat la vânătoarea de astăzi? — De minune! Am avut o fortună de bastard [2] : doi cerbi, patru căprioare, cinci vulpi și zece iepuri!… — Bravissimo, domnule Ferdinant, ai făcut o bravură demnă de a fi scrisă în analele vînătoriei cu litere de aur; fără a mai adăuga și maniera ta de a raporta, care seamănă ca două picături de apă cu: veni-vidi-vici din comentariile lui Iuliu Cezar. — În adevăr, succesul meu de astăzi mi-a rădicat mult creditul între camarazii mei, căci noi ăștia, muntenii, ținem foarte mult la vînătoare. — O știam aceasta din ... și părea că amerință să distrugă omenirea întreagă cu brațele sale cele uscate și reci. Cîte mume nu vor fi plîngînd pe fiii lor îngropați de vii în suteranele acelui oribil turn!… Cîte amante și soții nu vor fi suspinînd dezolate de lipsa obiectelor amoarei lor!… Dar acei nefericiți, pe care aspra tiranie i-a despărțit de ființele ce iubeau, ce vor fi făcînd ei în acele grozave morminte, lipsiți de libertate, departe

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o ... ar îmbăta? Spune-mi, Mimi, c-aș vrea să știe și maiorul când o veni. Maiorul o să râdă când și-o cunoaște bine giuvaierul de nevastă. Și înghițiră câteva pahare de vin. Doamna se scobi în dinți; râse pe nas; deschise ochii mari și galeși și îl bătu pe picior ...

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

... Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar ... Și barbe neatinse, al bărbăției semn. Ei merg de-a drept prin codri, pe lungi cărări pierdute Călări pe șele goale, cu scările de lemn, Și trec în zbor prin arbori ca demoni de urgie, Și umbra scânteiază de-a ochilor mânie. Tot astfel și boierii, stăpânii de moșii. Înconjurați de gloate, din casele lor pleacă, Privind cu mulțumire zburdalnicii lor fii Cum știu să-și poarte caii și-n fugă să se-ntreacă. Soții, surori ... la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș de munte Ce intră prin bârloage și prinde urșii vii, Aduce după dânsul mulți vânători ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... a artistului. Însuși artistul e format de către mijlocul natural și social ce-l înconjoară. Toate producțiunile artistice (vorbim de artă, nu de mâzgălituri ori de falsificarea artei) se reduc, la urma urmei, la înrâurirea mijlocului natural și a celui social. O impresie făcută de mijlocul natural, de pildă un răsărit de soare ori o idee socială, cum este iubirea de oameni sau iubirea către femeie, nu va ieși de la poet întocmai cum a intrat. Impresia va găsi o sumă de impresii adunate, o sumă de idei, va găsi un sistem nervos deosebit, care la nașterea artistului cuprindea posibilitatea dezvoltării și creării artistice. Creația artistului va fi un product al combinațiilor ... parte, iar pe de alta prin un complex de influențe sociale. Și așa-i întotdeauna. Dacă uneori nu putem găsi, în unele privințe, o legătură de cauză între mijlocul social și cel natural și creațiunea artistului, pricina poate fi că știința nu-i îndestul de dezvoltată în această privință; pricina poate fi a instrumentelor de cercetare, care în materie de artă și de ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera că-mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur și neamul tău de-abia de argint. Cum îndrăznești dar a socoti că eu, care am fost slăvit de cei mari și legănat în sânul lor, eu, care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de toate că ești de o mie patru sute douăzeci de ori mai puțin decât mine. PARAUA: Fricosule aristocrat! se vede că ai locuit multă vreme în sânul domnului M. și că de la dânsul ai câștigat simțirile dobitocești sub care îți ascunzi lipsa curajului. Tu, olandez, tu să rostești cuvinte de familie și de noblețe! Rușine, rușine să-ți fie! Am cunoscut mulți compatrioți de-ai tăi în deosebite rânduri și în deosebite pungi, și mărturisesc că i-am aflat curați de fire și de caracter; dar tu, negreșit ești minciunos, calp, bastard, c[...]ți arăți arama fără cât de puțină sfială. ( Suspinând ): Unde-i, unde-i frumosul

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaș, căci, dacă nu știe regulile vânătoriei mai bine decât ... tău, în loc de o aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat și cu mai bun succes să destăinuiască la ochii oamenilor de știință și de specialitate, într-un cuvânt, în loc de ceea ce mi-ai cerut, mulțumește-te, zic, să-ți spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea ... dropii, cutreierând cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare și le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>