Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLOUA
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 147 pentru PLOUA.
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Ion Luca Caragiale - %E2%80%9EMoftul%E2%80%9D făcător de minuni
Ion Luca Caragiale - %E2%80%9EMoftul%E2%80%9D făcător de minuni „Moftulâ€� făcător de minuni de Ion Luca Caragiale De la Paști de când a apărut Moftul român, Institutul nostru meteorologic a observat că, în afară de ploile ordinare, cari cad aproape în toate zilele săptămânii, cade regulat, în fiecare vineri de după amiază până noaptea și sâmbăta, o ploaie torențială, ceea ce face o foarte simțitoare pagubă atât agriculturii cât și spanacoculturii, adică vânzării gazetelor în genere și-ndeosebi a celor cari apar o dată pe săptămână, ca noi. Nu știm daca stimatul nostru amic d. Ștefan Hepites, directorul Institutului meteorologic, își dă seama pe calea științei de cauza „regularității periodicității" ebdomadare a acestui fenomen. Noi, însă, cei de la Moftul român, urmând calea credinței, am ajuns să descoperim acea cauză: ea nu este, ea nu poate fi atribuită decât norocului nostru. În adevăr, vinerea după amiazi apare foaia noastră. Ce se-ntâmplă vineri după amiazi? Începem să facem paginile: încep să se strângă norii. Isprăvim corectura paginilor: începe să fulgere și să tune. Dăm paginile la mașină: începe să pice. Se trag o mie de exemplare ...
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
Ion Luca Caragiale - Lache şi Mache Lache și Mache de Ion Luca Caragiale Nuvelă Multe și mărunte s-au vorbit despre inseparabilii Orest și Pilad din anticitate, însă, cu drept cuvânt, vremurile de acum se vor mândri cu povestirea istoriei lui Lache și Mache, căci în adevăr acești doi oameni nu pot avea decât una și aceeași istorie: ei vor da exemplu veacurilor viitoare despre puterea prieteșugului. Cine a cunoscut pe unul a cunoscut și pe celălalt, fiindcă amândoi mai aproape trăiesc, mai aproape dorm, decât chiar frații cei lipiți din Siam. Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dântâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel d-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. Dacă la vreo răspântie vezi arătându-se mutra unuia, așteaptă puțin și vei vedea și pe celălalt, care, întârziind pentru cine știe ce, își grăbește pasul ca să-și ajungă jumătatea; în adevăr jumatate, căci Lache și Mache nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființă ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus  ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...
Mihai Eminescu - Între pasări Între pasări de Mihai Eminescu Cum nu suntem două pasări, Sub o streașină de stuf, Cioc în cioc să stăm alături Într-un cuib numai de puf! Nu mi-ai scoate oare ochii Cu-ascuțitul botișor Și alăturea de mine Sta-vei oare binișor? Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și că te scap, Stând pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap. Iară eu suit pe casă Și plouat de-atât amor, M-aș îmfla ursuz în pene Și aș sta într-un
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
Mihai Eminescu - Muşat şi ursitorile Mușat și ursitorile de Mihai Eminescu Sub vântul rece-al amorțitei ierne Își pleacă codrul crengile-ncărcate; Sub alba-i haină câmpul se așterne, Cu stele dulci e bolta presărată; Din fundul lumii, ce se pierde-n zare, Prin rumeni aburi luna se arată Iar din bordei ce sta lângă cărare, Prin ochiul prins unei ferești rotunde Se-aude plâns, se vede luminare Și în căldura locuinței scunde O mamă mișc-un leagăn cu piciorul Și la scânciri c-un cântec ea răspunde. Și-au adormit încet, încet feciorul, Â Sub a lui leagăn a împins o piatră Â Gândirea ei spre viitor ia zborul. Mai licuresc cărbuni colo pe vatră, Ea cade-ncet pe-a scaunului spate, Din codri lupii urlă, cânii latră. Ea doarme-adânc cu brațe-n jos lăsate, Dară prin somn stă țintă să privească: Un mândru vis în sufletu-i străbate. Da, când a fost copilul să se nască, Opri Orion ale sale pasuri Ca soarta-n lume el să i-o croiască. Jur-împrejur se auziră glasuri Și s-au oprit Neptun din drumu-i sferic, Muțit-au limba de ...
Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă Â Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...
Vasile Alecsandri - Alba de la munte
Vasile Alecsandri - Alba de la munte ,,Albo, Albo de la munte! Ce-ai pus fesciorul pe frunte [1] Că ți-au ieșit vorbe multe." ,,Las' să iasă că nu-mi pasă, Inima-mi de dor e arsă, Că bădica-i dus de-acasă, Să-mi cosească fân cu rouă, Frânge-i-s-ar coasa-n două, Să vie la alta nouă! Să-mi cosească fân, costrele, Facă-și coasa bucățele, Să vie-n brațele mele! Să-mi cosească fân cu floare, Ca să-mi fie de răcoare La cap și la țâțișoare. Zică lumea, că-i dau pace, Eu m-oi purta și voi face După cum lui badea-i place. Zică lumea ce va zice, Ea n-a putea să ne strice, Dragostea să ne-o ridice; Că mă ține badea bine, Inima lui e la mine Ș-a mea o poartă cu sine. Inima lui îmi grăiește, Ș-a mea lui încă-i șoptește; Una de alta dorește, C-amândouă sunt legate Cu legături înfocate Ș-una pentru alta bate. Acel lanț ce le cuprinde Între ele când se-ntinde Cu mare foc le aprinde, Iar când s-adun amândouă, Atuncea ...
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină Banul Mărăcină de Vasile Alecsandri I Sus la munte, ninge, plouă, La Craiova pică rouă Din ai nopței ochi cerești Și din ochii omenești Dar ce plâng ormânii oare? Sufletul de ce îi doare? Plâng un mândru frățior Deslipit din sânul lor. Banul tânăr Mărăcină, Cărui Oltul se închină, De pe malu-i a plecat Pe-un fugar nencălecat. A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și cu cinczeci de voinici, Adunați toți de pe-aici. Ei pășesc peste hotare, Trec prin satele maghiare, Prin orașele nemțești, Prin țări lungi împărătești, Și, în dragostea moșiei, Duc Vulturul României Care-n aur lucitor E cusut pe steagul lor. Tot pe-a Dunărei verzi maluri, Unde umbra-i joacă-n valuri Merge mândrul craiovan Câte zile-s într-un an, Și feciorii mi-l urmează, Și fugarii lor nechează, Și străinii ce-ntâlnesc Stau în cale de-i privesc. Pasă ceata călătoare Când pe noapte, când pe soare. Lung e drumul, lung și greu! Unde merg așa mereu? Ei se duc la vitejie, Căci au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea țării lor. II Colo- ...
Vasile Alecsandri - Corbac Corbac zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare, În oraș la Țarigrad, În beci la sultan Murad. El oftează și jelește Și prin gratii tot privește Când la nori purtați de vânt Care plouă pe pământ, Când la cârduri de cocoare Ce mereu zbor către soare. Iată, mări, că-ntr-un nor El zărea un corbușor Ce pe sus tot croncănea Și din aripi tot bătea. ,,Alelei! Corbac zicea, Căci n-am durdă, pui de corb, Sângele să mi ți-l sorb! Ce tot zbori și croncănești? Ori pe mine mă jelești, Ori de mine tu-ți bați joc? Rămânere-ai fără cioc, Și ți-ar cădea unghiile Să n-acați cu dânsele!" Corbul cât îl auzea Din cel nor se repezea, Pe fereastră se lăsa Și pe limbă-i cuvânta: ,,Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că umblu de rândul tău De trei ani fără-ncetare De când zaci la închisoare. Maică-ta mi-a poruncit Să tot zbor neobosit Pe spinarea vântului În jurul pământului, Să te aflu, ca să știu De ești mort sau de ești viu." ,,Alei, corbe, de-i așa, Eu nu te-oi mai ...
Vasile Alecsandri - Hora de la Plevna
Vasile Alecsandri - Hora de la Plevna Hora de la Plevna de Vasile Alecsandri Colo-n Plevna și-n redute Stau păgânii mii și sute Stau la pândă tupilați Ca zăvozi de cei turbați. Las' să șeadă mari și mici... Trageți hora, măi voinici! Sus, în tabăra turcească Dat-au tusa măgărească. Răpciugoșii crunt tușesc, Cu ghiulele-n noi stropesc. Las' să crape, mici și mari... Trageți hora, măi tunari! Jos în vale, pe câmpie, Basbuzuci de căsăpie Și cercheji merei cumpliți Rup cu dinții din raniți. Las' să rupă... rupe-i-aș! Trageți hora, călărași! Ziua, noaptea, glonții plouă, Tot pământu-i ud de rouă. Nu e roua din senin, Ci e sânge de creștin. Las' să ploaie ca din nori. Trageți hora, roșiori! Iacă, mă!... din parapete Vine-o scroafă ca să fete Opt godaci ș-un godăcel, Toși cu râtul de oțel. Las' să fete mii de mii... Trageți hora, măi copii! Ne-a veni și nouă-odată Zi de plată și răsplată Să-l aducem la aman Pe Gaziul de Osman. Vie!... ura!... la Bălcani! Trageți hora, măi curcani! Cât e negru, cât e soare, Moartea șede pânditoare Și prin șanțuri și prin râpi, ...