Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POETICĂ

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 175 pentru POETICĂ.

Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)

Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol) Alexandru Philippide de Paul Zarifopol Aș vrea să mor de două ori, zisese nu demult Alexandru Philippide: după întâia moarte să mă scol o clipă, ca să mă bucur c-am murit. Socrat spunea prietenilor să jertfească, după ce-o muri, un cocoș lui Asclepios. Voia să zică înțeleptul acela că viața ar fi o boală: pentru sfârșitul ei trebuie mulțumit îndeosebi zeului vindecărilor. Pesimist de vocație desăvârșită a fost Philippide. Un mizantrop în iritare permanentă. Nu cred că a cunoscut vreodată disprețul liniștit. Era omul indignării cronice, ca Gustave Flaubert. Lăcomia de studiu, desigur, era patima lui dintâi și din urmă. Sugestibil și inflamabil, ca orice violent candid, putea fi pradă ușoară în mâna celor ce n-au decât patimi de piață. Însă la urma toată Philippide din toată inima dădea dracului, în gândul său ori și în gura mare, tot ce și pe oricine îl supăra de la lucru. Dragostea de adevăr, ca și de frumos, într-un suflet pesimist implică fără îndoială contrazicere. Însă nu de contraziceri ne vom mira doar în fața unei firi aprinse ca filologul mort acum. În liceu, ne făcea apologia omului cu ...

 

Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare

Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare G. Ibrăileanu: Studii literare de Paul Zarifopol (Creație și analiză Caragiale I. Al. Brătescu-Voinești Th. Hardy M Sadoveanu Otilia Cazimir Panait Istrati K. MichaĂ«lis Voica Eminescu). București, Editura Cartea Românească, 1930. Cu răbdare profesorală, cu fină pătrundere și inteligentă cumpătare, definește și explică dl Ibrăileanu, în 32 de paragrafe substanțiale, caracterul și procedările literare a 22 de scriitori... În fața vieții literare, dl I. a avut totdeauna o cumințenie de biolog. De aceea tot ce scrie el odihnește de impresionismul iritat care ne domină cu exces, și cărui nimeni, cred, nu i-a rezistat atât de bine că dânsul... Procedarea dlui I. este rezultatul ultim la care tinde orice nevoie și orice încercare de clarificare în materie literară. Cuprinsul rândurilor de mai sus, scrise de mine (în Adevărul literar din 1926) la apariția studiului Creație și analiză în această revistă, mi se accentuează mie însumi și mai mult acum, când am recitit bucata împreună cu celelalte strânse în volumul pe care-l anunțăm. Înconjurate de atâtea exemple, ideile discutate în Creație și analiză se valorifică intens. Este în spiritul domnului I. o minunată combinare de ...

 

Paul Zarifopol - Recreația criticului

Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...

 

Titu Maiorescu - Câteva aforisme

Titu Maiorescu - Câteva aforisme Câteva aforisme de Titu Maiorescu * O măsură a oamenilor și a lucrurilor este propria lor umbră. * Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun, prin partea sa cea rea. * Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriași. Oamenii de rând cred că uriașii sunt mori de vânt. * Sălbaticii din America schimbau aurul și mărgăritarele pentru cioburile de oglindă din Europa. Așa fac și copiii, și mulți dintre noi rămân copii toată viața. * Respectul exagerat pentru întregimea cugetării împiedică acțiunea. Căci orice faptă este o verigă ruptă dintr-un lanț infinit, și omul activ este din capul locului condamnat la fragment. * Oare pârâul de la munte ar fi așa de limpede și de voios dacă n-ar fi rece? * Ferește-te de a da sfaturi. Problema e prea grea și răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori se potrivește cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înțelege el. Sfătuind prudență, produci slăbiciune, și unde cereai tărie se aplică violență. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, și el și-a pierdut măsura. * Nemărginit ...

 

Titu Maiorescu - Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu (februarie 1884)

... adaugă-i ceva veselie și petrece prin excursia în frumoasa Italie și, la întoarcere, mai încălzește-ne mintea cu o rază din geniul D-tale poetic, care este și va rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenței române. La revedere cu bine și o caldă strângere de mână de ...

 

Vasile Alecsandri - Șalga

... cal sprinten zboară ca șoimul . În balada lui Serb-Sărac descrierea alergării cailor pe câmpul de la Haidar-Pașa e făcută în chipul cel mai poetic: Alalah! cai arăpești, Alalah! cai tătărești, Cum mișcau copitele Ca șoimii aripele. [2] În letopisețele noastre se zice că semnalul de război se da prin ...

 

Vasile Alecsandri - Șoimul și floarea fragului

Vasile Alecsandri - Şoimul şi floarea fragului Sus, în vârf de brăduleț, S-a oprit un șoimuleț, El se uită drept în soare Tot mișcând din aripioare. Jos la trunchiul bradului Crește floarea fragului. [1] Ea de soare se ferește Și de umbră se lipește. ,,Floricică de la munte, Eu sunt șoim, șoimuț de frunte, Ieși din umbră, din tulpină, Să-ți văd fața la lumină, C-au venit până la mine Miros dulce de la tine, Cât am pus în gândul meu Pe-o aripă să te ieu Și să mi te port prin soare Pân' te-i face roditoare Și de mine iubitoare." ,,Șoimuleț duios la grai, Fiecare cu-al său trai. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare, Am menire-nfloritoare. Tu te legeni sus, pe vânt, Eu mă leagăn pe pământ. Du-te-n cale-ți, mergi cu bine, Făr-a te gândi la mine, Că e lumea-ncăpătoare Pentru-o pasăre ș-o floare!" [2] [1] În Carpați pădurile sunt pline de fragi ce cresc mai cu seamă la rădăcina brazilor. Acel soi de fragi sunt lungăreți, roșii și foarte parfumați. [2] Cugetare ...

 

Vasile Alecsandri - Brumărelul

... Măritându-se, fata iese din rândul vestalelor și încetează de a fi supusă cultului zânei Vesta. Ea se face nevesta, nevastă . ↑ Tablou poetic, alegorie ingenioasă de pierirea florilor bătute de brumă. Brumărel este numele lunii lui octombrie, când încep a cădea brume mici. Românii dau lunilor ...

 

Vasile Alecsandri - Cântece și sărutări (Alecsandri)

... geme sub apăsare, Mai bine-mi place s-aud sunând Un răcnet aspru de răzbunare Decât oftare De amor blând. Versul iubirii duios străbate, Focul poetic e răpitor, Dar nu-s cuvinte mai înfocate Ca libertate Și viitor. June poete! ascunde-ți dorul, Căci nu e timpul de dulci plăceri. Decât ...

 

Vasile Alecsandri - Cinel-cinel

Vasile Alecsandri - Cinel-cinel Cinel-cinel de Vasile Alecsandri Păstorul zise: Cinel-cinel, Copilei june de lângă el. Două steluțe cu raze line Lasat-au cerul plin de lumine Și pe-a ta frunte ele-au căzut. Ghici, drăguliță, că le sărut. Nu ghici-ndată Gingașa fată Și pe ochi dulce fu sărutată. Păstorul zise încă: Cinel, Copilei blânde de lângă el. O vezi închisă, rumenă floare, Cum se deschide, vezi lăcrimioare, Și pe-a ta față ea s-a născut. Ghici, drăguliță, că o sărut. Nu ghici-ndată Vesela fată Și pe guriță fu sărutată. Păstorul zise iară: Cinel, Copilei mândre de lângă el. Albe, rotunde, două-aripioare Ne-ncetat saltă, la cer să zboare, Și tu-n robie le-ai tot ținut. Ghici, drăguliță, că le sărut. Nu ghici-ndată Rumena fată Și pe sân fraged fu sărutată. Note [1] Flăcăii și fetele de la țară petrec serile iernii la șezătoare, propuinându-și cimilituri, dintre care unele sunt foarte

 

Vasile Alecsandri - Doncilă

Vasile Alecsandri - Doncilă Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat; Nouă ani și jumătate De când zace el pe spate! Pentru dânsul nu e vară, Nu e dulce primăvară, Ci numai viață amară! Pe de-o parte carnea-i cade, Pe de alta vermii-l roade, El se roagă tot mereu Să-l sloboadă Dumnezeu. Toată lumea l-a lăsat, Lumea toată l-a uitat, Numai soră-sa Ancuța, Anicuța româncuța, Luceafărul satului, Salba împăratului, Nici pe Donciu l-a lăsat, Nici pe Donciu l-a uitat, Nouă ani ea l-a cătat, Nouă ani și jumătate L-a cătat tot ca pe-un frate. Zi și noapte l-a vegheat, Perne albe i-a mutat Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare! Într-o zi el o vedea Că de plâns se ascundea Și cu jale-așa-i zicea: ,,Ce-i, Ancuțo, draga mea? Ochișorii tăi frumoși Sunt ca doi luceferi roși: Poate că ți-a venit greu De când tu mă cați mereu?" ,,Ba, ferească Dumnezeu! Nu-i asta, drăguțul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>