Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POTRIVI (LA CEVA)
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 178 pentru POTRIVI (LA CEVA).
... în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și de a combate germanismele, o tendință mai întâi de toate națională. Cu toate acestea — și de aici se ... și cuvântul român păstrat. Vom zice dar binecuvântare și nu blagoslovenie, vom zice preacurată și nu precistă, bunavestire și nu blagoveștenie. Această regulă este de la sine înțeleasă, însă nu ne aduce folos pentru literatura laică, fiind prea puține cuvinte la care se potrivește. Mai însemnată este regula în aplicarea ei la cărțile bisericești; c[...]n bisericile de pe la multe sate și mănăstiri din România se zice încă blagoslovenie și nu binecuvântare, maica precistă și nu maica preacurată. Ceea ce împedică pătrunderea îmbunătățirii limbii ... „a ajunge la ceva“ în loc de a parveni, sau, cum scrie dl I. Popescu din Sibiu, a perveni la ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... cunoaște, nu mai există. Există alt Eminescu — un poet inegal, adeseori mediocru și incorect, care-și repetă unele figuri și întorsături de cuvinte până la saturație. Aceasta se datorește tocmai unora dintre admiratorii lui entuziaști, care nu s-au mulțumit să-l admire de la distanță, ci s-au apropiat să-l pipăie, să se frece bine de el, pentru propriul lor lustru. Se știe cum a început ... din mizeria nenorocitei lui vieți — articole care ne-au lipsit poate de câteva capodopere, secătuind, tocmai în timpul din urmă când geniul lui ajunsese la apogeu, o energie sufletească atât de rară și atât de scumpă. * Am văzut, mai ales cu prilejul aniversării, portretul poetului însoțit pretutindeni de Veronica Micle ... făcut pe unii biografi să dea în vileag — nulla ratio — chiar și acele scrisori care conțineau pasagii cu desăvârșire intime și rușinoase. Ba ceva mai mult. Inocenții biografi nu s-au mulțumit să fie singuri ridicoli cu comentariile și extazul lor în fața prieteniei curate dintre Eminescu și Veronica ... încredere în cinstea soției sale. Și aceasta, alături de o scrisoare din același timp, în care Veronica se adresa amicului ei: „Mițicule, dacă vii ...
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... tăcerea fericirii. Tu lucrezi iar el acasă Poate sta, poate lucra, Dar din când în când aruncă Ochii lui asupra ta. Și se uită lung la tine. Doamne! limpede mai știe Cum că fără tine lumea I-ar fi chiar ca o pustie. Vii la spate, vezi ce scrie, Peste șiruri tu alergi, Îi iei pana chiar din mână, Singură vo vorbă ștergi. Și să crezi că ștears-o lasă ... pe Brizeis să o dea se învoiește, Dar îi spune dinainte să nu cerce de cumva Preste Brizeis, din avere-i să s-atingă de ceva... Iar Ulis luă pe Chriseis, și-n corabie suind, Merge la preotul Chrise, fata-n mânile lui dând, I-a adus tauri de jertfă, și convoi iar la ahei Cu preotul lui Apolo să-i împace iar pe ei. ANA Vezi, măi badeo, cum se spune? Limpede, frumos, cu șir. MUȚI Ce mai ... eu totuși ți-oi răspunde: Mintea, nu zic ba, frumoasă-i numai că eu nu știu unde-i. Dară vezi tu, mămucuță, eu vin iar la vorba mea: De eram Achil, pe Brizeis nimeni nu mi-o mai lua. ANA ( amenințând) Mimi! MUȚI Mânie-te, mamă, zi ce-i vrea... zi ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... caracter estremă. Aamsky - care mai târziu muri în floarea tinereții, prăpădit de fatigele [4] infernali ce-i impuseseră redacțiunea ziarului „Dâmbul" (nume împrumutat de la un fluviu ce curgea la marginea cetății Ploiești, numai când ploua 6 săptămâni d-a rândul), sacrificându-și precioasa lui viață pentru mărirea politică a patriei ... esistat vrodată un anume Lamartine, care, drept vorbind, nu plătea mai nimic; în timp ce numele de Aamsky răsună și va răsuna cât lumea de la Soare-Răsare până la Soare-Apune. Nu uitați, bunii mei cititori, că cele de mai sus nu sunt decât numai și numai o convorbire ce va avea loc în ... lui sentimentali, în espedițiunile lui byroniane. Nu ne-ar fi permis să ne închipuim că dânsul, care este tipul modestiei încarnate, a alergat la titula de nobilitate pentru paradă sau ciocoism. Din contra, zic ceva mai mult: poate nu și-a zis comte decât pentru a proba lumei, înc-o dată, că titulele de nobilitate nu ... dupe nopți întregi de meditare și combinațiune asupra numelui ce trebuie să-și dea. Ba nu, zău, să lăsăm și glumă și tot; aflați-mi ...
... ține preajma casei, nu se găsea nimeni mai presus de Marta; dar lumea e mare și multe lucruri se găsesc într-însa. Când Marta iese la joc și trece de-a lungul ulițelor, nevestele și babele pizmașe de tinerețe grăbesc la portiță și privesc în urma ei. E frumos cum își ține capul, cum își poartă trupul și cum se mlădie la tot pasul; și frumos îi șade părul creț pe frunte, frumos i se lipește bogata salbă pe sân, frumos îi cad altițele pe brațe și ... să-ți încurce firele. E bun la veselie, deschis cu flăcăii, darnic unde-i vorba să se arate și prea mult îi place să șuguiască la joc și la șezători cu fetele. Când, la joc, Marta se ivește în preajma vederii lui, Toader scu- tură din cap, își netezește părul pe frunte, ridică din umeri, își potrivește pieptarul pe ... un țânțar un armăsar. Pe când Marta și Toader vorbesc numai așa, ca să nu tacă, cei ce n-au ce face le pun floare la ureche. Cu totul fără nici un temei nu sunt însă nici vorbele babelor. Prea se potrivesc tinerii la stare și ...
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... între statul cu așezăminte de formă fixată și societatea mergând mereu înainte. Între deosebitele aptitudini ale societăților, mai ales una este care ajută foarte mult la dezvoltarea statului, adică la întărirea și prosperarea puterii publice — aptitudinea politică. Cucerirea bunurilor naturale, perfecționarea păstrării și prefacerii acestora, înmulțirea schimbului lor prin cultivarea științelor și artelor utile ... Alexandru Machedon, pornind din dreapta Adriaticei către răsărit și înaintând ca un vârtej luminos, bate pe mintoșii greci, nimicește pe trufașul Darie al perșilor, îngenunche la supunere pe marele Por-împărat de la Indii și străbate triumfător Asia și Africa, poruncind să se ridice de la Indus, pe drumu-i, si până la templul lui Amon din intrarea pustiului Saharei, șaptezeci de cetăți. Tot în aceeași vreme, de-a stânga Adriaticei, spre apus, mica republică a ... are o rațiune mai temeinică decât norocul, poate necredincios, al câtorva momente. Neavând, așadar, pe cine să-i impună lui reforme, se gândește el mereu la dânsele; neavând o societate care să-i ceară ceva după nevoile ei, închipuiește el niște nevoi sociale cărora le decretează pe dibuite satisfacerea. El tot speră și nu obosește a spera că ...
Ion Creangă - Povestea porcului
... lucru era baba cu inima jignită: că nu putea să le zică tată și mamă. Într-una din zile, moșneagul voiește a merge la târg să mai cumpere câte ceva. — Moșnege, zise baba, nu uita să aduci și niște roșcove pentru ist băiat, că tare-a fi dorit, mititelul! — Bine, măi ... înăduși cu dânsul. De-am avea pâine și sare pentru noi, da' nu să-l mai îndop și pe dânsul cu bunătăți... Când m-aș potrivi eu babei la toate cele, apoi aș lua câmpii!" În sfârșit, moșneagul se duce la târg, târguiește el ce are de târguit și, când vine acasă, baba îl întreabă, ca totdeauna: — Ei, moșnege, ce mai știi de pe la ... frumos, ia toiagul bătrâneților în mână, apoi iese din casă și pornește spre împărăție și, cum ajunge în târg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. Un străjer, cum vede pe moșneag că stă pe-acolo, îl întreabă: — Da' ce vrei, moșule! — Ia, am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce ...
... dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o damă venerabilă... (altele) vedeți! vedeți! DIRECTORUL Fie!... ia să vedem ce dorește d-nu senator... (deschide plicul.) Să angajăm pe o tânără debutantă... (aruncă ... scrisorile) 'Aide, pleacă. SECRETARUL Citiți-o și p-asta. DIRECTORUL (citind) „Domnule director, deoarece toate administrațiunile publice fără excepțiune au locuri gratuite și permanente la teatru, vă rog să nu ne uitați.â€� (vorbind.) De la cine mai e și asta ? SECRETARUL De la Muntele de pietate. DIRECTORUL Doamne ferește. E ursuzluc. Haide pleacă. SECRETARUL Dar răspunsurile? Așteaptă răspunsurile. DIRECTORUL Ieși. (secretarul iese, către regizor.) Sună, d-le! nu ... nu-l cunoști ca noi. (toți dau din cap.) Nu e așa de zadarnică vorba că Bucureștii sunt un mic Paris al Orientului. (se uită la ceas.) Pentru Dumnezeu! mai sunt zece minute. Fiecare ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept ... de la Dărmănești, la stânga, spre Gârcina, pentru a tăia peste dealuri, pe drumul de picior. Drumul acesta ne duse spre Gârcina până la biserica din sat, de unde trebuia să ne îndreptăm către Almaș: în drum ne întâlnirăm cu preotul locului, care mergea cu un țăran la un ogor din apropiere. Pe preot îl cunoșteam și-l întrebai de drumul ce trebuia să apucăm, ca să ieșim la Almaș. După ce căpătarăm lămuririle trebuincioase, plecarăm înainte. În urmă tocmai, am aflat că țăranul ce însoțea pe preot era ajutorul de primar al comunei ... ...
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
... Iași de Mihail Kogălniceanu Dar dintâi să ne înțelegem. Acest titlu de provincial sau ținutaș este foarte mare; împărăția lui se întinde, în Moldova, de la barierele Iașilor, socotind afară de bariere mahalalele Păcurariul, Tătărașul, o bucată din Sărărie și partea orașului zidită pe șesul Bahluiului, și până la marginile principatului; această împărăție a provincialului este hotărită la nord prin Bucovina, la sud prin Valahia și Turcia, la est prin Basarabia și la vest prin Transilvania; ea cuprinde deci toata populația țării, afară de Iași, unde sunt iașeni, locuitori capitaliei; așadar cuprinde peste un milion și o sută ... de la cincisprezece și până la patruzeci de ani, să trăiască măcar în Sulițoaie sau la Odobești, în Herța sau la Adgiud, în Mamorniță sau la Podul Eloaiei (Pont d-AloĂ«s, după expresia unui parfumat sau afumat traducător), sunt din născare iașence, adică vrednice de iubit. Cât pentru cucoanele trecute ... pălăriile și vă închinați. Provincialul intră în scenă. Iată omul nostru. Ce ne pasă de unde vine, să fie de departe sau de aproape, de la miazănoapte sau de la miazăzi, dintr-un târgușor sau dintr-un oraș, de la Adgiud sau de la Focșeni, de la ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... ziuă.) SCENA I BALTAG, STACAN și CIRACII Nr. 1 BALTAG Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Colo, în zare, iată, Lumina se arată, Ne cheamă sus la munte, în codru-ntunecos, Mistrețul crunt și cerbul și ursul fioros. STACAN Sculați! Sculați! Ciraci, vă deșteptați! Pe armăsari călare 'Aidem la vânătoare, Cu sulița, cu arcul, în codrul cel de fag Sculați! vă cheamă cornul hatmanului Baltag! CIRACII Sculați! Sculați! Cu toți vă deșteptați! Pe armăsari ... CORUL Să meargă toate-n plin! TOȚI (repriză) În munți la vânătoare, Ce mândră desfătare! Cu toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag ... apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!â€� (o pune în brâu, de unde scoate o alta.) „Prea strălucitului hatman Baltag, la ...