Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POTRIVIT (CU, PENTRU)
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 230 pentru POTRIVIT (CU, PENTRU).
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... națională a românilor are astăzi o cifră fixă, energia lor intelectuală se află asemenea într-o câtime fixată. Nu te poți juca nepedepsit cu această sumă a puterilor, cu capitalul întreprinderii de cultură într-un popor. Timpul, averea, tăria morală și agerimea intelectuală ce le întrebuințezi pentru o lucrare de prisos, necum pentru o lucrare greșită, sunt în veci pierdute pentru lucrarea cea trebuincioasă și cea adevărată. Amândouă nu pot merge lângăolaltă, tocmai fiindcă izvorul puterilor unei națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit ... înaintează însă limba, cu cât experiența se întinde peste mai multe sfere și cuprinde cunoștința a tot mai multe obiecte de același fel, cu atât cuvântul ce le exprimă devine mai abstract, caută a se potrivi cu toată suma de obiecte câștigată din nou, pierde una câte una din amintirile sensibile de mai nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe ... proporție egală de sfera poeziei. Să luăm, d. e., cuvântul eminent. Când zice astăzi cineva „inteligență eminentă“, nu leagă nici o imagine sensibilă cu aceste cuvinte. Altfel a fost în vechime, în acea vechime romană, care a întrebuințat ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... știe că le aruncă peste noi mai departe celor mai mari două imperii naționale - Engliteriei și Germaniei... Și asta... nu-i frumos ! (aplauze). Clasele sociale, cu toate deosebitele lor interese particulare, trebuesc să exercite în mecanismul întreg al Statului, reciprocă presiune între dânsele, nu pentru a strica economia întregului, ci pentru a o păstra. Numai astfel acest vast mecanism poate înainta pe calea viitorului depărtat, pe care singur Dumnezeu îl cunoaște, și la care ... politice cât de mari dacă nu și-au găsit un bărbat de mare valoare ! (aplauze entuziaste). Țara noastră trece vădit prin împrejurări înalte, împrejurări determinante pentru viitorul Statului român, pentru viitorul națiunii întregi (aplauze). Cu siguranță, aceste împrejurări nu puteau găsi un bărbat mai potrivit pentru înălțimea lor, decât pe acela pe care l-au desemnat vechii conservatori dela clubul clasic:acest bărbat este Take Ionescu (ovațiuni delirante; urale sgomotoase nesfârșite ... spart ! iar partidul conservator care, fiind la putere, putea fără fuziune sta la putere, a căzut dela putere grație fuziunii. Și în definitiv, pentru ce ? Pentru o neînțelegere bugetară de vreo 200 și ceva de mii de lei. Șeful guvernului, cu un gest larg, a exclamat în Cameră:ŤScrieți, domnilor stenografi, că
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce ... om Pe aripile sale suindu-l la grad nalt; Și dacă favorează mai mult pre oarecare, Nu stă-ndelung statornic; curând îl și azvârle Departe cu piciorul și-l sfarâmă de tot, Căci fără ajutoru-i silința-i un necaz, O trudnică răbdare pentru un rod vremelnic. Din zori de zi te scoală, îmbracă-te, pornește La casă de la casă, spre a te curteni; Așteaptă-n ... mână să suferi a șicanei Necaze zgomotoase; dorind cu îngrijire Să nu cumva scapi ceasul de slujbă hotărât, De-a purure cu frică sentințele să-nchei, Să nu jignești prin ele vreo persoană mare. Ori stând pe lângă curte din ziuă pân-în seară, Să ții balanțierul ... Trăind în sărăcie, fu numai un nebun; Și cel ce într-o bute viețuia flămând Voind a-și da un nume de filosof ...
... ideile, sentimentele și imaginile nu sunt poezie, deși poezia se servește de dânsele. După un lung șir de lămuriri polemice, academicianul ajunge să identifice poezia cu rugăciunea: starea pur poetică e una și aceeași cu starea mistică. Concluzie foarte frumoasă și potrivită pentru un preot care ține mult la poezia modernă. De aceea, unii colegi serioși l-au întrebat dacă e dadaist. În adevăr, înțelesul cuvântului poezie e ... tactul versului în gând, câteodată chiar clătinând ritmic capul, și nu se gândesc la nimic, ci numai ici-colo îi trezește doar câte un cuvânt cu înțeles poetic. În adevăr, nu trebuie uitat că, pentru mulțimea oamenilor, cuvintele se împart, și azi, în poetice și nepoetice. O anchetă ar dovedi ușor că floare, stea, zefir, adie, Dumnezeu sunt unanim admise ... tinde la precizie, și o reacție trebuia să se producă în sensul acestei tendințe. Încercarea lui Bremond de a determina din nou, și pentru noi, modernii, înțelesul poeziei, este justificată deplin. Față cu mulțimea cititoare, situația omului care încearcă să determine o idee e totdeauna ingrată. Cu cât mai nelămurită și anarhică este întrebuințarea unei idei, prin urmare a unui cuvânt, ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... mă duc să o găsescâ€�. Atunci tatăl lăcrimând Au împlinit voia lui; Și bravul meu domnișor De porneală se găti: Peste trup s-au înarmat Cu cămașă de oțel, Pe cap cu coif cu zebre, Peste coapsă s-au încins Cu paloș de mare preț, Și pe spate aruncă Arc și tulbă cu săgeți, Iar pe piept și-au agățat O platoșă de argint Pe care săpat era: “Ori să mor, ori să găsesc Amata ursita meaâ ... picioare pintenog, În frunte având o stea, Iar din nări foc slobozind. Deci agățând la oblânc Buzduganul de oțel, Chiar ca vântul s-au pornit Cu ai săi aleși oșteni Peste munți și peste văi; Și nu puțini au ucis Cu vânoasa mâna sa, Hoți cumpliți și groaznici urși Ce în calea lui ieșea. Dar, în sfârșit, ajungând La codri merei, pustii, Au strigat: “Noroc ... nopți, Și pe-al unui munte pisc Pe sora mea vei afla Ursitele împărțind, Însă chibzuind așa: Ca să fie potriviți Acei ce se însoțesc, Pentru că ea are ochi... Și ea îți va da un măr Cu ...
... Vidra Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Frunză verde peliniță, Pe cel deal, pe cea colniță, Primblă-mi-se-o cătăniță Cu doi bani în punguliță, Și cu doi în buzunari, Cu doisprece lăutari, Și cu doi, trei călușei Încărcați de gălbenei. Iar cu dânsa se afla, Tot pe lună se primbla, Stoian Șoimul, popă vechi, [1] Cu potcapul pe urechi, Ce s-a lăsat de popie Și de sfânta liturghie De s-a dat în haiducie. El de ... tu, Vidro, ce-am gândit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mânece largi Și-mpletește la colaci. [2] Fă colaci mari de doi saci Pentru cumnăței burlaci, Ș-un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. Apoi haideți amândoi Cu cotiga cu doi boi Peste codri, peste munți, La cei socri cam cărunți." II Amândoi la drum plecau, Sus, la munte, se urcau Și mereu boii-ndemnau ... Câți cărbuni în cel cuptori Atâți mândri gonitori, Câte fire în manta Atâtea vaci a făta. URARE DE DIMINEAȚA ANULUI NOU Anul nou cu fericire Vă dorim și cu-nflorire Ca merii Ca perii În mijlocul verii. ↑ Românii au obicei a-și strânge mijlocul cu ...
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... sfârșit Europa s-a încredinț at astăzi nu numai de adevărata noastră naționalitate, dar și chiar de drepturile noastre politice. E mult aceasta pentru noi și mult ne va fi de folos pentru asigurarea viitorului nostru, căci pân-acum nenorocirile Principatelor Dunării s-au tras din neștiința marilor puteri ale Occidentului în privirea istorică, comercială și etnografică ale ... s-a despărțit de români, iată cuvintele ce le-a adresat: „Adio! fiți fericiți; redobândiți dignitatea și virtutea voastră antică; lucrați cu toții pentru Patrie; pătrundeți-vă de simțirea puterii voastre și astfel veți deveni iarăși o nație mare precum au fost strămoșii voștri!“ Dl H. Desprez ... Principatele nu sunt în stare de a avea viață decât, precum Belgia și Svițera, prin ajutorul unei neutralități recunoscută și respectată de Europa. Cu toate aceste, deși neutralitatea de care vorbim ar fi sprijinul lor cel mai puternic, totuși ar trebui să fie reprezentată prin o putere militară, precum ... ca să se lupte împotriva unor vecini prea puternici, dar pentru ca să constateze călcarea privilegiilor lor prin o apărare de câteva zile măcar, și ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu dulcele cântec de Nani, puiule și cu povești pline de zmei ce alungă pe Făt-logofăt, cu o falcă în cer și cu una în pământ? Care nu a fost îngrozit cu numele de strigoi, de tricolici, de stahii, de rusalii, de babe-cloanțe, care ies noaptea din morminte și din pivnițe pentru spaima copiilor nesupuși? Care nu a râs și nu râde încă ascultând întâmplările țiganilor ce și-au mâncat biserica sau a jidanilor ... noastre. Vezi-l pe român când vine primăvara, cum i se umple sufletul de bucurie! cum îi crește inima în piept ca frunza în pădure! cu câtă mulțumire el cată la noua podoabă a naturii ce acoperă locul nașterii sale, cu câtă veselie el vede luncile înverzite, câmpiile înflorite, holdele răsărite! Românul se renaște cu primăvara! El întinerește cu natura, căci o iubește cu toată dragostea unui om primitiv. De aceea și toate cântecele lui încep ...
Ion Luca Caragiale - Triumful talentului
... domnule! Și cunoștința lui i-a răspuns: - Nu despera, tânărule! a mai rămas încă un minister, tocmai acela unde se cere cu dinadinsul caligrafie pentru acte și documente; trebuie să se ivească acolo vreun loc. Parcă a prorocit cunoștința lui Niță: n-a trecut o săptămână ... scriituri - engleze, italice, gotice, batarde, ronde, majuscule, minuscule, ș.cl., în fel de fel de mărimi, de la doi centimetri până la un milimetru, și cu și fără transparent. Era acuma gata... Dar, în ajunul concursului, se-ntâmplă, cum se-ntâmplă în orice poveste, să se-ntâlnească - cu cine? cu o veche a lui cunoștință, cu bunul său camarad de odinioară, cu Ghiță Nițescu, băiatul cu degetele degerate. - Ghiță! - Niță! Și din vorbă-n vorbă, află Niță că tata lui Ghiță, după ce a scăpătat, a murit ... ntoarce lângă Ghiță. - Ghiță, tu vrei să-mi dai trei-patru poli, să nu mă prezint la concurs... Eu am o combinație mai bună și pentru tine și pentru mine... - Care? - Din contra, să ne prezintăm amândoi la concurs; tu ai recomandație, eu caligrafie: să iscălesc eu ...
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... decât să înlocuiască instinctele cu inteligența; și inteligența nu ajunge să împlinească ceea ce, fără osteneală, realizau instinctele. În adevăr, inteligența nu era născută decât pentru o adaptare incompletă a unui organism prea puțin complicat la un prea puțin variat mediu. Singurul organ care a crescut, în ... adică lupii. Numai la mare nevoie se întâmplă să se potrivească lupilor formula lupus lupo homo. Nu uita nici un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de razboi: cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia, cu iubita. Dacă ești sincer înseamnă că, în războiul tuturora contra tuturora, ți-ai uitat zalele acasă. Prima victorie a omului asupra animalului este ... a înțelege tot și a privi totul cu detașare și cu o liniștită ironie; a te arăta mic și umilit, cu sentimentul distanței dintre tine și ceilalți. Întrucât, vorbind despre asemenea priviri asupra vieții, e loc să pomenim de izvoare, se poate spune, cred, că Schopenhauer ... în intelectualii europeni de pe la 1850 încoace, nu mai este a generației actuale, este că în ea nu mai primează intelectualii excesivi cu ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
... sus nu întrebuințează vorbe exagerate „în contra tiranilor barbari", ci zice numai : „Neputincios pari și tu astăzi — Te-a-ncins cu lanțuri împăratul," și cu cît expresia e mai măsurată, cu atît impresia e mai adîncă. Vechiul adevăr : prin strigăte violente se risipește emoțiunea și dispare, prin vorba stăpînită se păstrează și crește. Și, poate, cea ... întîia oară s-a ivit această particularitate ca un criteriu de măiestrie Umbistică. Am citat atîtea exemple din volumul de care ne ocupăm pentru a lămuri precît ne este cu putință ccle zise despre elementul „patriotic" al multora din poeziile d-lul Goga, despre simțimîntul de care sunt purtate și despre forma în care ... că în tînârul autor avem un poet dintre cei chemați și aleși este și alt șir de poezii, care n-au a face cu patriotismul, ci sunt din veșnicul tezaur al emoțiunilor omenești, poeziile de veseiîe, de amor, de întristare intimă. Puținele exemple ce le mai adăogăm pentru a întregi caracterizarea noului scriitor le începem cu