Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PUS PE USCAT
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 223 pentru PUS PE USCAT.
Alexandru Macedonski - Romanța garoafei
... Macedonski - Romanţa garoafei Romanța garoafei de Alexandru Macedonski Garoafele ce le-ai purtat Au sângerat și s-au uscat. Dar alte flori de foc nestins Pe buze ele mi-au aprins. În ochii tăi, — de raiuri porți, -- Al tinereții soare porți Și neștiind de ce nicicum Eu te respir ca ... un parfum. Mă-mbăt de tine ca de-un vin, De câte ori spre tine vin, Un vin de struguri de Șiraz Ce pune flacări pe obraz. Când dormi străbat în al tău somn Și-ți sunt și rob, și-ți sunt și domn, Iar cu plăceri ce istovesc Te-nnebunesc ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... umilită, Ca tămâia cea sfințită Este la cer priimită De părintele obștesc. Tot către această parte, Un sat puțin însemnat În două rânduri se-mparte, Pe linie așezat. Poezii și proză În vale se văd desișuri, Saduri, livezi, alunișuri, Pe urmă ochiul zărește Un deal ce se prelungește Verde și împestrițat. Coastele-i sunt învelite De vii, de semănături, De țarine felurite, De crânguri și ... Adeseori pe câmpie Departe mă rătăceam, Adesea cu bucurie În dulci gânduri mă pierdeam. Simboluri de tinerețe, Fluturi cu vesele fețe Privirea mea o trăgea: Pe iarbă în depărtare Fluturele părea floare; Dar când umbletu-mi simțea, Insectele-amăgitoare Se-nălțau, găseau scăpare Aripile-și scuturând; Și eu c-o dulce ... cugetu-mi mulțumit, Slăvind o-naltă putere, Eu ascultam în tăcere Al multor mii de ființe Concertul nemărginit. Și când luna-argintuită, Albind iarba de pe vale, Ieșea plină, ocolită De stelele curții sale, Pe dealurile râpoase, Stam, mă opream să privesc Cerurile semănate De globuri nenumărate, Care, făclii luminoase, În umbra nopții lucesc. Prin aluniș sufla vântul, Frunza ușor ... câmp, locaș de plăcere, Eu mulțumit aș trăi, Liniștit și în tăcere, Ziua mea aș împlini. La binele ce îmi place, Și neamului meu doresc, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... piuă ca el, Ștefan cel Mare, să încalece calul; Mihai Viteazul mă făcea să tai cu nuiaua vârfurile de știr de urzici când îl spuneam pe dinafară; și, în sfârșit, Constantin Brâncoveanu mă făcea să plâng de câte ori îl tăiau turcii pe el și pe coconii lui. Și spunea c-o să mă scrie d-a dreptul în clasa a treia. Mă deșteptă. Tresării. Îmi tâcâia ... face socoteala pe măgari și pe boi, că tata n-are decât cai... la cai m-aș pricepe... Eu știam că tata cumpărase un cal, pe Micul, cu 200 de lei. Domnul râse, școlarii pufniră, pe mine mă podidiră lăcrâmile. - Fie și pe cai! Ei, acum să te văz! Mă duc la tablă; iau tibișirul; îl scap de vro trei ori din mână și încep să socotesc măgarii ... Domnule Vucea, pe dumnealui l-a dat îndărăt domnul Petran. - Ha, ha, tătarul, îndărăt tătarul... ha, ha, tătarule!... bine, tătarule!... Așa încăpui eu pe mâna Domnului Vucea . Dupe o lună de zile înțelesesem rostul învățăturii și cunoșteam bine pe ...
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
... ce abia licărea. Atunci se dete jos și o porni într-acolo. Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, și pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe și dete peste Miazănoapte, și trebui să o lege și pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua ... ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă și de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul și, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, și porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale și întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meșii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu și-l puse și pe dânsul la bună rânduială, ca și pe ceilalți doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte și se duse până ce ajunse la o peșteră mare, în care zărise ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... cu frânturi de limbă. Nu-i foliant în lume din care să înveți Ca viața preț să aibă și moartea s-aibă preț... Și de pe-o zi pe alta o târâi uniform Și nici să pot de somnul pământului s-adorm. Pustie, sură, rece și fără înțeles... Nu apăr adevărul, nu apăr un ... a durat sicrie, Nici în nisip vro urmă lăsar-a lor picioare Neatinși de păsul lumii trecute, viitoare, De-a pururi pe atâția câți fură cu putință: Numele lor e nimeni, nimic a lor ființă. Ei dorm cum doarme-un haos pătruns de sine însuși ... îl sfințiți Trecând atât de singuri prin secolii robiți, Sunteți ca acei medici miloși și blânzi în viață Ce parcă n-au alt bolnav decât pe cel de față. Oricui sunteți prieteni, dar orișicui îi pare Că numai pentru dânsul ați fost în lumea mare. În orice veac trăirăți neîncetățeniți, Și ... dreapta-vă oglindă de-a pururi se găsește. Căci lumea pare numai a curge trecătoare. Toate sunt coji durerii celei nepieritoare, Pe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei - curate ca un pahar; prispa din față - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S ... ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână, privind acareturile mari, dar pline de sărăcie și de pustiu... Nu cerea de pomană... da' și viața de azi până mâine viață e ... dat și dumicatul din gură, că începeau șușuitul și ponoasele. Câte-n lună și-n soare-i scorneau. - Sultănica, frumoasă? Aida-de! Mai bine își pune gâtul pe
... ănîfășasem înfundat în manta cu pălăria peste ochi și mergeam astfel pe luminatele strade, fără ca luna să îmi facă vo umbră pe ziduri, căci pe-a mea o lăsasem acasă, astfel încât eu însumi nu păream a fi decât o umbră neîncăpută ce fugea pe murii caselor înșirate pe rând. Cam la finea orașului era o casă galbenă, cu ferestrele lucii argintate de lună, cu perdele albe. Bătui încet în ea. — Tu ești ... astfel încât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în extaz și cu ochii umezi, până ce o prindeam în brațe și o mângâiam pe pieptul meu pe nebunateca copilă! Ca să petrecem făcurăm un joc de cărți. Regii, reginele și fanții de pe cărți erau toți chipuri copiate din basmele ce ni le spuneam, spre petrecere, serile, iar fiindcă nu aveam bani, ea se duse la un lac ... sori, în haine roz, culegea mărgăritarele de argint de prin grădinile noastre și, râzând cu glasul ei de ciocârlie, ni le arunca din poalele ei pe față ăși înî patul nostru. Roua rece cădea pe ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează ... oșteanul aceste, pare că au fulgerat!!! Deci el tace și se uită, și vede jos lângă sine Că un nour se lăsară de raze înconjurat, Pe care sta în picioare un voievod vechi de zile... Pe al lui larg piept și spete purta zale ferecate, Iar albele sale plete peste ele răsfirate. În a sa vânoasă mână greu buzdugan ... patriotismul ce neamului românesc Strămoșii daco-românii le-au lăsat să moștenească Păn’ce cu neamuri străine începu să se corcească“... Grăind aceste, el pune pe a soldatului frunte A sa mână aeroasă, zicând cu glas tunător: “Oștenilor, fiii Moldovei! iubiți patria fierbinte, Și fiți cu ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari ... pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba și mustățile cărunte și îmbâcsite de cenușă, dinții lați și petrecuți pe din două c-o largă strungăreață. Părul, muiat în untdelemn, cârlionțează pe grumajii soioși. Cămașa, petic de petic, strânsă la mijloc într-o curea împodobită cu nasturi, îi cade pe umărul drept. Raluca, țiganca lui, stă ghemuită într-un colț al prispei. Goală pușcă, își cocoloșește gleznele sub o pătură murdară. Sânul, slab și moale ... — cum ți-a fost cântecul ăl nou? Cum ți-a mers târgul? Spida, fetița care se înhăma la cărucior, văzând pe tată-său ridicându-se din groapă, o șterse la fugă. Milogul oftă, închise ochii și întinse mâinile ...
... te prea întreci cu șaga, piciule! Dacă șezi la cinste, și toți îngrijesc de tine, cum zici, de ce li împungi degetele? — Da împung pe cască gură cel somnoros, pentru că voiesc să iasă din mâna lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare și frumoase. Tu, pentru ce bați ferul ... — Și de gură, dar și de lucru. — Ei bine, tu mi-ai înșirat verzi și uscate; ia stăi să-ți spun și eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, cleștele, vătraiul și nenumărate unelte și mașini de fer, unele de-o mărime urieșă, iar altele mici și bicisnice ca ... și guraliu? Croitorul tău trebuie să împungă mai mult de zece ori, până când ferarul meu mă rădică o dată; croitorul tău rupe altă dată pe zi câte zece ace; ferarul însă mă are pe viață, ba mă poate lăsa și de zestre la copiii de copiii săi. Ș-apoi încă una: cine dintre acești doi meșteri e mai grebănos ... treabă. C-apoi atunci iarăși mi-ți ajunge drăguș la căuș, și soră-mea nicovala vă va ține în spate, iar eu vă voiu bate pe rudă pe
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei
... umbr-acestor maluri Venea să răcorească al ei sân înflorit. Vedeți această scară de dalbe mozaice Ce duce către băi? Picioarele-i plăpânde călcat-au pe aice Când trupa grațioasă de vergine finice, Ierihoene roze puneau sub pașii săi. II Dar soarele se culcă... Tăcere!... O femeie Apare-n acest loc ... în aure, scânteie Și brâu-i scump răspândă torente dulci de foc. Ca soarele în raze-i ea arde în voluptate. O mantă de regină pe umeri râura. Iar albele ei sclave, de vise îmbătate, Tapete prețioase aștern în calea sa. Pe lespede de marmur cu aur poleite Mantila-i purpuroasă se mișcă... A căzut, Și sclavele-i suave, ca vise înflorite, Formează împrejuru-i ... folatre, tinerele, Prin valurile limpezi, prin raze se juca, Lucind ca vise dalbe ce-n nopți amari și grele Vin a ne înșela. Pe albele tunice în flori d-argint cusute, Se sparge-al stelei foc, Când vesele, uitânde, în undele tăcute, Fecioarele se joc. Dar alba lor regină ... tinerețe, Fatalei noastre sorți! Căci zilele umane sunt flori de frumusețe Născute în grădina neîmpăcatei morți! Oh! cursul vieții trece cum trece-o sărutare Aicea