Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RĂMĂȘIȚE

 Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 85 pentru RĂMĂȘIȚE.

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

Nicolae Filimon - Oraşul Bergamo şi monumentul maestrului G. Donizetti Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti de Nicolae Filimon Scopul călătoriei mele în Italia fiind acela de a asculta celebritățile muzicale ale aceii țări și a dobîndi mai multe noțiuni practice în arta sunetelor, se înțelege de sine că era de mare necesitate a străbate Peninsula Italică în toate direcțiunile ei. Astfel dar mă văzui silit a părăsi orașul Milano, acel locaș al plăcerilor, în care turistul poate să locuiască mai mult timp fără să-l apuce urîtul cu ghearele sale cele de gheață. Cu o zi dar înaintea plecării mele din acest oraș îmi luai ziua bună de la junele Titto Ricordi, neguțătorul de muzică, unicul locuitor din Milano cu care legasem o amicie mai strînsă pe timpul locuinței mele acolo, și îmi îndreptai pașii către debarcaderul căii ferate ce duce la Bergamo, capitala provinciei cu același nume. Plătii patru sfanți și jumătate tarifă pentru atomul meu și cincizeci și patru centimi pentru sacul de călătorie, iar la două ore dupe-amiazi începui a alerga cu cea mai mare iuțeală pe făgașele căii ferate ce duce la Bergamo. ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută în gât, la încheituri, mă ciocăni în piept și-n spate, iar comandantul mă măsură cu o curălușă să vadă dacă sunt destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc-ar fi voit să-mi afle spița neamului, și, după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept de scutire; trebuie să rămâi în oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine. Nu bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lângă mine strigă cât îi luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

Nicolae Gane - Piatra lui Osman Piatra lui Osman de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Munții Moldovei samănă în mic cu munții Șvițerei. Aceleași izvoare limpezi, aceleași creste frumoase încoronate de brazi și de stânci, aceleași văi pline de taine. Destui de mari, pentru ca călătorul să vază ades la picioarele sale gemând furtuna, ei totuși nu se urcă pănă la acele înălțimi, unde vegetațiunea piere sub sloiurile iernii. Ei nu umilesc, nu înfioreză prin măreția sălbatică a Alpilor, dar dezmiardă simțurile omului, dându-i icoana unei naturi blânde, în sânul căreia parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri seculare, prin ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură şi viaţă Cauza pesimismului în literatură și viață de Constantin Dobrogeanu-Gherea Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sunt neajunsuri fatale care țin de marginile restrânse ale unui articol. Foarte des se întâmplă să nu fii înțeles așa cum ai fi dorit, pentru că n-ai avut destul spațiu pentru a-ți explica gândirile în toată întinderea lor. De altmintrelea nu numai sriitorul și spațiul restrâns al unui articol sunt de vină, ci de multe ori și nebăgarea de seamă a cititorului. Toate acestea împreună sunt pricina pentru care articolul meu Decepționismul ... din volumul întâi a fost de mulți înțeles foarte greșit. Așa, spre pildă, dl Petrașcu, într-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranță că pricina acestui decepționism, cum îl numește domnia sa, ar sta în disproporția dintre făgăduințele mari și actele mici ale revoluției noastre de la 1848. Spiritele au fost exaltate mai întâi de vorbe, în urmă desiluzionate de fapte, și astăzi ele respiră în această deziluzie." Ceea ce pot zice cu siguranță ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ce duce pe eminențele colinei Fiesole. Călătorul, dar, ce voiește a vizita această localitate are a face o călătorie aproape de două ore printre cele mai frumoase grădini și vile și a privi o mulțime de vedute încîntătoare. Ajungînd pe creștetul colinei, primul obiect care îi lovește privirea este monasterul călugărilor dominicani, clădit tocmai pe acel loc unde odată era monasterul ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919) de Victor Lazăr Informații despre această ediție RĂSBOIUL PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI ROMÂNESC (1916 – 1919) Povestit de Victor Lazăr Cuprins 1 Introducere. 1.1 Suferințele Românilor de sub stăpânire străină. 1.2 Ajutorul fraților români din vechiul Regat. 1.3 Răsboiul cel mare. 2 Răsboiul României. 2.1 Luptele din Transilvania. 2.2 Luptele din Dobrogea. 2.3 Apărarea Carpaților. Retragerea pe frontul Moldovei. 2.4 Refacerea. Răsboiul din 1917. 2.5 Basarabia. Pacea dela București. 2.6 Românii din Ardeal (și Bucovina) și răsboiul. 3 Împlinirea întregirii neamului. 3.1 Dușmanii înfrânți pe frontul de Miazăzi și Apus. 3.2 România intră din nou în răsboiu. Bucovina. 3.3 Revoluția din Transilvania. Unirea. 3.4 Răsboiul cu Ungaria. 3.5 Pacea dela Versailles (lângă Paris). 4 Cuvânt de încheiere. 5 Note Răsboiul de desrobire pentru întregirea neamului (1916 – 1919) Introducere. Răsboiul cel mare, în care s'au prăpădit milioane de oameni din toate continentele pământului, rămânând zeci de milioane de orfani, prăpădindu-se și averi de mii de mi­liarde, a produs o schimbare uriașe și în viața poporului ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone Două primadone de Constantin Stamati-Ciurea I Dona Burakova Știut este că oamenii bătrâni, osteniți de o viață îndelungată și dormitând pe ruinele trecutei lor activități, necontenit se plâng de starea prezentă și laudă ceea ce a fost. Ei cu oareșicare deo­sebită stimă își aduc aminte de acel timp, și epilogul convorbirii lor se sfârșește mai totdeauna cu o tristă oftare adresată suve­nirelor anilor trecuți. Tânăra generație, din respect către părul cărunt, nu contrazice, ci cu ironie zâmbește pe furiș, ascultă flecăria și gândește... oare ce gândește? D-ta, cititorule, dacă ești tânăr, știi ce gândește. Știi bine că toți moșnegii sunt guralivi, știi că ei măcar prin aduceri aminte își mai mișcă simțirile paralizate de greutatea anilor și a ne­putinței, punctul de unde nu-i departe ultima stațiune a omului bătrân, mormântul ce se află într-un pustiu imens fără verdeață, la care ajunge trecând peste colina de flori a tinereții. Deci poves­tirea întâmplărilor din tinerețile trecute nu o dată este intere­santă, și junimea o ascultă cu plăcere. Vă ofer, așadară, și eu un episod din întâmplările mele, pe când ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov Sofia Karpov de Constantin Stamati-Ciurea (fragment din romanul Insula Sahalin. Țara misterioasă a exilaților ) La force brute de tout temps Oppresse la faiblesse, Dans les airs, Sur la terre, Partout la mĂȘme dĂ©tresse Partout malheur, Partout douleur, Rien nĂ©chappe aux souffrances Dans cette lutte Ă  outrance... 1 Ingeniosul turist francez Henri MĂ©rimĂ©e în opul său intitulat Un an în Rusia între altele scrie: „Rusia umilită, subjugată, mută, neștiută mai de nime, suferă jugul și lanțul sclaviei. Și abia noi începusem a o cunoaște mai de aproape, când ea se ridică ca o puternică suverană, purtând pe frunte strălucita coroană de gheață a Nordului și scăldându-și picioarele în mările calde ale Sudului. Cu prietenie ea întinde o mână spre surorile sale din Europa, iar alta înarmată și îngrozitoare până la frontierele Chi­nei. Și umbra acestei mâini, așternându-se pe nemărginitele pus­tiuri, ține în respect hoardele războinice ale sălbaticilor...“ Aceeași comparație poetică o face și marchizul de Chiustin, însă cu totul în alt sens. Iată ce zice el: „... Și acest uriaș cu pi­cioarele de lut își ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>