Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCUTURA DIN CAP
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 216 pentru SCUTURA DIN CAP.
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... aeriene. Întreaga fire răsufla greu... Cel mult dacă cosașul răgușit, locuitor nevăzut al miriștii uscate, și greierul de câmp, negru și sprinten stăpânitor al umbrei din împărăția îmbălsămată a florilor, mai țârâiau a arșiță!... După alte două ceasuri de gebea sau, mai bine zis, de înot al ... cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de departe pe cineva intrând călare, făcu repede unghi drept din brațu-i alb, rotund și gol până la cot, puse iute despre soare, cu palma-i diafană, o mică perdea trandafirie privirii, se rezemă cu ... privirea nu i s-a întunecat aievea sub închipuirea că o rază — și cea mai luminoasă — s-a rupt din soare și s-a mistuit, ca înghițită... fie chiar din privazul întunecos al unei uși întredeschise!... Pisicuța se opri la scară și, înainte de a descăleca, o femeie trimisă întru întâmpinarea mea mă ... să urc scara călare și să intru în casă cu Pisicuță cu tot. Pisicuța, care nu șovăia între glumă și între frâu, își puse una
... bun la inimă și cu slăbiciunile lui ca fiecare om. Așa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ținea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri ... lângă cerdac. Aici se suia cu picioarele de dinainte două-trei scări, apoi își întindea gâtul. Boierul zâmbea de mulțumire, îl lua de urechi, îl scutura prietenește, pe urmă scotea din buzunar bucățica de zahăr și i-o întindea. Acum, în urmă, bătrânețea ținea pe bietul Bălan în pas; de-abia mai ridica o scară de ... Stătea toată ziua închis în casă; pe câmp nu se mai ducea, nu-și căuta de nici un interes; căzuse într-un fel de toropeală din care în zadar se încerca fata lui să-l scoată. Dânsa alerga de la un capăt la altul al moșiei, punea trebile la cale și ... atunci i se păru că aude un sunet cunoscut. Se întoarse. Pe poartă intra, în trapul unui cal voinic, o nadișancă nouă, vopsită cu galben. Din
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... mamă, căci am sfârșit lemnele de foc și gerul tot crește. — Vom împrumuta la vreun megieș vreo câteva vreascuri, iară mâine mă voi duce din nou la guvernorul orașului, să-i cer încuviințarea ca să iau lemne de foc din depozitul pentru văÂduvele invalizilor. — Cum? vrasăzică, guvernorul astăzi nu te-a primit? întrebă fiica cu mirare. — Nu! Nu m-a ... peron, ne-a vestit că Excelența sa nu mai primește pe nime. Iată dar povestea întreagă a zadarÂnicei mele alergări, din cauza căreia, scumpa mea Sofi, puteai să rămâi desăvârșit orfană. Rezemându-și frumosul ei cap pe o mână, copila ascultă povesÂtirea mamei. Fizionomia ei exprima o tristețe nespusă și o ciudă arzătoare, iar obrăjeii ei se acoperiseră cu roșață ... mea fiică, dacă tu vei merge și vei începe astfel a vorbi cu dânsul, te vor da de spete afară, zise bătrâna clătinând din cap. Sofia s-a sculat de pe scaun roșindu-se și mai tare și ochii ei mari și frumoși scânteiau. — De spete afară ... grabă ușa, muream de spaimă pe prag. — Pentru că ești fricoasă, mămucă, răspunse copila zâmbind. Ce alta putea fi zgomotul, decât numai dărâmarea vreunuia ...
... O fi de prin târgul Romanului, că-i îmbrăcat în straie nemțești. Și altul încheie: — Dumnezeu îl știe! Dar cum venise primarul, se desfăcu din mulțime un băietan, dădu la o parte frunzele ce acopereau fața mortului, se uită de aproape, apoi zise: — Ista-i din Săbăoani. Îi Pintilie Iepure din Săbăoani. L-am văzut și zilele trecute în târg, își cumpăra un surduc. Îi Pintilie Iepure din Săbăoani, că doar îl cunosc. Primarul se întoarse către notar și-i porunci: — Atunci tilifonează mneata la Săbăoani. O fi așa cum zice băiatul ... perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Toată firea părea înecată în acea tăcere adâncă ce-ți poate da închipuirea morții. Nici măcar ... din sobă nu mai răsunau, focul se stinsese. Numai ceasornicul cel mare și rotund din perete bătea rar, înăbușit, ca de aiurea; și scuturând clipele din zimții roților lui, regula parcă mersul ninsorii. Un urât de moarte, un urât dintr-acele care se strecoară în suflet ca otrava, care se schimbă ...
... a lăsat de popie și de sfânta liturghie de s-a dat în haiducie, nu a fost singurul hoț ieșit din sânul clerului. Pe la 1820, s-a mai ivit în țară un alt voinic de drumul mare, anume Andrii Popa, care, când se ... viu sau mort. Vezi în Doine și Lăcrimioare balada lui Andrii Popa. ↑ A da și a primi colaci este una din vechile datini ale țării. În toate împrejurările cele mai însemnate ale vieții omului, la naștere, la botez, la înmormântare, colacii nu lipsesc, și iau proporții ... pleacă pe la casele oamenilor ca să facă urări de Anul nou; ei se numesc atunci colaieri ce merg cu colinda prin sat. Iată una din acele urări numite Plugul ce obișnuit se zice în ajunul Sf. Vasile, împreunând cuvintele cu sunet de telincă și cu ciocniri de fiere de plug ... adunat, Apoi l-a treierat Cu roibul, cu murgul, Cu negrul, cu surul, Și multe care-a încărcat Și la moara din vale-a plecat. Mânați, măi, hăi, hăi! Dar hoața de moară, ce păștea brândușe pe costișe, dacă a văzut așa povară ...
Dimitrie Anghel - Floarea-soarelui
... în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 Dă-n sînge lăurusca pală și cîrtița-și face mormîntul, S-adoarmă, cu venirea iernii, sub țarina din moșunoaie, O floare-a-soarelui uitată se scutură și își despoaie Podoaba razelor apuse, încetinel, cînd bate vîntul. Și s-a făcut ... lumina întîi cînd pasările cîntă, Și iarăși, ca un frate dulce, cînd da-n apus, mîhnitul soare Tot ei îi trimetea pe gînduri cea mai din urmă sărutare, De tremura în umbră preajma ca-n jurul unui cap de sfîntă. De-acum, ca peste-un cîmp de moarte, o să răsară jalnici zorii ; Frumos era cuibul de aur și dulce galbena-i văpaie ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... tămâioasă!... Mă apucase un fel de amorțeală pe la încheieturi; m-am dat așa-ntr-o parte pe pat, să trag o țigara cu ale din urmă picături chihlimbarii din pahar, și mă uitam prin fumul tutunului la cocoana Marghioala, care îmi sta pe scaun în față și-mi făcea țigări. Zic: - Fie, cocoană Marghioală ... se adânc în fundul căciulii. Și pe urmă se ridică în picioare și mi-o întinse. Mi-am luat căciula ș-am pus-o-n cap, așa cam la o parte. Zic, privind pe femeie drept în lumini, cari-i sticleau grozav de ciudat: - Sărut ochii, cocoană Marghioalo! - Umblă sănătos! M ... la vale pe dedesubt, alții pe deasupra la deal, perdeluind în clipe largi, când mai gros, când mai subțire, lumina ostenită a sfertului din urmă. Frigul ud mă pătrundea; simțeam că-mi îngheață pulpele și brațele. Mergând cu capul plecat ca să nu mă-nece vântul, începui să simț ... m-am gândit eu, dându-mi căciula mai la ceafă și ridicându-mi fruntea spre cer. Dar vârtejul norilor mă amețea; mă ardea sub coastele din ...
... volum mai nou: Novele cu șase gravuri. Deschid și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso ... berea ce le sta dinainte... semn de triumf! Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervorul memoriei sale vrun dulce nume de iubită sau vreun ideal unguresc din romanele lui Mauriciu Jokay. Nu m-am mai ocupat mai mult de figura acestui tânăr, suspinător poate, ci am început a răsfoi, prin ... un mântuitor, poate, pentru țara lui. — Schimbați opiniunea publică, dați-i o altă direcțiune, răscoliți geniul național — spiritul propriu și caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceți o uriașă reacțiune morală, o revoluțiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos ... nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... ca să împac copilul ăsta, care este rupt de osteneală și pocâltit de foame. Și după ce mai șezu nițel, zise moșul să o scoată din spuză că s-o fi copt. Fata se supuse; dară cam cu îndoială. Când ce să vedeți d-voastră? scoase o pâine albă ca fața ... acum iaca ce scoase. Se puseră cu toții și mâncară. Mâncau mereu și pâinea nu se mai sfârșea. Apoi moșul luă o viță de păr din capul fetei, făcu lațuri și un arculeț și, dându-le băiatului, le zise: - Acum aveți pâine. Cu astea prindeți păsărele ca să aveți ce mânca ... prin scorburi și prin hățișuri. Ar fi voit să aibă și ei un locșor să puie capul pe căpătâi. Umblând băiatul în vânat, într-una din zile întâlni un iepure. El întinse arcul săÂl săgeteze. Dară iepurele îi zise: - Nu mă săgeta, voinicule, că ți-oi da un pui de ... trecea zilele ca păcatele de iute. De câtăva vreme zmeul se întorcea de la vânătoare înaintea băiatului. Se dedulcise, vezi, la vorbă cu fata. Și din vorbă în vorbă, începu a mi-ți simți zmeul că îi cam tâcâie inima când se dă pe lângă fată, ori când aceasta ...
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... nopții. El se 'mbrăcă repede și plecă în oraș, intră în cafeneaua sa obicinuită și 'ncepu să răsfoiască jurnalele . Ceea ce i se părea ciudat din cale-afară e că stâlpii de cafenele îi luau jurnalele din mână fără ca să-l mai întrebe, mulți din ei nici păreau a-l vedea, numai unii, și anume aceia cari se deosebeau prin fineța palorii lor sau prin ochii prea adânciți ... și suspinau. De ce acești oameni îi erau cu deosebire simpatici nu știa nici el. La apropierea miezului nopții el simți o ușoară neliniște. Plecând din cafenea, unde prin excepție nu avuse nici cafeaua lui neagră, el își aruncă privirea pe unul din jurnalele de seară și văzu cu mirare următorul lucru : Aflăm ca astăzi, la 7 ore de seară, d. Ioan Vestimie a încetat din ... cele frumoase cari ieșeau după spectacol. În curând văzu ieșind, roșie ca o roză și blondă ca un caier, cu un capușon alb-vânăt în cap, princesa B., una din frumusețile marelui oraș. Lui îi plăcuse de mult acea princesă înaltă și barbată, tânără și frumoasă, puternică și dulce totodată. Dar de unde și până ...
... în mărirea-i solitară Ridică-n cer înnourata-i frunte. În van voim a reintra-n natură, În van voim a scutura din suflet Dorința de mărire și putere, Dorința de a fi ca el în lume: Unici . Și această dorință, Temei la state, națiuni și ... răul . Să nu ne înșelăm. Impulsul prim La orice gând, la orișice voință, La orice faptă-i răul . Însă Atuncea când ne naștem, răsăriți Abia din carnea vechiului Titan, Noi suntem buni  până suntem copii. O binefacere ne dă pământul, Neprețuită-n duioșia ei, El ne permite ca să ne ... nceput? De ce O căutăm în luptă? Căci în lupte Nu e decât victorie pe de o parte, Cădere pe de alta  nedreptate. Și din viața noastră,-ntemeiată Pe rău și pe nedrept și pe minciună, Și din știința morții  a renturnării În corpul mort, din care am ieșit, Se naște veșnica nefericire. Suntem copii  etern nefericiți. Dar în zădar, căci suntem după chipul Și-asămănarea lui. Noi suntem răi ... stânci și deveniră: Rozele dulci rubine; foile, Smaralde, iară crinii, Diamante. Sângele său Se prefăcu în aur, iară mușchii Se prefăcură în argint și fier. ...