Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STRĂBUN
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 132 pentru STRĂBUN.
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor Unirea principatelor de Grigore Alexandrescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 Note I Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate, Sub o mână, o coroană, întrunite figurând; Și în vechea capitală, o măreață mănăstire, [1] După lupte sângeroase monument de înfrățire, De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând. II Ce spun aste suvenire? ele-arată că-altădată, Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată, Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați; C-ale lor restriști cumplite au izvor în despărțire, Că la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire, Decât numai în unirea către care sunt chemați. III Căci de urile interne mult a profitat străinul; Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul, Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos; Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare, În furtune și în intrigi balotați fără-ncetare, Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios. IV Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge, Virtuți mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge Prin credință în ...
Heinrich Heine - Amurg (Heine)
Heinrich Heine - Amurg (Heine) Amurg de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Pe prundul spălăcit al mării Stam solitar și dus pe gînduri. Mărețul soare scăpăta azvîrlind Pe apă vîlvătăi de pară, Și albele talazuri De flux îmbrîncite Năvăleau mai aproape și tot mai aproape, Spumegînd în ropot mereu... Un ropot bizar; un șopot și-un plînset, Un hohot și-un murmur, un freamăt și-un geamăt, Pe-alocuri o muzică dulce de leagăn Tresărind pe furiș dintre valuri — Părea c-ascult epopei dispărute, Străbune povești năzdrăvane pe care, Copil, pe de rost le știam pe vremuri Din rostul altor copii din vecini, Pe cînd ne strîngeam, în amurguri de vară, Pe scara de piatră, Și toți ascultam tiptil și cuminte, Cu ochii mari și cu inima mică; Iar gingașele fete, Pe după-nflorite glastre, Steteau peste drum, la ferestre, Rozalbe figuri zîmbitoare, Bătute de
Heinrich Heine - Furtuna (Heine)
Heinrich Heine - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă și ...
Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor
... vulpea declama. "Justiție!" "'Mpilare!" "Virtute!" "Strâmbătate!" "Ba cauză!" "Ba gașcă!" "Minciune!" "Veritate" "Martiriu, abnegații!" "Desfrâu, ipocrizie!" "Ba Dumnezeu mă știe!" "Ba binele comun!" "Ba binele străbun..." Ba lupul și d-onoare cu dinții se ținea, Și până la candoare și vulpea întindea. D-acestea talmeș-balmeș din ambe părți tuna, Spelunca ...
Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici
... scrie “cu îndelungă fidelitateâ€� proletarul intelectual, iar boierul le subscrie “cu robustă convingereâ€�. Și pentru ca să se păstreze cu scumpătate bunul obicei străbun, deși nu mai au boierii noștri pe vechii și inculții măscărici, care să polemizeze din poarta curții, avem, slavă Domnului, o presă a elitei ...
Ion Luca Caragiale - Meteahnă Meteahnă de Ion Luca Caragiale 1909 În general, o stațiune de aer curat este un loc mai mult sau mai puțin pitoresc, unde te plictisești, până la înecăciune, dacă nu știi danța, ca să poți respira seara praful din salonul de bal de la Kurhaus. Însă astă-vară, fiind osândit să respir o lună aer curat, chiar dacă nu știu danța, am avut norocul să petrec împreună cu un tip de om foarte ciudat, un fel de maniac, și aș fi nedrept dacă aș zice că am petrecut prost. E adevărat că până la urmă, cu câteva zile înainte de a ne despărți, începuse să mă cam obosească cu atâtea - cum să zic? - cu atâtea prostii; dar cele două-trei săptămâni de la-nceput, nici nu știui când trecură, atât mi se părea tipul de interesant. Mai întâi era un om foarte cumsecade - ungur. Pentru un român ordinar ca mine, adică nu un extraordinar român, se găsesc și printre unguri foarte cumsecade oameni; vreau adică să spun că un român cât de ordinar se deosibește în aceasta mult de ungurii imbecili - sunt mulți de aceștia și la unguri - care nu ar fi-n ...
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
Ludwig Uhland - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. Și ...
Mateiu Caragiale - Clio Clio de Mateiu Caragiale Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești. Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești, Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite. Căci, uriașe stoluri la zări încremenite, Zac norii ce, în pragul genunilor cerești, Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite. Dar ceața serii-neacă troianele de jar. Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar, Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul, Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți, Când negrul văl al nopții înfășură pământul, În gemăt să tresalte străbunii
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...